Ultimul şaman este desigur şi ultima „fiţă” în materie de documentare despre spiritualitate. La fel ca Secretul este destul de cunoscut printre persoanele care doresc anumite răspunsuri mai mult sau mai puţin explicate de ştiinţe. Spre deosebire de Secretul, „Ultimul şaman” tinde să arate o experienţă. Un domn, afalt în pragul disperării pleacă în Peru pentru a se vindeca de o cruntă depresie. Firul narativ povesteşte că eroul din poveste a încercat absolut toate căile societăţii moderne, ajungând chiar să fie internat într-un spital psihiatric. Eroul din poveste, provine dintr-o familie de intelectuali, oameni care par destul de echilibraţi şi care prin prisma meseriei lor şi-au direcţionat fiul spre toate căile medicinei moderne. Cu toate acestea eroul din poveste este din ce în ce mai deprimat. La fel ca un mic „Buda” caută suferinţa. Caută extrema necunoscută, dimensiunea fiinţei umane pe care el nu a întâlnit-o. Lăsăm la o parte absolut tot ce presupune ştiinţă în această zonă. Aceste articol vizează empirismul şi experienţa, mai puţin cercetările genetice făcute cu privire la depresie sau la diferite substanțe.

Am spus-o şi cu alte ocazii, o repet şi acum, excesul de orice fel nu este tocmai plăcut. Prea multă „minte” şi sufletul o ia din loc, prea mult suflet şi rişti să ajungi desert pe tot felul de farfurii lacome. Eroul din povestea documenatrului, după ce încearcă tot ceea ce poate accesa la nivel de societate modernă decide că aşa nu se mai poate. Refuză absolut orice tratament medicamentos sau psihologic şi se decide că dacă în şase luni de zile nu găseşte o cale de „revenire la normal” se sinucide. Practic a dat drumul clepsiderei şi şi-a condiţionat experienţa de frirul firav al vieţii sale. Credeţi că cineva îşi doreşte să moară cu adevărat? Asta cu moartea este o poveste foarte interesantă. Ce ar putea să doară mai tare sau mai rău decât propria moarte? Pentru că nu avea răspunsuri şi pentru că nu găsea calea spre simţire „vreau să simt ceva, orice!” eroul ajunge în Peru unde caută experienţa „mistică” adusă de ceaiurile şi fierturile din ayahuasca.

Ayahuasca este o plantă care conţine DMT. Despre DMT puteţi găsi aici . Substanţa aste este destul de misterioasă pentru că mulţi observă anumite fenomene când este ingerată dar de ce apar acele fenomene puţini se încumetã să explice. Cea mai scurtă explicaţie ar fi că DMT-ul, pe care se pare că şi creierul uman îl produce, este eliberat în cantităţi mai mari atunci când murim sau când ne naştem. Fiertura de ayahuasca induce stări puternic halucinogene iar scopul ritualurilor este „purificarea”.

În ritualurile cu ayahuasca, oamenii ating stări modicate de conştiinţă şi practic experimentează o „cădere în ei” mai mult sau mai puţin simbolică. Puteţi viziona şi un alt documentar pe această temă aici (aviz amatorilor teribilişti). Dacă priviţi cu atenţie călătoria eroului din „Ultimul şaman” ar trebui să fiţi un pic atenţi nu doar la ceea ce consumă ci şi la ceea ce face, trăieşte sau exprimă. Peru nu pare cel mai minunat loc din lume. Să pleci de la apă caldă şi curent electric la spălatul la lighean nu cred că este o treabă uşoară. Este un contrast destul de interesant de privit. Ayahuasca este un halucinogen dar stilul de viaţă al celor care practică aceste ritualuri poate părea şi mai halucinant. Atenţie ar trebui acordată şi modului în care eroul din poveste caută pe cineva care să-i ofere experienţa de care crede el că are nevoie. Practic căuta un instalator să-i desfunde ţevile pentru că la momentul deciziei era calea cea mai simplă. Voinţa în depresie este destul de afectată, eroul trebuie să găsească un „şoc” să se trezească la realitate. Dacă faceţi o paralelă şi observaţi toate cele trei documentare veţi sesiza mari diferenţe dintre teorie, iluzie şi practică. Mulţi tineri mă întreabă despre tot felul de buhuhuri şi tot felul de pastiluţe miraculoase inclusiv de ayahuasca. Sunt tineri care fumează regulat DMT rămânând oarecum captivi în acele experienţe. Practic, când vezi ce lumi poate crea al tău mirobolant aparat, cum să-ţi mai placă realitatea?

