News & Events
Vineri 13 sau când omul îşi scrie destinul
- octombrie 13, 2017
- Posted by: Toma Luminita
- Category: Blog

Mitologia, legendele, poveştile, toate abundă de superstiţii mai mult sau mai puţin reale, pentru unii sunt însă cât se poate de reale. De exemplu eu am o chestie ciudată cu mâţele negre, cel puţin până mai de curând. Nu ştiu, pur şi simplu am magnet la ele 🙂 . E chiar bizar, stai aşa ca bleaga la masă şi te trezeşti cu arătarea „demonică” în poală 🙂 Raţional, pana mea ştiam că nu are sens să fac acei paşi înapoi, cu toate acestea nu odată am dat chiar şi maşina înapoi. Yes, craaay! Nu râdeţi! Sunt convinsă că toţi aveţi chestii din astea. Practic este aproape imposibil să nu ai. Eu una n-am întâlnit un om care să nu se „ghideze” măcar după o superstiţie. Cele mai mişto sunt ale sportivilor! Pana lui Dumbo, altfel asociată 🙂 . Aştia sunt tare comici! Fac tot felul de asocieri dubioase între performanţele lor şi obiecte sau „ritualuri”. Ritualurile au multe forme şi ele, iar dacă te uiţi la o gagică care se pregăteşte să iasă în oraş, vei observa multe tabieturi care nu se schimbă aproape niciodată. Poporul român are o groază de superstiţii şi ritualuri, mai mult sau mai puţin cunoscute. Unele amuzante, altele chiar bizare….Chiar care e faza cu nu duce gunoiul noaptea sau lunea? Băăă dacă ai un copil care este încă în scutece, crede-mă vei duce gunoiul de 3 ori pe zi, inclusiv noapte, nu de alta, dar ai de ales: ori îţi pică ceva în cap ori îţi păcă nasul 🙂 . Sau, nu te spăla pe cap că e sărbătoare! Ok, gen, eşti jegos: spală-te! Şefu nu a zis să stăm jugoşi, la fel şi cu rufele, alooo gara…..apa nu e rea şi nici demonică cică purifică chiar! Poate e scumpă, apa zic, dar raţionaţi un pic nişte lucruri! Când, unde şi cui a spus Şeful „staţi jegoşi”. Ideea era să nu muncim în zilele alea, dar azi, azi munceşte maşina de spalat, deci doamnelor….WTF? Mai era o superstiţie cu femeile care se află într-o periaodă mai delicată a lunii şi care nu au voie să pupe icoane….cică acolo n-am voie să mă bag că nu înţeleg 🙂 Dar nimic natural nu este „spurcat”, încetaţi să mai fiţi copii!
Acum, azi, vineri 13. Octombrie, vineri 13. Multe din asceste zile au semnificaţie mai mult istorică. De exemplu, a fost o zi foarte însângerată pentru Templieri. A fost ziua în care Templierii şi Ordinul Templier a fost „ras” din istorie, bine, măcar la nivel public 🙂 . Filip al IV-lea i-a arestat pe toţi, inclusiv pe Marele Maestru şi această zi a rămas în istorie, ca fiind o vineri însângerată! Ok, altă chestie cu 13. Cică la masă unde stau 13 persoane, una moare. Cam ca Isus şi Cina cea de Taină. 13 ăsta este cam….nenatural să spunem. De ce? Păi avem 12 luni ale anului, 12 ore pe ceas şi 13 este un mare nesimţit, că nu e 1 e 13. E ceva nou doar că mai mare, ceva ce cere o formă de evoluţie sau schimbare. La vrăjitoare 13 are alte conotaţii, la „păgâni” în general. De exemplu unele culte „magice” asociează 13 cu cele 13 menstre ale unei femei într-un an (28*13 egal 364) . Hmm cool, nu? Sunt hoteluri sau avioane în care numărul 13 este sărit! Deci jur, am mers cu astfel de avioane şi m-am cazat în asemenea hoteluri. WTF? Este un număr! Sau nu este? Faza cu scoaterea lui din sisteme de numerotaţie, alimentează şi mai mult fobia de acest număr. Uite un fapt, al meu frate este născut pe 13. Este cel mai norocos om pe care îl cunosc. Jur, de mic găsea chestii din aur unde nu te aşteptai, găsea bani şi ocazional câştiga la LOTO, nu sume mari dar câştiga. Eu sunt născută pe 31, 13 întors, toată viaţa m-am considerat o norocoasă. Deci, unde este mit şi unde este capul meu? Asocierea mea? Un prieten îmi spunea că dacă stai să analizezi chestii la un nivel foarte mare, în mod cert vor exista anumite tipare. Dar cum? Cum apar ele? Prea multe coincidenţe….în mod clar există un tipar! Cine îl scrie….hmm hai să vorbim despre vineri.
