În ultima vreme am deranjat câteva persoane care s-au simţit oarecum „lezate” de vehemenţa cu care eu susţin că iarba sau alte chestii mai mult sau mai puţin uşoare, mai mult sau mai puţin naturale sunt nocive. Faza este simplă, atunci când nu poţi procesa sănătos anumite emoţii sau evenimente de viaţă, le cauţi rezolvarea în tot felul de comportamente mai mult sau mai puţin nocive. Unii, cu evenimente de viaţă mai dificile sau cu stări emoţionle „mai încărcate” vor recurge şi la consumul de substanţe. Fie că vorbim despre iarbă, LSD, DMT sau chiar etnobotancie, consumatorii nu fac altceva decât să caute „soluţii” sau să „vindece” diferite evenimente mai mult sau mai puţin conştientizate. Practic, ceva în fiinţa consumatorilor „simte” că acea dependenţă este soluţia. Ok, veţi spune că iarba nu dă dependenţă. Tind să vă dau dreptate, doar că nu iarba în sine poate da dependenţă cât starea pe care ea o induce. Mai clar, propriul creier vă dă dependenţă. Vă „spune” că acea chestie „reglează” nişte „erori” chimice şi starea de bine este „mişto”. Exită multe dependenţe, de la oameni la droguri, de la cumpărături în exces la diverse credinţe religioase sau „şpirituale”. Avem nevoie de „cârje” pentru că ne este frică! Ne este al naibii de frică. Avem dependenţe pentru că mereu căutăm calea uşoară. De ce să am un stil de viaţă armonios şi sănătos când pot băga în mine deiverse pastile de slăbit? De ce să îmi lucrez creierul conştient timp de ani când pot băga în mine tot felul de substanţe? De ce să mă vindec când pot să mă amorţesc? De ce să-mi spun adevărul când undeva în mine ştiu că o să doară? De ce să am o relaţie sănătoasă când e mai mişto să mă chinuie cineva? De ce să merg în natură să reduc stresul când e mai simplu să bag iarbă? De ce să meditez mai mult când e mai uşor să cred tot felul de buhuhuri? De ce să am o viaţă sexulă sănătoasă când este „normală” deviaţia, chinuire partenerului şi tot felul de comportamente înjositoare? De ce să am controlul propriei vieţi când este mai uşor să pasez responsabilitatea prin alte părţi? De ce să „vindec” sistemul prin „vindecarea mea când e mai uşor să-mi direcţionez furia spre ceva impalpabil? Alţii au vină…alţii să fie responsabilil pentru faptul că cei mai mulţi dintre noi sunt marionete! De ce este mai uşor să fiu victimă decât luptător/luptătoare?

Acum, înainte să vorbim de orice altceva vom discuta despre emoţii pe scurt. Să spune că nu există emoţii pozitive sau emoţii negative, există în schimb rezultate pozitive sau negative la emoţii. Fericirea este o emoţie la fel ca şi frica. Durează cam şapte secunde. Mda, toţi căutăm fericirea doar că puţin îi cunosc definiţia mai clară. Să spunem că este emoţia care îţi spune că „eşti safe” că eşti bine. Să spunem că această emoţie ca şi celelate emoţii are şi o zonă „dark”. De ce? Pentru că un alcoolic de exemplu poate experimenta această emoţie când duce paharul la gură. „E safe” e „bine” poate simţi ceva, orice, important este să simtă. Frica, cei mai mulţi dintre noi o percep ca fiind ceva negativ dar frica este un alt element al „sistemului nostru de alarme”. Dacă eşti pe bloc de exemplu şi nu simţi frică atunci când te uiţi în jos, oh well, să spunem că nu e chiar ok sau dacă eşti în pădure şi dai nas în nas cu lupul, nu simţi frica, iar, dubios. Frica ne ajută să procesemă pericolul. Frica devine „disfuncţională” atunci când nu există ceva efectiv în mediul înconjurător să o declanşeze. Frica fără obiect este cea care creşte anxietatea. Practic în acel moment creierul „simte un pericol” pe care nu îl vede şi dă semnale corpului iar corpul are sau nu are reacţii.

