House of cards este un serial foarte în trend zilele acestea. Nu serialul mă fascineză ci reacţia pe care noi, audienţa, o avem când privim dinamica celor două personaje principale. „Casa regală” din secolul vitezei are tot ce-i trebuie să fie o poveste de succes. Dacă nu ai văzut serialul sau ultimul sezon, te avertizez că vor exista câteva „şpoilăre” aşa că nu mă înjura prea tare 🙂 .

Nu ştiu de ce lumea este aşa uimită de intriga serialului, practic nu diferă prea tare de cărţile lui Zevaco sau ale lui Dumas. Complotul, conspiraţiile, personajele sau crimele îşi schimbă doar scena şi decorurile, mutându-se în minunatul secol al vitezei. Psihologia, scenariul, personajele, audienţa. Aşteptăm cu sufletul la gură următoarea mişcare pe imensa tablă de şah. Suntem prinşi de complot, de ideea de putere şi de nevoia de a descifra mesajele ascunse din spatele unor tipare mai mult sau mai puţin dubioase. Informaţii primite pe calea ecranului sunt prea similare cu imaginea golbală reală. Să nu ne întrebam care este mesajul real din spatele intrigilor este aproape imposibil. Totuşi nu voi dezbate nici politică nici strategii militare. Las asta în seama unora mai pricepuţi. Pe mine nu m-a fascinat politica decât din perspectiva patologiilor ce zac în spatele ei. Da, cu toţii înjurăm politicienii, dar privind atent aceste serial întrebaţi-vă o chestie: oare nu vă doriţi să fiţi în locul lor? De ce vă întreb asta? Pentru că, analizând audienţa serialului şi tot interogându-mi prietenii, am observat o chestie: nimeni nu ţine cu jurnalistul 🙂 iar nişa pentru acest serial este destul de interesantă 🙂 . Jurnalistul este cel care vrea să scoată la lumină toate actele inumane ale celor două personaje principale şi nu numai. Este practic „the good guy” 🙂 că mai există şi jurnalişti din ăştia….în filme este dragãuţ de privit.

Mi-a picat fisa cu jurnlistul atunci când eu însămi am observat că am o reticenţă faţă de acest personaj. Yes, nu-s perfectă WTF 🙂 ?Analizând reacţiile mele, m-am întors brusc spre soţul meu şi l-am întrebat : „tu ţii cu jurnalistul?” 🙂 da, la astfel de seriale nu am voie să mă uit singură 🙂 sincer nici nu-mi place, pentru că simt nevoia să dezbat toate detaliile cu cineva care ştiu că înţelege modul dubios în care îmi funcţionez fiinţa :). Revenind, soţul meu s-a uitat un pic blocat la mine şi mi-a răspuns „nu prea” desigur că până în acel moment simţisem la fel. De ce mă simţisem aşa? De ce nu voiam ca indivizii ăia doi să fie prinşi? De ce voiam să câştige personajele negative? WTF is wrong with me? Toţi blamăm comportamentele acelea, sau mă rog cei care se consideră normali le blamează. Spunem că dacă am fi acolo am face diferenţe majore, spunem că noi am fi salvatorii lumii…..haha ce glumă bună! Ştim cu toţii că acele comportamente sunt cele care au adus umanitatea unde este astăzi, cu toate acestea, puse în alt context…..surpriză! Stop cadru Toma, analiză pe conţinutul subconştient: vrem să recunoştem sau nu suntem nişte ipocriţi! Undeva, adânc în noi, ne dorim să fim în locul personajelor. Undeva adânc în noi, zace acea bestie pe care abia aşteptăm să o lăsăm liberă. Dar oare câţi pot folosi acea bestie? Câţi pot accepta acea bestie ca făcând parte din ei? Câţi se vor lăsa folosiţi de ea şi câţi ar putea să o îmblânzească? Uite aici întrebare pentru toţi adepţii amicului Freud 🙂

