“I’d rather sing one wild song and burst my heart with it, than live a thousand years watching my digestion and being afraid of the wet.” Jack London

Înainte să purced cu textul de 5000+ cuvinte, preventiv să dau credit la cine trebuie, nu de alta dar cine e tâmpit să citească toată pologhia mea? Deci photo: „Zâmbeşte că se uită lumea” credit Marcel Horneţ, credit extra: Mama Natură şi Şefu, locaţie Transbucegic. Acum să revenim. Aseară dezbăteam creativitatea, nevoile de exprimare, inteligenţa şi virtuţiile umane. O dezbatere susţinută cu un om pe care efectiv nu-l cunosc. I-am văzut doar nişte poze interesante pe FB. Curiozitatea mea e maximă atunci când vine vorba de oameni şi nesimţirea mea nu are limite 🙂 . Aşa se trezesc unii cu o tanti nebună în privatul lor care începe să-i ia la întrebări mai ceva decât o fac băieţi cu caşchete 🙂 . „Mişto fotografia asta, are un vibe aparte”  şi fotografia chiar este foarte mişto. De aici şi până la întrebri de genul „Ce crezi că este creativitatea” sau „Cum defineşti zona de confort” nu-i cale lungă 🙂  Conversaţiile de acest tip devin lungi şi fascinante. Practic eu pe on-line mă manifest exact şi la fel ca pe off. Sunt un pic fascinată să observ ce repede lasă oamenii alţi oameni să intre aşa în viaţa lor. Unii au abilităţi de „deschidere” fantastice. Cei care fac asta au şi vieţi interesante din câte am putut observa plus că, cel puţin la prima vedere par fericiţi sau măcar pare că au înţeles care e faza cu „simţitul vieţii”. Puţini au însă curajul să fie autenci. Să-şi spună poveştile, părerile sau opiniile public.

Am tastat cu noul meu amic cam două ore. A fost fascinant. Un alt studiu de caz care m-a ajutat să identific mai uşor ce caută oamenii. Cât am discutat mi-am amintit cum o altă necunoscută, după ce a vorbit cu mine (de data asta face2face) mi-a povestit despre un teribil abuz pe care îl trăise în copilărie. Nu ştiu dar încep să înţeleg de ce oamenii fac asta în preajma mea, îmi spun poveşti din astea fără să-i întreb sau fără să fiu în cabinet. Că păţesc aşa de când eram puştoică şi abia ieri când coboram de la munte am reuşit să înţeleg câte ceva. Minunata fiinţă cu povestea evenimentului traumatic se confesa. Nu putea să-şi ierte abuzatorii. Cum să o condamn eu pentru asta. Abuzul fusese teribil şi înfăptuit de copii mai mari cu câţiva ani. Una dintre abuzatoare (pentru că erau şi fete în poveste) suferise recent un accident terbil şi rămăsese paralaizată. Tipa care povestea se simţea bine dar se simţea şi vinovată că se simţea bine. „M-au ţinut de mâini şi de picoare, m-au legat pe masa de ping-pong în spatele blocului. Băţul ăla a intra (…)” De aici provestea e horror. Se rezumă la „nu am putut ţipa, ţipam în mine!” şi se termină cu „mi-au distrus viaţa”. Comunicare fără zonă de confort. Că eu tăceam. Mda, minune nu? Păi ce să spui la aşa poveşti? Le asculţi şi eventual îndrumi spre un cabinet. Tipa cu povestea făcea multe chestii ciudate cu viaţa ei şi toatele comportamentele duceau spre un fel de distrugere lentă. „Nu pot avea o relaţie normală, înşel dar n vreau să fiu înşelată” sau „Nu ştiu cum să spun ce simt” adaugă la asta un avort făcut la repezeală şi o senzaţie de „eram iar legată şi fizic şi psihic, dar eram un copil prost” şi vedeţi ce iese. Atunci şi-a spus povestea unuei necunoscute. Şi-a ieşit din zona de confort, după mai multe săptămâni aflu că brusc vrea să devină însoţitoare de zbor. Aş fi vrut să insiste cineva şi cu idee de terapie, dar o ieşire din zona de confort odată la 26 de ani e ok. Îţi dă aripi gen 🙂 când o să simtă nevoia o să caute şi soluţia, momentan e unde simte şi am înţeles ce important este să laşi oamenii să facă ce simt!