În secolul vitezei cei mai mulţi dintre noi suferă de anxietate şi stres. Mda, dacă nu vedeţi asta nu înseamnă că nu există. Ca o paranteză, omul e tare dubios, crede în variate entităţi, energii şi chestii dar nu crede că stresul există. Traumele nu există dar pana mea de îngerş venit din spaţiu, există demoni şi iad. Şefu să vă mai înţeleagă dragilor :))) Trăim într-o societate agitată, unde există mulţi stimuli externi pe care raţional nu îi procesăm ca fiind o ameninţare, totuşi mirobolantul nostru creier crede altceva. Un claxon nu pare o ameninţare mai multe claxoane de exemplu pot da o stare de stres şi de „alarmă”. Mesaje cu care suntem bombardaţi la semafor, lumini stridente, zgomot de la motoare, zgomot de la claxoane, aerul poluat şi încărcat, oameni care vorbesc tare şi merg grăbiţi pe stradă, persoane care înjură din trei în trei paşi, copii care urlă din toţi plămânii, încă mai credeţi că avem un mediu minunat în care trăim? Aglomeraţia urbană creşte anxietatea, agresivitatea şi stresul. Adăugăm la toată nebunia asta evenimente de viaţă cu impact major la nivel de emoţii şi cum rahat să nu fim o societate care caută tot felul de „vindecări” rapide? Gena românului „crescut” la ţară unde nu era chiar aşa mare agitaţie. Gena românaşului nu prea este obişnuită cu zăpăceala oraşelor, asta pentru că spre deosebire de alte popoare noi nu prea am avut timp să o „adaptăm”. Trăim prin oraşele supraaglomerate de maxim trei, patru generaţii şi creierele noastre abia încep să prindă ideea de „adaptare”. Adăugăm la fazele acestea şi un „bombardament” cu informaţii care spune că trebuie să fim aşa şi pe dincolo şi frica preia controlul. Să fim mereu „zen” dar să „trăim la maxim”, tadada, consumul de iarbă şi alte stupefiante creşte.

Iarba scade anxietatea şi e mai mişto decât medicamentele împotriva anxietăţii. Ok, nici una nici alta nu-s mişto. Asta să ne facem înţeleşi. E ca faza cu „dintre două rele” sau nu „zbor de la etajul nouă zbor de la şapte”. Când fumezi iarbă vasele de sânge se dilată, creierul se oxigenează mai bine şi starea de „zen mode” se instalează. Marfă nu? Păi anxietatea scade, stresul scade şi începi să „procesezi mai mişto” lumea înconjurătoare sau diverse emoţii şi evenimente din viaţa şi biblioteca ta emoţională. Pe lângă toate astea mai e şi „coool” că de, toţi o fac deci faci parte din „turma celor cool”. Sună de parcă judec oamenii. Ok să spunem că judec doar că nu judec oamenii judec comportamentele. Este aproape imposibil să nu dobândim o dependenţă în societatea mirobolantă în care ne ducem existenţa. Pe vremea mea era „cool” să fumezi, să trăieşti în viteza a cincea cu tutun şi alcool, deci înţeleg modificarea acelui „coool” pentru că la capitolul alcool nu-s campioană dar la tutun şi azi fumez. Practic comportamentul mi-a intrat în sânge, ca să zic aşa. Cu toate astea nu spun nimănui „ia prietene şi fumează că e mişto să-ţi inhibi emoţiile şi să-ţi privezi creierul de oxigen”. Tutunul asta face, inhibă. Privează mirobolantul aparat din dotarea personală de anumite trăiri intense. De ce credeţi că pe fumători îi apucă spumele când nu-şi iau doza? Majoritatea avem o furie a dracu şi nasoală, atunci o ameţim cu fum. Ideal ar fi să ne educăm creierul să facă faţă la acea emoţie în mod conştient dar csf, ncsf, nu mai înveţi un cal bătrân să tragă la jug dar poţi încerca 🙂 .