Sunt multe studii făcute pe influenţele majore pe care le au halucinigenele asupra creierului. O documentare dezbrãcatã de bias este dezirabilã. Sã citeşti şi despre pãrțile mai puțin misterioasã ajutã mult orice curios.

Conştiinţa modificată, percepţiile modificate, simţurile acutizate, sunt o experienţă care induce o formă de curiozitate. Şase luni în Peru, deci nu nouă nu trei, fix şase au fost necesare eroului să filmeze mirobolanta experienţă. Spre deosebire de Ultimul Şaman în documentarul de pe Youtube focusul este mai mare pe experienţă în sine şi mai puţin pe eroul teribilist. Eroul teribilist avea însă nevoie mai mare de poveste şi de validarea poveştii, altfel povestea ar pierde sensul. În Secretul secretat de mintea unora ipoteza este una cel puţin interesantã. Practic cică atragi ceea ce eşti. Emiţi chestii pozitive abracadabra şi poc ele se manifestă. Să gândeşti aşa este cam dubios dacã nu chiar periculos. Dacă stai pe loc şi nu faci mişcări puternice în sensul propriei evoluţii vei atrage fix ce ai nevoie să poţi evolua. Cel mai „pozitiv” om, pentru că are exces de pozitivism idealizat o să atragă mulţi „negativişti” de la care învaţă că viaţa nu e plină de norişori roz şi curcubee albastre. Acum ideea de pozitiv şi negativ o folosesc în sens larg. Nimeni nu este fix pozitiv sau fix negativ, astea sunt proiecţiile noastre cu care ne plimbăm prin lume şi care, la anumite trepte ne ajută să facem faţă realităţii. Contrastele din natură sunt multe, Vezi o lupoaică la vânătoare cum ia capul unei căprioare şi ai tendinţa să spui „ce terbil” fix aceiaşi lupoaică îşi hrăneşte puii şi ce să vezi : „aaaa ce drăguţ”. Lupoaica nu se schimbă, doar privitorul schimbă unghiul de percepţie. Dacă pe interior eroul din poveste se simţea al naibii de rău, oare nu a căutat un loc în care să se poată oglindi cel mai bine? Un loc unde să dorească schimbările…..sau mai clar de unde să atingă cel mai de jos punct din cea mai de jos percepţie?

Este necesară experienţa cu ayahuasca sau era suficient să vadă oamenii care abia trăiesc de pe azi pe mâine? Nu ştiu cum să răspund la asta. Spre finalul experienţei a început să simtă ceva. S-a simţit nedreptăţit, chiar dacă nu spune clar asta. Şamanul cu care lucra fusese acuzat de faptul că făcea ritualuri indezirabile cu turişti şi fusese dat afară din sat fără ca el şi eroul să termine ce au început. Practic la un punct eroul a rămas singur…..poveste cum spuneam. În Ultimul şaman ritualul este foarte puţin explicat sau arătat. În documentarul gratuit de pe youtube veţi găsi însă întreg ritualul şi experianţa mai multor persoane. Aşa că vom începe de acolo. Vreau să vorbesc despre experienţe nu despre tot felul de eroi cu înclinaţii de vedete. În ritualurile din documentare şamanii urmează o ordine clară de execuţie. Definesc foarte bine fiecare pas, ţin foarte mult la detalii şi nimeni nu este îngropat. La propriu zic. Simbloic eroul din Ultimul şaman este îngropat aproape complet. Simbolistică de acolo este una incredibil de puternică şi într-un fel poaetic eroul este confruntat cu propria mortalitate. În documentarul youtube lucrurile sunt un pic diferite. Un pic mai mult. Şamanii sunt foarte atenţi la elementele pe care le introduc în ritual. Penele, frunzele, fumul, incantaţiile, toate vizează experienţa mediu intren-mediu extern. „Cineva este pe partea asta şi are grijă să nu cazi pe partea cealaltă” cam aşa ar suna traducerea ritualului.