Când discutam aseară mi-am amintit de poveste şi amicul virtual mă întreabă :”Când ai ieşit ultima dată din zona de confort?” . Eu îi răspund: „Azi când trebuia să mergem să facem fotografii la Păuleşti şi am ajuns să derapăm pe Transbucegi”. Cam asta fac oamenii fugiţi de acasă cu banii de pâine când nu se simt confortabili, când au prea multe poveşti în ei şi nu ştiu ce să mai facă sau cui să le spună. Pleacă de acasă cu o destinaţie şi ajung la mama Gaia. Că eu i-am spus lui Horneţ că ninge dar cum alţii sunt mai descreieraţi ca mine, am zis să-mi testez limitele şi aptitudinile de şofer fgm Horneţ 🙂 . Aseara amicul meu din zona virtuală mi-a spus că aia nu e chiar ieşire din zona de confort. Probabil. Dar eu zic că absolut tot ce faci spontan şi datorită unei alegeri conştiente se numeşte ieşire din zona de confort. Mai exact, subsemnata cu doi copii acasă, un soţ în deplasare şi o stare tâmpită de sufocare, a zis „Gata, azi e despre mine!”. Ce fac eu azi? Hmm, păi văd eu, nu ştiu exact ce dar aflu. Sun un alt nebun şi vedem noi. Luăm camerele punem ceasul pe bord şi plecăm de cretini în lume. Amândoi aveam treburi după ora 16, cu toate astea la 11 eram în maşină cu destinaţie: nu ştim unde, gen la munte. O oră de linişte, camerele montate pe fulgii de zăpadă, fotografii bestiale. Tu când ţi-ai „hrănit” ultima dată spiritul?

Poate n-am făcut ceva aşa extraordinar, poate la prima vedere pare ceva lipsit de sens, maturitate şi judecată logică. Poate, doar că nu este. Eu dacă nu mai fac şi dastea simt că mă sufoc. Simt că tot creierul meu se atrofiază! Simt că nu mai pot gândi limpede şi zici că mor din lipsa erului curat. Mă încarc zilnic cu poveşti şi uneori simt nevoia să-mi purific fiinţa 🙂 Pe mine o oră de munte mă montează pentru o lună de muncă. Majoritatea nu pot face asta, o mare parte dintre oameni stau închişi în ei, în birouri cu ferestre care dau spre alte birouri. Stau închişi printre oameni dar le este frică de oameni. Cum? Simplu! Să nu spun ceva aiurea că se supără sulea, să nu fac ceva aiurea că mă dă afară, să nu îmi iau o zi de concediu chiar dacă pic din picioare, să nu ies din formatul tipizat pentru că voi fi exclus social. Să nu fac ce simt şi în mod cert să exprim ce simt, pentru că nu e voie. Cum să spun că mă bucur de răul altuia? Păi acel „altuia” poate a primit efectul propriilor acţiuni. Am voie să simt bucurie? Probabil că mulţi ar spune nu, dar eu aş întreba de ce? Bucuria omului care nu face rău nimănui. Ok, tipa cu povestea avea voie să simtă satisfacţie şi să se simtă răzbunată dacă nu de cei care trebuiau să facă dreptate măcar de soartă. „Îmi doresc la fel şi pentru restul, fiecare dintre ei să simtă ce am simţit eu pe masa aia”. Mare atenţie: puterea gândurilor când se cere dreptate. Se pare că atunci când cererea este îndreptăţită dreptatea este executată strategic de forţe mai mult sau mai puţin misterioase. Dacă eşti cuminte Şefu îţi dă şi loc în faţă plus punga de floricele 🙂 asta doar să-ţi arate că suntem rezultatele propriilor fapte pe care alegem mai mult sau mai puţin conştient să le facem. Vina lucrează mişto, oricât  te minţi că e bine ceea ce faci sau ai făcut, în tine simţi binele. Binele ăla adevărat…. pedeasa ţi-o dai singur, cu cât mai lipsită de conştiinţă/luciditate fapte cu atât mai nasoală repercursiunea!

