Nu ştiu cum este la voi dar ştiu cum este la mine când am o săptămână „daia” care nu se mai termină. Aşa am fost săptămâna trecută. Apogeul ei a fost însă demn de filmele cu proşti. Presupun că orice om are perioade mai puţin plăcute. Ştiţi voi, zile „dalea” în care indiferent ce faci nimic nu iese, zile de rahat în care tu dai 100% şi oamenii din jurul tău, altă planetă jur. Cam aşa a fost săptămâna mea. A început cu câteva drumuri pe la tot felul de ghişee. Nu-mi spuneţi că voi nu ştiţi cum este să staţi la coadă cu un dosar cât Cartea Recordurilor să îţi spună tanti că e bine şi când vrei să îl depui să-ţi spună că ai uitat o hârtie pe care o iei de la mama naibii, în orice caz nu de la ei. Cum e când te sună clienţi şi după ce le explici clar în 50 de moduri nişte lucruri dar ei tot în lumea lor sunt. Cum e când ai termen limită şi nimeni nu face absolut nimic extra pentru că „jobul lor ale limite!”. Cum e când plăteşti oameni să-ţi uşureze munca şi ei stau pe lumea ailaltă visând la cai verzi pe pereţi.  După toată nebunia asta te plimbi pe la alte cozi zi de zi prin „market” unde jur că oamenii nu au nici cele mai mici norme de conduită socială. Se înghesiuie ca berleuzii, se împing, se agită îi doar la bască dacă te-au călcat pe ghetele tale noi şi albe sau dacă nu sunt singurii care se grăbesc. Tot în acele mirobolante zile aflii că trebuie să-ţi faci revizia la maşină, pentru că tu femeie, uiţi aceste detalii inutile 🙂 . Duci maşina în service şi descoperi că te costă mai mult decât aveai în plan şi începi să-ţi recalculezi bugetul de familie pe luna viitoare. Adaugă la asta şi doi copii fonfăiţi care mută o răceală de două săptămâni de la unul la altul şi tocmai ai aflat ce stare de doi lei am avut eu săptămâna trecută. Să vă spun că minunata mea căţea este în călduri iar minunatul meu căţel latră de două nopţi ca un descreierat? Deci privată de somn, cu nervii întinşi la maxim au fost zile în care efectiv uitam să mănânc 🙂

O săptămână minunată cum vă spuneam 🙂 . Vineri mi-am recuperat într-un final maşina şi am zis că toată nebunia mea este pe cale să se termine. Mi-am sunat mama, am pasat copii şi m-am gândit să fur o seară de relaj în care să pap ca o viţică şi să mă uit la filme în acelaşi timp în care m-am gândit că o izolare socială nu e chiar o idee rea. Dar belelele, belelele nu vin nicodată singure. M-am gândit că sâmbătă poate urc la munte şi am zis că nu e o idee rea să fac plinul la motorină. Oh yes. Merg eu cu zambilica mea proaspăt scoasă din service să alimentez. Mă opresc la pompă şi când dau să fac plinul apare un puştiulică dornic să-şi facă meseria.

-Vă pot ajuta!?

În capul meu de retardată m-am gândit că la ce săptămână am avut, un mic gest amiabil este de bun-augur.

-Da, merci! Motorină simplă te rog.

-Plinul?

Iooo tâmpită zic „da”  că mă gândesc la cât sunt de stresată şi la ce chef de ducă am, apoi intru în benzinărie. Eram cea mai fericită fiinţă de pe planetă. Săptămâna mea urma să se termine iar filmele mă aşteptau cuminţi acasă. Achit şi desigur, retardă cum sunt nu iau bonul. Mă urc la volan începând simultan să număr secundele până casă. Brusc sesizez că nu mai mai am tutun. Cobor toţi sfinţii din calendar şi mă înjur că iar fumez prea mult. Hai nu fiţi nesuferiţi, tura asta tutunul mi-a redus pagubele pentru că era să mă julesc rău şi eu şi maşina. Când am încetinit în giratoriu motorul meu s-a oprit. Volanul a devenit rigid, iar pedalele nu mai răspundeau. Noroc că nu aveam viteză. Am tras frâna de mână şi am pus avariile în condiţiile în care pulsul meu cred că ajunsese pe la 70 iar la mine asta e mult gen. M-am căcat pe mine deci. Faza nu a fost prea plăcută. Noroc că doi puşti simpatici m-au ajutat să împing maşina din mijlocul traficului, faze este că volanul nu funcţiona aşa că nu a fost chiar simplu.

