Dragul mei cititor, aceasta este o pagină de jurnal. Nu are artificii, nu are dedesupturi, nu are cuvinte mărite, tăiate sau subliniate….fără efecte speciale. Poate tema sau titlul te duce la ceva holistic, poate aşa ar trebui, nu este însă cazul să citeşti prea departe!

Această pagină de jurnal, este un eseu dedicat unei profesoare de Yoga, profesoara mea, de yoga. Este un mod prin care vreau să îi arat că viaţa mea este o temă continuuă, care curge printre zeci de litere, spaţii şi moduri. Mi-a plăcut mult cursul ei, dar şi ziua mea. La cursul ei nu se vorbeşte mult, deci nu am cum să îi spun ce am învăţat live. Dar o fac aşa cum ştiu, prin poveşti şi epistole.

Draga mea profesoară, acest text este foarte lung, necesită răbdare, dacă nu ai timp, îl poţi citi altă dată, secretul este să nu te opreşti. La finalul textului am lăsat un cuvânt frumos, acum doar îl scriu. Să înţelegi sunetul, puterea cuvântului, puterea detaşării, necesită răbdare. Aşa am învăţat de la tine, toată luna decembrie, chiar dacă nu vorbeşti mult. La tine la curs, se învaţă repede tăcerea şi răbdarea. La alt curs, al unui domn din facultate, am învăţat puterea. Şi lui îi mulţumesc. Viaţa îţi oferă maeştrii când eşti gata! Aşa mi-a spus, el, eu mai mică şi mai bleagă am înţeles tărziu. Chiar dacă, am luat examenele cu 10 şi pe merit, ştii eu acum, în practică se riscă multe, indiferent cât eşti sau cât te crezi de bun. În fine, elevii silitori scriu mult după ce privesc tablă, aşa că eu încep cu notiţe de bază:

