Luni, ora matinală, un borcan de cafea gol şi doi juniori care nu vor să-şi mute fizicul din pat la bucătarie. Când uitasem să iau cafea? Nu ştiu. În ultima vreme omit tot felul de chestii mai puţin importante. Anyway, execut micul-dejun, execut şi copiii, glumesc, copiii doar i-am hrănit, spălat, îmbrăcat şi poziţionat în maşină, nu neapărat în această ordine. Nu ştiu cum e la voi dimineaţa în maşină dar la mine uneori este cam ca la circ. Păi cum de ce? Jucăria vieţii, care a stat cinci secole fără să se atingă cineva de ea şi care brusc devine mai interesantă decât legea lu’ nenea de la Bucureşti.

-E a mea!

-Ba-i a mea!

-Ba nu e a ta!

-Ba e a mea!

Sute de jucări, zeci de jocuri şi maşinuţa aia pricăjită era motiv de ceartă.

-Aloooo, mai uşor că mă doare capul şi trebuie să fiu atentă la şofat nu la cearta voastră!

-Daaaar eeeee maşiiiinuţa mea!

-Teeee rog, lasă-l şi pe el astăzi să se joace cu ea, te rooooog, te roooog. Viaţa mea, prinţul meu, regele meu, lumina ochilor mei te roagă mama, măcar azi fă-mi o favoare şi lasă-l şi pe el să se joace cu maşinuţa!

Tonul meu în principiu începe să crească de la 3 repetări în sus. Ochii la drum, apăs plusul la volumul radioului şi respiră doamnă, respiră!

-Maaaami şi-a pus ghiozdanul pe mâna mea!

Păi nu şi-a pus el ghiozdanul de mâna lu frac-su! Păi cum a îndrăznit, păi de ce? Duuuamne câtă impertinenţă! Ce poţi face în astfel de circumstanţe? Schimbi atenţia, altfel nu ai cum să supravieţuieşti unui drum de 20 de minute!

-Auziţi iubirele mele nemărginite, ce ziceaţi că vreţi de Crăciun?

Logic că maşinuţa vieţii îşi pierde brusc aura spectaculoasă. Din spate, juniorul de grădiniţă începe să înşire o listă luuungă cât o zi de post. Parcă venea bărbosul la o întreagă grădiniţă nu la un singur copil! WTF is wrong with my kinds? Mă uit în retrovizoare. Micul veveriţioi avea o sclipire în ochi greu de trecut cu vederea. De la poneii vieţii şi până la nu ştiu ce sirene şi zâne nu a rata o jucărie specifică unei alte nişe de piaţă 🙂 Frac-su râde şi-i spune:

-Astea sunt jucării de fete!

-Păi normal, dacă mie îmi plac fetele! Cu mutra aia sigur o să-ţi scape puţine, mă abţin eu de la comentarii nespecifice vârstei 🙂

Îmaginaţi-vă că eu ascult astfel de dialoguri zilnic şi greu mă abţin să nu leşin de râs.

-Deci, Delfinaşul familiei s-a gândit să facem o herghelie de ponei în casă „pe care în maxim trei zile îi voi arunca în cutii şi vom uita împreună de ei până când cineva îşi aduce aminte că n-a mai enervat-o pe mami de două ore” dar nici asta n-am mai spus. Acum dragul meu prinţ, sânge albastru ce eşti tu sânge albastru, pipota ta ce-şi doreşte de Craciun?

-Ai pus scrisoarea la poştă?

Să-i spun că nu avea adresă şi în loc de timbru era un sticker cu minioni iar oamenii de la Poştă sigur nu ar înţelege ce e cu acea minunată epistolă? La cât mă stresaseră am avut un minunat imbold să-l stresez şi eu, m-am abţinut cu zâmbetul pe buze şi i-am răspuns evitând răspunsul:

-Sunt convinsă că bărbosul o să primească mesajul tău!

-Îl cheamă Moş Crăciun!

Îl cheamă: cel care a contribuit parţial la facerea ta şi da, are barbă. Mă abţin iar şi încerc să evit să mi-l imaginez pe al meu soţ cum coboară pe horn paraşutat din avion 🙂

-Absolut iubire, aşa îl cheamă pe bărbos! Deci, ce vrea piopta ta sub brad?

Începe al meu copil să enumere nişte chestii care în traducere liberă ar salva bugetul local de la insolvenţă şi apoi buuum:

-Desigur că mai vreau şi un hoverboard!

-Un ce?

Păi nu aveai cu ce să-ţi rupi o mână, poate un picior? Primul gând îl pun pe liber.

-Un hoverboard! Au aproape toţi copiii la şcoală şi vreau şi eu unul!