Mă aşez iar la volan şi de handicapată ce sunt eu uneori mai dau câteva chei, că de, ce mama ei de treabă. Apoi mă apucă toţi dracii pe soţul meu. Păi ce ziceţi voi, bietul om este vinovatul mereu 🙂 . „Băăăă, mi-ai dat tu meşterii lu’ peşte prăjit, am rămas cu maşina în drum! Gen era să mor, dacă intra unul în mine, dacă aveam viteză, dacă eram cu copiii în maşină” Păi dacă ăsta când emoţiile o iau razna este tare mare. Soţul meu îmi spune să resprir şi să gândesc coerent în timp ce eu îi spun să respire a lui mumă. Ce-i drept mă speriasem. Nu e chiar mişto să nu poţi controla maşina în mers. Între timp realizez că nici ţigări nu am ceea ce a făcut toată faza şi mai interesantă. Am început să dau telefoane să stresez pe toată lumea. Între timp eu mă tot gândeam ce rahat avea maşina. Mi-a trecut mie o chestie prin cap dar am zis că aşa ceva nu este posibil. Nu, pentru mine gândul acela era imposibil. Băieţii de la service mi-au spus că ajung într-un sfert de oră timp în care ar fi indicat să nu mai dau cheie la maşină. Cred că se gândeau şi ei exact la acelaşi lucru.

Ajung minunaţii amici ai soţului meu cu un zâmbet pe buze cât casa. Eu deja mocneam şi le trimiteam câteva săbii bine direcţionate direct din ochi 🙂 . Băieţii ridică uşor capota, trag de un furtun apoi ridică privirea râzând pe muteşte:

-Tu ştii că maşina ta este pe motorină nu?

-Da, ce întrbare tâmpită e asta? Adică sunt eu cretină dar să nu exagerăm zic! Eu, cu frustările mele feministe deja mă umflasem ştiţi voi ca ce. Adică ce vrei să spui boss? Că sunt proastă sau cum?

-Nu şefa dar în rezervor ai pus benzină!

-Nuuuuu creeed! În primul rând nu am pus eu, i-am răspuns cu un iz de mândrie stupidă care efectiv nu ştiu de unde venea.

-Mai ai bonul?

Brusc mândria mea s-a evaporat. Proastă sunt uneori Duuuuamne! Deci proastă rău, atât de proastă că niciodată nu iau bonul de la casă, cel puţin niciodată când trebuie să-l iau. Am o adevărată istorie cu chestii stricate pe care nu le-am putut returna din pricina afurisitului de bon, fgm de bon.

-Nu mai am bonul dar o rezolvăm noi. Urcaţi-vă în maşină şi mergem la staţie!

-Ok, mergem dar dacă nu rezolvi o să te cam coste. Cam 500 de lei plus benzina plus câţiva litrii de motorină în plus.

-Ce mă? Abia am reparat maşina, de unde să mai scot 800 de lei?

Vă daţi seama că îmi vuiau urechile, eram pe „killmode”. Gata, îl strâng pe Dorel ăla de gât. Fgm Dorele, ai pus tu benzină în loc de motorină. Mama ta de copil tâmpit! Mă rog şi dialogul meu interior nu-l mai reproduc pentru că necesită bulină roşie 🙂 . Apoi brusc mă trezesc întrebându-mă: oare i-am spus să pună motorină? Eram convinsă că i-am spus dar dacă nu i-am spus?

-Mă băieţi dacă nu i-am spus să pună motorină?

-Stai calmă, ei au obligaţia să se uite pe capacul de la maşină!

„Deci Dorel, sună-ţi mama şi anunţ-o că viaţa ta este pe cale să se termine brusc!” Ce să mai respir, ce să mă mai calmez, ce nimic! I will kill that mf!!!! Ajungem la staţie. Fetele de acolo mă cunoşteau pentru că într-o altă săptămână la fel de rahat ca asta plecasem achitând doar ţigările şi uitasem de alimentare. Când am revenit mi-au spus ce trăsnaie făcusem şi am achitat fără discuţii. Mda, mamă cu job, nu judecaţi se mai întâmplă şi la case mai mari.

