Înainte să purcedem printre literele acestui mirbolant text, trebuie să precizez că eu sunt cea mai leneşă persoană pe care o veţi întâlni. Sunt o putoare ordinară, aşa de putoare că tata mereu îmi spune: „se vede cum curge lenea pe tine”. Care-i faza boss? Cică oamenii care sunt leneşi trăiesc mai mult şi se stresează mai puţin. De ce să mă agit să rezolv probleme care nu stau în dreptul farfuriei personale, zic şi eu, cosum energie a prost şi fără sens. Bine, în general pare că nu fac nimic, în special însă, când stau timp de zeci de minute într-un loc fără să mă mişc prea tare, gândesc. Cum asta nu se vede şi nici nu se capitalizează este trecută la capitolul „nu face nimic”. Uneori mă cam satur şi eu de statul şi făcutul nimic, motiv pentru care mă gândesc să-mi mişc fizicul. Nu prea tare că mie nu-mi place să mă doară, asta ca idee pentru toţi acei „treinări” care urlă la tine în sală ca apucaţii. Oameni simatici care sunteţi voi simpatici, pe voi nu vă iubeşte nimeni? De ce urlaţi mă aşa :))))

-Te doare?

-Da bă mă doare!

-Atunci mai bagă zece minute!

-Să bage a ta mumă! zic din gură că n-am tupeu să mă dau jos de pe bandă. Voi aţi văzut ce feţe de „chilări” au ăştia?

Anyway, pe acest fond, alimentată de o lene acută şi cronică, vă daţi seama că sunt ultimul om în viaţă care ar călca într-o sală. Am plătit anul trecut şase luni în avans, doar, doar mă voi motiva. Deci prieteni, cum să vă spuneam, eu la capitolul scuze, minte creaţă şi imaginaţie bogată stau bine rău. Cum mă să am motivaţie când mă duc la sală şi încep să sufăr rapid de claustrofobie? Nu e vina mea, e vina naturii jur. Intru şi îmi apare flash cu şoricelul meu care aleargă în cuşcă pe mica lui rotiţă. Înţeleg ideea de mişcare, dar la mine în cap mişcare înseamna deplasare din punctul A în punctul B ori pe bandă, WTF? Alerg ca tuta şi nu ajung nicăieri 🙂 asocierile mele o iau razna aşa că mă las la mâna mea . La fel şi pe biciclete. Acolo stau ca bleaga şi dau la pedale. De plictiseală creierul meu începe să-mi producă halucinaţii. Mereu am impresia că mă aflu în junglă printre gorile. Funny! În jungla mea, mai mulţi goriloi fac tot felul de chestii şi scot tot felul de sunete. Goriloiul cu spate argintiu iese în faţă, se bate de două ori cu pumnii în piept şi toţi ceilalţi goriloi îl admiră în linişte. Da mă, v-am spus imaginaţie bolnavă şi tot felul de aglutinări dubioase cu tentă halucinogenă. Jur că nu iau prafuri din alea care se vând la intrare. Se pare că eu chiar nu am nevoie :))) Bonus, la toată imaginea asta, îmi aduc aminte de Micul Alexander (papagalul din doatrea personală) cum se admiră el în oglinda din cuşcă. Probabil e un ritual specific păsărelelor, cine ştie 🙂 .

Presupun că realizaţi cât de greu îmi este mie să stau serioasă într-o cuşcă din asta. Mă buşeşte râsul instant. Râd ca tută şi toată lumea se uită dubios la mine. Ăştia miros un „autsaidăr” de la cinci km, deci nu e safe pentru oameni ca mine acolo. Aşa s-au dus pe apa sâmbetei banii pe un abonament de şaşe luni la sală. Cum totuşi nu am stare şi mă văd un fel de Rocky Balboa (pentru cunoscători) în devenire am zis că e cazul să mă iau la omor cu dealul din spatele casei. Acum nu vă imaginaţi că e un munte, e un amărât de deal. Nici prea mare dar nici prea mic. De câteva săptămâni mă tot enervez pe el. Mă enervez rău, pentru că al naibii deal e cam la un km de casă. Să ajungi în vârf nu-i ceva la îndemna unei delicate ca mine. Ies pe poartă, îmi pun ceasul, îmi setez locul de pauză şi mă rog la Şefu: „Te rog să nu-mi pocnească inima, plămânii sau splina!!!! Insist că voi fi o tanti cuminte dacă mă ajuţi să ajung în vârf şi înpoi acasă”. Dau play şi încep să alerg. Vă daţi seama că primele dăţi al naibii deal m-a bătut rău. A mai şi râs de mine pentru că şi-a aranjat drumul cu noroi şi tot felul de hârtoape. Când am urcat prima dată am zis că mor. Da, literalmente am zis că mor. Motiv pentru care m-am reorientat şi spre alte activităţi să pot creşte rezistenţa zic că altfel mă bate dealul de or să mă găsească ăştia decedată, întinsă pe jos şi cu nasul în noroi. Ce moarte urâtă, auzi să te omoare un deal.

