M-am tot gândit cum să abordez un astfel de articol, din simplul motiv că mulţi vor crede că instig la violenţă. Haideţi să ne facem totuşi înţeleşi, autoapărarea nu este violenţă, viaţa mea este la fel de valoroasă ca şi a ta, dar a ta îşi pierde vloarea când o pui în pericol pe a mea sau pe a celor din jurul meu. E foarte simplu, nu intenţionez să-mi satisfac nevoile pe cârca ta, iar dacă tu vrei să-ţi satisfaci nevoile pe cârca mea, aşteaptă-te să rispostez.

Mda, ştiu, suntem cu toţii zen, dacă ţi-a dat una în mufă, întoarce şi celălat obraz, dacă ţi-a luat cămaşa dă şi haina de pe tine, că ce gura mă-sii, căutam integrarea în absolut cu toţii. Suntem mai superiori decât animalul care ne atacă, este scuza universal valabilă a celor care nu au putere să lupte. Cu pragmatismul care mă caracterizează vă anunţ că inclusiv la nivel spiritual VIAŢA MEA este cea mai preţioasă, iar eu am datoria să o apăr de toate formele de agresiune ce se revarsă asupra ei. Abuzurile sunt atât de variate şi au aşa multe forme, uneori nici nu conştientizăm că suntem victime, dar manifestăm minunate simptome ale căror sursă nu o găsim. Am detestat toată viaţa mea statutul de victimă, urăsc statutul de abuzator şi tot ce mi-a rămas din „triunghiul dramei” este salvatorul, numai că nu am intenţia să salvez pe nimeni altcineva decât pe mine. E mai simplu, devin slavatorul meu, slavatorul propriei persoane. Cum te poţi salva dacă nu ştii că ai nevoie de salvare? Simplu, pui mâna şi înveţi, apoi acţionezi în consecinţă. Aşa că să luam pe rând câteva dintre cele mai întâlnite forme de abuz.

Abuzul şi violenţa fizică. Păi aici e simplu, cineva exercită forţă brută asupra ta. E o desfăşurare de forţe iar rezultatul este favorabil celui mai puternic. Abuzul fizic, produce şi trauma corporală nu doar psihologică. Te face să te simţi mic, neajutorat, incapabil de apărare. Abuzul fizic îţi anulează sentimentul de siguranţă, te lasă dezbracăat de orice apărare. Chiar dacă durerea fizică se opreşte, undeva în psihicul tău rămâne evenimentul traumatizant angrenat de toate emoţiile aferente (de la lipsa de încredere faţă de alţii şi până la „mereu pregătit de luptă cu oricine poţi schimba rolul de victimă). În cele mai complicate cazuri, victima trăieşte la nesfârşit trauma. E ca un film care se derulează non-stop în tine, pentru că nu doar minte este mereu în alarmă ci şi corpul şi spiritul. Victima ajune să manifeste un comportament similar fie faţă de alţii fie faţă de propria persoană. Este nevoia de a recăpăta controlul asupra propiei vieţi şi asupra propriei fiinţe pentru a depăşi mentalitatea de victimă. Este nevoie să iei controlul absolut al fiinţei tale pentru că altfel agresorul este cel în control chiar dacă nu se află în proximitatea ta. Este nevoia de a te simţi din nou în siguranţă, este nevoia de a simţi puterea care odată cu actul de violenţă a dispărut. Abuzurile sunt cu atât mai grave cu cât ele sunt înfăptuite de persone pe care le cunoşti şi care teoretic ar trebui să te protejeze şi să te iubească. Bătăi, abuzuri sexuale, chinuri şi umilinţe la care eşti supus de către părinţii tăi, iubitul/soţul tău sau prietenii tăi. În capul unei astfel de victime, se petrece ceva foarte ciudat, pentru că disonaţa (conflictul) apare între ce se întâmplă cu adevărat şi ceea ce ar trebui să se întâmple. Este valabil pentru orice formă de abuz, doar că la cel fizic este mult mai evident. Să fim înţeleşi, nimeni nu are voie să te lovească, mai corect, nimeni nu are voie să pună mâna pe tine! Ca să nu mai lungesc teoria te invit să dai un Google la „sindromul Stockholm” vei înţelege mai bine ce vorbesc, iar acest sindrom poate să apară chiar şi în absenţa abuzului fizic. Luptele fără scop sau sens precis ajung să consume orice victimă care până la urmă clachează consumând şi ulima urmă de energie în lupte inutile.