Mă duc direct la casă. O iau pe fata de acolo un pic mai tare decât merita şi pe un ton care spunea multe. Acum să nu credeţi că m-am trezit urlând, nu fac asta decât în intimitatea casei mele :))))

-Te rog, poţi scoate bonul meu? Cred că al tău coleg mi-a alimentat cu benzină în loc de motorină!

Tipa de la casă a rămas pe „interzis” dar cu multă amabilitate mi-a scos bonul şi şi-a chemat colegul. Din spate, apare Dorel al meu cu un zâmbet pasiv. O chestie din mine îmi spunea să mă controlez, să respir şi să vorbesc civilizat, dar Dorel m-a pus în pericol iar partea de rahat a apărut când mi-am imaginat că era posibil să am copiii în maşină. Totuşi nu ştiu ce m-a ţinut să nu-l strâng de gât pe Dorel care deja se făcuse roşu la faţă ca un rac. Lăsase privirea în jos atunci când colega lui i-a spus ce trăznaie făcuse. Nu mai scoatea un sunet. Copiii mei când greşesc chiar dacă greşesc mai încearcă să se apere, mai zic ceva, mai o dau la întors. Dorel al meu nimic. „Păi bine boss eu pe cine defulez acum?”. Brusc mintea mea începe să raţionalizeze tot comportamentul lui. Umerii lăsaţi, privirea spăşită, faţa panicată, culoarea roşie a obrajilor, tot fizicul lui spunea multe. Nu ştiu de ce am făcut asta dar am făcut-o şi mi-am auzit doar câteva cuvinte ieşite pe un ton uşor ridicat şi frustrat:

-Dorele, era să mă omori! M-am căcat pe mine când nu am mai putut controla maşina şi până aici nu m-am gândit decât la două chestii: dacă aveam copiii în maşină şi dacă ieşeam pe DN cu viteză?

Dorel al meu nimic. Bă da nimic. Jur că nu scoatea un sunet. Acum, sunt eu cretină dar cum să mă cert cu un om ca el? Nu doar că era pasiv dar puii mei nu avea reacţie. Îşi schimba doar culoarea la faţă, ba mov, ba roşu, exact ca în desene. Mă trezesc vorbind iar, de data asta cu colega lui şi băieţii de la service care sunt doi tipi simpatici dar mari şi cu feţe …..intimidante să spunem 🙂

-Ok, hai să vedem cum rezolvăm problema. Stai liniştit Dorel că îi dăm noi de cap, staţiile au asigurare în general şi vedem cum o scoatem la mal.

Încep să mă negociez eu cu băieţii. Ajungem la o chestie rezonabilă şi toată lumea este happy. Chemăm alţi băieţi de la tractare şi îmi iau acareturile din maşină. Până să plec unul dintre băieţii de la service trage o concluzie:

-Bă, mie mi-a fost milă de el. Tu l-ai văzut ce faţă avea, am zis că îl strângi de gât. Nu zic că nu ai dreptate dar totuşi ai observat ce roşu era la faţă?

-Mda, probabil de aceea nu l-am strâns de gât! Şi am început să râdem toţi trei. Chestia este că mâine nu mai mergem la munte!

-Ete aş! Nu te rezolvă fratele tău? În maxim trei ore dacă nu sunt tufate injectoarle e gata.

Şi maşina a fost gata, chiar dacă eu îi înjurasem prima dat pe ei. Ei, băieţi de comitet cum sunt, mi-au spus că au venit glonţ de frică să nu îi spânzur şi că iniţial se gândiseră cum rahat să se oprească maşina dacă ei ştiau ce făcuseră. Pe drum au făcut pariu pe cârca mea că am alimentat cu benzină. Mda, toţi mă cunosc de cal breaz 🙂 . Chestia este că maşina era gata, nu m-a costat pe mine nimic şi totul s-a terminat ok, mai puţin mentalul meu care nu mai contenea. „I-am spus să pună motorină sunt convinsă!!”. Mintea mea în faze de genul ăsta face nişte chestii dubioase. E ca şi cum pun un film şi analizez fiecare milisecundă. Am făcut asta toată noaptea, deci m-a ros maxim. Apoi spre dimineaţă înainte să adorm îmi dau seama că l-am văzut când a pus mâna pe pistolul de benzină. Îmi dau seama că undeva, cu coada ochiului observasem ce făcuse. Mă enervez pe mine. În general sunt un om cu un simţ al observaţiei impecabil. De ce nu i-am spus nimic? Pentru că sesizasem doar culoare nu şi ce scrie pe pompă. Era una dintre chestiile alea automate şi eu în acele momente eram pe automat. Eram grăbită, eram nervoasă, eram cu spume şi draci pe mine, mă grăbeam prea mult şi uite că graba mea nu a fost tocmai mişto. Nu doar că în seara aia nu m-am relaxat ci mi-am făcut adevărate procese de conştiinţă.

