Desigur cã, atât titlul, cât şi fotografia sunt specifice unui tip de mesaj: „Pe aici nu se poate înainta!” Cel puţin nu oricine poate înainta indiferent cât de simplu mã exprim.

Nu pot sã spun cã gãsirea unui leş de cal când te plimbi cu copiii este cea mai plãcutã experienţã. Întrebãrile celor mici sunt multe, iar eu nu mereu pot „cosmetiza” rãspunsul. Când eşti plin de viaţã, râzi cu tot sufletul, sã dai cu piciorul într-un craniu e un pic şocant….dar aşa este la ţarã, uneori mai experimentezi şi ce nu vrei şi ce nu ceri.

La marginea satelor animalele care nu mai pot deservi stãpânii sunt sacrificate sau sunt lãsate sã moarã departe de ochi curioşi. Practica se pare cã încã existã, probabil dupã ani de trudã, calul a fost adus în pãdure unde şi-a întâlnit Creatorul. Vreau sã cred cã nu a murit chinuit dar sunt un pic prea realistã pentru asemenea credințe.

Dupã câteva rãspunsuri seci cu „a fost sacrificat” şi „probabil era bolnav sau bãtrân” copiii au depãşit faza de milã trecând rapid la o lecţie ad-hoc de zoologie. Materialul didactic din şcolii este limitat, deci nu judecaţi metoda.

Panica, mila, au fost înlocuite de curiozitate. Al meu frate, a luat cu grijã craniul apoi a început sã le explice tot felul de lucruri. Eu aveam în minte deja zece superstiții cel puțin, multe cu „urmeazã ceva nasol” pânã la finalul zilei, nu eram prea departe de adevãr. Nu râdeți sunt mai prãpãstioasã decât par şi rar mã înşel cu privire la adâncimea prãpastiei. Dupã ce au lãmurit copiii nişte aspecte anatomice, am aşezat craniul într-un par, preventiv, ştiam eu de ce :))

Seara am tot croşetat evenimentul, nu pentru cã cei mici au fost afectați, ci pentru cã eu am cãutat un sens acolo unde nu existã. Spre ora de somn le-am spus copiilor poveşti despicând cu ei câte-n lunã şi-n stele. Îmi place sã le povestesc despre felul în care a evoluat lumea, despre credințe, despre simboluri, mituri sau legende. Cred cã pe undeva îmi doresc sã dobândeascã abilitatea de a da sens şi lucrurilor mai puțin vãzute fãrã sã se piardã printre imagini. Acum am sã vã relatez şi vouã povestea, vedeți voi ce faceți cu ea pânã la final.

„Oamenii s-au jucat cu simbolurile din timpuri imemorabile. În structura limbajului simbolul a avut un loc aparte pentru cã încerca sã înglobeze mai degrabã o trãire decât un cuvânt definit. Puterea simbolului nu este datã de simbol în sine ci de cel care priveşte simbolul într-un anumit context.

Dacã nu ştiaţi cele mai vechi reprezentãri artistice ale omului sunt legate de animale, în special de domesticirea acestora. Inclusiv în poveştile recente ale omului, animalele au un mod aparte sã fie mesageri, poate unii dintre voi ştiu faza din Naşul şi ce mesaj elocvent a trimis „Familia” printr-un cal :). Toate popoarele lumii au mistificat într-un fel sau altul animalele din jurul lor simbolizându-le atât în expresia artisticã cât şi în culte. Spiritele animalelor erau venerate, solicitate, invocate sau temute. Iconografiile zoomorfe sunt întâlnite în toatã lumea, de la gândac la vultur, de la şarpe la elefant, toate animalele şi-au gãsit un loc prin cultele oamenilor.

Fiecare animal reprezenta atât calitãți cât şi imperfecţiuni. Trãirile reprezentate prin simbolurile animalelor au însã mai multe legãturi cu omul şi trãsãturile sale de caracter decât cu animalele. Antropomorfizarea este o formã primitivã de reprezentare a omului. Animalele primesc calitãți umane şi nu omul primeşte calitãţi animale, asta ca o parantezã.