Mediul în care trăim s-a schimbat, chiar dacă nu credem, creierele noastre caută soluţii de care noi nu suntem mereu conştienţi. Raţional găsim rapid scuza comportamentului. Raţional „scriem” repede povestea cu „ce cool e” cu „zen mode” cu „şpiritualitatea” cu puii mei orice este necesar să ne spunem, să putem justifica dependenţa mai mult sau mai puţin biologică. Pe alte articole vă povesteam că dependenţele sunt de multe feluri, asta pentru că trăim în această mirobolantă societate pe care noi o considerăm „modernă”. „Tragem pe nas” oameni, fumăm iarbă, fumăm tutun, băgăm alcool, cumpărăm în exces, practicăm diverse buhuhuri fără să avem habar ce facem. Orice să ne facă să simţim chimia NORMALĂ a creierului. Faza tâmpită este că acea chimie nu se stabilizează. Nu creează o structură cerebrală sănătoasă şi funcţională. Imaginaţi-vă un furtun pe care îl dilataţi şi îl contrctaţi prin umplere. La un moment dat membrana furtunului cedează şi furtunul începe să prezinte fisuri dacă nu chiar adevărate găuri. Cam aşa şi cu vasele de sânge. Apoi poţi bagă iarbă cât vrea viaţa ta, nu mai prinzi efecte similare.

Iarba dă efecte diferite de la om la om, pentru că de la om la om chimia creierului este diferită. Faza şi mai nasoală este că mulţi nu-şi perimit iarbă şi la bani puţini primesc bonus alte substanţe. Rebelii sunt bătuţi de propriile lor arme teribiliste. „Împotriva sisitemului” devine o scuză. De fapt cu ce ne luptăm? Cu o formă de autoritate. De fapt, împotriva cui îndreptăm acel comportament nociv? În speţă împotriva altora aunei autorităţi „invizibile”, în realitate împotriva noastră. O mămică de rahat, un tătic absent, un eveniment de viaţă cu un profesor nasol, un abuz sau o agresiune din partea amicilor. Victima şi tiparul victemei. Consumul de substanţe, orice substanţe „ajută” creierul să facă faţă. O să urlaţi acum că voi nu sunteţi victime. Că voi nu aveţi traume. „Că voi este bine” daia băgaţi iarbă. Orice om în viaţa sa a „experimentat” statutul de victimă. Acel moment de căcat în care cineva sau ceva ne-a făcut să ne simţim mici, neputincioşi, fără apărare şi fără puterea de a riposta. Pentru că creierului nu-i place starea aia mereu caută soluţii. Cu cât biblioteca emoţională este mai „afectată” cu atât tendinţa spre dependenţe este mai mare. Cu cât evenimentul de viaţă e mai nasol şi a avut un impact mai mare asupra individului cu atât dependenţa este mai cruntă şi mai nocivă. Să mă distrug este o variantă! Inconştient nu consider că merit o viaţă sănătoasă şi armonioasă. Să distrug tot ce este frumos şi armonios în jur este mai simplu să fac asta, aşa motivul distrugerii capătă sens….merit să mă distrug, nu am de ce să trăiesc. Nimic din jurul meu nu mă face să cred că se merită. Aşa începe deszastrul. Aşa chinuim oamenii din jurul nostru şi aşa ne chinuim pe noi. Merită să-i chinuim? Probabil dar mai probabil „construim” propria distrugere!