Abuzul şi violenţa emoţională. Aici e mai complicat, am ţinut să precizez clar că există şi violenţă emoţională şi e al naibii de dureroasă. De cele mai multe ori abuzul fizic este urmat de abuzul emoţional, în care victimei îi este indusă ruşinea, frica, învinovăţirea. Dar te-ai gânit vreodată că o comparaţie este o formă de abuz? Gigel eşi praf prin comparaţie cu Ionel. Mărie eşti vaide capul tău uite-o pe a ta soră ce frumoasă şi deşteaptă este. Hiperprotecţia este şi ea o formă de abuz emoţional, pentru că agresorul care nu se poate simţi în siguranţă tinde să sufoce pe alţii sau mai grav ajunge să-i facă pe alţii dependenţi de el sau de anumite valori ale sale pe care le induce încet dr sigur în mentalitatea victimei sale. Yes, aceste tipuri de abuz, unori venite din pură inconştienţă duc la erodarea stimei de sine. Stima de sine este baza, temelia personalităţii tale. Stima de sine autentică îţi susţine psihicul şi activitatea. Cu cât stima de sine este mai scăzută cu atât este mai complicat să performezi, să te simţi bine să te simţi puternic. Abuzurile emoţionale în cea mai nenorocită formă a lor devin acute violenţe împotriva victimei. Ajung la manipulări oridinare, unde devalorizarea victimei este principalul obiectiv. Îndepăratrea victimei de oricine capabil să-i explice ce se petrece este o minunată tehnică a manipulatorului. Practic, agresorul face tot ce-i stă în putere să te facă să te simţi mic şi inutil. Să-ţi arate că fără el/ea nu vei reuşi, că tu eşti lipsit de orice putere şi ai nevoie de să fii mereu protejat/ă. După ce se formează o anumită legătură între agresor şi victimă apare uşor dar sigur santajul emoţional, pentru că minunatul psihopat din aia se hrăneşte. Acest tip de prădători sunt foarte perspicace. Sociopaţii şi psihopaţii nu ţin cont de omul din faţa lor, dar spre deosebire de pumnul pe care îl vezi venind spre tine, acest tip de abuzator este un maestru al decepţiei care îţi exploatează toate vulnerabilităţile, ce nu vezi tu la tine el/ea sigur „vede” sau simte. Vei ajunge să stai lângă astfel de oamenii, le vei căuta validarea şi aprobarea, pentru că astfel de bolnavi nu-ţi vor oferi „vorbe frumoase” decât cu porţia. Agresorii emoţionali intimidează prin siguranţa de sine pe care o emană, cei mai mulţi dintre ei sunt fie „oameni normali” fie „adevăraţi stâlpi ai societăţii”. Este foarte greu ca o victimă să poată acţiona în faţa lor, din simplul motiv că de cele mai multe ori nu ştie că este victimă. Se uită în jur şi se întreabă „oare eu sunt ăla nebun”, dar toată lumea iubeşte această peroană, toată lumea laudă acest om etc. Da, cei mai mulţi dintre ei sunt impecabil actori ai vieţii. Au o anumită victimologie în cap, aşa că restul oamenilor sunt doar pioni pe tablă. Plăcerea vine din confuzia victimei, din chinuirea victimei şi înfrângerea ei. Nu te vor mort din simplul motiv că nu vor mai avea pe cineva cu care „să se amuze”. Cu cât este mai conştient dementul de ce face cu atât este mai complicat să rupi „legătura” formată cu acesta. Singur aliat al tău într-o asemnea luptă este instinctul. Undeva ceva în tine îţi spune să lupţi sau să fugi, încearcă să nu încremeneşti 🙂 .