AAAAA, desigur că are toată lumea, desigur că vrea şi viaţa ta să-mi chinuie mie viaţa mea şi bugetul. Păi ce gura mă-sii, păi ce pana ei de artistă, păi cum ar fii să dau aproape un salariu minim pe economie pe o drăcie din aia!? Păi prinţu’ luţ mama, păi ia să vedem cum stăm noi cu motivaţia că tura asta sărim de imaginea din exterior. Drumul scurt explicaţie multă. Respir şi încep argumentaţia:

-Deci toţi copiii zici?

-Da mă! Aproape toţi copiii au un hoverboard şi se laudă cu el şi mă enervează!

Păi nu te enervezi tu fiu a lui Zeus că tura asta nu eşti buricul târgului.

-Acum, cam cine are hoverboard minunea mea cerească?

-C. are, M. are!

-D. are? L. are?

-Nu!

-Atunci cine mai are!

-Cam atât!

-Deci din 40 de elevi doar doi au, nu toţi!

-Din 36 nu suntem 40!

OOO, facem şi calcule? Când facem teme nu merge bibilica aşa repede, fgm de educaţie!

-Deci, doi copiii din 36, scuză-mă! Adică nu aproape toţi. Dacă e să discutăm logic propoziţia adevărată sună cam aşa: aproape nicun copil nu are hoverboard!

Bine, nu judecaţi! Aşa le zăpăcesc eu creierii copiiilor mei dimineaţa la prima oră. Ştiam că l-am prins în corzi şi ştiam că a lui bibilică începe să caute alt argument. Am trişat un pic şi nu i-am lăsat răgaz, întreb iar:

-Care este utilitatea acestui produs cu roţi şi motor? Adică la ce ţi-ar folosi, adică de ce (gura mă-sii, pe asta nu am zis-o lol) să cheltuiască bărbosul aproape un salariu minim pe economie, care este scopul obiectului?

-Ai început?

Logic că am început, păi ce zici tu fiu a lui Zeus că banii cresc în pom sau cum? Bine, nici asta nu i-am zis-o şi nici nu aveam chef să stau să-l dădăcesc în cazul în care se întâmplă întâmplarea cu ghipsul. Micul om nu cedează aşa că dă înainte cu ce gloanţe mai are:

-Logic că tu nu înţelegi ce important este!

-Logic, de ce crezi că vreau să mă luminezi!

Fgm mamă cu cine te-a învăţat pe tine să dai replică! Mda….eu am în general două dialoguri, unul interior şi unul exterior. Nu, nu aud voci 🙂 doar încerc să nu mor de râs când îl aud pe fiul lui Zeus în argumentaţie 🙂

-Deci, un hoverboard mă ajută să mă deplasez mai uşor!

-Păi parcă Şefu daia ne-a dat picioare viaţa lu’ mama!

-Păi cu ăla merg mai repede!

-Unde? Că mirobolantul tău fizic este mereu purtat din punctul A în punctul B de şoferul majestăţii tale!

Deja se enervase dar încă insista.

-În curte!

-Păi în curte ai nevoie să te deplasezi mai repede, că nu înţeleg?! Plus că aleea este mică, asta dacă nu vrei să-i spunem bărbosului să mai cumpere câteva hectare să te dai tu cu hoverbord-ul!

-Înţeleg ce spui dar mi-e mi-ar plăcea unul foarte tare! Nu mă interesează ce spui tu.

-Păi cum mami să te intereseze? Păi poate bărbosul anul ăsta are un buget mai mic şi tu îl soliciţi prea tare. O şmecherie din aia e cam 1400 de ron, gen mă-ta mare are pensia pe o lună muuuult mai mică.

-E 800 de lei că e la ofertă!

-AAAA, păi să mă scuzi atunci! Cam atât e factura la gaze pe o lună jumate, să-mi fie iertată nesimţirea.

-De ce mereu faci calcule aşa?

Pardon, să mă ierţi dl. Goe că a ta mumă mai face şi calcule din astea.

-Ok, exagerez eu, îmi cer scuze! Apoi vocea serioasă din spate se aude plină de glorie:

-Desigur că exagerezi, tu mereu exegerezi!

-Iartă-mă! Voiam să cunosc utilitatea obiectului. Adică dacă e ceva care aduce un beneficiu dezvoltării tale sunt convinsă că bărbosul nu o să zică nu. Până acum eu nu am aflat decât că vrei chestia aia pentru că „o au aproape niciun copil” şi pentru că vrei să mergi mai repede prin curte. Adică eu sunt mai fraieră ştii tu, nu înţeleg!

-Niciodată nu înţelegi! Minunea mea cea mare era nervos, iar minunea mea cea mică stătea şi se bucura de maşina vieţii fără să ne bage în seamă.