Ştiaţi că oamenii creativi au mai puţine dependenţe? Artiştii defulează mai uşor pe foi, pânze sau pietre. E terapeutic să exprimi interiorul de cele mai multe ori plin de suferinţe şi chestii nasoale. Faza naşpa şi aici este că unii au impresia că dacă „îşi rezolvă problemele” nu vor mai putea crea sau performa. Vedem şi cunoştem multe cazuri de supradoze sau suicid în rândul artiştilor. Devin „icoane” şi „martiri” ai societăţii în care trăim. Propăvăduiesc excesul, propăvăduiesc dependenţele, de la sex la droguri pentru ei nimic nu este interzis. De ce? Pentru că dragilor, ei ştiu că au creierii muci dar nu acceptă asta, motiv pentru care încercă să convingă pe oricine ascultă că „este mişto” să stai intert şi anesteziat. E mişto să te „sacrifici” pe altarul creaţiei. Azi se pare că divinul cere alte sacrificii. Pardon, a crea nu înseamnă a te ucide! Ideea este să poţi crea cât mai mult timp şi cât mai armonios. Adică ideea este spre progres şi armonie nu spre haos şi dristrugere. Faza tâmpită? Creierul dezvoltă toleranţă la multe cretinisme şi doza creşte şi creşte şi creşte. Substanţele se schimbă, comportamentele escaladează, până într-o zi în care consumatorul face poc. „Mulţi nu fac, Toma!” . Ok, asta nu înseamnă că sunt sănătoşi. Nop, sunt oameni bolnavi şi suferinzi care se distrug pe ei pentru că nu pot distruge pe cel sau cei care i-au făcut rău. Cei care scriu sau creează sub influenţa diferitelor substanţe o fac pentru că atunci când ies emoţiile alea de rahat la suprafaţă să le poată face mai uşor faţă. Procesul de creaţie accesează zone mai puţin conştiente şi când dai nas în nas cu proprii „demoni”, să zicem că nu-i mişto. Adică suferinţa aia e în tine boss nu în afara ta….tu o generezi motiv pentru care ai şi abilitatea să o „vindeci”.

Drogurile şi „şpiritualitatea”. „Toma n-ai fumat, n-ai consumat aşa că nu vorbi”. Cu faza asta mulţi au impresia că-mi închid pliscul. Ca idee, eu nu prea mă pot abţine să comunic. E drogul meu boss 🙂 dar îmi place să ascult fără să judec omul din faţa mea. Am ascultat multe poveşti despre iarbă, LSD, DMT ciuperci şi alte minunăţi ale naturii. Ce m-a uimit? Că eu trăisem anumite experienţe similare cu ce îmi povesteau oamenii ăştia şi atunci am avut o „revelaţie”: eu am ales calea cea mai lungă 🙂 . Creierul se pare că are abilitatea să genereze acea chimie pe care unii dintre noi o caută aşa de compulsiv în diverse substanţe, oameni sau practici. Singura diferenţă este intensitatea cu care se resimte „experienţa” şi durata. Ce le spun eu: „tu mereu vei ştii că starea aia ţi-a dat-o o substanţa sau o practică „specială”, eu mereu voi avea certitudinea experienţei obţinute prin propriile forţe”. Poate nu am simţit intensitatea pe care o simt mulţi la DMT de exemplu dar să spunem că în procesul de „creaţie” când scriam şi „dădeam afară”, mirobolantul meu creier a procesat multe chestii mişto. Ayahuasca este un „ceai” care are DMT. Am urmărit pe youtube un documentar care vorbea despre faza spirituală. Mişto documentar. Ce am înţeles? Oamenii îşi procesau traumele! Creierul în halucinaţie „scote afară” trauma. O reprezenta prin demoni şi diverse entităţi ale „lumii de jos”. Procesul dura mai multe zile după care unii, care probabil integrau experienţa aveau „revelaţia Divinului”. Practic ce cred eu că se petrece este mai simplu de atât: este vindecarea traumelor, motiv pentru care experienţa la nivelul simţit „pare mistică”. Inclusiv aici mă ia capul când aud diverse idei. „E „antică” practica”. Da mă e, că acum sute de ani omul nu era aşa stresat la creier şi poate era mai uşor. „Antice” sunt şi budismul, yoga sau artele marţiale. „Antice” sunt şi alte chestii. Atunci omul avea acele reprezenetări pentru că omul nu găsise cuvântul exprimarea ştiinţifică. Al treilea ochi sau o parte din creier foarte mişto? Cu ayahuasca sau cu practici de lungă durată. Am tupeu să fac pariu că astăzi nu „vindecă” aşa repede cum vindeca „înainte”, înainte de epoca modernă. E mai uşor să cred în poveşti decât în propriul creier? Da, pentru că nimeni nu-ţi spune ce mişto e creierul tău dar mulţi vorbesc mistic. Hai pardon! Am un creier mişto 🙂 prin care „curge Divinul” pentru că „l-am desfundat” nu pentru că este special sau mistic :)))) „Toma eşti iluminată!” Lol, sunt doar funcţională şi „lumina” vine din mine nu din afara mea :))) cu ea fac un fel „de iluminat public” :)))