Vineri, în anumite sisteme de credinţe este Venus, zeiţa iubirii, adică Afrodita. La noi Sfânta Vineri apare prin basme ca o „mascare” a Fecioarei Maria sau a Sfintei Paraschiva. Are o anumită înţelepciune şi face chestii bizare. Amintiţi-vă de” Fata babei şi fata moşului” poveste cu tâlc care îndeamnă femininul să fie într-un anume fel. Deci vineri are o puternică simbolistică feminină, dacă ştii cum sau unde să te uiţi. Partea nasoală, scripturile spun că Isus a murit într-o vineri….gen nu putea să moară într-o marţi (Marte, Ares, război, simbolistică) zic şi eu. A murit într-o vineri, făcând din vineri o zi de doliu, post, smerenie şi rugăciune, deci opusul Afroditei cu pofte ale cărnii, ale sexualităţii, ale iubirii pasionale! Acum, de unde ştiu ei că a murit într-o vineri, nu mă întrebaţi. Că un om a scris cărţile alea, nu Dumnezeu. Cred că nu le ieşea socoteala cu 3. Adică a treia zi care să pice duminica. La fel, de ce a 7 a zi, de ce duminica şi nu sâmbăta, asta ţine de creştisnism. Ar trebui să întrebaţi teologi, la evrei sau musulmani, sâmbăta e liberă. Zci şi eu, că unii văd într-un fel alţii în altul. Iar absolut orice ritual în aceste sensuri este o minunată condiţionare a comportamentelor umane. Fă asta peste 2000 de ani şi tadadada! Staţi nu daţi cu pietre. Gândiţi un pic, ritual, superstiţia : dacă fac asta se întâmplă asta! Deci, întrebare: cine crează destinul? Eu care aleg să fac ritualul, Eu care fac ritualul sau Şefu pentru că eu fac ritualul.
Cu cât cred mai mult cu atât ritualul sau superstiţia are un sens mai puternic. Mirosuri fine, condiţionare simţ la nas, dat cu curu sau fruntea de pământ, condiţionare tacticl, vorbe rostite şi gânduri care se Înalţă, condiţionare raţionament şi tot aşa, toate sistemele de credinţe au condiţionări aproape subtile, care din ce consider eu, au la bază ideea de „echilirare”. Cel puţin în cele mai complexe sisteme de credinţe. Uite la yoga sau la artele maţiale. Mişcări şi pe stânga şi pe dreapta şi pe centru! Astea cum or influenţa creierul, Spiritul şi trupul? Poate de asta femeile nu sunt lăsate să facă anumite chestii, efectele dintre creierul feminin şi cel masculin sunt diferite. Cică la noi nu funcţionează anumite chestii şi ăştia se cam ofuschează…gen fetelor voi ce? Aveţi 3 ouă în traistă? Nu prietene, avem un creier cu emiseferele mai apropiate, funcţionăm un pic altfel şi suntem mai emoţionale, voi sunteţi cei care se limitează la anumite chestii….nu noi! Alooo! Scrue you! Noi nu prea avem nevoie să facem chestii prea complicate, pentru că la noi…..Creaţia o simţim în cel mai fizic mod cu putinţă! Viaţa, pulsează 9 luni în noi nu în voi, ofticaţilor! Voi aveţi altă treabă! Dar dacă vreţi să creaţi şi aşa ….luţi mă şi 30 de ani de cicluri feminine, emoţionale, dureroase….chestii grele. Voi vreţi să primiţi, păi ….să vedeţi cum e faza….băgaţi într-o cană un pepene! Puteţi? Nu! Voi plângeţi la un rahat de colică renală şi vă văitaţi ca un soldat pe front! Sooo….anumitor dureri creierul vostru nu le-ar face faţă! Nu e făcut pentru asta! Gen….ia mai cu respect! Ia mai cu talent, delicateţe şi graţie, dar lăsaţi tocurile şi saloanele, că nu are gaura de cană loc de instalaţia voastră. Yes femeile au o formă de putere, pe care desigur că o căutaţi, dar…..cu cât femeia este mai puternică cu atât are nevoie lângă ea de unul mai puternic. Să-i pună la picoare lumea văzută…iar Ea îi pune Lui lumea nevăzută! Get it? Dacă tu eşti mai gaură decât gaura se face curent şi răceşte lume! Scrie ce trebuie nu ce vrei! Natura….Mama Natură naturală zic! La fel şi la doamne, dacă tu plângi la o unghie ruptă şi eşti ca o floare de „delicată” plm…pardon pana mea….că dailaltă nu am. Vine unul cu bocancii şi te face muci! Draga mea….tu ai PUTEREA să dai naştere fără să mori! Ăla ar muri….de durere zic! Vă spun din experienţă, nu-i mişto să dădăceşti un bărbat-copil. Am închis paranteza 🙂