Dacă la abuzul fizic poţi dovedi într-un fel sau altul la cel emoţional este mai complicat. Dar uite câteva forme de prădători „invizibili” (acum îi trecem doar în revistă, ăştia merită un articol separat lol) ţine cont că trăsăturile lor sunt similare la absolut toţi:

Psihopatul/sociopatul organizaţional, este cel mirobolant şef pe care nu-l vei mulţumi niciodată. În cele mai fine forme ale sale, pătrunde inclusiv în viaţa ta de familie. Îţi explică ce trebuie şi ce nu trebuie să faci acasă. Aplică des formula „dezbină şi cucereşte” pentru că angajaţii nu trebuie să formeze relaţii de încredere, ar fi în detrimenul său orice tip de alinaţă. Adoră şi alimentează bârfele iar uneori se foloseşte de puterea sa pentru a obţine diverse favoruri care nu prea au legătură cu jobul…..gen favoruri sexuale

Psihopatul/sociopatul de la catedră, la fel ca orice alt abuzator suferă de frustrări nerezolvate, cum este privat de alte forme de putere, v-a exercita în clasă pulsiunea. Îţi v-a explica strategic că eşti un mare dobitoc sau că arăţi ca o paraşută. Doar el/ea este zeul în clasă, fără ce te învaţă vei rămâne un mare cretin. Abuzul de putere vine din minuntul catlog şi autoritatea pe care o are construită. Practică favoritismul, pentru că da, aceşti bolnavi în orice formă vin ei, adoră să facă mii de comparaţii. Ei dau atenţie cu porţia astfel victimele lor sunt devalorizate şi ajung să se simtă bine doar când se „simte” bolnavul să le bage în seamă. Aceşti bolnavi la fel ca şi alţi fraţi de-ai lor 🙂 mai devreme sau mai târziu vor duce abuzul de putere în extrem. De la favoruri sexuale pentru un examen şi până la pavajul din curtea personală…..să nu vă mire nimic.

Psihopatul/sociopatul „caşchetist”. Ok, nu râdeţi am împrumutat apelativul 🙂 de la un amic. Puteţi trece aici orice cretin care se află într-o anumită funcţie care îi validează nu doar puterea ci şi autoritatea. Narcisistul plăpând care se simte zmeu când îţi refuză o hârtie sau poliţistul care rupe cu bătaia un puşti fără buletin sau terapeutul care simte teren vulnerabil şi îţi explică câtă nevoie ai tu de el/ea. Ăştia toţi sunt o adunătură de bolnavi! Dacă-i aduni la grămadă poţi institui un minunat spital de nebuni că sănătoşi nu sunt vă spun eu 🙂 . Am văzut secretare care arătau urme de patologie când refuzau să te lase în biroul „şăfului” chiar dacă acesta era liber. Deci formele de boală sunt dintre cele mai diverse şi dacă sunteţi zdraveni la mansardă veţi înţelege că la un moment în viaţă aţi fost victime ale unor astfel de ….animale că oameni nu sunt. Ei clădesc minunatul sistem bolnav în care trăim şi ei deţin controlul pentru că restul sistemului …..adică majoritatea, fie ne e frică să acţionăm, fie ne complacem fie devenim imuni la abuzuri ……dar aici este altă poveste cu circumstanţe agravante.

Psihopatul/sociopatul de acasă. Cel care teoretic ar trebui să te iubească şi să-ţi ofere siguranţă devine inamicul tău. De la şantajul emoţional şi până la cel financiar, verbal sau fizic. Ce să zic, complicat. Să accepţi că te-ai băgat în pat cu un sadic este greu. Să işi de acolo e şi mai greu. Ce zice vecina, ce zice mama, ce zice soacra….fgm. Ce pot să-ţi spun eu este că dacă a dat v-a mai da. Dacă a şantajat v-a mai şantaja dacă te ţine izolată de restul lumii, nu vei scăpa uşor şi dacă se plimbă cu tine de braţ pe post de „trofeu social” ai pus-o. E valabil pentru amble sexe dragilor, poate vă uimeşte o chestie dar vă spun că dacă bărbaţii recurg la forţă femeile au o formă de putere greu de sesizat de oricine. Practic când nu poţi intra în graţiile cuiva orice ai face, mai bine renunţi. Problema nu-i la tine, crede-mă! E doar patoligia narcisistului semi-funcţional care mai mult sau mai puţin conştien/ă se hrăneşte din lipsa ta de control, dominând psihic orice „luptă” a dependentului…..pentru că perechea „ideală” este minunată: narcisistul-codependentul 🙂 lol sunt cei mai interesanţi de studiat. Tu pe ce baricadă eşti?