Libera exprimare, dacă ani de zile cari după tine evenimente, ură, nevoie de drepate, oare cum funcţionează şi reversul medaliei. Există oameni care nu doresc asta şi care doresc să exprime mereu exact ceea ce simt atunci când simt. Paradoxal însă, cei care au tupeul ordinar să facă asta, fascinează şi pe alţii chiar dacă acei alţii spun că „nu e voie”? De ce? Pentru că o fotografie cu mine la munte când alţii îşi rup curul pe scaunul de birou poate trezi cel puţin invidie şi cel puţin o bârfă, două. „A ceasului, a plecat cu x sau cu y la munte, da copiii unde sunt, bărbac-su ce păzeşete?”. Să nu credeţi că nu ştiu ce reacţii pot stârni, doar că mă doare la bască de constructele voastre sociale 🙂 Dacă nu aveţi abilitatea să faceţi ceea ce simţiţi, să spuneţi, să exprimaţi….nu sunteţi liberi. Vă aşezaţi singuri zăbrelele la geam. Îmbrăcaţi cămaşa de forţă şi cereţi altora să o strângă la spate. Tot ceea ce nu se exprimă trăieşte în noi…..până şi răul simte nevoia să fie eliberat şi purificat, credeţi sau nu, nu-i nimic misterios. E doar inconştient, la propriu 🙂

Pentru mine există două variante mari şi late: ori fac dastea ori ajung în camere mirobolante cu priveliştea îngrădită de zăbrele. Boala nu vine neinvitată şi la polul opus nici creativitatea. De ce? Pentru că ne place al naibii de tare să ne limităm în zona de confort. Ieri toată ziua asta am dezbătut atât cu Horneţ (amicul meu fotograf) cât şi cu amicul meu virtual. Am stat la poveşti toată ziua până noaptea târziu. Da mă, gen am comunicat cu oameni şi cu natura şi cu mine, toate în aceiaşi zi care a început foarte de rahat gen. În discuţia de aseară, amicul meu mă întreabă cum am ieşit şi cum ies eu din zona de confort sau de ce fac asta. Nu am ştiut să-i dau un răspuns clar, poate din curiozitate, din pasiune, din dorinţa de a urma un ideal sau cel puţin de a construi un sine ideal. Jur că nu ştiu exact de ce, ştiu doar că: sunt omul care a împărţit câţiva pumini prin tinereţile sălbatice, ok mai mulţi 🙂 Sunt acea tipă care a folosit obiecte contondente pentru a delimita foarte clar spaţiul intim 🙂 invadat de tot felul de humanoizi inferiori. Sunt omul care nu credea că v-a ajunge să vadă ţărmuri de ocean, deşertul sau muzeele Parisului în condiţiile în care acum mulţi ani cumpăra ţigări la bucată. Sunt omul care a văzut şi a ascultat mulţi oameni, care a stat la masă lângă sânge albastru, cu altă ocazie vă povestesc şi cum fi-miu a făcut antrenamentul cu urinatul public lângă scaunul unei prinţese gen :)). Sunt şi omul care a discutat deschis despre mahalale dar şi despre opere măreţe. Sunt acea debilă care a renunţat la un job stabil şi la tot ce genera un venit confortabil să pot face cercetare pe abilităţile fiinţei umane de a evolua (dacă aşa s-o numi ce fac eu lol). Sunt omul care mereu a detestat şcoala dar care şi la ora asta se află în facultate. Că ce mă-sa ei de treabă, ies din şcoală cu cuponul de pensie în mână. Sunt omul care se simte ca un om zdravăn într-un spital de nebuni şi care are nevoie să fugă chiar şi pentru o oră la munte, pentru că „işirea din zona de confort” nu e atunci când fug la munte, este atunci când ascult poveşti horror. Credeţi sau nu, viaţa bate filmul, iar urechile mele au nevoie să dea liniştea mai tare uneori.

Din toate nebuniile astea cel mai mult „ieşit din zona de confort”, adică cel mai greu şi cel mai palpitant este să fii părinte. Oh yes, că dacă prima dată nu era suficient am zis să fie şi runda doi. Cum te scot proprii copii din zona de confort nu te scoate nicio experienţă şi nicio poveste. De ce? Păi zen-ul, zenu-lui să fii şi tot te apucă nebuneala, „ferice de cei care cred fără să ştie”. Mă doare să-i văd cum îşi mănâncă minunata copilărie şi stau ca belgii să scrie despre nu ştiu ce formule sau scheme. Faza este că ştiu că trebuie să facă asta. Societatea nu-i v-a accepta dacă ajung aşa sălbăticiţi ca mă-sa, iar dreptul la sălbăticie se câştigă după multă muncă şi mulţi ani. Vreţi ieşiri din zona de confort: echilibraţi sălbăticia cu temele 🙂 . Am ajuns ieri la ora 17 acasă şi ne-am apucat de teme. Cum mă simţeam? Ca naiba, că murea ceva în mine când ştiam că eu m-am urcat pe munte şi copilul meu cel mare stătea acasă la teme, iar cel mic la grădiniţă. Vreţi ieşiri din zona de confort? Îi spun celui mare „azi te învoiesc de la şcoală şi mergem la munte!” vreţi răspuns „nu vreau, eu vreau să merg la şcoală!”. FGM mamă, unde am greşit? 🙂 Mai am una: „azi te îmbraci sport nu cu uniformă” şi începe copilul să dispere că „nuuu, nuuu, vreau să am cămaşă ca vreau să fiu elegant ca tati la birou” că în familie doar mamii umblă ca boschetara 🙂 . Again, unde gura mami mele greşesc? Cum? Vă întrebaţi de ce aveam o dimineaţă de 3 lei? Păi dacă fi-miu alege să se conformeze şi să se alinieze la standarde…..ce rahat greşesc. Simt că-l pierd, jur. E o senzaţie tâmpită dar mai am o speranţă în fiecare moment în care se ceartă argumentat cu mine sau cu alţi adulţi. Cum vrei să arate un om născut să conducă? Exact ca un Om!