-Iartă-mi ignoranţa iubirea mea chiar nu văd cu ce te poate ajuta un hoverboard!

-Îmi dezvoltă ….se gândeşte cât aşteptăm la semafor. Îmi dezvoltă motricitatea.

Bravo doamnă, le explici câte ceva ca mai apoi să te lovesească cu ele în freză. Dăsta îmi eşti? Scoatem artileria grea? Răzbel să fie atunci!

-Păi ce motricitate iubire? Stai pe chestia aia şi aia se mişcă. Dacă mă gândesc bine cred că mai mult îţi face o defavoare când vine vorba de motricitate! Acum, am trişat un pic ce-i drept. Să mergi pe drăcia aia ai nevoie de ceva echilibru dar ştiam că pusă în lumina asta o să cedeze.

-Am înţeles, atunci rămânem la LEGO! Cu toate că şi anul trecut ai zis la fel de bugetul bărbosului şi am primit un LEGO gigant, la fel şi de ziua mea.

-Hmm, păi şi LEGO ăla, cam piperat bobiţă! Anul ăsta ce Lego vrei?

Începe şi povesteşte de nu ştiu ce navă spaţială, de motricitate fină şi vedere în spaţiu. Logic că de data asta eram în asentiment. Chiar dacă sunt scumpe şi al naibii de dureroase când calci pe ele, jocurile de Lego dezvoltă foarte rapid mai multe tipuri de inteligenţă în acelaşi timp. Bonus, cu cât e mai mare cu atât stă potolit mai multe zile. Dezavantaj: când un omuleţ este luat prizonier de fratele mai mic. WW3 la mine în sufragerie 🙂

-Tu mereu spui că e scump dar mereu primesc ce cer!

-Aproape mereu!

-Mereu când e tati acasă!

Ok, acum trebuie să recunosc că băbosul uneori exagerează dar csf, ncsf, aşa funcţionează vinovăţiile uneori.

-Da, păi tu eşti fiul lui Zeus, mânca-la-r mama pe el de semi-zeu.

-Ieri eram a lu’ Becali!

Hmm, începem să înţelegem sarcasmul!? O să fie din ce în ce mai distractiv! Mama ei de treabă. Diseară trebuie să-i explic cum e faza cu comparaţiile şi cu anumite procese care implică doar două persoane acum însă, trebuie să termin ruta zilnică. Las primul kindăr la gradiniţă. Era fascinat de maşinuţa vieţii care în mod cert nu costase mai mult de şase lei. Cel mare a aşteptat în maşină probabil tot rumegând argumente. Mă întorc pornesc iar motorul. Linişte deplină. În trei minunte ajungem şi la şcoală. Trag pe dreapta. Opresc mototrul şi las minunăţia să coboare din maşină.

-Să-ţi pună mama şi un covor roşu? Asta cât încă nu ai roţi şi încă mai mergi pe două picioare!

Se uită la mine, zâmbeşte, stă un pic în dilemă apoi zice:

-Ştii că dacă vreau ceva cu adevărat o să-l am, parcă aşa spuneai tu acum câteva zile!

Păi eu sunt handicapată uneori, nu e nevoie să mă crezi mereu. Bine, m-am abţinut din nou. Al meu kindăr e ca în filmele americane „orice spui poate fii folosit împotriva ta”.

-De Craăciun, dacă bărbosul nu are bani de hoverboard mi-l cumpăr singur.

Aşa o să zică şi despre un Aston peste câţiva ani? OMG! Alung rapid gândul 🙂

-Şi probabil după trei zile îl uiţi în curte, unde îl v-a ploua şi unde se v-a strica, exact ca alte chestii pe care le-ai vrut cu aşa mult patos.

Curtea mea arată uneori ca un cimintir de jucării dar să nu cumva să ai tupeul să scapi de cadavre oricât de groaznice arată ele. Vine procurorul şef când e viaţa mai dulce şi te întreabă de sănătate.

-Nu se v-a întâmpla asta! Mie îmi place hoverboard-ul.

Desigur, toate ţi-au plăcut! Îhh să vină bărbosul mai repede să aibă cu tine şi discuţia legată de albinuţe şi păsărele. Zâmbesc apoi mă uit la el şi înainte să-şi ia ghiozdanul îl întreb:

-Ok, fair enough, doar că 800 de lei sunt cam greu de făcut. Cum vei strânge aşa mulţi bani?

-Asta să fie problema. Ai uitat? Colinde, Craciun anul trecut am strâns destul de mult, plus că uite ce făţucă am, cine o să reziste?

Duuuuuamne, am crescut un rechin! WTF?