Frank nu-şi dorea bani, îşi dorea putere şi mai adânc de atât îţi dorea nemurirea (pentru că cel ce nu cunoşte Viaţa este cel ce se teme de moarte). Prins printre paginile istoriei rămâi oarecum nemuritor! Aşa că, totul se reduce subtil la instinctul cel mai de bază al oricărui animal: supravieţuirea. Cei mai mulţi dintre noi supravieţuirea presupune câţi bani produci la job, iar nemurirea se traduce prin copii. În serial însă, ritualul de împerechere este mult mai amplu şi nu este în polaritatea cea mai dezirabilă. „În lumea asta totul este despre sex, mai puţin sexul, ăla este despre putere” spune Frank la un moment dat în monologul său adresat audienţei nevãzute. Cam narcisist, dar e politician. Ca orice codependent venerăm fiecare vorbă de duh ce-i iese pe buze când are un pic de timp şi pentru noi, audienţa lui. Nimic nu este întâmplător în acest minunat serial, nici măcar numele celor doi: Underwood. Under=sub sau ceva ascuns, ceva ce nu poate vedea oricine, wood=pădure, sau un loc cu mulţi copaci 😎 Din poveşti putem învăţa cel mai bine, iar din povestea celor doi vom analiza lumea „ideală” în care trăim. Avem doi „zei” moderni dar ca orice zei sunt destul de traumatizaţi 🙂 Un arbore sănătos face fructe sănătose unul bolnav uneori nu face deloc. Ce ascunde pădurea? Pomul/copacul/arborele este simbolul cunoşterii, deci, ce ascunde pădurea? Care sunt rădăcinile? Cât de bolnave sunt, aflaţi în fiecare episod. Traumele lor nu sunt mici şi nici trecutul lor nu este tocmai un loc paradisiac. Ea merge pe drumul prestabilit de familia sa, urmând exemplul autodistructiv al mamei, iar el aleargă spre depăşirea condiţiei, încercând să depăşească un model de tată bolnav, alcoolic şi violent visând idealul absolut al răzoinicului. Avem o ea ambiţioasã, calculatã şi rece. Avem un el cu toane de divã şi pretenţii de zeu.

Pe acest drum cuplul roial ajunge să devină exact ceea ce ei înşişi urăsc cel mai mult. Femia rece şi bărbatul temperamental…doar că la un cu totul şi cu totul alt nivel. În esenţă mulţi ne luptăm cu aceeiaşi demoni dar fiecare la nivelul său. Nivelul din serial? Unul chiar „demonic” aş spune dar mai analizăm. The King and Queen of the black heart sau cei ce anulează astfel orice urmă de forţă creatoare, aducând cu ei doar anihilarea omului orb: „să aducem haos şi teroare”. Ce mustrări de conştiinţă? Ce conştiinţă? În jocul lor grosier câştigă cel care nu are scrupule.

Acum înţelegeţi de ce ne plac astfel de intrigi? Acest tip de intrigi, chiar dacă pentru o oră sa două, ne perimt să explorăm pădurea şi întunecimile ei. Lumea de jos. Monştrii din poveşti sau basme, se pitesc în păduri întunecate. Eroii de cele mai multe ori sunt cei mai inocenţi dintre noi (nu confundaţi inocenţa cu prostia, în Spania, de exemplul, Inocente este egal cu cel care vede şi lumina şi întunericul şi alege conştient binele dobândind astfel „puteri”asupra celor douã. Doar acei eroi care înţeleg anumite lucruri şi trec anumite probe nu sunt devoraţi de monştrii pădurilor ba se întorc din călătorie cu puteri deosebite. Dacă mutăm simbolistica şi evităm să intrăm prea mult în psihanaliză, înţelegem de ce nu vrem să câştige jurnalistul. Cine ar vrea să-şi „omoare” sau măcar şă-şi îmblânzească „monstrul din pădure”? Monstrul ăla dă forţă. Atenţie însã! Forţa este puterea îmbrăcată în cele mai negre haine şi este cea care corupe absolut. Monstrul folosit cum trebuie te ajută să creezi. Montrul în rol de stãpân te distruge inclusiv pe tine. Acolo este secretul lui Frank iar mai târziu de acolo se naşte latura „demonică” a lui Claire.