În „perănting” apar propriile frustrări la mijloc, frustrările mele, frustrările unui copil care a fost dresat să stea jos să ceară voie la baie şi să ceară voie să vorbească. Zona de confort nu e zonă de confort atâta timp cât nu există alegere, zona de confort este limitare! E sistemul bolnav şi spitalul de nebuni în plină acţiune. Cum să găsesc eu un echilibru pentru copiii mei? Între libertatea lor şi libertatea celor din jurul lor ecomplicată balansarea. Vreţi ieşire din zona de confort? Lasă absolut tot, renunţă la job, la bani, la multe mofturi şi caută să înţelegi cum v-a arăta lumea copiilor tăi peste 20 de ani. Mie cărţile nu mi-au ajuns, nu mi-au ajuns nici cursurile unora care vorbesc de zona de confort dar nu ar scoate nasul din foi. Într-un an haotic în care am ales să fac ceea ce fac la nivel de experimente şi teste, am înţeles că zona de confort nu există. Este o iluzie construită. Am făcut multe cretinăţăţi să pot înţelege asta 🙂 . Am spart balonul confortabil şi acum mă întreb „nu puteam să fiu şi eu o muiere normală care merge săptămânal la salon, la sală şi la masaj. Care să-şi vadă de copiii, de soţ şi de casă? ” 🙂 . Răspuns absolut: Păi exact asta fac doar că sala şi salonul au fost compromise 🙂 ! Ieri am avut un moment din ăla în care mi-aş fi dat palme singură. Stăteam să analizez minunatul meu burn-out de anul trecut, stăteam să analizez toate bârfele posibile şi imposibile pe care le-am auzit, stăteam să analizez toate orele pe care le-am consumat dorind să înţeleg. Stăteam ca tuta să analizez şi faza cu mersul meu la facultate şi dacă chiar se merită fiecare drum pe care îl fac când aş putea face altceva. Stăteam să analizez zeci de fotografii şi mă gândeam de ce? Băăă de ce fac toate astea? Stăteam să analizez faza cu „nu-mi spune că lucrezi, dacă nu lucrezi de la 9 la 17 şi nu produci bani nu se cheamă că munceşti”. Stăteam şi analizam cu soţul meu fiecare alegere făcută? M-a buşit plânsul, mda mai şi plâng aşa şi? Plâng cu muci şi spume când simt că aşa simt 🙂 asta nu înseamnă că o să mă plâng. Libertatea nu costă, dar libertăţile mele au un preţ, pe care eu îl plătesc zilnic de mulţi ani. Idee este că mie nu-mi pare rău. Nu regret nici ce am făcut nici ce n-am făcut. La momentul cheie din timp şi spaţiu aşa am considerat că este bine pentru toată lumea nu doar pentru mine.

