News & Events
E blondă, e mică şi vorbeşte despre fashion! Clişee şi percepţii
- decembrie 21, 2017
- Posted by: Toma Luminita
- Category: Blog

Dacă viaţa voastră este mereu prezentă în viaţa mea virtuală, desigur că ştiţi cum, aseară, mirobolantul meu fizic a fost la un eveniment dedicat doamnelor. Iniţial am crezut că m-am lovit la cap, că s-a petrecut ceva cu timpul dar m-am uitat în calendar şi nu era martie aşa că sănătatea mea psihică este încă ok 🙂 . Anyway am fost aseară la o pişcoţărăreală cu doamne frumoase şi descurcăreţe. Ideea era simplă, venim ne vedem, ne dăm mâna, mai aruncăm trei vorbe şi plecăm acasă. Adică eu aşa sunt obişnuită sau cel puţin eram. Evenimentul a început la ora 19 şi trebuia să se termine după maxim două ore mi-am zis să mă risc chiar dacă eram leşinată de oboseală. Dar ştiţi cum sunt muierile când încep să vorbească nu le mai opreşte nici naiba, iar toată nebunia s-a terminat aproape de miezul nopţii 🙂 . Loredana a fost o gazdă minunată iar eu am nimerit ca în multe alte daţi lângă tanti de la S.O.S Deces şi lângă doamna stomatolog. Acum nu ştiam de care să mă feresc mai mult 🤣 Da people, nu glumesc, însă vă pot spune ca tanti de la pompe funebre este una dintre cele mai mişto tanti pe care le cunosc chiar dacă jobul ei gravitează în jurul celor fără de suflare. Vă jur că uneori o invidiez. Doamna stomatolog este şi ea foarte drăguţă. Ea lucrează şi cu copii probabil de aceea cât a povestit despre stomatologie şi pediatrie pentru o fracţiune de secundă am avut instinctul tâmpit să îi arăt dinţii. Acum, a mai fost multă lume la masă dar eu am memoria scurtă jur, nu-i cu intenţie, încerc să îmi amintesc de toată lumea dar eram obosită plus că la final de an nu prea mai are nimeni cărţi de vizită. Ştiu că mai erau două doamne care faceau un „bişnis” cu o curăţătorie de haine de aproximativ zece ani. Fascinant, cine puii mei zice că muierile nu se pot înţelege şi nu pot face afaceri este un mare dar un mare bou gen. Nico mi-a explicat faza cu mişcarea şi cum clasele ei de fitness combină nişte chestii fascinante. Plus multe alte povești frumoase despre femei ambițioase.
Despre restul invitatelor mai aflaţi şi de la Loredana că mie la un moment dat mi s-a rupt filmul de la aşa multe laude încasate. A fost o seară magică şi nu glumesc în primul rând pentru că m-au felicitat multe doamne, gen magic 🙂 . Ştiu că sună a clişeu dar uneori pierd din vedere chestii, chiar nu ştiu cum să răspund la faze de genul :”Bravo Toma” „Scrii mişto Toma” „Faci fotografii mişto Toma”. Eu mă tot uitam în spate să văd dacă mai e vreo Toma. Calaudia Iordache şi Anda Constantinescu mi-au pus capac cu nişte lucruri şi pentru trei secunde am zis că voi da apă la şoricei. Bonus am câştigat o coroniţă mişto de Crăciun pe care sincer mi-am dorit-o din secunda în care am văzut-o. Deci am venit morocănoasă şi am plecat întoară la 180 de grade.
O seară mişto pe toate planurile. Doamne deschise, discuţii interesante, cafea bună (mai ales cafea lol) şi probabil vă veţi aştepta să scriu despre eveniment. Ţeapă! Fără supărare Loredana, evenimentul a fost pe măsura aşteptărilor. Poate, privind titlul vei crede că acest articol este despre tine şi invitatele tale dar din nou, ţeapă! Acest articol este despre cea mai mişto blondă pe care am avut ocazia să o întâlnesc. Blonda din discuţie este mică, bine nu chiar mică este un pic mai mare decât piciorul de la masă, este fâşneaţă, sociabilă şi are o personalitate care ar putea intimida multă lume. Blonda din discuţie se numeşte Agnes şi are fix trei ani chiar dacă la prima vedere am zis că e cu cel puţin un an mai mare. Este genul acela de copil care luminează camera când intră dar care ar putea provoca orice adult. Cine spune că o mamă nu le poate avea pe toate? Şi „bişnis” şi o familie frumoasă? Cât doamnele au stat şi au împărţit cadouri eu nu m-am putut abţine şi m-am apropiat de micul ghem blond.
-Woooow ce ai acolo fată? Nu avea decât toată trusa de machiaj a Loredanei. Se uită la mine complice, îmi face semn să tac şi îmi arată toate minunăţiile care o fascinau. Gen, toate nebuniile Loredanei pe care surpriză: abia le cumpărase 🙂
-Machiaje!
-Uuuu ce tare! Pun mâna pe un rimel şi o întreb ce face cu ăla.
-Te dai pe aici!
-Aaaa nu cred! Eu cred că este pentru buze!
-Nuuuuu este pentru gene!
-Sigur nu este pentru sprâncene?
-Nuuu! Sprâncenele sunt aici, genele sunt aici şi astea sunt buzele şi ăsta este pentru gene! Îmi explica ea foarte serioasă şi afectată de necunoaşterea ignorantei din faţa sa.
Cât doamnele se jucau cu cadourile de la tombolă eu m-am întins pe jos prin cafenea cu micul ghem blond. Acum să nu credeţi că aveam o problemă cu adulţii 🙂 dar pe mine copii mă fascinează, în special un anumit gen de copii şi în special când simt că nu mai am un gram de energie să mai mişc un deget.