Am început aşadar să lucrez problema şi din alte unghiuri. Mă duc la bazin. Păi nu mă duc eu la bazin. Acolo păcălesc gravitaţia şi oasele mele îmi mulţumesc profund. Să nu credeţi că în apă e mai simplu. Înoţi ca Goopi în acvariu. O oră şi ceva dai acolo din pedale. Când sunt însă în apă am ocazia să mă joc un pic cu alte chestii. Doar nu credeaţi că eu fac sport să-mi etalez fizicul la plajă sau pe FB. Chiar nu îţleg faza cu recordul personal şi FB dar trecem peste :))) eu sunt „adicapată” şi nu înţeleg multe. Eu fac sport nu pentru fizic ci pentru că în mişcare e cel mai mişto să te joci cu mintea. Să urmăreşti braţele, să simţi apa/aerul, să îţi auzi respiraţia sau bătăile inimii şi eventual să iei o gură de apă pe nas când te ia somnul. Da mă! Mă relaxez aşa tare uneori că mă ia somnul în bazin. La primele zece ture simt că doare un pic, la treizeci deja îmi intru în ritm, la cinzeci de bazine simt că vreau să ies dar când am ajung la optzeci aş mai sta un pic. Optzeci de bazine într-o oră nu-i mult dar nici puţin. Ora aia este ideală să-mi educ atenţia, răbdarea şi rezistenţa la recompensă. Oooo da, după bazin are şi gura mea voie la o prăjitură. Să nu vă aud! Zahărul e mişto! Plăcerile mici fac viaţa mişto şi dacă la câinii mei funcţionează recompensă în mod cert merge şi la mine :))) . Cel mai tare mă stresează la bazin ceasul ăla cretin. Ceasul ăla arogant, cu limbile lui defecte care ori se mişcă prea repede ori prea încet. Se uită din perete aşa cu nasul pe sus şi mă anunţă că nu voi termina cei doi km într-o oră. Îmi spune că n-am ambiţie. Mereu îi arăt că am! Fraiere, prăjitura cu trei straturi de ciocolată este a mea!!! Muhahah. Mereu bat ceasul chiar dacă este un adversar bun, trebuie să recunosc!

Dealul este tot acolo în fiecare zi şi eu îl urc o dată pe săptămână. În rest pe lângă bazin mai bag şi Yoga sau Pilates. Să-mi antrenez flexibilitatea şi respiraţia zic. Asta, şi mai e chestia că eu mă plictisesc repde să fac acelaşi lucru zilnic. Uite aşa, mă ţin eu de poveste câteva săptămâni, până într-o zi când Zeus îmi sparge nasul, orgoliul şi toată bruma mea de mândrie.

-Auzi iubire, ieşi cu mine la alergat? mă mănâncă pe mine în fund să-l invit pe Zeus la o tură până în vârful dealului. Ce vreţi? Prinsesem un pic de tupeu şi am zis că poate ţin şi eu pasul cu soţul meu. Ăsta se uită la mine, mă măsoară din priviri şi zice doar atât:

-Aaaa, bine! De data asta să merg mai încet? Mda, aşa mă ia el peste picior.

Ultima dată când am ieşit la alergat a uitat că „am ieşit” adică la plural 🙂 . Bun, ies cu Zeus la alergat. Zic să nu mă fac de cacao şi să ţin pasul măcar jumătate din drum. Fără să vreau, mă aud spunând:

-Hai că poţi, hai până la colţ măcar, hai, un picior, celălat picior! Zeitatea mă urmărea amuzat. Eu când fac ceva îmi setez câte o ţintă pe care o schimb în timp. Zeus leşina de râs dar eu cu capul în asfalt alerg să-mi dau duhul. Ajung la marginea străzii şi o iau la pas.