Cei doi se lasă devoraţi de proprii monştrii hrănindu-i permanent prin actele lor. Relaţia lor este însă una oarecum …..”sănătoasă” dar cu multe interese în spate. Un rechin rãnit ajunge pradã rapid pentru alţi rechini. Ideea principalã este să nu moară nici unul pentru că doar împreună pot cuceri lumea! Ce nu văd ei decât prea târziu: prin formula asta doar unul ajunge la finish. Într-un cuplu, „iubirea absolută” se obţine împreună după ce fiecare şi-a cucerit monstrul la fel cum, „egoismul absolut” se obţine singur când eşti dispus să-ţi hrăneşti monstrul cu cel de lângă tine.

Frank s-a lăsat din primele episoade devorat de monstrul interior, renunţând practic la orice l-ar putea transforma în Om. Pentru el, luna plină nu apune nicodată. Din ea îşi trage puterea şi ea coboră în el alimentându-l permanent. Claire nu apune niciodată. Vampirilor nu le place soarele şi detestă ideea de căldură motiv pentru care Frank este cea mai bună alegere pentru o femeie ca ea😎Vârcolacii sau vampirii altfel explicaţi la fel şi dualitatea femeii sau lipsa de putere a bărbatului. „Femeia te ridică femeia te coboară”, parcă aşa era o vorbă prin popor. Claire îl „ridică” iar cu „ascensiunea” lui puteţi observa mai amplu „decăderea” ei: „în spatele unui bărbat puternic stă o femeie cu mâinile pătate de sânge” spune ea la un moment dat. Uneori este sângele propriu dar în cazul celor doi este amestecat cu sângele fiecărei victime sacrificată pe tabla lor imensă de şah. Pactul cu „demonii” presupune semnarea „contractului cu sânge”. „Şi-au vândut sufletul” pentru că, a păstra orice formă umană este o slăbiciune în acest joc pervers. Iubirea este o slăbiciune (ei nu au copii), emoţiile sunt o slăbiciune, jocul de cărţi este totul. Dependenţa de acel joc este totul. Nu pot simţi Viaţa dar pot gusta din adrenalina fiecărei victorii cu fiecare carte pusă pe turnul din Babilon 😐.

The King and Queen of black. Văduva neagră care distruge regele mult prea temperamental. Sună cunoscut doamnelor? Sună, pentru că poveste este o poveste despre putere nu despre iubire. Iubirea nu are loc în povestea lor, pentru că ce au ei nu este iubire. El declară că ea este singura persoană pe care o iubeşte, asta până la finalul ultimului sezon când devine conştient că iubeşte puterea un pic mai mult. În speţă cum poate iubi el profund şi sincer o femeie când el este mai mult gay? Ooo da! Frank este gay sau măcar bisexual şi aflăm asta din primele episoade, iar ea ştie şi îl acceptă aşa. Oare aici cine iubeşte pe cine? Nimeni pe nimeni. Ea are abilitatea de a iubi, dar pentru a-l înfrânge pe el, trebuie să se înfrângă pe ea.

Episod cu episod vedem cum visul oricărei „feministe” este îndeplinit. „O să-l trădeze” spune soţul meu prins la fel ca şi mine de ultimul episod. „Nu cred, chiar dacă el merită” eu sunt pe altă lume, recunosc 🤣 Apoi privesc ultima şcenă de sacrificiu suprem pentru puterea absolută. Până la acea şcenă, ea este încă cea care poate face diferenţa, care poate restabil echilbrul de putere. Pânã acolo, ea este acea lupoaică ce se apropie de hrană doar când el îi permite. Spăşită şi cu ochii doar uşor ridicaţi din pământ se apropie de orice leş lăsat în urmă. Se hrăneşte şi prinde putere, uşor, uşor creşte la fel de mare ca el dar pentru a-l înfrânge are nevoie să devină ca el: un monstru dispus de orice sacrificiu.

Regina de negru se văduveşte singură de ultima sa slăbiciune. Omorul ritualic şi ultima zvgnire de feminitate sunt ucise. Ultima şcenă a acestui act de transformare, simbolismul ritualic, sunt cel puţin dramatice. Mai pe româneşte, ea îşi ucide amantul într-un mare fel. Nu doar că îl otrăveşte, dar cât îi aşteaptă moarte, au un ultim act sexual. Ia de aici simbolistica şi ceva „magie negre”.