„-Doamna Toma, dumneata ştii mai bine, de ce gm nu eşti atentă?

-Pentru că eram obosită!

-Dar doamnă, tu munceşti până la epuizare şi te întrebi de ce rahat nu poţi fi atentă!

-Păi muncesc că iooo obsedată de control, cine ar mai da ceva pe mâna altora, numai de tâmpenii am parte când fac asta!

-Perfecţionismul ăsta o să te bage în gropă înainte de data de expirare!

-Păi ce bine ar fi să facă toţi ce fac eu!

-Ete rahat, nu toţi sunt bolnăviori ca tine!

-Nu sunt bolnavă, mi se pare doar normal ca oamenii să îşi facă jobul impecabil sunt plătiţi pentru asta….motiv pentru care eu tura asta am sfeclit-o. Eu sunt vinovată că nu am fost mai atentă la Dorel, eu care am uitat să ies de pe pilot automat……dacă am mai ratat ceva săptămâna asta……

-Dorel se putea uita pe capac să vadă ce scrie. Că scrie acolo mare DISEL. Plus că tot dosarul e impecabil, l-ai verificat de cinezeci de catraliarde de ori, ai stresat pe toată lumea şi nimeni nu te mai suportă!

-Dar Dorel era obosit ca naiba. Avea o faţă ca naiba şi eu handicapată i-am făcut ziua şi mai ca naiba pentru că eu am avut o săptămână ca naiba!

-Oamenii trebuie să-şi asume responsabilitatea faptelor! Acum nu te gândi să îl ierţi pe Dorel de plată, ai înebunit?

-Nu dar….

-Nici un dar! WTF is wrong with you? Este a nu ştiu câta oara când faci asta pe baza unor vinovăţii de rahat. Încetează! Not ok!!!!

-Da ştiu, nu ştiu de ce fac asta. Probabil pentru că ştiu că nu-i mişto să te ia cineva aşa pe sus şi să te judece aiurea.

-Dar nu ai judecat aiurea, Dorel a greşit să plătească!

-Şi eu am greşit!

-Dar jobul tău nu este să alimentezi maşini!

-Dar a lu’ mama era!

-Bună dimineaţa şi a ta mumă a făcut aşa greşeli, greşeli care te-au costat şi pe tine. Îţi aduci aminte de nişte chestii pe care nu le-ai mai primit pentru că a ta mumă a trebuit să plătească o greşeală similară?

-Oh, woooow! Fac autoterapie! FGM! ” şi undeva în mine s-a pornit un râs simpatic.

A doua zi am mers la staţie, mi-am recuperat banii dar am mai făcut o chestie. Am mers la Dorel şi mi-am cerut scuze. I-am spus că nu a fost ok atitudinea mea şi că îmi pare rău că am ridicat tonul. Undeva în creierii mei conştientizasem ce poate exista în trecutul lui. Îmi dădusem seama de anumite elemente din personalitatea lui dar înţelesesem şi că nu era treaba mea să îl salvez pe Dorel. Aşa că l-am scos la plată, înainte să plec Dorel a prins totuşi curaj să spună ceva.

-E ok, sincer nu aţi ţipat, probabil aţi avut senzaţia că ţipaţi (Interesant, sincer puteam sã jur cã ridicasem tonul) Chiar vă mulţumesc că nu m-aţi jignit şi nu mi-aţi vorbit urât. Mă aşteptam ca la ce am făcut să faceţi circ. Îmi pare rău, eram obosit şi uneori plec în spaţiu. Vă mulţumesc că aţi fost înţelegătoare şi că aţi negociat cu băieţii până la ultimul leu. Mă aşteptam să dau tot salariu!