Acum imaginaţi-vă asta: Un nene stă la calculator şi scrie un program. Gen, e programator! Nenea zic, sau tanti, ce tanti nu poate scrie programe? Scrie aşa: dacă ies din casă Vineri 13, am cea mai bengoasă zi posibilă. Eu zic, nu ştiu voi. Pentru că eu asociez Vineri 13 cu Venus, feminitate, luna „mistică” femeia, ok….înţelegeţi voi. Care sunt şansele să am o zi naşpa? 50/50. Dar pentru că eu am băgat în program această uşă atunci este posibil ca acţiunile mele să caute în această zi tot ceea ce este mai frumos sau mai bun. Hmmm….tot nu v-aţi prins cum merge aparatul? Lucrezi din faţă în spate. Ca acest aparat de pe care tu citeşti! Tu ştii ce programe se desfăşoară în spatele lui? Nu! Vezi doar cum ai deschis un blog şi un text. Acum unii ştiu cum merge şi în „spate”, dar statistic sunt prea puţini care înţeleg. De ce? Pentru că nu oricine se apucă de programare sau de construire 🙂 . Poţi scrie dacă nu cunoşti? Poţi! Dar ce scrii tu ce efecte are sau are….efecte zic? Dacă ăla care citeşte nu înţelege….cum e? O memă pe FB, poate ai ceva idee cum să o interpretezi prin prisma experienţei personale, dar să înţelegi cum a ajunsă ăla la concluzia aia e mai greu, pentru unii este imposibil. Daia în şcoală Luceafărul, nu-l basculează oricine. Unuii nu ştiu să explice, alţii nu ştiu să înţeleagă şi uite aşa dacă suntem analfabeţi cretini…..nu mai bine îl scoatem noi? De ce să ne raportăm la o înţelegere prin prisma zilelor noastre….nu, hai să le spargem capul. Apoil le spunem că sunt proşti, nu pot înţelege, apoi le scoateam …..că dăm ştacheta mai jos….ce gaura mă-sii! Pygmalion, în educaţie….nu a auzit nimeni de el! FGM! Golem e mai mişto…..ce să zic! Altă parenteză închisă!
Venus este şi Luceafărul de dimineaţă, este planeta vizibilă, este femininul, este Lumina este „steaua”. Este zeiţa iubirii, a unei iubiri pline de patos şi trăire. Hmm….de ce schimbarea de asociere? De ce? Vineri din toată simbolistica asta şmecheră fuge în vineri zi de doliu? Ce ciudat! Nu iubirea l-a omorât pe Isus sau pe Templieri! Oamenii au făcut asta, mai exact bărbaţii! Acum descoperiţi de ce sacrul devine profan şi invers în cartea lui Eliade , asta dacă vreţi să înţelegeţi care este faza cu credinţele sau cu softu-rile virusate. Dacă Vineri 13 este alimentat over and over and over…..cu „mistica” asta dubioasă cu filme tâmpite şi indivizi care au gheare! Oh well, viruşeii îşi fac de cap pe calculatorul vostru. Nu voi sunteţi în control ci acei minunaţi oameni cu abilităţi speciale de decriptare şi criptare date. Antivirus…..doar dacă iei controlul butoanelor şi ieşi din rahatul în care te bagă media sau alţi tâmpiţi care îţi freacă softul, unu: pentru că nu înţeleg şi doi: pentru că sunt unii care chiar pot face asta. Nu poţi schimba decât ceea ce vezi! Baga asta la calculator, dacă nu vrei să ajungi victimă ca în Butterfly Effect sau Premonition. Mulţi au mers pe această idee, de a controla destinul sau viitorul. Este o idee tare tâmpită, dar interesantă dacă te uiţi la filme de tipul Ziua Cârtiţei. Idei sunt multe, dar nu poţi schimba ceea ce nu vezi, ce nu înţelegi şi ce nu poţi controla. Singura chestie care stă în puterea ta, este prezentul. Este cel care dă „efectul de fluture”. În matematică există o adevărată teorie a acestui efect. Practic dacă un fluture dă în România din aripi ajunge să producă un uragan în cealaltă parte a globului. Tu nu ai cum să observi asta. Suntem prea mici să vedem cum e faza cu „Pay it forward„. Un film mişto chiar.