Psihopatu/sociopatul zeu. Ăla care a descoperit absolut şi care are nevoie să fie venerat şi nu doar venerat, ăla are nevoie să salveze pe toţi şi pe toate. Ăştia au multe forme, dar în general îi vezi comercializând metode şi tehnici psudo-salvatoare cu sau fără bani. Cei mai „avansaţi” dintre ei vor lua bani grei, cei mai timizi te vor conduce de mână spre absolutul absolutist 🙂 . Dai de dăştia fugi, dar lucrează-i un pic la psihic cu ceva întrebări argumentate. Contracaraţi de logică vor da răspunsuri pe lângă subiect sau o bagă pe aia cu „eşti involuat spiritual tu”.

Absolut toţi au o victimologie clară şi un modus-operandi poţi deţine un mare avantaj dacă sesizezi asta. Cele mai involuate specii de „draci” 🙂 aplică forţa brută, aia de multe ori habar nu au de ce fac ce fac…..dar cei mai periculoşi rămân cei care sunt perfect conştienţi de ceea ce fac. Aia care au dobândit nişte cunoştinţe şi se folosesc de ele în deplinătate cunoştinţă de cauză. Mirobolanţii ăştia, aplică foarte rar violenţa fizică, cei mai rafinaţi nici verbal nu atacă, aia au tehnici şi tactici impecabile şi ajung să folosească pe oricine sau orice din proximitatea ta doar să-şi atingă scopul…..dar despre ei cu alte ocazii, sunt prea „speciali” şi „evoluaţi” să nu le accord un articol integral 🙂 . Aici e simplu prostia se plăteşte iar înşelăciunea se pedepseşte conform legii 🙂 .

Să vă spun acum unde greşeam eu constant. Eu detest statutul de victimă şi nu sunt singura, cu toate acestea am fost educată să am o moralitate de oţel. Au existat contexte în care prefeream să mor de foame decât să mă folosesc de cineva. Yes, eu cam cretină, dar csf, ncsf, aşa m-au programat ai mei 🙂 . Moralitatea mea excesivă m-a dus până la urmă în punctul în care întorceam voluntar obrazul, dar ca să fim clari, mereu plecam din acele „confruntări” plină de frustrare. Am fost dată afară pentru că am rămas însărcinată, fim-ar ruşine, iar când nu am vrut să plec (nu de alta dar putea să mă dea absentă nemotivat) şi am îndrăznit să fac plângere, mi-au fost luate calculatorul, agenda, pixurile şi absolut tot ce ţinea de job, în 3 zile eram mutată într-o magazie unde era frig şi vara nu doar iarna. La acea vreme nu-mi permiteam să îmi pierd locul de muncă, dar pentru că aveam un medic zdravăn la cap care a văzut cum aveam tensiunea până în stele, m-a internat şi mi-a explicat că risc să pierd sarcina. Uite aşa prima sarcină a fost una cu risc şi stateam mai mult prin spitale decât acasă sau la „birou”. Am trecut eu peste, dar în loc să stau liniştită eu căutam avocaţi să mă lupt cu ăia. Minunat, nu? O să vă spun toată povestea altădată, important este că i-am chinuit şi eu pe ei nu doar ei pe mine 🙂 controalele au fost pe toate planuri 🙂 . Altă poveste ţine de modul în care mi-am educat copii. Eu, cretinoidă cum mă ştiţi le spuneam cum să aplaneze conflictele, cum să nu instige cum să nu lovească şi cum să nu dea curs provocărilor. Asta până când, fi-miu a venit cu buza spartă, v-am mai povestit. La faza aia am fost ceva gen „mami, nu ai voie să loveşti din senin dar ai voie să te aperi, rupe-le capu, îţi dau eu voie pe riscul meu”. Mda, judecaţi-mă! Instig copilul la violenţă, doar că el acum merge la cursuri de arte marţiale. E o diferenţă, învaţă să se apere nu să devină sadic.