Boss, nu-i mistică! E mirobolanta chimie a naturii pe care o căutăm inconştient şi ţi-o spune un om care are lucrat intens pe propriile traume. În diverse terapii poţi obţine astfel de „revelaţii” doar că-s mai soft şi nu au povestea mistică în spate. Naşpa nu? Probabil, dar cel puţin ştii ce se petrece cu tine şi ştii că e „din vina ta” nu din cine ştie ce substanţă sau practică. Partea de rahat? Dacă alegi o „cale mai lungă” fără anestezic nu-i chiar plăcut. Chestia este că doare. Ştiu, psihicul nu doare, ce vorbiţi măi? Doar şi doare al naibii de tare când te apuci să mergi spre „rădăcini”. Când alegi să controlezi tu procesul nu el pe tine doare. Sunt sinceră şi asta poate speria un pic dar să spunem că la mine dacă ar fi să compar „durerile” le-aş compara cu o naştere şi o moarte simultană. E greu să prinzi ideea dacă nu ai trecut pe acolo, motiv pentru care este indicat să treci pe acolo cu cineva de „mânuţă” 🙂 . Fricile care ies la suprafaţă sunt nasoale. „Revelaţia” sentimentelor de victimă nu-i plăcută, ce e „cool” la toată faza asta? Este puterea pe care o capeţi în urma unei asemenea experienţe. Practic descoperi cât de zemu eşti că ai făcut faţă trecerii prin”propriului iad”. De ce zic iad? Pentru că suntem educaţi cu conceptele legate de iad şi demoni. Pentru că emoţiile alea, să spunem că simţi nevoia să le dai o formă. Nu le vezi, nu-i bai, creierul te face să le „vezi”. Prin artă, prin scris, prin desen, prin muzică omul reprezintă şi exprimă emoţii. Integrate şi procesate ele duc spre o creştere a creativităţi, spre o conştientizare a propriilor puteri şi spre echilibru.

Acum nu că mă dau eu zmeu la nivel „şipritual” fiecare alege cum să se „vindece” eu doar vă spun că am îndoieli cu privire la integrarea experienţei pe fondul de consum de substanţe. De ce? Pentru că dacă „te-ai vinecat” de ce mai consumi? De ce mai ai nevoie de cârje să poţi reprezenta lumea ta internă în toată splendoarea ei? De ce, chiar dacă intrii la dezintoxicare există riscul de a redeveni consumator? De ce arunci toţi banii pe lucruri inutile dacă ştii că eşti un om minunat? De ce scapi de om toxic doar să treci la un alt om toxic? De ce consumi iarbă regulat dacă „ţi-ai tratat” anxietatea? De ce mergi iar şi iar spre diverse comportamente nocive? De ce vrei să te sinucizi? Nu-i sinucidere? Pardon, eu v-am spus că natura e tare mişto şi selecţia naturală încă se petrece. Nu mori pe loc dar mori în timp. Substanţele astea mirobolante „atacă” şi sisitemul reproducător în cazul în care nu ştiaţi, mai citiţi 🙂 . Natura e tare mişto. Un om sănătos nu se apropie prea tare de un om toxic sau dependent. Chiar dacă nu este conştient, instinctul îi spune că acel om „are gena bolnavă”. Nu poţi avea pretenţia să exişti lângă un om sănătos atâta timp cât tu eşti „bolnav”. În natură indivizii bolnavi sunt îndepărtaţi şi lăsaţi hrană prădătorilor. De ce atragi toţi „bolnavii”/”bolnavele” pentru că cine se aseamănă se adună! Pentru că prădătorii sunt şi ei bolnavi dar dependenţa lor funcţionează în alt registru.