Că mă judecă lumea acum? La fel cum mă judecau şi înainte. Nimic din ceea ce am făcut eu nu a sărit de ochiul critic social. De ce te măriţi de la 20 de ani, de ce faci copii aşa devreme, de ce nu te duci la şcoală şi te duci la muncă, acum e invers de ce te duci la şcoală şi nu te duci la muncă, de ce scrii când trebuie să stai non-stop în fundul juniorilor şi tot aşa. Uneori mai mă enervez, dar cel mai des analizez, de unde şi până când viaţa trebuie simţită în orare şi programări? Constructele astea sunt aşa de bine înfipte în creierii noştrii că nu ar ieşi nimeni din zona de confort. Cum să te expui la critică, păi ce gura mă-sii eşti masochistă sau cum? Depăşirea condiţiei. O da, mi-am depăşit condiţia, mi-am pus apoi alta, am depăşit-o şi pe aia, apoi alta şi tot aşa până astăzi. Nu am făcut nimic singură din simplul motiv că eu la 20 de ani mă măritam 🙂 şi făceam ce alţii fac azi pe la 40. Am muncit până efectiv am picat lată, mereu întrebându-mă de ce? De ce nu pot executa un program de la 9 la 17? De ce munca mea a devenit un stil de viaţă. De ce simt nevoia să urc la munte cu muzica blană împreună cu amicul meu cu care am dezbătut tot drumul probleme existenţiale? De ce? După ore de discuţii virtuale sau face2face plus câteva momente de „aha” am înţeles că eu nu am zonă de confort sau am dar funcţionează altfel. E un fel de membrană (că am zis într-o zi costum şi lu unu i-a fugit repede imaginaţia lol, cică nu avem imaginaţie) de protecţie cu care mă plimb ca nesimţita pe unde am chef şi când vreau. Statul acasă cu copiii devine o alegere, orele pe video cu soţul meu devin o alegere, orele de studiu devin o alegere, comportamentul, cuvintele, exprimările devin o alegere. Că alegerile mele sunt ieşite de la spitalul de nebuni, dragilor să vedem cine este ăla nebun: eu sau cel care moare secundă cu secundă executâd ordinele superiorilor? Partidul te vrea tuns 🙂 pe cine mă? Pe ăia care dau lâna :)))

Îmi perimit extravaganţe, că dacă o ieşeleă la aer azi e extravaganţă, mm, aşa o fi. „Fă ce simţi vreau să fii fericită şi sănătoasă, restul este poveste!” Aşa îmi spune singurul om care chiar dacă nu mă înţelege 100% este singurul care mă iubeşte fix cum sunt şi e mişto să ştii că în lumea asta, indiferent unde te duci sau ce faci, cineva vrea să trăieşti doar să te poată iubi. Când ai dobândit acel echilibru dintre tine şi cel pe care îl iubeşti, credeţi-mă restul chiar este poveste 🙂 Din toată nebunia mea ies mereu litere. Pe final de text vă las aşa ca un mini ghid despre ce rahat să faci când simţi că mori fără sens:

1. Cultivă virtuţiile umane, atât în tine cât şi în copiii tăi. Prin tine vine educaţia lor nu prin vorbele tale. Tone de informaţii vin spre ei zilnic dar puţini le explică exact cu ce se mănâncă lumea în care trăim, asta pentru că puţini caută să înţeleagă în ce lume trăiesc. A ierta nu însemană a sta lângă un om toxic. A iubi nu însemană a uita de tine sau mai grav a poseda. A fii smerit nu înseamnă a pleca privirea în faţa ignoranţilor. A fii curajos nu înseamnă a nu analiza riscuri. A fii repsonsabil înseamnă a gândi pentru tine nu a cere altora să facă asta în locul tău. A fii liber nu înseamnă a-mi îngrădi mie libertatea! A accepta oameni înseamnă a tolera greşeli dar nu înseamnă a accepta comportamente inferioare cu atât mai puţi nu înseamnă a coborâ nivelul. A te adapta nu înseamnă a te pierde şi a face rău altora nu înseamnă a avea putere. Nevoile mele pe cârca ta….nu-i mişto my friend! Vorbele nemăsurate dor mai rău ca pumnii nu zic de fapte! Teeera de informaţii, adulţi de cu capul cât Vega dar care au maturitatea emoţională a unor copii de grădiniţă. Degeaba ştii multe dacă nu ai înţeles esenţialul. Dacă faci rău altora, my fiend îţi faci rău ţie. Cu vorba, cu fapta, cu gândul. Te răneşti până sinuciderea lentă a fiinţei tale nu mai e lentă, e vizibilă şi spartă că o oglindă cu cioburi împrăştitate în sufletele tuturor celor pe care i-ai rănit. Să te aduni nu-i simplu, când nu te poţi aduna…..accidentele nu-s niciodată accidente! Sens ascuns? Nu! Doar ceea ce nu te lasă să dormi, ceea ce te bântuie zi de zi, noapte de noapte. Scade atenţia, scade focusul….poc! Eveniment de trezire! Scaunul cu rotile te obligă să stai captiv! Credeţi-mă nimic nu-i întâmplător.