Dacă tu nu ieşi din casă că e Vineri 13, nasol, poate dădeai în autobuz de marea ta iubire. Dacă tu nu ieşi în oraş pentru că ai o „bad hair day” nasol, poate nu vei întâlni prieteni noi. Dacă tu nu duci gunoiul noapte, nasol, poate găseai la ghenă o pisică neagră şi mişto pe care o luai acasă să îţi ţină companie şi cu care să bagi în paranoia toţi amicii care vin în vizită 🙂 . Poate dacă nu ieşi din casă azi că-i Vineri 13, nu mori într-un accident de maşină. Btw în Anglia ziua asta este plină de astfel de incidente lol şi este fascinant să poţi vedea cât de uşor intră influenţa în anumite „harduri”. Pentru că pot muri la fel de uşor şi acasă. La cât sunt eu de ameţită, alunec în baie şi îmi rup gâtul! Vă spun, moartea accidentală în gospodării este foarte mare din punct de vedre statistic. Faza e simplă, dacă Tanti cu Coasa are treabă cu tine, oh well, are, iar tu nu poţi fugi de anumite lucruri, dar le poţi influenţa. Uite o chestie filosofică: X moare, dar dacă X trăieşte, duce la naştera peste 1, două, 5 sau nouă generaţii a unui alt Raich. Coool idee? Yes! Indiferent ce faci, nu poţi schimba decât prezentul. Dacă alimentezi acel prezent cu frică, groază, rahaturi, ritualuri….oare ce vei condiţiona? Ce vei da mai departe? Depinde de ritual sau de tine sau de ideiile virusate? E la fel de simplu ca gripa sau răceala, vei da viruşeii tăi şi altor sisteme vulnerabile…..timp de mai bine de 2000 de ani…FGM de treabă, suntem infectaţi vă spun! Hahahaha, oare cei care au scris acele chestii, oare ei au fost conştienţi de impact? Au fost ei conştienţi sau pur şi simplu ignoranţi şi dornici de putere?
Foloseşte credinţele în favoarea ta! Uite aici o idee! Scrie un „program” la care tu ştii exact ce sau cum funcţionează şi pe care îl poţi modifica oricând. Dacă dă eroare, e mai uşor să sesizezi de unde vine. Tot ce te blochează la nivel de experienţe, este un program prost redactat! De mă-ta de tac-tu de societate, de Biserică, de educaţie. Vrei să explorezi lumea? Întâi dă „delete” la toată educaţia. Adică EXPLORE-Educaţie. V-am spus, nimic întâmplător pe lume. Sensul îl dau EU! Eu merg pe un drum, un drum trasat de Şefu, dar nu aşa cum vor alţii ci cum vreau EU. V-am mai spus, dacă ajungem să credem cu tărie în probabilitatea unei Apocalipse, atunci ea se v-a petrece, nu pentru că este 100% posibilă ci pentru că noi credem asta…..iar inconştient vom merge către asta, trasând toate căile posibile şi imposibile, pentru că de ce să zic „ăla nu a avut dreptate!!” ? Dar cine e mă ăla? Nu a fost şi ăla om ca tine? Ce mă ăla are 3 ouă şi fir direct la Şefu? Dacă are, de ce mă nu te înavţă şi pe tine cum să accesezi direct linia? Condiţionările sunt foarte puternice. Luaţi experimentele cele mai simple ale lui Pavlov sau experimentul Prinţesei Alice ! Sau dacă vreţi să vedeţi cum este cu autoritatea „demonică” vedeţi filmul „Experimentul Închisorii de la Stanford„. Pur şi simplu nu poţi controla ceea ce nu cunoşti, iar dacă nu te cunoşti pe tine, nu te poţi controla, dar dacă alţii cunosc….oare ce pot face alţii?