-Hai să vedem ce mai are mami în geantă! îmi spune şi înainte să-i pot răspunde începe să-i facă Loredanei din nou controlul la geantă. Pentru o fracţiune de secundă mi-aş fi dorit să am o fată. Una mică, blondă şi isteaţă. Agnes a început să discute cu mine şi să-mi explice chestii despre tot felul de lucruri. Dicţia perfectă, coerenţa în vorbire impecabilă chiar dacă era târziu. Nu i-am sesizat culoarea ochilor dar i-am sesizat lumina din ochi. Este acel gen de lumină care îţi spune că ai întâlnit un copil fericit. În meseria mea nu prea întâlnesc astfel de copii. Poate ar trebui să înţelegeţi de ce pe mine astfel de copii mă atrag maxim. Nu este nevoie să cunoşti un părinte să-i poţi analiza personalitatea, este suficient să-i cunoşti copilul. Agnes este unul dintre puţinii copii pe care i-am întâlnit care nu se teme de oamenii pe care nu-i cunoaşte. Loredana era mai la distanţă dar copilul nu a avut nici un stres să interacţioneze cu mine sau cu alte persoane prezente. Acum două săptămâni am dezbatut cu un amic încrederea vs neîncredere. Am ajuns amândoi la concluzia că un copil educat cu încredere atât în el cât şi în alţii, chiar dacă riscă să îşi ia mai multe ţepe pe drum, are şanse mai mari de reuşită decât unul timorat şi fricos sau unul agresiv şi violent. Ţine de curajul care îi este insuflat, curaj care are rolul să ajute omul să exploreze. Acest tip de copii sunt viitorii adulţi fără teamă de oameni, iar mie asta îmi sună într-un anume fel. Desigur că oamenii ne pot face rău dar nu toţi oamenii ne fac rău. Un copil educat frumos are toate şansele să reuşească în viaţă. Să nu credeţi că era genul de copil pe care l-aş fi putut păcăli cu o ciocolată sau că este genul de copil credul. Am avut o tentativă n-a mers. Personalitatea lui Agnes este frumos conturată şi mi-a plăcut maxim că a ştiut să traseze limite atunci când nu îi plăcea ce făceam.
Concursul de privit în ochi. Când mă joc cu aceşti minunaţi copii ador să-i provoc şi mi-am pus pe faţă cea mai cruntă privire ca răspuns la privirea lui Agnes când nu-i conveneau replicile mele.
-E urât!!! Se uita micul ghem din braţele sigure ale mamei sale.
-Bravo boss, eu ştiam că-s urâtă dar puţini au tupeul să-mi spună asta în faţă!
-Nu la tine se referea se referea la faptul că nu-i place ce faci! M-a lămurit tatăl lui Agnes.
-Hmmm ştiu, nu-i frumos să sfidezi oamenii din priviri dar haide să-ţi arăt eu cum îmi ating nasul cu limba!
Mda, ştiu, public, chestii doar că eu în preajma acestor sufleţele nu mă pot abţine să nu fac tot felul de chestii 🙂 Practic nu mai am filtre de conduită socială plus că este amuzant apoi să privesc cum încearcă şi ei acelaşi lucru. I-am arătat bonus un truc magic dar nu vă spun ce pentru că e secret 🙂 Îmi face plăcere să interacţionez cu aşa copii care sunt practic un burete şi captează tot ce este mai frumos din mediul înconjurător. Când Adina i-a invadat spaţiul începând să pupe excesiv copilul m-am uitat complice la Agnes şi i-am spus:
-Adina mă sufoci! copilul a prins rapid idee s-a uitat la Adina a pironit-o cu privirea şi apoi:
-Adina mă sufoci!
Fuuuunnnny mici şi isteţi. Nu ştiu de ce adulţii vin aşa spre copii, să-i pupe excesiv să-i tragă de obraji şi să le invadeze spaţiul. WTF people? Un pic de intimitate gen 🙂 lăsaţi copii să respire! 😎
Agnes a fost steluţa serii. Nu că a sa mumă a fost departe, cine spune că o femeie care are job nu-şi poate creşte copilul frumos şi armonios? Agnes este un copil iubit şi se vede cu sau fără ochelari de specialist pe nas. Este un copil plin de viaţă, curios, sociabil, curajos şi foarte isteţ. Aşa cum ar trebui să fie toţi copii! Nu este acel copil care ar face orice pentru o prăjiturică sau care se lasă uşor impresionat de adulţii din proximitate. Este un copil cu o personalitate puternică care în mod cert îşi v-a provoca părinţii în anii ce vor veni. Este genul de om de care societatea în care trăim are nevoie. Un căpşor mic şi blond dar pe care eu nu l-aş subestima 🙂 Intuiţia îmi spune că această minunată fetiţă v-a da lecţii multora. Etichetele sunt minunate dar eu zic, preventiv şi pe viitor, nu judecaţi după aparenţe nu toate blondele sunt blonde iar blonduţa asta în câţiva ani o să dea multe lecţii. Deşteaptă, educată, sociabilă, blondă şi frumoasă: combinaţia letală!
Photo: „Lumină și culoare” asta să rezumăm toată povestea într-o imagine 😉
P.S Felicitări pentru eveniment Loredana dar mai ales felictări pentru kindăr şi ţie şi soţului tău. Le las cititoarelor un link la blogul tău . Recunosc că sunt depăşită de topicul cu moda…..şosete şi tocuri riiiiliii????…..Deci da, deci ceaţă totală plus ceva experienţe traumatizante :)))) dar le explici tu faza cu trend-ul :))))
Late edit: „până la urmă mami mi-a plăcut magicianca!” 🤣 #smartkid uneori și eu sunt în dubii dacă să mă plac sau nu