Când vine vorba despre violenţa fizică e simplu. Oriunde eşti şi orice vârstă ai mergi la cursuri de autoapărare. Pentru victimele unor abuzuri fizice, din punctul meu de vedere este cea mai bună terapie. De ce? Pentru că vei observa cum înfolreşte puterea în tine! Aia nu-i violenţă, pentru că spre deosebire de agresori tu nu te duci să loveşti sau să violezi pe nimeni doar pentru că poţi. Spre deosebire de un prădător tu ştii să faci diferenţa dintre bine şi rău, dintre nevoia ta şi a celui din faţa ta. Artele marţiale sub toate formele lor au în spate şi o minunată filosofie de viaţă, practicate ca un stil de viaţă te vor ajuta să-ţi protejezi sau să îţi repari stima de sine. Gândeşte-te aşa: în artele marţiale nu contează puterea sau mărimea celui din faţa ta, contează să ştii să te foloseşti de anumite unghiuri şi de gravitaţie, cam aşa e şi cu psihicul doar că puterea venită de acolo nu este aşa uşor sesizabilă. Cu cât e mai mare cu atât pică mai repede 🙂 iar dacă factorul surpriză e de partea ta, oh well, n-ai habar câte poate face corpul uman dacă este folosit cum trebuie. Te vei simţi în siguranţă oriunde vei merge. Este un mod terapeutic de a-ţi lua puterea înapoi şi de a înţelege că nimeni nu te mai poate molesta niciodată. Pe pagina de FB #exploreeducation vă las un mini clip după ce îl veţi vedea o să înţelegeţi ce înseamnă putere fără forţă 🙂 . Deci doamnelor, dar nu numai, lăsaţi rahatul de sală, mergeţi şi învăţaţi tehnici de autoapărare, veţi vedea cum şi  un rimel sau un pantof cu toc pot deveni arme letale 🙂 . După faza asta imaginaţi-vă dacă s-ar mai apropia cineva de voi, sau dacă se apropie acel cineva de voi…….cum îi RUPEŢI CAPUL dar finuţ şi fără urme că doar suntem nişte doamne 🙂 ce pana mea artistică .

Cu abuzul emoţional e mai complicat. Ce fac eu aici? Păi e simplu, în primă fază mă informez cu privire la drepturile mele, citesc de la legi şi până la pshiholgie. Am învăţat toate tehnicile de manipulare posibile şi chiar imposibile 🙂 le cunosc ca pe Dumnezeu 🙂 iar asta am făcut-o pentru că nu o dată ci de multe ori am fost victima diverselor forme de abuz emoţional. De la şantaj şi până la lamentări ale „victimelor” mele. Pentru că da, eu nu am probleme să-mi spun părerea atunci când este cazul. Mi-a fost reproşat de mic copil că „am probleme cu autoritatea„. Da am, cu aia care nu are sens, cu acea autoritate care face abuz de puterea pe care o deţine. La mine e simplu, mă piş pe funcţia ta, aia nu te validează, la fel mă piş şi pe diploma ta 🙂 . Uuuu, sunt cam rea de gură, mă rog de taste 🙂 . Sunt pentru că m-am săturat să-mi arunce unul şi altul în faţă autoritatea. Eu am fost crescută liberă şi cu moralitatea în buzunarul de la piept. Am înţeles rapid cum se îmbată frustraţii cu putere, cum faza cu pupatul în cur „şăfu” este abordarea optimă să devi un „şăf” mai mic. Am înţeles cum corb la corb nu-şi scoate ochii şi cum o plângere depusă unde nu trebuie o să fie egală fix cu 0. Uite aşa golancă isteaţă am căutat mereu să mă informez. Cu „teroriştii” nu se negociază …..decât dacă ştii cum. Cea mai mare slăbiciune în astfel de „bătalii” este să-i supraestimezi pe ei şi să te subestimezi pe tine. E greşeala care m-a costat cel mai mult. Lipsa de încredere, aia se educă şi se antrenează la fel ca şi corpul.