Acum VINERI 13, istoria este istorie! Mitul este mit, dacă nu-i dai putere. Puterea credinţelor vine din puterea procesului de condiţionare. Din propagarea acelui proces prin „educaţie”. Unde este educaţi şi unde dresaj?….Hmm descoperiţi voi. Coincidenţe sau Complexe de Dumnezei/Zei/Muritori Aroganţi. Sunt parte din Divin, Divinul parte din mine. Raţiunea nu anulează spiritul sau moralul…..Etica sau procesele etice, analiza şi autoanaliza, controlul şi autocontrolul. Dar frica, ura, lăcomia, grandomania…..fac asta pentru că anulează liberul arbitru! Nu fur că este ilegal, nu fur pentru că înţeleg că nu este OK! Că-l păgubesc pe cel faţă de care îmi îndrept fapta sau vorba, emoţia sau trăirea. Dar unii sunt hoţi, pentru că îţi fură abiltatea de a înţelege. Te bagă într-o cutiuţă, pentru că, pentru ei Vineri 13 a durut vor să doară şi la tine! Ete p…ana mea artistică! Eu nu trăiesc în trecut, iar din prezent îmi construiesc viitorul şi nu doar pe al meu şi nu doar pentru mine! Puştiul care „facea fapte bune” în filmul Pay it Forward, moare. Ok „şpoilăr” . Cine nu moare! Dar oare o moarte cu sens….are sens? Eu azi trebuie să plec la cursuri la Bucureşti. Mai bine de 60 de km, nu zic 66….lol. Cred că sunt 69. Ce mă mai amuz! Nu glumesc, de la mine de acasă până la Universitate sunt exact 69 de km! LOLOLOL! Glumesc! 13 cu ghinion 6 cifra omului 9 cifra Divinului. Acum, de ce le dăm sensuri dubioase? Absolut orice simbol este dual, reducerea lui, a simbolului, este reducerea sensului la jumătate. Dacă înţelegi doar parţial, înţelegi doar o persepctivă! Sensul complet integrează dualitatea şi deci sensul complet are o a treia dimensiune a cunoşterii. Cine dă sensul din a treia dimensiune? EU! Pentru că EU mi-am dat delete întâi la multe programe care mă limitau…..ok, o iubesc pe mama şi îl iubesc pe tata şi ador în general oamenii sau societatea. Asta nu înseamnă că sensurile lor sunt şi ale mele. Aşa că DELET la Educaţie….gen minus educaţie. Apoi EXPLORĂ Ana, exploră! Am rămas cu mari convingeri în DIVIN, dar asta nu pentru că mi-a spus un preot să mă dau cu curu de asfalt şi să pup oase. „Eu am mâncat oase de zemu, carnea şi vinul vi-le las vouă” Nichita, un alcoolist. Dar ce dimensiuni au aceste câteva litere……vin….carne…..Unii se împărtăşesc şi se botează doar în lumină….prea puţini caută botezul „pe întuneric”. Iar în anumite sisteme de gândire, acest botez este dat Războinicilor. Celor care au înţeles întunericul şi pot aduce Lumina! Ignorance is bilss…..pentru că unul care ştie….nu are cum să cunoască fericire muritorilor! „Ferice cei săraci cu Duhul căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor”…..ferice de cei care au Spiritul uşor (sărac de întuneric sau sărăcit) pentru că doar ei se pot ridica spre Fericirea Eternă!
Nu suntem doar analfabeţi funcţionali când vine vorba de educaţie, suntem analfabeţi şi când vine vorba de Spirit. Anlfabetismul funcţional, analfabetul funcţional, e ăla ignorant…..care citeşte şi nu înţelege. Care ia pe: „crede şi nu cerceta” adliteram! Care uită de experienţe, care uită de Divin, pentru că dacă ar înţelege ar face totul în sensul absolut al Divinului…..care vrea Perfecţiune…..ori spuneţi voi cât de perfect este hosul fricii? Fără experienţe, fără trăire, frica ….câine de paza al ignoranţei…..impuls dresat prost….câine ce poate fi educat…..Pavlov explică…..noi suntem analfabeţi……
Cu drag, o vrăjitoare vă farmecă de Vineri 13 🙂 spells…..CUVINTELE au putere…..pentru că EU LE DAU PUTERE!
Photo „toul este în capul tău” credit Marcel Horneţ, justiţia nu-i oarbă….nici eu nu fusei la poză, dar Horneţ se pricepe maxim la iluzii optice, unghiuri şi lumini….
P.S Răbdarea este o virtute, se educă nu se dresează şi nu se condiţionează prin pedepse cretine….mulţumesc că ai citit până aici. Să ai o Vineri 13 minunată….iar dacă je moare azi pe drum….oh well am dat ceva….dă şi tu mai departe dacă aşa crezi că putem schimba lumea! Antivirus…..direct pe litere!
Jung: „până nu faci subconştientul/inconştientul, conştient, îţi v-a conduce Viţa şi tu îl vei numi eronat…destin”