2. Descoperă Inteligenţa dominantă şi cultivă atent şi celelalte tipuri de inteligenţă. Cum să-ţi satisfaci nevoiele de bază dacă stai la un job pe care îl deteşti şi care efectiv te omoară? Cum să excelezi dacă rămâi în setările de masă? Cum să fugi la munte o oră dacă urlă unul în creierii tăi că ai termene limită? Cum să gândeşti dacă nu-ţi acorzi libertatea de a gândi şi de a exprima? Exprimarea vine doar prin talentul pe care îl ai….altfel e apă de ploaie 🙂 Reprimă exprimarea şi apoi „nu mă pot mişca….ţip în mine”….trist foarte trist!

3. Cultivă-ţi talentul, autenticitatea şi abilitatea de a fi spontan. Ţi-ai dorit să faci o şcoală? Ţi-ai dorit să pictezi, să faci fotografii,să cânţi, să dansezi, să faci un sport, să scrii, să discuţi tâmpenii despre conştiinţa umană cu alţii sau mai ştiu eu ce? Ţi-ai dorit într-o zi de vară să fugi la psicină? Nu am bani, nu am resurse, nu am timp, nu am loc, nu am …….niciodată nu ai pentru că nu vrei să ai, dar invidia rode atunci când îl priveşti pe cel care are. Renunţă o vreme la a privi în exterior şi întrebă-te de ce sufăr? Pentru că bârfa, invidia, dorinţa se nasc din suferinţă. Din suferinţa care o provocă aparent un factor exterior. Oh well, e în tine şi problema şi soluţia şi programul şi antivirusul. Povestea de la începutul articolului are un sens, asta dacă atunci când ai citi ceva corect gramatical ai putut înţelege şi sensul nu doar gramatica!

4. Trăieşte pentru tine şi nu vei mai cere altora să trăiască pentru a-ţi sluji mirobolanta fiinţă. Nu vei mai simţi invidia când altul face ceea ce doreşti şi tu să faci dar nu ai curajul să-ţi recunoşti nici ţie şi nici altora. Nu vei mai simţi plăcere şi vinovăţie atunci când altul îşi plăteşte faptele. Suntem rezultatul propriilor alegeri, cu cât suntem mai atenţi la ceea ce alegem şi facem cu atât „răspalata” primită capătă un sens. Nu există răzbunare, există repercursiuni. Când bagi un cui în priză curentul nu se răzbună dar îţi spune că eşti prost!

5.Iubeşte până la Dumnezeu şi înapoi tot ceea ce există. Acceptă că eşti atât inferior cât şi superior. Acceptă că desupra minţii tale există o lume pe care puţini ajung să o cunoască, dacă ajungi acolo nu face tâmpenia să încerci să le explici şi altora. Cel mult vei înţelege că doar le poţi arăta. Oamenii nu vor să înţeleagă cele mai banale adevăruri, pentru că alea dor. Cum să alegi pe altul în locul tău? Cum să renunţi la averea sau faima strânse cu aşa multă trudă? Păi nu tu le-ai făcut? Dacă nu există noroc sau Divin şi doar tu eşti responsabil…..nu le poţi face la loc? Probabil că nu….timpul e resursa cu cel mai mult sens. Munca cu capul la început e grea, apoi devine din ce în ce mai uşoară. Iubiri cu cap şi cu emoţii gestionate armonios. Zen mode gen 🙂 win win!

6.Acceptă că nu eşti singurul care suferă şi că în existenţa asta mulţi suferim la diferite trepte. Acceptă că fiecare are o istorie şi că nu vei putea înţelege un om până nu vei lăsa judecăţile jos. Bine că a păţit aşa! Să sufere dă-l ceasului! Merită! Nimeni nu merită să sufere dar toţi merităm să învăţăm 🙂

7. În loc să cultivi diverse practici mai mult sau mai puţin utile exersează auto-analiza. Fără să te laşi afectat de opiniile altora întreabă-te de ce simt asta, de ce fac asta, de ce gândesc asta sau de ce spune x sau simte x asta despre mine. Când ajungi să te cunoşti nimeni nu te mai poate abate de la drum, indiferent câte gogoşi îţi vinde! Dă-ţi voie să fii vulnerabil. Ştiu că #oameniidor, mai ales când empatizezi cu ei. Oamenii te pot răni, te pot distruge, te pot schilodi doar să se simtă puternici…..cu unii te lupţi. Dar cu cei pe care îi iubeşti şi care te iubesc…..hmm alta e lupta, alta e povestea şi totul începe cu tine. „Energia” de care dispunem este „împrumutată” aşa că ţineţi cont că nimic nu este de drept al tău. Tot ce ai îţi este pus la dispoziţie de către natură, gene, experienţe şi oameni. Universul are căi misterioase să-ţi ceara plata 🙂 la tot ceea ce ai primit. Când te sună, răpunzi şi nu comentezi şi nu te opui 🙂 că dacă te opui doare. Nu cosuma inutil resurse, pentru că nu ştii cine şi cum îţi trimite facutra plus penalităţile aferente 🙂