Am rămas blocată, pentru că, dacă crimele pe care el le-a făcut aveau un sens strategic, ce a făcut ea…..nu mai prea mai are sens. Mă rog, avea sens, dar de ce s-a culcat cu el ştiind că o să moară sub ea în chinuri chiar…..wtf is wrong with people? Înţeleg, îl omori, dar aşa? Apoi am revelaţia ” văduvei negre” ea era mai psihopată ca el. Ea nu-şi accepta condiţia, ea nu avea forţa necesară să devină prădătorul absolut. Era mai traumatizată, era mai rănită, era mai sălbaticitã şi practic, nu mai avea nimic de pierdut iar asta o făcea mai periculosă decât şi-a putut el imagina. S-a lăsat controlată până a învăţat cum să-şi înfrângă cel mai mare dezavantaj cea mai mare slăbiciune…..ea ca femei avea înscris în ADN puterea de a iubi. Bărbaţii învaţă asta…..femeile se nasc cu asta. Aici puteţi să mă contraziceţi dar cam ăsta e rolul unei mame….dăăă: să înveţe copii echilbrul afectiv! Natura ei, o făcea vulnerabilă. „Te-ai îndrăgostit ca o proastă” îi spune Frank plin de dezgust faţă de slăbiciunea ei. „Nu-mi mai înşela soţia” îl apostrofează Frank pe amant când acesta curtează altă „domniţă” de la curte 🙂 . Într-un fel o apără, dar apărăm doar pe cei ce îi considerăm mai slabi ca noi. „Cum îţi poţi oprii emoţiile aşa” întrabă „cavalerul” amanta care alesese să oprescă întâlnirile romantice. Ea încerca să-l protejeze păcat că el nu a înţeles. Pentru că-l proteja în primul rând de ea. În toată zăpaceala lui emoţională n-a înţeles că focul nu doar încălzeşte mâncarea, focul ei poate carboniza tot ce-i ieşea în cale. A încercat să-l apere din instinct, că el nu a înţeles…. să spunem că nu i-a fost chiar bine :))) .

OBSERVAŢIE STRATEGICĂ 🙂 Da mă! Femeile au înscris în ADN iubirea. Nu credeţi că sunt mai puternice ca bărbaţii? Vă înşelaţi! A iubi un alt om este egal cu a fi vulnerabil a fi conştient de asta este absolut înfricoşător. Aşa omul acela are asupra ta puteri nebănuite dar are o putere evidentă: cea de a te distruge. Claire când îşi distruge şi această ultimă fărâmă ce dă putere nu doar femininului ci şi umanului, devine mai diabolică şi mai rece decât orice bărbat ce s-a aflat la cârma unei aramte vreodată. Ea îşi produce sieşi cea mai mare suferinţă posibilă, pentru că din acea suferinţă îşi hrãneşte monstrul mai târziu. Nu-şi omoară doar iubirea pentru amantul său, omoară şi devotamentul faţă de Frank şi cel mai dureros omoară în ea tot ce mai conta cu adevărat într-o lume utopică: fărâma adevărului absolut….”sclipire divină” „puterea creatoare”. Dacă nu te iubeşti pe tine cum poţi iubi omul de lângă tine, dacă te laşi posedată de monstru tău interior cum ai putea exista lângă monstrul lui? Din monştrii se nasc monştrii….pe asta să nu o uitaţi când vom dezbate abiltatea de a aduce şi a cunoşte „îngeraşi” în spaţiul ăsta grosier pe care noi îl numim generic lume.

Anima şi Animus în cele mai infatuate forme posibile. Regele de negru este cel care a adus-o până la ultimul act. El este cel care şi-a dorit ca ea să ajungă aşa, el este cel care a forţat-o să lupte singură. Care nu a subestimat-o şi care i-a răpit fiecare bucăţică din ea. Ea este produsul lui la fel cum şi el este efectul ei. „Sunt pro femei în politică, sunt pro femei în război” partea urâtă la faza asta este că, pentru a putea „jocul bărbaţilor” trebuie să ajungi ca ei. Pentru a juca jocul politic trebuie să fii un narcisist, psihopat şi patologic. Dacă eşti normal nu ai şanse. Jocul de cărţi este pe trepte. Priviţi ce păţesc toate persoanejele cu tentă pozitivă din film. Ba mor, ba sunt şantajaţi, ba sunt efectiv prositiţi pe faţă (vezi capitolul cu preşedintele demis sau pe cel cu fraudarea alegerilor). Tot mai credeţi că nu sunteţi aşa undeva în adâncurile voastre? „Eu n-aş face asta”….până faci asta şi ailaltă şi până când unul te santajează cu ceva! Pentru că odată intrat în joc, jocul te corupe. Cu toţii avem slăbiciuni, iar rechinii prind imediat miros de sânge în apă. Motiv petru care în politică nu ajung decât cei dispuşi să joace…..dulce, dulce până la sânge!