Simbolurile animalelor nu sunt doar bune sau doar rele, cine le interpreteazã strict pe plus sau minus pierde din semnificație. Ele sunt reprezentãri primitive ale omului în comuniune cu natura sau împotriva acesteia. Istoricii, arheologii pun mare preț pe modul de interpretare al simbolurilor. O interpretare eronatã şi pierzi tot contextul. Nici psihologia nu este strãinã de simboluri ele plimbându-se liber şi prin inconştientul zilelor noastre.

Inconştientul uman a comprimat sensuri, trãiri, cunoaştere, experiențã în variate simboluri, simboluri pe care le visãm noapte de noapte. Fiecare om are un sistem simbolic foarte personal şi foarte intim. Chiar dacã existã simboluri universale sau interpretãri comune, decriptarea sistemului de simboluri personale are particularitãți care duc la sensuri unice pentru fiecare dintre noi. Deci „cititul în vise” nu este o artã la îndemâna oricui. E nevoie de ceva „inițiere” pe zona asta, acum depinde şi prin ce metode te inițiezi :))

Strãbunii erau probabil mai aproape de inconştient, ei foloseau cu multã uşurințã simbolul, atât în ritual cât şi în expresia artisticã. Craniile de animale erau folosite în cele mai diverse ritualuri dar, spre deosebire de azi, în timpuri de mult apuse, nu erau asociate cu moartea, cel puțin nu aşa cum o percep mulți, ca fiind finalul absolut al tuturor ființelor în care pulseazã viața. Ciclul viațã-moarte-viațã e mai profund de atât. Calul din povestea mea a devenit probabil o hranã destul de bunã pentru pãmânt sau mici prãdãtori. Avem tendința sã folosim cuvinte ca „barbar” sau „primitiv”, insuflând o valențã negativã acelor practici strãvechi. Dar cine suntem noi sã judecãm cum supraviețuiau atunci oamenii, cum înțelegeau ei lumea şi prin ce filtre o priveau? Sã dai has în nas cu natura zi de zi, fãrã GPS, nu cred cã e mereu confortabil.

În popoarele care aveau ca principalã ocupație vânãtoarea, craniul celui mai mare animal doborât era pus la vedere. Era un semn cã omul poate înfrânge natura dacã nu mereu, mãcar ocazional. Dar atunci oamenii mai țineau rânduiala vânatului, nu dezechilibrau locul despre care ştiau cã le menține viața…..azi e altã poveste dar o povestim cu altã ocazie.

Craniile, sunt asociate cu tot ce înseamnã întuneric, moarte, durere, finalitate dar sunt asociate şi cu protecție, renaşterea, putere asupra morții şi dorințe de nemurire. Craniile erau aşezate pe diferite tipuri de hotar simbolul în sine nefiind necesar pentru a activa frica trecãtorilor sau musafirilor nepoftiți.

Pentru popoarele rãzboinice craniile şi folosirea lor era o sfidare directã a morți. Rãzboinicii îşi faceau din cranii cupe pentru vin, era un mod de a prinde curaj. Cred cã influența pe acest plan venea mai repede de la Bahus dar cine sunt eu sã comentez cu ce îşi fãceau ei curaj :))

Craniile, atât cele ale animalelor cât şi cele umane, erau considerate având puteri magice. Prin intermediul lor erau trimise sau recepționate mesaje de „dincolo”. Craniile puteau oferi puteri nebãnuite dacã ştiai ce sau cum sã ceri. Multe popoare considerau cã în cap stã „esența ființei” sau „spiritul”, nu cred cã erau departe de adevãr. Prin diverse ritualuri vrajitori, vraci, şamani, pretindeau cã pot lua puterea din craniu. Simbolul grãieşte în multe feluri, cum spuneam nu e nevoie mereu sã ştii ce reprezintã pentru a simți anumite lucruri. Azi craniul stã pe tot felul de lucruri toxice, pentru cã esența mesajul este încã vie. Mai era folosit ocazional prin armatã de anumite unitãți mai puțin vizibile, dar intrãm prea mult în poveste şi nu vreau sã vã chinui mai mult decât este cazul.