-Limitări mentale, dacă aşa le-ai setat aşa le ai! aruncă asta şi o ia mai abitir din loc. Fmm Zeus care eşti tu Zeus!

În capul meu mahala: „limitările lu’ a ta mumă. Limitări? Îţi dau eu ţie limitări să le bagi unde nu bate soarele. Limitări, păi limitări în gm că nu tu ai coloana strâmbă de la două sarcinii. Limitări auzi!” Zeus vede că îmi schimb culoarea la faţă din trei în trei secunde. Roşu, galben şi apoi mov de draci. Nu mă opresc dar nici să ţin pasul cu el, vreau dar nu pot. Mă oftic maxim dar tac mâlc. Apoi Flash Gordon în persoana lui Zeus prinde viteză şi mă lasă la poalele dealului. Urc şi eu strângând din dinţi. Am scos cel mai bun timp până atunci dar alimentată mai mult de mândrie decât de picioare 🙂 . O luăm înapoi şi iar începe să mă enerveze.

-Nici nu mai ştii să alergi! Uite, ridică picioarele mai mult şi calcă pe toată talpa. Fii mai atentă la mişcări! Nu ar fi rău să te încălzeşti un pic mai bine înaine.

Eu nu mai aveam aer să-i dau replică vocală dar în atâţia ani a învăţat să-mi decripteze orice mutră. În mintea mea era circ: „ce mă, e şi alergatul tehnic acum? Toate alea sunt tehnice, fix toate, le ştiţi voi pe toate, auzi nu ştiu să aleg. Mişc picioarele mai repede, se numeşte că alerg. Acum taci!!!” Zeus mi-o ia înainte ca să-mi facă în ciudă. Bagă câteva ture între mine şi finish line. Deja se dădea zmeu şi mă luase cu călduri de nervi mai mult 🙂 . Ajung acasă şi-l aud:

-Hai că ai fost mai ok tura asta iub! Eu tac şi ştie că nu-i a bună când tac. Practic mi-a futat şi puţina încredere pe care o câştigasem în ultimele săptămâni. Cât tac îmi aduc aminte o fază!

-Auzi Zeus?

-Da zeiţa mea!

-Mai ţii minte când te-am bătut la biliard?

-Am jucat peste o sută de partide, m-ai bătut fix o dată!

-Dar Zeus, a fost epic! Am spus manta, am spus gaura şi ţi-am dat o mamă de bătaie ca în filme, asta e tot ce contează. Adică nu mă interesează că m-ai bătut de o mie de ori, important este să te bat o dată. Atunci a fost ca în filme şi acum o să fie la fel!

-Creieraşul ăla al tău e tare creţ!

-Da, ştiu! Acum tu îţi vezi de treaba ta eu de a mea. Peste câteva luni mai ieşim încă o dată şi mai vedem. Ideea este că mai devreme sau mai târziu tot o vei încasa.

-Sunt convins!

-Să nu mă laşi să câştig!

-Haha, te respect prea mult să nu te alerg zdravăn. Ideea e să simţi că ai câştigat pe cârca ta, nu de alta dar tu ai o chestie şi ţi se urcă la mansardă :)))

Cam aşa am avut eu nesimiţirea să-l provoc pe Zeus. Să nu credeţi că Zeus mă bate chiar la tot, de exemplu dacă îl pun să ţină o asană în trei secunde cade în nas ditamai muntele de om. El trebuie să mă bată pe mine la flexibilitate eu pe el la viteză, e o chestie a noastră :))) asta cu competiţia. Doar nu o să ne luăm la întrcere cu muritorii de rând 🙂

Ce-i drept în spatele oricărei poveşti există o tehnică pe care dacă o înţelgi o poţi aplica în orice. Personificarea şi asocierea este una dintre acele tehnici care mie îmi place maxim. Practic asociezi ceva cu altceva, pui semnul egal între ele şi lucrezi cum doreşti. Chiar dacă nu pare, este un mod de a „păcăli” creierul cu o poveste. Să spunem că ai un munte de exemplu pe care vrei să-l cucereşti.Prima dată vei observa că e al naibii de greu. Să zicem totuşi că îl urci. Nu-i nici uşor şi nici plăcut. Doare şi este epuizant. Acum schimbă un pic perspectiva, lasă muntele şi timp de un an mergi la sală, mergi la Yoga, mănâncă sănătos, mergi la bazin, ascultă muzică etc. Fă asta un an şi apoi urcă muntele, vei sesiza că este mult mai uşor şi plăcut. Ai timp să faci poze şi realizei că fizicul tău nu mai cedează aşa uşor. Bun, schimbă iar perspectiva, să spunem că muntele e un examen. La prima vedere pare al naibii de dificil să te baţi cu el. Ce faci? Îl asociezi pe examne, interviu sau mai ştiu eu ce chestie cu alte chestii pe care le poţi face. Încearcă să nu-ţi alegi ceva super simplu, ideea este ca al tău creier să creadă povestea. Mergi apoi şi cucereşte povestea! Fii eroul/eroina propiei vieţi şi nimic nu-ţi mai pare greu.