Mintea ascuţită şi corpul sănătos, instinct infailibil! Vei simţi prădătorul de la o poştă şi vei acţiona în consecinţă. Dacă te cunoşti pe tine, dacă te înţelegi pe tine, dacă eşti atent/ă la propriile reacţii vei putea sesiza şi cele mai mici modificări în corp atunci când te afli în faţa unui prădător. Nu te vei lăsa păcălit de hainele sau vorbele frumoase. Nu te vei lăsa manipulat de puterea pe care o emană sau siguranţa de care debordează. Crede-mă, toţi au o vulnerabilitate, trebuie doar să o găseşti. Cea mai evidentă este imensul lor ego. Cu cât sunt mai rafinaţi cu atât este mai ascuns. Unii chiar par foarte umili. Dar omul perfect pe exterior, oh well, uneori nu îţi poţi imagina ce se ascunde în spatele acelor măşti impecabile. Prădătorii au nevoie de admiratori să-i valideze permanent, să-i valorizeze, pentru că în ciuda aparenţelor ei sunt praf cu stima de sine, sunt nişte trişti veşnic frustraţi de ce nu au putut rezolva. Se simt permanent îndreptăţiţi să calce pe cadavre sau mă rog să calce pe fiinţe vii, motiv pentru care îşi creează un „alterego” cu care ies în lume. Este alegerea fiecăruia dacă înfruntă sau nu un asemenea prădător, dacă se simte sau nu capabil de o luptă. Fuga-i ruşinoasă dar vă spun sicer că-i sănătoasă. Eu sunt mai cretină, consider că lăsaţi aşa de capul lor, vor crede că aia este normalitatea, ei zmei şi restul sclavi. Motiv pentru care nu pot spune că am fugit mereu, uneori recunosc că am avut o plăcere sadică să le înţep egourile. Partea nasoală este că prin prisma meseriei eu ajung să simt compasiune pentru cei mai mulţi dintre ei. Ştiu că au ajuns aşa din cauza abuzurilor şi dezumanizărilor prezente permanent în viaţa lor. Yes, 99% dintre ei sunt foşti copiii traumatizaţi care au dezvoltat cel mai mişto mecanism de coping (adaptare) au devenit ceea ce au urât cel mai mult, altfel ar fi murit sau în cel mai rău caz ar fi ajuns prin spitale unde se practică moda cu cămăşile cu mânecuţe lungi 🙂 . Cineva mi-a supus că-s „mama raţionalizării” şi că ajung să răspund la înjurături cu teorie. Cam ăsta e adevărul, dar am şi eu momente nevralgice, când scot la suprafaţă o minunată bestie care răspunde doar la comnda de „apără şi păzeşte” 🙂 iar dacă mă prinzi pe partea nasoală…..oh well eu zic să nu te rişti.

Toleraţi, prădătorii pot face mult rău, unii ajung să distrugă pisihic tot ce mişcă în jurul lor. Aia care practică abuzul fizic sunt brute, dar cei care practică abuzul psihologic sunt adevăraţii oamenii de care trebuie, este absolut necesar, să înveţi nu doar să te fereşti ci să te şi lupţi cu ei. Nu face prostia să-i judeci prin propriile filtre (aşa cum mai fac eu, lol) orice urmă de milă este slăbiciunea ta pe care o vor exploata la maxim. De la frici induse şi până la validarea zeului din faţa ta nu se dau în spate de la nimic. Eu ca o cretină ce sunt, am crezut că de la un anumit nivel astfel de comportamente dispar. Practic dacă ajungi la un anumit tip de cunoştere şi la un anumit grad de inteligenţă, impulsul de a chinui pe alţiii să te simţi tu bine sau să obţii ceva ce nu ţi se cuvine, se anulează. Nop, pe toate treptele, cel puţin până unde am ajuns eu e la fel. Cel care îţi zâmbeşte nu este neapărat fericit să te vadă, iar dacă dai de unul care vrea să te salveze, sincer…..beleşte bine fasolea şi vezi ce intenţii are. Mi-aş dori să trăiesc în idealismul uman pe care eu mi-l imaginez, din păcate acum şi poate pentru foarte mult timp de acum înainte, trăim în jungla cosmetizată unde legea e simplă „kill or be killed”. E nasol, e de rahat, dar până nu înţelegi asta nu te vei putea apăra.