8.Discută cu oameni pe care nu-i suporţi, priveşte filme la care nu te-ai fi uitat niciodată, mergi în locuri noi cel puţin o dată pe an. Mergi la munte când ai chef nu când ai liber, poate nu mai aglomerăm dn-ul zic 🙂 . Discută cu oameni care te fac să te simţi prost şi ieşi mereu din spaţiul confortabil oferit de telefon sau de micul grup în care îţi digeri existenţa. Ascultă muzică diversificat, citeşte şi mănâncă diversificat. Nu spune nu la o chestie nouă până nu o încerci. Sunt genul de om care ar mânca măcar o dată gândaci sau viermi doar să văd cum sunt 🙂 Interacţionează cu alte culturi. Azi în loc să vezi ce-a mai făcut Toma caută pe on-line pe unul din UngaDunga zic şi eu….explorează că altfel degeaba ai telefon şi net. Gen, te caci pe ele dacă şi cu ele te închizi în zona de confort.

9.Cultivă răbdarea. Nu te opri. Eu ieri am simţit nevoia să mă opresc. Nu mai puteam. Nu înţelegeam de ce trebuie să dau explicaţii cam cum ar trebui să dea unii la anchetă 🙂 . Că eu am visele/visurile mele 🙂  la mine toate sunt mari, asta e, e defectă dar ei îi place aşa! Am răbdare. Am răbdare cu mine. Asta exersez de câteva luni, funcţionează uns. Răbdare cu mine, răbdare cu alţii 🙂 simplu. Când o pierd o caut la munte! Că am nevoie de răbdare pentru ca tot ceea ce mi-am propus să iasă brici. Am nevoie să cad şi de ridicat am nevoie să mă ridic singură. Apreciez grijile dar ideea este că dacă mor sau ceva, mor pe baza alegerilor mele nu pe baza a ceea ce au ales alţii pentru mine. Nu m-am născut, nu trăiesc, nu respir şi în mod cert nu voi muri în locul nimănui. Am răbdare să tolerez multe dar nu pot să-mi tolerez ineficienţa aşa că fug să-mi caut răbdarea la munte 🙂

9.Lasă-le dracu de like-uri inimoare şi curcubee. Măcar pe on-line exersează ieşirile cretine dar evită să ataci oameni, atacă şi tu idei sau ce vrei dar nu oameni. Pune întrebări tâmpite, caută răspunusuri, caută oameni cu care ai interacţiona şi live nu doar prin texte. Făăă un catralirad de poze şi postează-le dacă asta simţi, fii ridicol, greşeşte, vorbeşte, pune un catraliard de întrebări. Dacă înveţi să pui întrebări vei vedea că răspunsul îl primeşti în cele mai neobişnuite moduri. Vorbeşte cu lumea şi pe off şi pe on subiecte grele, gen de ce gura mă-sii trăim pe lumea asta? Uită-te la oameni mişto şi dacă simţi invidia analizează-te, dacă vrei să-i schimbi, analizează-te. Apoi ia mirobolantul tău fizic şi plimbă-te prin lume cu el. Că de la teorie la practică e cale lungă. Că în cărţi e uşor, când îţi dă unul „enter” şi tu execuţi programul. Cumpără experienţe nu oameni……cumpără ce ai nevoie dar întâi află ce ai nevoie. Azi aveam nevoie să scriu. Nu e nevoie să citeşti ce scriu eu dar dacă ai nevoie …..mereu găseşti ce cauţi 🙂

10. CULTIVĂ UMORUL! Aici e doar cu râzi boss! Atât râzi, faci o tâmpeni nu-i nimic, dacă nu te omori pe tine sau pe alţii restul se poate repara 🙂