Uite şi alte idei care ar putea să te ajute:

1.Practică un sport de plăcere. Eu la bazin nu-mi lucrez doar corpul, nici la Yoga sau Pilates. Îmi lucrez în principal mintea, atenţia, concentrarea. Când fac mişcările practic un fel de meditaţie în mişcare. Asta mă ajută să mă detaşez de alte gânduri care mă obosesc. De ce credeţi că mă ia somnul în bazin? 🙂 Focusul nu-l lucrezi bine dacă faci numai ceva ce nu-ţi place, de exemplu să înveţi fără pauze. Bonus, prin sport îţi oxigenezi creierul, circulă sângele mai bine şi poţi susţine mai uşor eforul intelectual. Nu face sport doar să slăbeşti şi nu învăţa doar să iei un examen. Multe chestii le facem pentru că „trebuie” măcar la capitolul mişcare să faci ceva de drag. Mulţi nu mă credeţi şi cei mai mulţi spuneţi că este o pierdere de timp. Atâta vreme cât nu faceţi asta nu aveţi argumente că sportul nu ajută şi la eforul intelectual 🙂

2.Practică „rezistenţa” la recompensă. Da, fie că vrem sau nu să recunoaştem ne place să primim recompense. Faza e însă simplă: învaţă să amâni recomensa, învaţă să controlezi tu recomepensa şi nu ea pe tine. Cei mai mulţi eşuează pentru că au nevoie de recompensă mult prea repede, motiv pentru care clachează uşor atunci când nu o primesc. Prăjitura aia nu mi-o ofer la orice activitate de exemplu dar o ador după ora de la bazin. Dacă ai un antrenament cardio intens o prăjitură de 500 de calorii nu o să te îngraşe asta ca idee. Există şi persoane obişnuite să fie pedepsite pentru că aşa au fost crescute. Ideea este să începi să controlezi tu procesul de recompense nu el pe tine şi totul devine uşor. Dacă „recompensa” contează mai tare, grantat vei pierde mereu! Adevărata recompensă este o inimă sănătoasă şi un creier sănătos. Prajitura este doar un truc mic şi simpatic 🙂

3.O activitate finalizată prin efort personal şi fără ajutor poate creşte motivaţia mai mult decât orice altceva. Nu e nevoie să-ţi spună cineva că eşti bun când tu ştii că eşti bun. Orice motivaţie satisfăcută necesită o motivaţie nouă. Uite aşa nu ştii când ai sărit de la simple ture pe banda de la sală la urcat munţi 🙂 . Totuşi nu uita să te iubeşti maxim. Dacă ajungi să iei tot felul de prafuri sau chestii să faci faţă la ceva, părerea mea este că deja cazi pe o pantă periculoasă. Aşa că atenţia la „hipermotivaţie” 🙂 Echilibrul este dezirabil în orice şi motivaţia la fel ca orice altceva nu trebuie să te ducă spre „distrugere”. Aş face orice să arat ca un model? În mod cert nu. Motivaţia sănătoasă vizează în primul rând sănătatea bonus este prăjiturica, adică „araţi ca o puştoaică de liceu” 🙂

4.Competiţie nu înseamnă să îţi omori adversarul. Competiţia este în primul rând cu tine. Desigur că te motivezi mai uşor  folosind un reper, în cazul meu pe Zeus, dar ideea este să ştii să alegi reperul. Mulţi pierd curse pentru că iau totul mult prea personal sau prea în serios. Se întrec cu oameni mici şi încep să piardă rapid puncte la capitolul „stimă de sine”. Ideal este să alegi un „adversar” pe care îl respecţi şi care nu joacă murdar 🙂 Un alt secret: nu uiţi niciodată că este o joacă. Eu cu Zeus ne amuzăm maxim chiar dacă eu sunt mai ofticoasă uneori, îmi trece. Ştiu că la anumite capitole este cu zece clase peste mine şi se aplică şi invers. E o tâmpenie să ajungi să te cerţi sau să te superi că ai „luat bătaie” la ceva, la orice. Deci, tratează competiţia cu respect şi nu intra în competiţie cu oamenii infantili 🙂