Interesant este cã animalele, mai bine spus în animale, oamenii au vãzut cam aceleaşi lucruri indiferent de perioada istoricã sau locație. Nici pe meleagurile neaoşe nu au fost ocolite animalele şi simbolurile lor. Calul de exemplu este un simbol foarte comun atât la noi cât şi la alte popoare indo-europene, el persistând în timp. Calul întruchipeazã forța, vitalitatea, libertatea, vigoarea şi puterea. În ortodoxie caii poartã pe spate anumiți cavaleri dar nu vreau sã intru acum în poveşti vânãtoreşti :))

Calul a fost printre primele animale domesticite, a ajutat în agriculturã, vânãtoare şi rãzboi. Mongolia a devenit puternicã datoritã cailor de staturã micã dar foarte rapizi şi foarte puternici. Cu ei, mongolii puteau ataca şi cuceri „fulgerãtor”. Rãzboinicii îşi prețuiau foarte mult caii, calul devenind o emblemã a multor case de rang înalt.

În basmele populare calul este ghid pentru mulți eroi, el „creşte” când mãnâncã jar tocmai pentru a evidenția faptul cã eroul devine puternic, liber, prinde vitalitate doar când face anumite „treceri prin foc şi parã” :)) Inițierea calului reprezintã pre-inițierea eroului, sau mai clar, este inițierea inconştientului sãu, inconştientul fiind primul care prinde putere, se trezeşte şi vrea mai mult de la viațã.

Prin satele româneşti calul are rol apotropaic, aka pãzeşte de rele, farmece, vraji, spirite malețioase, ce pot ataca satul sau casa neaoşã. Este un paznic de nãdejde, motiv pentru care, prin multe sate din țarã cãpãțâna, craniul unui cal era pus fie în par fie deasupra porții. Simbolic el fereşte omul de rãu fiind un alt tip de gardian între lumea noastrã şi lumile nevãzute. Este un avertisment cât se poate de clar pentru orice forțã care nu înțelege importanța vieții terestre.

Practic, în cultura popularã, rãmãşițele animalului era puse la loc de cinste, el rãmânând alãturi de stãpânul sãu dincolo de moarte. Dansul Cãluşarilor este o formã de mulțumire adresatã cailor, fiind un dans pãstrat pânã în zilele noastre. Punera craniului în par era un semn de respect şi venerație adusã animalului care a trudit alãturi de stãpânul sãu. Deci faza asta cu craniul în par sau pe peretele fermelor, nu doar în Dallas dragilor, plus cã ãia pun vaca acolo :))

Azi din pãcate, nu mai respectãm nici omul, nici animalul. Mi-am imaginat povestea calului din pãdure, m-am întristat cumplit, presupun cã nu am fost departe de adevãr. Azi puțini cai mai rup pãmântul liberi, cei mai mulți sunt folosiți la munci grele pânã picã lați. Sunt bãtuți, subnutriți şi mereu puşi sã ducã…..Azi nu mai prețuim şi nu mai punem sens acolo unde credem cã nu mai e la modã sensul. Cruzimea este mai specificã omului decât animalului. Omul care pierde sensul vieții poate deveni tare crud şi rãzbunãtor.”

Da, nu ne-am putut abține sã nu dãm o însemnãtate mai mare şi mai profundã unor oase, cred cã e ceva în adn-ul nostru. Dincolo de orice ai crede despre acest articol, vreau sã înțelegi profunzimea unui gest simplu. Poate am rãmas înapoiați sã înfigem un craniu într-un par la marginea pãdurii, poate suntem superstițioşi sau poate a fost mai mult de atât. „Ține distanța sã nu dai cu nasul în coasã” e un mesaj cât se poate de simplu, dacã am înțelege cât de prețioasã este viața poate nu am mai privi moartea, agresiunea, grotescul atât de primitiv. Ritualurile au şi ele sensul lor, simbolurile la fel, ele vorbesc cu pãrți din noi pe care puțini mai ştiu cã le au şi mai puțini le ascultã….

Memento Mori….