Am avut o zi teribil de intensă, am mutat biroul acasă, la mine în cabinet, este frig. Uscătoria unui bloc, indiferent cât de bine este amenajată, nu este locul ideal pentru ceea ce fac eu. Aşa că, acasă am stat, cu telefonul în mână. Foi, pixuri, culori, poze, cana de cafea, mâncare, scaun, bucatărie, înţepeneală. Dar zburam, cel puţin sufletul meu zbura, chiar dacă, al meu corp se simţea ca tigrul lui PI închis în cuşcă. Nici măcar briza mării nu o simţeam. Îmi place să scriu în natura, să cânt din taste la aer. Nu este posibil mereu. Din acest motiv, după 12 ore de muncă, mă uit la ultimul mesaj,apoi la ceas, e 6 jumătate. Îţi dau mesaj, să nu mă penalizezi că întârzii, este modul meu comic să îmi cer scuze. Ştiu că nu e uşor să dai mesaje tuturor elevilor tăi. Nu vreau să te supere ameţeala mea, m-am bucurat când ai râs la mesajul meu. În scris, e greu să fai oamenii să scrie cu sufletul curat. Mă agit, caut cu ce să mă îmbrac. Plec direct echipată. Mai arunc soţului un text, un pupic, scriu unei eleve din mers. Conştientizez că maşina nu e încălzită. Mă urc la volan. Îmi aprind o ţigară. Ştiu, mi-ai spus, fără fum toxic. Eleva ta însă, e cam vicioasă. Dar azi a fumat mai puţin. Sper ca e pe dumul cel bun! Conduc, las geamul deschis, căldura la maxim, muzica tare, gândul fuge la un vis de iarnă. Fără să îmi dau seama, vântul îmi ia tigara, o pune pe podea. Opresc, avarii, pierd timp, dar am sânge rece. Chiar dacă e gheţă, frânez un pic brusc. Ies din maşină, caut chiştocul, era udat. Zăpada de pe ghete, se topise. Mă urc la loc. Încet, e gheaţă. Merg, muzică, întuneric, faruri, trec mereu, un far, un sunet, un far, un sunet. Mă fură peisajul, şi cineva din spate mă claxonează. Eram sus, pe podul rotund, de la răscurucea de drumuri din Păuleşti spre oraş. Mă dau mai lângă parapet, fac loc unei soferiţe, foarte agitate. sesizez maşina ei mică. Dar apoi, parcă vad şi semnul galben din geam. Nu sunt sigură ce am văzut. Corpul meu se grabea să ajungă la tine. Merg, ajung la judeţean, apoi centru Catedrală, apoi Bulevard, apoi dreapta spre tine. Mai dau un text când ies din maşină. Pun locaţia pe telefon şi te salut întâi virtual. Apoi, în cladire, cu ochii în pământ era să alenec pe gheţa de pe scări. Urc grabită, hol, uşă, clanţă, era încuiat. Mi-a fost ruşine să ciocăn. Mă uit la ceas, o jumătate de oră mai târziu. Îmi fac curaj, ciocăn mai tare, mi se deschide. Sala plină, ca niciodată. Nu îmi cunosc colegii după nume, la tine la curs vreau să învaţ să simt şi să tac. Interacţionez puţin, scriu mult, apoi, stau prost cu defularea. Mă uit în jur. Arunc jaketa verde în cuier. De la greutate, se dezechilibrează. Nu face zgomot. Mă uit, mă iviţi să mă aşez. Cum să îţi spun că îmi e ruşine. La tine vreau să învăţ să spun fără să vorbesc. Trece trăirea, o colegă îmi dă o saltea, o trag în tocul uşii. Rogi fetele să facă loc. Mă inviţi în mijlocul săli. Pierdusem un pic, azi a fost agitaţie. Vineri 13, dau vina şi eu pe lucruri vechi şi prea simpliste, pentru mintea mea complexă. Nu sunt jurnalistă, scriu ce simt. Sper să ai răbdare cu mine. Sper să nu te superi. Tu ştii aşa multe, eu aşa învăţ, cu litere. Încep şi eu exerciţiul. Te ascult, dar tigrul meu din cuşcă, este foarte agitat. Mintea mea nu stă un moment. Azi lucram zona feminină, ultima sedinţă pe acestă temă a fost superbă, dar azi, azi nu pot, dar încerc. Îmi spui pieptul deschis, al meu se cotractă. Îmi spui flexibilitate, a mea e cam ruginită, îmi spui pe burtă tălpile lipite, vârful în sus. Ale mele preferă lipite de pământ şi paralele. Asane, greu este cu metafora corpului. Mă gândesc mereu la ce îmi spune ea. Apoi prind o poziţie comodă, pe spate, e lejer. Vii, mă corectezi un pic, doare, dar nu rău. Mintea mea tot fuge. La tine pe tavan, sunt prinse nişte cârlige. Mă uit la ele. Agăţ cu imaginaţia o liană, să ţin mintea liberă, e greu. Apoi brusc, gălăgie, multă hărmălaie, cineva insită să intre. A intrat urlând acel domn. Era parcarea blocată. Te-ai apărat, am admirat