5.Managementul actelor mai puţin perfecte. Desigur că nu eşti mereu campion şi desigur că există momente în care îţi vine să renunţi. La bazinul numărul cincizeci deja vreau să ies. Începe să doară, încep să simt mai bine musculatura şi nu e chiar plăcut (bine e mai plăcut decât la sală) dar dau înainte pentru că ştiu că pot. Ştiu că pot ajunge la cei doi km. Prima data nu am ştiut dar era Zeus pe margine şi am zis să-l bat şi eu la ceva că el nu e siren 🙂 La capitolul înot e cam praf :))) . Au fost multe momente în viaţa mea când voiam să renunţ dar mereu am avut impulsul acela cu „dacă merg mai departe”. Târş, în genunchi, pe coate, mai dreaptă, mai cocoşată, nu are importanţă, important este să nu renunţi. Dacă pe drumul ăstă ai şi pe cine ţine de mână să ştii că ai descoperit cea mai frumoasă expresie a vieţii 🙂

6.Educă-ţi răbdrea şi rezistenţa la plictiseală. Nu mereu facem ce ne place, iar asta creşte stresul. În bazin să spunem că nu e cea mai distractivă oră. Să faci mereu şi mereu aceeiaşi mişcare am tendinţa să mă plictisesc la un moment dat. Aparent şi când faci ce-ţi place tot ai tendinţa la un punct să te plictiseşti. Faza este să treci peste „limita mentală impusă”. Asta ajută atenţia, ajută concentarea şi creşte toleranţa la activităţile mai puţin plăcute.

7.O dietă echilibrată nu înseamnă să te torturezi şi să te pedepseşti. Dacă te accepţi aşa cum eşti îţi vei da voie din când în când la o plăcere vinovată. Faza este că dacă eşti bine cu tine nu vei avea tendinţa să exagerezi nici cu dieta nici cu porţia 🙂 Secretul este în tine gen, ştiu că sună a clişeu de doi lei dar este cât se poate de real. Dacă tu te simţi bine cu tine, te vei purta frumos cu tine. „Să nu mănânci fast-food” devine o alegere nu un „trebuie”. Să mănânci din când în când ceva interzis devine un răsfăţ nu o vinovăţie 🙂

8.Educă-ţi „punctele mai puţin dezvoltate” cu chestii care îţi fac plăcere. Adică asociează o stradă, un deal, un munte cu ceva ce „vrei să cucereşti”. Contează să ştii exact ce faci, adică să aduci în plan conştient motivele, adevăratele motive care vor face din acţiunile tale un stil de viaţă. Asocierile funcţionează pentru că pui în scenă o poveste frumoasă pe care creierul tău o crede. Cucereşte acel deal sau munte sau stradă sau scări sau bazine în fiecare săptâmână dar nu o face neapărat să câştigi ceva cu asta. Nota, banii, laudele, mai puţin importante.  Încearcă să fii conştient de tine când faci ceea ce faci. E că atunci când un pictor pictez de exemplu dar scopul nu este să vândă tabloul ci să-şi descopere interiorul apoi să-l arate şi altora.

9.Respiră şi iubeşte-te mult. Chiar dacă simţi că ai pierdut mâine e o altă zi. Important este că azi ai făcut tot ce ai ştiut şi ai putut tu mai bine. Lumea vorbeşte multe, important este ce simţi tu despre tine 🙂 Nici Gigica, nici Costica, nici vecina, nici nimeni nu ştie cine eşti. Chiar dacă toţi au impresia că ştiu exact ce e in mintea sau fiinţa ta,nimeni nu poate afirma că ştie exact care e povestea cu punct sau virgule. Crede-mă toţi vorbesc despre ei, mai ales când critică sau oferă tot felul de „complimente”. O fac pentru că ei nu pot face multe aşa că-şi cresc „stima” artificial pe cârca altora. „Vai mergi la bazi” „Vai scrii” „Vai ai fost la Paris şi în Dubai” şi ce te dai aşa mare? Mda şi eu am câte un copitat ocazional în preajmă şi unori, mai ales după o zi proastă aceşti copitaţi sunt enervanţi. Îmi dau însă două palme, eu ştiu mai bine şi eu mă iubesc maxim aşa că nu evit să mă joc cu replicile îmi mintea mea: „Boss, eu nu mă dau mare, mă dau Ocean pentru că pot şi pentru că vreau”. Evit să dau apă la moară altora. Gândeşte-te că ai pierdut doar atunci când nu ai învăţ nimic din greşeli 🙂