Politica este un joc creeat de bărbaţi dar pe care femeile îl pot câştiga cel mai bine 😎. Conspiraţia nu este decât parte a jocului. Pentru a liniştii amatorii de conspiraţii SF vă dau un pont: rechinii sunt fericiţi atâta timp cât sunt hrăniţi, în ultimul act din ultimul episod, vedeţi un rechin rănit şi unul care rânjeşte printre dinţi: „MY TURN! ” vreţi emanciparea femeilor, atenţie ce şi cum emancipaţi 🙂 când ajung să renunţe la propria lor natură pentru a câştiga jocul, este posbil să nu fiţi invitaţi la masă ci să deveniţi cina 🤣 .

Poate daia nu avem prea multe femei în politică, poate daia în funcţii de vârf nu ajung multe femei. Lăsând pe margine scandalul cu privire la sexualiate, pentru că nu de puţine ori am auzit „femeia X şi-a tras-o cu Y, aşa a ajuns sus” . Cel mai naşpa este când aud asta din gura femeilor, dragelor dacă voi nu puteţi fi prădători nu fiţi invidioase pe cele care pot sau care îşi privesc sexualitate altfel. Iar domnilor, atâta timp cât voi folosiţi atât de multe trucuri, de ce vă blamaţi propriile slăbiciuni faţă de acest tip de femeie. „Se vând” aşa şi? Cine le cumpără? Folosesc şi ele slăbiciunea voastră cea mai evidentă în jocul de supravieţuire 🙂 Lăsând şi asta pe margine, puţine femei sunt dispuse să renunţe la ceea ce le face femei: puterea celei care poate iubi. Vedeţi voi? Adevărata putere în lumea asta nu o au politicienii, adevărata putere vine din abilitatea de a iubi conştient. Este mult mai mult decât ambiţia hormonală, instinctul de suprvieţuire sau cel de înmulţire. Este singura patologie sănătoasă, este cedarea absolută şi în acelaşi timp este puterea pe care o primeşti când ştii că poţi fi distrus în orice moment şi totuşi nu te temi.

O femeie poate iubi sub multe forme la fel ca şi un bărbat, dar spre deosebire de bărbaţi femeile pot simţi fizic iubirea în cea mai pură formă a sa: femeia-mamă. Toată simbolistica din spatele femeii-mame, bântuie literatura de orice fel. Femeia şi abiltatea de a purta în ea creaţia ce survine din împletirea ideală a femininului cu masculinul. Cu cât sunt mai echilibrate cele două laturi cu atât creaţia este mai deosebită. Fără stres în Viaţă, fără stres în sarcină, fãrã copiii stresaţi…sună cunoscut?

Abilitatea femeii de a creea în asemenea manieră, este probabil cel mai plauzibil motiv pentru care cea mai mare parte a femeilor nu vânează acea formă de putere artificială. Bărbaţii care au înţeles acest tip de putere. Au creeat adevărate opere de artă, mulţi inspiraţi de muzele lor în faţa cărora au devenit lut uşor de modelat. Iubirea de acel fel te face mai vulnerabilă decât orice alt tip de iubire, cu cât eşti mai conştientă de ea şi de „autosacrificiul” pe care îl laşi „ofrandă” pentru ea cu atât dobândeşti mai multă putere. Este mult de vorbit aici dar simplu de înţeles: „magia albă” şi mâinile „pătate de sânge” de data asta doar de sângele propriu. Cunoşterea „nopţii” şi aducerea ei la lumină. Dacă eşti mama înţelegi şi este mai uşor să digeri ce spun acum. De câte ori nu ai renunţa la ieşire în oraş să rămâi acasă cu copilul bolnav, de câte ori nu ai renunţat la o un coafor să stai cu copilul în parc, de câte ori nu ai renunţat la o ieşire romantică pentru că aveai copilul bolnav, de câte ori nu ţi-ai inhibat propiile nevoie pentru a satisface nevoiele copilului. Da, doare când facem asta, dar dacă privim conştiente actul de iubire din spatele „sacrifciului” nu ne mai uităm frustrate la „palmele pline sânge” sau la cearcânele de sub ochi. Ne spălăm şi dăm înainte pentru că din acea iubire conştientă izvorăşte compasiunea, acceptarea propriei naturi, iubirea de sine şi puterea adevărată, acea putere care nu corupe dar care găseşte cele mai cretive căi spre vindecare.