Am fost poate dură. Am făcut pe deşteapta, am insinuat probabil că am descoperit „nirvana”. Nu dragilor, nu am descoperit nimic din ceea ce voi nu aţi putea descoperi. Singura diferenţă dintre mine şi alţii este că eu am decis să-mi privesc 2demonii” în faţă şi lucidă într-un proces care nu a fost simplu şi pentru care nu s-a folosit anestezia. Cum aş putea eu să vă cred acum când spuneţi că iarba e mişto, că LSD ul e mişto că ayahuasca e mişto când eu ştiu că EU SUNT MIŞTO? Cum să cred eu că voi vă vinecaţi când eu am simţit pe pielea mea nişte chestii. Rănile alea dor fraţilor, suntem o generaţia care nu a avut o copilărie chiar mişto. Când am scris despre familie săptămâna trecută am fost blândă cu „genaraţia cu cheia de gât”. Există o umbră a acestei generaţii despre care nimeni nu vorbeşte asta pentru că e mai „cool” să spunem că noi am fost liberi şi „boemi”. Rahat! Am fost o generaţie de copii debusolaţi. Copii cu atribuţii de adulţi, copii neiubiţi sau sufocaţi cu „atenţie” şi am fost o generaţie de copii traumatizaţi. Copii pe care s-au făcut „multe experimente”. Copii crescuţi fără supraveghere parentală. Copii crescuţi de adulţi acrii şi trişti care doar pozau în „oameni fericiţi”. Copii care au fost expuşi la multe chestii mai mult sau mai puţin normale şi căror nu le-a spus nimeni care e faza cu drepturile omului, drepturile copilului, siguranţa şi afecţiunea sănătoasă. Copii care au primit „idealuri” prin intermediul tv-ului şi care vedeau o altă realitate ne-ideală. Copii sălbatici pe care nu „i-a domesticit” nimeni şi care astăzi visează boem la viaţa aia din spatele blocurilor, blocuri care nu erau mereu safe. Ooo nu-i aşa? Insist atunci să vă lăsaţi copiii la fel de „liberi cum eram noi”. Insist să-i lăsaţi singuri acasă de la patru ani. Insist să-i lăsaţi pe cei mari să schimbe noaptea scutecele celor mici. Insist să-i lăsaţi la aragaz de la cinci ani şi insist să le daţi chibrituri să facă focul în spatele blocului…..dar insist! Insist să lăsaţi adolescenţii în club, în bar şi pe unde mai vor ei că de sunt tineri! Insist să le puneţi la Tv pornografie în acelaşi timp în care voi să vă rezolavaţi problemele urlând unul la altul. Insist să plecaţi la job 12 ore şi insist să-i lăsaţi singuri la teme! Mai insist? Hmm dacă faci asta ca părinte, prietene te invit în secolul xx1!