10. Doar proştii şi laşii nu greşesc 🙂 pentru că doar ei nu au curajul să se expună la critică. Pe măsură ce avansezi în activitţile tale vei observa ca nu poţi mulţumi pe toată lumea. Nu ai cum. Apreciază un „nu ştii să alergi” chiar dacă doare, venit de la persoana potrivită te poate scăpa de o ruptură la oase 😉 Ai curajul să faci ceva cu riscul de a greşi. Ai curajul să faci ceva chiar dacă pare ridicol şi ai curajul să te perfecţionezi chiar dacă în jurul tău mulţi stau pe margine şi critică. Ideea este să înveţi din greşeli, să evoluezi, să ridici în permanenţă limta ta. Nu te uita că unul e mai bou ca tine sau altul mai zmeu, important este ca tu de azi să fii mai bun ca tu de ieri 🙂

Încă una bonus: AFLĂ CE VREI DE LA TINE ŞI DE LA VIAŢA TA!!!

Motivaţia vine în primul rând din interior. Motivaţia creşte şi alte abilităţi, important este să ai ambiţie să faci ceva, orice. Ok, nu-mi place să merg la sală, nu-mi place să îmi sparg creierii mereu cu învăţatul, sunt o putoare ordinară dar refuz să mă bat singură 🙂 Aşa că mă antrenez să-l bat pe Zeus dar scopul este altul. Mă antrenez să bat dealul dar scopul este altul, mă antrenez să bat ceasul dar scopul este altul. Practic mă antrenez să am o performanţă mai mare la job şi în viaţă folosind o tehnică de „personificare”. Ceasul, dealul, apa, asanele, sunt doar metafore pentru alte lucruri din viaţa mea. La jobul meu ar fi culmea să o iau în faţa cuiva, la fel cum la jobul lui ar fi culmea  să stea să aştepte pe cineva. Am nevoie de o atenţie brici, de un creier sănătos, de flexibilitate şi mobiltate în gândire pe toate le antrenez altfel 🙂 departe de cabinet. Muntele meu, îi văd creasta şi ştiu că pot ajunge acolo, am nevoie doar de răbdare şi mult control. În apă sau pe uscat antrenez conştient controlul. Chiar dacă nu pare, mintea, corpul şi spiritul sunt conectate. Ele lucrează împreună. Este absurd să spun îmi lucrez muşchii :))) . Nop, îmi lucrez creierul pentru că eu pe el îl vreau brici nu my ASSets 🙂 . Antrenez nişte lucruri apoi vă spun ce şi cum, nu pentru că sunt eu interesantă ci pentru că sunt convinsă că absolut oricine poate face ce fac eu…ocean vibe :)))

Acum vă rog să mă scuzaţi dar am timp limtat. Cât eu scriu Zeus bagă ca berilă sute de kg la picioare şi piept. Mda, nu e plăcut să fie Zeus mai în formă ca mine 🙂 gen WTF my love? De când şi până când? Muci am zis, o dată să te bat că restul e poveste 🙂

p.s V-am tot spus că şi eu îl bat pe Zeus  în anumite faze, pentru că trebuie să recunosc o chestie: nu mi-a făcut prea mare plăcere să nu fac faţă 🙂 Nu pentru că m-a „bătut” ci pentru că minunatul meu soţ uneori mă vede ca pe o „superwomăn” şi tura asta nu prea am fost iar asta a durut un pic. Noi gândim în termeni de „campioni” şi „necampioni” . Mda, cică asta nu e ca la carte dar să vă spun un secret: omenirea a fost clădită pe competiţie. Poţi avea o competiţie mişto şi aşteptări sănătoase sau te poţi tortura singur….

Photo: De cursă lungă

Credit: Me 🙂

P.S am o idee şi cu lungimea articolelor dar aveţi un pic de răbdare până săptaămâna viitoare 🙂