Acum ceva timp scriam asta într-un eseu „m-am născut într-o colonie doar că nu m-am simţit nicodată ca un prizonier. Atât timp cât mintea mea, spiritul meu, corpul meu pot alerga libere (….) !”. Elemente antisociale 🙂 secretul ţine să poţi echilibra libertatea ta cu a celor din jur. Momentan nu mă poate cenzura nimeni, mă pot înjura, mă pot urmări dar nu mă pot înţelege mulţi, gen haos, gen tre să fii zmeu să înţelegi labirintul 🙂 . Tehnologia este mişto dar mi-ar plăcea să poată vedea mai mulţi că momentan nu este decât o altă bulă de confort. Stai şi priveşti doar algoritmul setat de FB sau Insta sau mai ştiu eu al cui, fiecare algoritm generează exact ceea ce te face pe tine să te simţi confortabil. Nici pe on-line nu sunteţi boss liberi! Că şi pe on-line trăţi în bula de „corectitudine programată”. Mă întreb ce ar face fratele Mark dacă mai mulţi s-ar exprima pe reţeau lui ca mine? Like şi validare pls, că libertatea nu costă doar că libertăţile mele au un preţ pe care eu sunt dispusă să-l plătesc zilnic, iar libertatea mea mi-o îngrădesc singură nu mi-o îngrădeşte nimeni! „Vrei să pari ceea ce nu eşti!”  🙂 aşa mă las eu manipulată să scriu texte în locul altora 🙂 să pice că dacă nu tot cade! Ce scriu eu nu este ce simţi tu my friend. Ce fac eu nu este ce faci tu, ce trăiesc eu …..trăiesc pentru mine şi cică îmi permit aroganţa ridicolă de a-mi pierde timpul cu texte de blog. Pe ce resurse? Am timp, am creier şi am câţiva care mă iubesc restul…om vedea. Dovezi că se poate există dar în secolul vitezei cine mai pune preţ pe libertate?

Cu peste 5000 de cuvinte vă pupă Toma 🙂 gen 3 în multe. Experimentez vulnerabilitatea, răbdarea, toleranţa, creativitatea, exprimarea, talentul, inteligenţa dominantă şi cu umor învăţ despre prostie, ignoranţa, mediocritate şi instinctele bestiale ale oamenilor. În 10 ani, au trecut doar 2….hmm dar să nu zic hop 🙂

P.S apropo, s-a termint Suleiman? Întreb, nu de alta dar am auzit că-s subiect de dezbatere la masa de seară a unora şi mă gândeam că s-a terminat probabil telebeleaua şi nu mai aveau ce dezbate. În câţiva ani, poate voi scoate o poveste mişto şi academică, aşa ca aroganţă să putem lămuri nişte chestii despre lipsa de activitate a oamenilor. Că iooo cred că toţi avem conştiinţă şi deci toţi putem depăşi praguri, adică putem face ceea ce simţim, ne putem exprima deschis fără să omorâm pe nimeni gen şi putem fi ceea ce şipritualii numesc Co-Creatori 🙂 lol

P.S P.S Visul meu era să ajung în cărţile de istorie, că aşa îi ziceam io lu mama pe la vârsta de 8 sau 9 ani. Ca idee dacă vrea să-mi facă cineva statuie să mi-o facă acum, cât încă o pot percepe cu ochii :))))  Bine boss, lasă că mă cred eu 🙂 că de câteva săptămâini tot visez cărţi care mă cheamă :))) şi de câteva zile îmi dau palme şi mă întreb: „nu puteai să fii şi tu normală?” Gen WTF is worong with me? Auzi să-mi permit să visez imposibilul, cum să scriu eu o mega teorie despre creativitate şi exprimare dacă eu nu înţeleg? Hmm, în mm de condiţii umane 🙂 păi nu mă fac eu zmeu :)))

P.S P.S P.S staaaai că uitam să mă mai justific un pic, gen citatul de început e în engleză că în romanes nu suna bine şi nici în română. Mă gândesc să mai învăţ o limbă străină că cică ajută la intelect şi la sinapse şi daia mă mânjesc cu ea pe la nas uneori că uneori de la cât citeşte ochiu în limba iengleză se apuca de prost să gândească în limba aia. Întrebare tâmpită, dacă mă apuc să învaţ matematică o să încep să văd tot felul de formule logice în orice? Nu mă băgaţi în seamă că-s ridicolă şi spun multe fără să deschid gura 🙂 ia de aici performanţă. Să înţelegeţi, mergeţi la DEX şi vedeţi ce-i ăla un analfabet funcţional care ştie gramatică 🙂 „faci pe deşteapta!” probabil nu sunt, dar sunt a naibii de isteaţă şi aceste text a fost un fel de „bite royal ASSets!” Dacă tu nu poţi nu înseamnă că nu se poate, dacă eu nu reuşesc nu înseamnă că nu am încercat MF :))) vorba lui Moody (pentru cunoscătorii mai puri care se uită la Californication)