Pare simplu, mergi bei nişte fierturi şi în trei zile eşti ca nou sau şase luni, mă rog. Nu e chiar aşa simplu. Persoanele din grupul ritualic aveau traume puternice, violuri, abuzuri, violenţe. În primele seri creierul „transforma” toate nasoliile şi le dădea formă în halucinaţie. Demoni, fiinţe demonice, durere psihică, care nu e aşa plăcută ca aia fizică btw ? . Toate lucurile neintegrate ies la suprafaţă brusc şi cam fără control singurul control manifestat este „ancora” oferită de şamani. Penele şi frunzele se mişcă într-un anumit ritm de care, cel aflat în experienţă se „agaţă”. Vă asigur că nu e plăcut să simţi cum „mori efectiv” şi ajungi în iad. „Maya” se desfăşoară la viteze ameţitoare în toată splendoarea ei. În experienţa cu ayahuasca lucururile se pare că se manifestă la viteze halucinante. Întâi spre iad apoi, uşor, uşor spre rai. „Şarpele” desfundă ţevile şi totul mie îmi pare destul de complicat. E ca şi cum ai pune un balon sub presiunea unui furtun de pompieri sperând că balonul o să facă faţă. Există şi alte variante cu care poţi ajuta balonul să se umple de apă dar fără să-l pui în pericol …..prea tare. Nu se umple el în trei zile şi procesul durează mai mult dar este mai safe. Eu una, din toată experienţa mea vă spun că nu mi-aş curenta creierul aşa de tare fără supraveghere adecvată. Este periculos este iresponsabil dar poate că uneori este necesar. Electroşocurile chimice încep să „desfunde” tot felul de „căi”. În documentarul de pe youtube una dintre participante spune că „l-am găsit pe Dumnezeu”. Probabil povestea ei avea mai „puţine impurităţi” şi senzaţia de beatitudine nu putea fi exprimată mai simplu.

Altă participantă însă a întâlnit cel mai crunt iad. Având un abuz sexual în istoricul ei, demonii erau într-un fel anume şi făceau anume lucruri. Practic şi-a retrăit trauma dar în ea. Şi-a „purificat” trauma când a preluat controlul şi a început să ceară demonilor să dispară. Afectul şi simbolul dau forma împreună nu separat. Nu este ceva mistic iar psihologi care lucrează cu traume ştiu bine la ce mă refer. Este oare nevoie de o „cădere aşa rapidă în sine”? Este o întrebare la care nu ştiu dacă sunt în măsură să vă răspund. Trăim într-o lume în care totul se desfăşoară la viteze cu care noi şi implicit creierul nostru nu suntem obişnuiţi. Dacă „aparatul” este îngreunat de traume, de suferinţe, de pierderi, probabil că pentru unii aceasta este soluţia optimă şi cea mai scurtă. Pericolul apare când oameni care nu ştiu ce fac se folosesc de lucruri pe care nu le cunosc şi uite aşa rămân blocaţi în „lala land”. Fantezia şi mistica ce înconjoară poveştile cu aceste fierturi au rolul de a stârni curiozitatea nu neapărat voinţa. Un proces este început brusc şi desigur că este finalizat la fel de brusc. Creierul este „programat” să caute ce are nevoie în primul rând să supravieţuiască nu să evolueze. Supravieţuirea în secolul vitezei nu-i chiar floare la ureche. Stimulii sunt mulţi, informaţia la fel. Cum alegem ce este bine şi ce este mai puţin bine? „Soluţia cea mai contraintuitivă” îmi spunea mie cineva. Care este calea cea mai scurtă? O experienţă „mistică” mi-au spus mulţi. Care este calea cea mai lungă? Un proces care durează mai bine de zece ani şi pe care nu îl opreşti ci îl laşi să se desfăşoare complet. Nu destinaţia este importantă, aia pe drum observi că nu prea există. Există vârfuri de munte şi gropi ale Marianelor. În vârf ca şi în groapă ajungi cu „zenul” cu care pleci din punctul zero. Nu cu altul.

Sunt multe de discutat despre creiere imposibil de logicie care tind să se exchilibreze prin tot felul de căi. Somatica participanţilor este interesantă. De la stări de vomă la dureri crunte. Tot corpul se activează şi durerea psihică se transmite brutal în tot organismul. Undeva, trebuie să trimitã creierul toată forța  unui tusnami. Calea cea mai lungă presupune exprimarea prin tot felul de arte. Presupune terapii, presupune antrenamentul creierului. De la citit la matematică, de la dans la pictură, de la puzzle la rebus, de la anagrame la şah, de la Go la Paganini. Ori creierului, creierului nu-i place munca asta. Consumă energie. Mai bine îi dăm un şoc şi e mai simplu. E mai simplu decât să încerci ceva care crezi că nu îţi place. În 99% dintre cazuri nu este vorba de plăcere este vorba despre lene şi de raportul spaţiu-timp-cost. O da, mereu există un cost. Cu cât vrei mai repede ceva cu atât costul este mai mare şi beneficiile în timp mai scurte.