Despre umbrele aceli generaţii sunt multe de vorbit şi poate cu altă ocazie voi scrie şi despre ceea ce nu se scrie. Astăzi acei copii sunt adulţi dar nu „vor să crească” pentru că sunt blocaţi „în ţara de Nicăieri”. Acei copii însă au adus pe lume copii, au crescut copii care încep să le arate cât de fucked-up am fost noi. Este uşor să vă îndreptaţi furia dragilor spre tânăra generaţie dar dacă generaţia mea a fost aşa „miştoacă” de ce azi este „cool” să bagi iarbă sau să cauţi experienţe mistico-fantastice cu diverse substanţe? De ce genraţiile astea mai mici au emoţiile date peste cap? De ce sunt aşa absorbiţi de telefoane (apropo şi alea dau dependenţă) de ce susţineţi minunata noastră copilărie când eu nu o pot asemăna decât cu Împăratul muştelor? Ne vindecăm prin copii? Aşa ar trebui doar că pentru mulţi dintre noi copii sunt drogul şi „duamne fere” să fie drogul independent! Cum să plece drogul singur şi de capul lui când vrea şi unde vrea? Cum să creştem oameni sănătoşi emoţional când noi am crescut ca nişte sălbatici? Cum să suportăm autoritatea când noi am crescut cu tot felul de cretini care înţelegeau prin autoritate tiranie? Să fim împortiva sistemului? Hahaha, funny, uite un secret: noi suntem sistemul! Mda, trist, sistem bolnv egal cu oameni bolnavi şi mai nou amorţiţi de tot felul de substanţe pentru că „ieee cooool”. Alt mecanism de „coping” că e mai uşor decât să facem faţă durerilor. E mai uşor decât să trecem prin procesul de „vindecare” e mai uşor să spunem „nu s-a întâmplat” ! „Toma eşti negativistă!” Nu fraţilor sunt doar realistă şi spun doar ceea ce puţini au curajul să spună! Uitaţi-vă în jurul vostru. Câţi dependeţi cunoaşteţi? Câte farmacii vedeţi? Câte case de pariuri? Câte baruri? Câte cluburi? Câte rafturi cu alcool şi mâncare? Câte rafturi pline de ţoale? Câte magazine de telefoane? Acum meregeţi şi căutaţi librării cu cărţi! În oraş avem fix două! Mergeţi şi căutaţi expoziţii de artă şi pictură! Aaaa….unde? Mergeţi şi căutaţi ateliere de fotografie şi artă fotografică! Din nou, unde?

Despre ce vorbim? Asta este lumea în care trăim! Natura este un remediu pentru multe dependenţe, mda eu una mi-am format dependenţa de natură. E mai safe doar că şi pe aia mi-o strică toţi sălbaticii din generaţia mirobolantă care nu are cheia de gât ci bolovanul. M-am educat să meditez pentru că simt uneori nevoia de linişte şi am ales o altă cale „să-mi produc halucinaţii”. La fel e mai safe. Am ales să-mi echilibrez emisferele făcând spor, mergând la yoga şi detaşându-mă de toate ideile mistice. De ce? Pentru că experienţa este produsă de minunata chimie a unui creier aproape sănătos. Procesul de vindecare îl controlez eu pe el şi mai rar el pe mine. O mai iau pe arătură? Oh yes, când mai prind câte o chestie de rahat devin furioasă. Mă întreb mereu cu ce am greşit eu! Aflu că nu eu sunt vinovată. Nop, nu eu sunt vinovată de toate rahaturile din copilăria sau adolescenţa mea. Caut vinovaţii? Am făcut şi asta. Am aflat că cei mai mulţi au murit. Nop, nu mama, nu tata. Au şi ei partea lor de vină dar şi ei, hmm, bunci trişti şi acrii. Dar nici pe ei nu mă mai supăr. Şi ei la rândul lor alte poveşti alte chestii triste. Să trăieşti „foametea” nu cred că-i mişto. Cine este vinovat de dramele pe care le tot dăm mai departe sub alte şi alte forme? Cel care începe să-şi dea seama de ce se petrece şi nu face nimic dar se ascunde în spatele unor scuze mistico-extraodinare, în spatele fumulurilor, substanţelor, oamenilor sau rafturilor. Mda, nu v-am spus poveşti despre „trezire” sau despre „karmă” sau despre „nopţi negre ale spiritului” nu! V-am spus o poveste logică şi argumentată. Acum voi decideţi care şi ce faceţi. Ce căi alegeţi şi cum daţi mai departe „karma”. În spiritualitate este o fază mişto cu „odată ce te-ai vindecat ai vindecat pe toţi dinaintea ta şi pe toţi cei ce vor veni după tine”. Logic? Da, vindeci rahatele de tipare pe care le-ai „moştenit” fără să le ceri efectiv şi vineci pe cei după tine pentru că mai departe trasmiţi un comportament armonios şi o genă sănătoasă. Mda, când descoperi „pacea” eşti mai puţin stresat, organismul mai sănătos caută chestii sănătoase….gena devine mişto şi tot aşa. Cele „şapte generaţii” „păcatul original” , nu e mai practic să spunem că un părinte sănătos creşte copii sănătoşi?