asta mult la tine. Eu fac la fel, minte liberă, nu acceptă jignirea. Omul deranja, l-ai dat afară. Apoi a revenit. Mai rău, mai tare. Ne-ai pus într-o asană nu foarte grea. Nu cunosc numele, dar genunghiul meu era aproape de piept, şi piciorul opus întins în spate. Pe burtă, fruntea atingea podeaua. Ai ieşit ca o vijelie, altfel nu domoleai omul nepoliticos. Te-ai făcut arici. Te-au întrebat colegii dacă vrei ajutor, ai refuzat. Şi eu aş fii făcut la fel. Ai coborât, noi în asană cu directivă să schimbam piciorul la 3 minute. Când corpul doare, mintea tace. Începuse să doară. În clasă era gălăgie. Dar am venit la tine să tac, am tăcut, era un pic deranj, dar mă educ singură cu sau fără profesor. Am stat acolo, la 3 minute am schimbat încet şi în linişte cum m-ai învăţat. În clasă se debătea, nu îmi vine să cred, eu am tăcut. Când corpul doare, mintea tace, în gălagie se trezeşte sufletul meu rapid. Îl educ şi pe el. Vreau să observ holistic, cum spunea profesorul meu. Răbdare, le înveţi pe toate. Ai venit înapoi. Ne-ai spus că te-ai făcut arici, dar că te-ai detaşat. Eu te-am crezut şi eu fac aşa. Dar pe mine nu mă crede nimeni. Eu te cred pe tine. Am mai lucrat asane, eram cu privirea la cârligul din tavan. Mi-a venit să plâng. Dar nu era momentul, la tine, tace şi sufletul, învaţă şi el răbdarea. Vine un moment la sfârşitul cursului, meditaţia. Mă las dusă de vocea ta, caut pătura, dar am ajuns ultima. La tine nu consum energia cu voce tare, vreau să învăţ rabdare şi tăcere. Nu zic nimic, nu e frig în sală. Simt cum era linişte, acolo, ce am simţit in acele puţine bătăi de ceas, nu pot scrie. E simplu, dar nu cred că pot pune ceva aşa intim pe foi. Terminăm, îţi cer permisunea să îţi scriu o epistolă foarte simplă dar foarte lungă. Îmi citeşti cu voacea ta interioară rugămintea, îmi permiţi. Eu fac poze, postez online. Namaste, ies pe uşă. Cobor. Luna în faţă. Mă gândesc că nu e ca soarele, aşa orbitoare,frig, maşină, contact, deja mintea fuge la text. Cum să am răbdare până acasă, deschid obloanele la maşină, e frig, închid geamul, nu fumez. Maşina mă anunţă cu un ţiuit puternic, trebuie să alimentez. Semafor, muzică, drum, faruri, Catedrală, mă fură un sunet cu totul. Conduc mecanic. staţie, pompa 5. Las maşina, cer ajutor, şofer de 3 ani. Nu am alimentat niciodată singură.Tură de noapte, este u singur om la pompă. Fata de la casă nu are răbdare, se scuză cum poate. Vreau să ripostez, o fac dar zâmbind. Nu e vina lor, un tânăr se oferă să alimenteze el în locul meu. Zic mulţumesc, îi spun ce dorec apoi. Vine înapoi, să ceară deblocarea pomepei, mulţumesc iar aştept. Îmi iau un cd, o carte, plătesc la casă. Maşină, sus, drum, contact, pădure, gheţă, farururi, întuneric. Iar fug departe, mai vreau o lacrimă, dar ochii mei sunt obosiţi. Ei s-au educat primii, nu dau apă la primul impul venit de departe. Durm, ies din pădure, ajung, parchez, direct la laptop. Mai erau detalii, dar nu am răbdare să le scriu pe toate, doar ce conta pentru mine. Mă apuc de scris, setez tastaura. M-am oşinuit cu telefonul, e noapte, dar ţi-am promis că îţi scriu. Mă ţin de cuvânt. Eşti profa mea preferată. Mă uit 1584 de caractere. Pot mai mult, scriu o carte, dar acum, acum am obosit un pic. Răbdare am, dar corpul nu ascultă de răbdarea mea oricât vor ele, sufletul şi mintea. Toate trei ascultă, dar la sunete frumoase şi adevărate. Aşa cum spui tu OM….primul cuvât, la noi se scrie cum se aude, nu e ciudat? Mă gândeam într-o zi, dar acum Namaste draga mea profesoară.

PS. Eu pot mai mult, dar trebuie să ai răbdare cu mine, să nu plângi te rog….mai greşesc sunt OM văd şi eu cum vezi şi tu zi de zi…..perfecţiunea nu ne aparţine, aş vrea să mai corectez textul dar am obosit, mai am de scris, mai am de vorbit, mai aaamm…casc. te pup

Muţumesc pentru înţelegere! Îţi las ţi o poză mai mică! De la benzinărie, cd-ul are câteva melodii minunate…puţine dar bune…cartea, vol.2, că am primul vol. acasă, şi datoria la casă…ce face omul când nu are stare! Anway….