În capul meu era iar război „Nuuuu, nuuu fi cretină, ia banii şi e ok! Ce să înţeleagă din greşeli dacă nu vede şi repercursiunile. Nuuuu mai fi mama la toţi răniţii!” şi n-am fost. Am luat banii şi i-am dat numărul unui coleg psiholog.

-Uite, tipul e foarte bun pe nişte chestii, sunt convinsă că te poate ajuta! I-am explicat fugitiv nişte lucruri dar Dorel nu a prins ideea. Dorel se uită la mine cu ochii lui de copil speriat şi eu îmi dau seama că am făcut-o iar de oaie. De ce nu pot să tac din gură niciodat? WTF? Ştiu eu ce voiam să vindec dar nu am apucat să-mi dau două palme înainte să vorbesc.

-Nu cred că am nevoie de un psiholog, am nevoie doar de somn, dar vă mulţumesc! A luat cartea de vizită şi a plecat plouat, trist, apatic, cu umerii lăsaţi şi faţa inexpresivă, ochii mici şi obosiţi….s-a întros iar la job şi eu am băgat banii în buzunar cu un simţ ciudat de regret combinat cu vinovăţie. Mi-am dat seama ce se petrece cu Dorel şi totuşi nu cred că l-am ajutat prea mult în schimb m-a ajutat el pe mine. Eu ar trebui să ştiu mai bine nişte chestii….dar e ciudat când le vezi şi nu poţi face nimic. E ca naiba, te simţi aiurea şi te apucă proiectatul fără sens. Dorel mă lăsase mască. Niciodată nu am înţeles de ce oamenii se complac în anumite locuri, la anumite joburi, în anumite situaţii, iar în complacerea asta a lor îi mai pun şi pe alţii în pericol. Cum să-ţi faci treaba dacă urăşti ceea ce faci? Dacă nu ai un scop? Dacă nu ai un motiv al existenţei, mintea mea a mai filosofat un timp apoi şi-a văzut de treabă.

Ieri m-am oprit la staţie şi am intrat în vorbă cu un alt coleg a lui Dorel.

-Ce face colegul tău, e ok? Sper că nu l-a dat şefa de staţie afară!

-Da, e bine! L-a scos şefa la plată dar nu l-a dat afară. Credeţi-mă dacă l-ar da afară i-ar face o favoare. Omul a început să-mi explice de ce boli profesionale suferea. De la stres la probleme cu oasele nu a ratat una. Am alimentat în linişte şi mi-au venit în minte multe amintiri despre perioada în care mama lucra la pompă. Fix aceeiaşi poveste. Dacă nu îţi place totuşi unde eşti, de ce eşti? De ce nu faci ceva în privinţa asta? Mi-am amintit că eu am avut un moment în care mi-am jurat că nu voi face ce face mama şi mi-am amintit cât de tare îmi doresc să fac ceea ce fac. Tot stresul de săptămâna trecută dispăruse, aşa ca prin minune. Am realizat nişte chestii la pompa pe care am urât-o toată viaţa. Dorel mi-a returnat scopul şi m-a făcut să înţeleg că văitătura mea nu are sens. Atâta timp cât eu aleg să fac ceea ce fac nu am voie să mă mai lamentez ca o curcă beată. Nu pot schimba pe nimeni, pot cel mult să dau repere dar mă pot schimba pe mine şi asta este tot ce contează!

P.S Fă ce îţi place chiar şi atunci când nu îţi place, aparent se poate şi mai rău 🙂

P.S P.S merci pentru mesaje, idee este că nu am avut timp să mai scriu pe acest blog pentru că pregătesc un altul aşa că ţineţi aproape gen :)))

Notă pentru sine: salvatoarea lu’ peşte prăjit e cazul să pricepi că fiecare este responsabil de propria viaţă. Mila este un sentimet grotesc care pleacă din vinovăţii stupide. Compasiunea este chestia aia care ajută omul să înveţe care e faza cu undiţa şi peştele primit moca în cantităţi industriale!

Photo: The way

Credit me 🙂 asta pentru că şi la poze am zis că e mai ok să le fac singură lol