-Mami, noi doi trebuie să aveam iar acea discuţie!

-Paaaaa maaami! Se întâlneşte cu un alt coleg iar eu devin brusc o cantitate neglijabilă. Îmi mai face cu mâna din pragul uşii de la intrarea elevilor apoi se face nevăzut.

Mă urc în maşină. Dau drumul la muzică, azi nu mai cântă viorile dar pe CD se aude vocea lui Mărgineanu. Ne pierdem prin lume…..când ne pierdem? Cum ne pierdem, cum ne regăsim? Mai ne regăsim? Când am sărit de la maşinuţa vieţii la hoverboard? Când a renunţat copilul meu la inocenţă? Cum l-am influenţat eu sau bărbosul? Niciodată nu i-am insuflat aşa mult materialism ba dimpotrivă. Printre literele mele mentale îmi amintesc brusc de o conversaţi veche cu un profesor: „cum pot scăpa de influenţa socială exercitată asupra copiilor mei?” . „Nu poţi!” un răspuns simplu şi dureros. Logic că nu poţi. Nu pot să-i interzic să se uite la tv, pot doar să reduc timpul acela. Nu pot să-i intrezic să stea pe tabletă, pot doar să-i schimb parola de la net şi să-i spun că a picat un cablu (nu judecaţi pls dar prefer aşa decât altfel). Nu pot să-i ţin departe de trenduri şi de alţi indivizi dar le pot citi multe. Mai pot doar să sper că ceea ce fac eu, pe termen lung are un efect benefic. Desigur că nu totul se reduce la bani dar chiar dacă-mi permit chestii, de ce să achiziţionez chestii inutile? Cu ce l-ar ajuta? Copiilor mei le fac multe pofte şi nu mă dezic de la multe achiziţii dar toate au o limită, inclusiv bugetul de sărbători.

Acum revizuiesc lista. Jocul imens de Lego rămâne pe listă la fel şi herghelia de ponei şi dacă vrea să-şi cheltuiască toţi banii strânşi pe un hoverboard e alegerea lui. Treptat o să înţeleagă ideile despre utilitate şi funcţionalitate dar asta numai dacă îi las să se frigă de la vârste micuţe. Mai bine aşa decât să se trezească la 20 de ani picaţi din lună. Ambiţios cum îl ştiu cu banii de buzunar pe care îi primeşte lunar de la aproape toată familia şi cu ce face de Craciun în ianuarie maxim februarie o să avem drăcovenia vieţii în curte. Îhhh, moment ideal să discutăm despre asigurările de sănătate 🙂 . Probabil că multă lume are tendinţa să judece de la distanţă. Echilibrul dintre interior şi exterior nu-i uşor de atins. Pentru mine sărăcia nu a fost şi nu v-a fi niciodată o virtute şi nu am în plan să le spun asta copiiilor mei. Vrei hedonism mamă? Bravo! Te obişnuieşti cu un stil de viaţă pe care trebuie să înveţi să-l gestionezi fără să te pierzi pe drum. Bani de buzunar de vârste mici plus socoteli la piaţă:

-Vreau acel Lego!

-Bine că vrei, scoate portofelul şi la casă îl achiţi!

-Dar rămân fără bani!

-Aşa şi? E problema mea?

-Dacă apare setul ăla nou până strâng eu iar!?

-E alegerea ta minunatule!

Uneori Lego rămâne pe raft şi bugetul este alocat altor seturi, alteori impulsul este puternic şi achiziţia este făcută impulsiv. Acasă manageriem însă şi regretele şi alte posibile variante de acţiune. Azi cu Lego şi analize de risc pe piese de plastic….mâine cine ştie!

Sper să merite investiţiile riscante pe care le facem 🙂

Photo „Roţile de la pantofi” credit Me

P.S Auzi bărbosule? Dacă tot am economist la bugetul vieţii o sumă fabuloasă ce zici tu dacă o trecem la bugetul pentru un S8? Am cel puţin 15 argumente şi utilitatea este maximă la job. Practic este o investiţie 🙂

Aşchia nu sare departe de trunchi nicodată….hmm să-mi notez pe carneţel altă lecţie de predat juniorului. E mic încă dar învaţă el strategii repede :)))) Cu altă ocazie am să vă povestesc cu l-am păcălit să spele la câini o săptămână pentru 70 de lei. Mega valoarea unui Mininion de pluş. Mda, atât costa o chestie din cârpe 🙂

P.S.P.S când vei citi prinţule aceste rânduri să nu mă înjuri prea tare 🙂 mami te iubeşte maxim şi chiar dacă aş dori să-ţi spun că trăim în altă lume, realitatea este cu totul şi cu totul alta.