Dacă priviţi altfel lucrurile, dacă investiţi timp, veţi observa că, la fel ca în orice alt sistem costul devine investiţie şi pe termen lung aduce beneficii mult mai mari. Vâzători de iluzii sunt pe toate drumurile, îi găsiţi în toate formele posibile şi mai puţin posibile. Extremele se atrag, atâta timp cât crezi că ele există. Şamanii au avut timpul lor. Prezentul lor este trecutul nostru. Ritualurile au încărcături simbolice puternice mai ales dacă habar nu ai cum funcţionează, mai ales dacă nu crezi că funcţionează. Destructurarea şi restructurarea făcută de amatori sau de răi intenţionaţi duce la forme groteşti ale psihicului. Cristalizarea are ea loc dar forma nu este nici pe departe a diamantelor. Cărbunii sunt buni şi ei pentru că dau un anumit tip de energie…..şi energia aia poluează. În caz că nu ştiaţi poluanţii afectează structura celulară, degradeză şi în timp, observăm multe rezultate…..dacă le observăm. Putem observa însă mirobolante „poveşti documentar” distribuite contra cost pe un canal de tip Netflix. Costul pare mic şi atunci ideea pare măreaţă.

Dacă toată viaţa am fost obişnuiţi să auzim „nu meriţi” sau „e ruşine” sau câte şi mai câte, cum să crezi că şi atunci când vine vorba despre Spirit ai merita mai mult? Mulţi am trăit alături de părinţi care cumpărau lucruri ieftine, care făceau economii mari şi care foloseau des fraza „e prea scump, nu avem bani”. Probabil mulţi nu avem bani, pentru că nu avem bani aparent nu avem timp. Acest articol nu este adresat celor fără timp sau celor cu bani. Acest articol a avut ca scop o idee simplă: când nu ai bani, investeşte timp, garantat vei atrage absolut tot ce ai nevoie să poţi evolua frumos, armonios şi sigur. Vă spun sincer că lumea are nevoie acum de mulţi visători, visători lucizi, ultimul lucru de care avem nevoie sunt mii şi mii de creiere „prăjite” din teribilism şi o lene cruntă.

Eu nu pot opri pe nimeni din căutarea experienţelor de care crede că are nevoie, cel mult vă pot spune că există căi mult mai simple, mai lungi dar mai simple. Dacă citiţi despre diverşi spirituali care vorbesc despre experienţa lor veţi înţelege că faza cu zece ani nu este o glumă, restul sunt doar poveşti de care se folosesc tot felul de dubioşi pentru a vinde iluzii şi care la rândul lor sunt folosiţi…..puşi pe foc cărbunii alimentează diverse maşinării mai mult sau mai puţin dubioase. Secretul secret este ca atunci când tu ai primit o bucată să dai zece înapoi. Desigur că există cazuri în care banii au apărut ca prin minune eu vă spun că nu prea există minuni de acel tip şi în timp totul se echilibrează. Minunile nu au legătură cu banii sau atracţiile dubioase au legătură cu compensările strategice. Sistemul monetar, modelul monetar este făcut de oameni……cum credeţi că funcţionează oamenii? Puterea absolută corupe absolut atât pe „plus” cât şi pe „minus”. Primul lucru când vreţi să porinţi la drum este setarea scopului, ori acolo dacă scopul sunt banii, avuţia, puterea…. poveştile au multe peripeţii. Iluziile se pot desfăşura în multe sensuri chiar şi pentru cei mai visători dintre visători, ecuaţiile matematice ajung uneori în puncte moarte chiar şi pentru cei mai matematicieni dintre matematicieni. Echilibrul e mereu prin calea de mijloc.

Să aveţi o zi frumoasă dragilor şi înainte de drum, puneţi în tolbă toate variantele posibile….calea cea mai probabilă necesită multă analiză şi multă viziune.

Cu drag Autoarea 🙂

Poveştile au fost miliarde, povestitorii la fel. Fiecare a pus şi a scos ce a vrut şi cum a vrut dar poveştile nu au contat niciodată, nici măcar povestitorul nu contează……ce contează este esenţa care timp de milenii tinde sã aparã exact unde şi când trebuie să se manifeste!

Photo:” The tree”locație Sarmisegetuza

„The path” locație Costeşti