Adevărata putere nu cea artificială pe care şi-au creeat-o bărbaţii în lumea lor. Acela este un miraj, care te atrage pervers şi pe care bărbaţii şi l-au creeat oarecum din „invidie” 🙂 . Lăsată prea multă „energie masculină” liberă totul tinde spre distrugere, prea multă energie „feminină liberă” totul tinde spre un exces al creaţiei şi spre explozii necontrolate ale universului 🙂 . Este nevoie de echilibru 🙂 pentru sustenabilitate. Aproape am ajuns la el, dar…..încă mai există invidia cu privire la sexul opus invidie care reneagă propria natură a sexului cu care te-ai născut. Acum sunt şi cei care renunţă pe deplin la natură….dar ei neagă supravieţuirea speciei…..mai spiritual (aka vezi aumite practici religioase). Negarea naturii ar trebui să fie un afront împotriva Creaţiei şi eu este.

Uitaţi-vă la câte a renunţat Claire pe tot parcursul serialului. A renunţat la iubirea fizică faţă de omul pe care probabil îl iubiea cel mai mult. A renunţat la iubirea faţă de ea în fiecare moment în care a renunţat la ea pentru el. A renunţat la amantul său, singurul care îi mai putea exploata vulnerabilităţile. A renunţat la ideea de a avea copii după ce a făcut un avort la o vârstă fragedă, aparent în urma unui viol. A renunţat la filantropie pentru că nu mai avea sens. A renunţat la emoţii pentru că o făceau vulnerabilă şi acea frică de vulnerabilitate nu-ţi permite să cedezi controlul în faţa nimănui nici măcar în faţa oglinzii.

În lumea bărbaţiilor emoţiile sunt indezirabile, bărbaţii se tem de ele şi le inhibă mai tare decât vor să recunoască. Ei merg la vântoare. „Dacă vrei carne şi un culcuş confortabil draga mea”, înţelege că ei nu au nevoie de emoţii feministe au nevoie de simţuri lucide. Asta e lumea lor nu a noastră. Asta este natura lor şi nu-i putem blama că nu ştiu să plângă, pentru că dacă tu vrei să nu ai copii bolnavi de la prea multe verdeţuri sau răciţi că nu-i factura la gaz plătită. Acasă „au voie” să fie emoţionali, dar nu te speria dacă emoţiile alea nu sunt chiar ca ale tale. Nu-i uşor să vânezi în ziua de astăzi. Ei singuri nu-şi pot controla mereu monştrii ce se nasc din asta. Dacă ai nevoie de un bărbat echilibrat şi mai emoţional fii tu înainte o femeie echilibrată 🙂 Fii sinceră chiar ţi-ar plăcea să-l vezi că plânge la telenovele? Reversul medaliei chiar ţi-ar plăcea să fie precum Claire Underwood? Era o femeie traumatizată, care a devenit periculoasă pentru că a reuşit să câştige jocul lor ….dar castelul ei, să nu uităm, este unul din cărţi, când lupul suflă prea tare, ştiţi voi cum era povestea cu casele prost construite de purceii mult prea puturoşi!

Acum ia o piatră dar continuuă să tânjeşti pentru acea forţă pe care o deţin minunatele noastre personaje din serial. Nu serialul l-am dezbătut ci fiecare reacţie a vieţii în care trăim. Totul în jurul nostru a fost clădit ca un act de etalare a forţelor masculine în minunatul joc spre „cucerirea” femininului. Femeile au fost cele care s-au lăsat sau nu imprsionate de minuantele castele, de armatele gigant, de bijuterii, de maşini mai nou de iphon-uri 🙂 Dragelor, ei nu au avut niciodată puterea de a alege 🙂 femeia este cea care alege ce gene poartă sau nu mai departe.