Poate peste genaraţii cineva face ce am făcut eu. Cineva o să privească în urmă şi o să arate cu degetul spre voi şi o să spună „tu eşti vinovat!”. Cineva suficient de ambiţios şi puternic să trecă prin tot rahatul „karmic” o să vă înjure de mama focului. Oare o să vă pese? Probabil că nu. Probabil azi aveţi justificare şi probabil la vremea la care cineva o să caute vinovatul voi veţi fi oale şi ulcele, aşa că de ce ar conta că tu îţi fuţi creierii şi organismul cu diverse substanţe sau comportamente? Poate pentru că nu azi, nu mâine dar undeva în viitor cineva o să moştenească o genă de rahat din cauza excesului tău…..la asta vă gândiţi puţini? „Atunci nu mai fac copii!” Ce mişto, te urăşti aşa tare că distrugi singur gena, go for it! Poate şi asta tot selecţie naturală o fi! Aş fi rea să vă spun că cei mai mulţi sunteţi nişte laşi. E mai uşor să tratezi cu mâncare, cu pastile, cu iarbă, cu oameni toxici, cu diversele practici religioase sau „şpirituale”, cu chelituirea excesivă a banilor. Toate astea sunt mai uşoare pentru că da „voi trăiţi în prezent”. Mâncarea, pastilele, iarba, drogurile, alcoolul sunt cârje care afectează vizibil organismul. Oamenii toxici, secualitatea deviată şi care dă dependenţă, sunt cârje care afectează mai puţin vizibil dar care vă „întind nervii la maxim”. Cheltuiala excesivă a resursei duce şi ia la stres. Cu banii aruncaţi inconştient pe tot felul de rahaturi poţi face alceva mult mai productiv. Poţi economisii pentru copii, poţi merge într-o călătorie sau poţi investi într-un hobby. Mda, plictisitor nu? Nu tolomacilor! Că faceţi ceva pentru voi şi asta dă o stare de bine!

Mă opresc aici pentru că am plecat de la o idee şi am format din nou o întreagă teorie. De ce? Pentru că rădăcinile nu se văd dar vă asigur că există. Arborii nu cresc strâmb că vor ei, o fac pentru că ei caută lumina, când rădăcina este putrezită cum credţi că arată „coroana”?…..

Să aveţi o introspecţie memorabilă şi înainte să daţi în oameni cu comportamente „deviate” vizibil priviţi spre mirobolantul vostru fizic. Predicţie: dacă nu ne „trezim” mai mulţi vom observa în anii ce urmeează o creştere şi escaladare a criminalităţii. Vom observa o creştere a consumului, de la droguri la diverse chestii inutile. Vom observa un al nivel al degradării şi vom crede că este „normal”…..pentru că cei mulţi dau „normalul” şi pentru că una ca mine este pe lângă normă. Nu-s specială, doar că mă simt singură şi am zis să aduc un duş rece ca gheaţa 🙂 vă „trezesc” în şocuri :))))

P.S oricând mai cauţi să justifici un comportament de rahat în faţa cuiva, mare atenţie de cine dai. Una ca mine o să-ţi spargă balonaşul şi este posibil să-ţi creeze un disconfor major pe care nu ai învăţat să-l gestionezi sănătos şi armonios. Excesul nu a vindecat niciodată pe nimeni, nici pozitivismul exagerat şi în mod cert nici tot negativismul piti covorul cât un munte!