Mintea educată, corpul antrenat şi spiritul mereu alert sunt singurele tale arme. Dăpăşirea statutului de victimă şi chiar a celui de luptător îţi aparţine. Fii atent la tot ce se întâmplă cu tine şi în tine. Abuzul sub orice formă a sa te epuizează, te seacă de energie, ajungi să faci lucuri pe care nu le-ai fi făcut nicodată. Ajungi să plăteşti tribut „răului” în cele mai diverse forme ale sale. Mintea unei victime este mereu în ruminare, corpul este lipsit de vlagă iar spiritul este pregătit să capituleze. Nimeni nu te poate salva, tu eşti singurul/singura care poate face asta, întâi recunoscând abuzul apoi acţionând în consecinţă. Luptele de acest fel, sunt grele sunt dure şi vor scoate din tine ce e mai urât şi mai sălbatic, iar riscul să devii ceea ce urăşti este mare. Răul de acest fel pătează, ucide armonia, dezumanizează, traumatizează, iar oamenii pătaţi ajung după astfel de lupte să ducă pata cu ei. Aşa ajung să vădă că au câştigat lupta dar să se simtă învinşi pentru că nu pot înţelege cum au putut coborâ atât de tare şi abrupt doar să se poată salva pe sine. Sunt riscuri pe care trebuie să ţi le asumi. Există idioata convingere a unor astfel de demenţi care îţi spun că ţi-ai cautat-o cu lumânarea, că vina este şi la victimă. Este, când devine incapabilă să se mai apere. Dacă ajungi să fii „ucis” de astfel de lupte, dacă ai ajuns ca ei……ai pierdut. Asta este tot ceea ce trebuie să reţii din acest articol.

Învaţă că răul există şi se „hrăneşte” constant din victime având drept minunate unelte oamenii de speţă inferioară. Sunt cei care au pierdut bătăliile cu ei îşişi, cei care rănesc şi ucid pentru că pot. Sunt cei care au plăcerea absolută de a face rău. Sunt cei pe care nimeni nu a avut curajul să-i înfrângă şi care au ajuns să considere normalitate chinuirea altor fiinţe.Sunt cei care fac abuzuri de forţă de putere şi de emoţii doar să-şi satisfacă propriile pulsiuni. Ei fără victimele lor nu au putere. Ei cu tine în postura de Om conştient de sine şi de tot ce îl înconjoară sunt doar nişte narcisişti plăpânzi şi timoraţi. Ei nu suportă să fie contestaţi, nu suportă să fie blamaţi şi în mod cert nu suportă să fie ironizaţi.

Într-o luptă nu există egalitate, dar avantajul îl are cel ce îşi evaluează cel mai bine poziţia. Unii dintre ei nu pot fi salvaţi aşa că nu-ţi consuma energia degeaba, calcă-le pe cap 🙂 pentru că altfel vor face şi alte victime. Alţii sunt foarte puternici, acolo alge cu spiritul, fuga şi autoconservarea, iar când te simţi suficient de apt…..salvează-i pe cei pe care poţi, majoritatea au potenţial să folosească tot ceea ce cunsoc pentru a face bine. Pentru toate aceste variante ai nevoie să te cunoşti pe tine însuţi, pentru că doar aşa vei putea cuceri lumea.

Cu mult talent artistic Toma 🙂

P.S Compasiunea nu este milă, pentru că unii lăsaţi aşa de capul lor distrug alţi oameni. Faţă de acele victime viitoare simţi compasiune iar faţă de prădător: fără milă! Legea e simplă: ce ţie nu-ţi place…..cine n-o respectă să-şi asume singur consecinţele propriei inconştienţe şi propriilor acte! Controlează-te pe tine altfel vei fi uşor controlabil!

P.S P.S acest articol este o formă de luptă sănătoasă şi cu scop precis. Anumite legi funcţionează incredibil de bine şi acest articol probabil că v-a fi citit fie ca o lecţie, fie ca un avertisment fie ca o ameninţare …..acum tu cu ce filtre ai citi 🙂 pozele nu sunt mereu ceea ce par dacă nu ştii să le priveşti atent