Bãrbaţii cuceresc lumea exterioară pe când femeile pe cea interioară. Confuzia secolului în care trăim apare din această proastă înţelegere şi neacceptare a naturii. Estenţa Vieţii vine din echilibraea celor două forţe. Aduceţi-vă aminte doamnelor că Eva e cea care are curizitatea şi curajul patologic să atingă fructul interzis. Când l-a dat mai departe ar trebui să vă gândiţi ce a dat mai departe. Ne dorim femei puternice în societate, dar femeia cu adevărat puternică este cea care poate „hrăni” cel mai bine nu doar bărbatul ci şi genele lui, nu doar pe el ci şi pe ea. Este acea femeie care îşi câştigă propriul interior din care hrănăşte apoi pe cel care vrea să înţeleagă cum funcţionează lumea, trecându-l prin toate testele de „purificare” posibile şi imposibile 🙂 . Ţineţi cont că Adam era un tânăr credul şi capricos incapabil să-şi infrângă propiul instinct. Cât de simplu a fost să dea vina pe Eva….el fiind privat de conştiinţa necesară alegerilor conştinente. Cum aşa? Păi nu ştia el că nu avea voie să pape din măr? Ba da, totuşi responsablitatea a căzut pe umerii ei odată cu toată societatea ce s-a ridicat de pe urma acestei greşeli a femininului simbolic: proasta alegere a masculinului cu care să împartă cunoşterea. Eva era o naivă şi rămâne un alt simbolul al excesului feminin. Curiozitatea exagerată şi nevoia de a împărţi prea multe prea repede. Iubirea primară şi ambiţia hormonală. Ca femeie poţi cãdea  în extrema cea mai urâtă, anulezi ca bleaga orice raţiune logică, implicit orice forţă masculină ce zace în tine şi cazi. Rişti să te frigi cu propia forţă ce se ridică din tine ca un şarpe. Pentru „păcatul” ăsta plătim şi astăzi. Nu credeţi? Tânjind pentru logica lor, pentru lumea lor, pentru „puterea” societaţii pe care tot ei au creeat-o……dar uitaţi-vă la Claire. Ea nu mai este femeie, este doar simbolul de polaritate negativă a tot ceea ce blamează bărbaţii dar care ei înşişi au creat, dureros este că noi le-am permis.

Înainte să iubeşti, gândeşte-te draga mea ce vrei să iubeşti, înainte să tânjeşti la lumea lor, gândeşte-te că lumea ta îţi poate aduce o putere la care ei nici nu pot visa fără tine. Înainte să-i cucereşti moştrii lui, cucereşte-i pe ai tăi, ai tăi pot pune la „respect” orice bestie dacă îi educi cum trebuie 🙂 . Înainte să renunţi la natura ta de a fi o femeie întreagã, gândeşte-te dacă vrei să renunţi la cunoşterea „îngerilor”. Dacă îl poţi ispiti prea uşor cu „merele” şi vine grăbit să le cumpere oferind prea puţine sau prea multe, mai gândeşte-te şi trimite-l înapoi la mă-sa la reeducare sau la cabinetul unui terapeut 🙂 mai bine că mă-sa sigur a greşit vreo legătură! Înainte să spui că o admiri pe Claire mai gândeşte-te ……În cartomanţie Regina Neagră este văduvă, iar simbolistica din spatele ei este puternică….nu crezi? La fel poţi face şi când dai citate din Chanel asta să revenim în viaţa reală pentru că te-am plimbat prea mult prin basme pentru o zi aşa fierbinte 🙂

Cu drag Toma Ana-Maria Luminiţa da lol, mă cheamă şi aşa 🙂 că mama n-a avut ce face şi mi-a pus multe …litere pe foaie :)))

Ps: Icar s-a prăjit la soare şi doar Pasărea Phonix s-a ridicat din propia cenuşă dar Game of Thrones îl dezbatem altădată 🙂 promit e prea mişto „Mama Dragonilor” să nu-i facem anliza la sânge 🙂 nu doar ei dar şi altor personaje moştenitoare la tronul de fier….chiar fier, săbiii….altă dată 🙂