Am ajuns la mare, sau mai bine spus m-am întors. De data aceasta alături de puştoaice, pentru că da, ne-am organizat într-o mică tabără şi anul acesta. Mică tabără pentru că încep să fiu din ce în ce mai conştientă de ce responsabilitate trebuie să ai ca adult când îţi iei asupra ta supravegherea unor adolescente, mai ales la mare. Mini tabără de anul acest a fost adresată doar fetelor (din motive lesne de înţeles) şi parcă sunt fericită că am ştiut să-mi evaluez situaţia şi nu m-am întins mai mult decât îmi este plapuma….fetele astea nu dorm şi parcă au limbrici 🙂 . Adică dorm dar dorm foarte puţin 🙂 iar eu, eu am nevoie de somn, de muuult somn. La vârsta mea am nevoie de odihnă mai mult decât am nevoie de aer 🙂 . În fine, eu am visat şi tura aceasta, la fel ca dăţile trecute să fac cursuri, să citim să facem tot felul de chestii ce ţin de dezvoltarea personală. La fel ca şi dăţile trecute, am vrut să-i torturez, dar pe cine?Credeţi că au stare să scrie sau să citescă? Afară e soare, miroase a sare şi a viaţă! :)) Acum când vă scriu fetele se pregătesc de plajă, iar eu sunt acea „boşoroagă” patetică 🙂 . Trecem peste. „Hai Toma, dacă vrei să ne înveţi ceva ne înveţi şi pe plajă, dar să îţi iei laptopul să termini articolul” „Păi unde să scriu?” ” Pe terasă că pe plajă nu ai wi-fi” 🙂 în traducere liberă: să îţi iei de lucu la tine că noi nu prea avem chef de teoria ta 🙂 . Oare ce m-a posedat să fac tabără la mare 🙂 . Parcă am avut amnezie şi am uitat cum era pe vremea mea 🙂 îhh ce urât sună asta cu pe vremea mea. Gen naşpa. Gen aiurea. Gen cam nasol. Ce nu ştiu ele? Mie nu prea îmi mai place să mă prajesc la soare, mai ales după ora 12, să încetinim procesul de îmbătrânire zic. Recuperez acei ani în care stăteam şi 12 ore cu saorele care îmi batea direct în cap (acum că mă gândesc asta ar explica multe). La 32 de ani fac plajă „mascată”, ochelari, pălarie, 5 tone de cremă cu protecţie 100+, ochelari cu 70 de filtre şi tot aşa 🙂 .

M-am aşezat strategic să nu le pierd din ochi şi analizez plaja printre litere. Parcă totuşi pe vremea mea nu era aşa. Nu ai loc să arunci un ac. Aseară de exemplu, am mers prin tot furnicarul din Costineşti pe jos cam 15,000 de paşi, cel puţin aşa mă anunţa pedometrul de pe telefon. Adică mult 🙂 adică grils I am old plsss have mercy 🙂 . Să vă povestesc cam ce am făcut. Am ajuns în camere pe la 3 după-amiaza după ce am fost câteva ore la plajă, am băgat pe toată lumea la somn. Nu că voia cineva să doarmă ci pentru că eu eram obosită 🙂 . Realizez rapid că dacă poţi controla copii sub 10 ani, pe cei peste 14 nu prea ai şanse. Adică la fete nu merge faza cu pedepsele, ameninţările sau alte chestii din astea. Anway, am reuşit să le adorm după ce au rămas fără baterii la telefoane 🙂 şi după ce s-au chicotit 2 ore. Pe la şapte pusesem telefoanele să sune. Au sărit din pat ca arse :)) . Cu ce mă îmbrac? Unde mergem? Unde e trusa x (nu mă întrebaţi că la capitolul make-up sunt praf) unde e rujul nu ştiu care, unde e rimelul. În mai puţin de 20 de minute camera era plină de farduri, rujuri, haine, accesorii, încălţăminte, iar ocd-ul meu îmi ridica nivelul de stres (Doamne, mulţumesc că am băieţi). Adică people….wtf? De unde le scoateţi 🙂 ştiu de unde, din geamantanul acele imens în care cred că au adus-o şi pe Elodia. Dacă anul trecut mă împidicam de claburi, camere şi aparatura pentru filmat a băieţilor anul acesta mă împiedic de pensule, droturi şi plăci de păr. După 3 ore erau şi fetele gata. Mda…3 ore. Era deja ora 22:00, eu mă întrebam serios ce o să mai mâncăm sau unde. Adică era târziu. Era, în staţiuni de familie sau de moşi. În Costineşti la ora aia abia ieşea lumea din camere. Doamne….ce a fost în capul meu? 🙂

Cobor cu micul grup de „pupeze” şi ne îndreptăm spre faleză. Tot o chicoteală, tot un zâmbet. Mergeau şi butonau telefoanele. Clar, undeva în lume cineva a îmbrăcat ceva aiurea 🙂 să-i fie ruşine. Apoi realizez că era vorba despre altceva. Dar nu am voie să spun despre ce, mi-au promis că dacă fac asta îmi vor face 100 de ss-uri când dorm şi le vor pune pe FB 🙂 . Acum, voi aveţi imaginaţie şi dacă vă aduceţi aminte cum era la 15-17 ani realizaţi de ce se chicoteau fetele mele la telefoane. E ceva ciudat şi cu orientarea lor în spaţiu, adică tastează, stau cu nasul în telefon, şi nu-şi rup gâtul pe stradă. Parcă au ecolocaţie 🙂 ca liliecii. Uite aşa mergeau pupezele mele şi uite aşa pe drum tot ne întâlneam cu ploieşteni. Am zis coincidenţe, dar după ce te găseşti cu jumătate din oraş la mare realizezi că ei ştiu unii de alţii oriunde ar fi pe planetă. O chestie foarte interesantă dacă mă întrebaţi pe mine, adică eu trimiteam de la mare vederi prietenilor sau îmi sunam părinţii de la telefonul public, iar când nu aveam chef să-i dau prea multe explicaţii mamei rămâneam brusc fără credit pe cartelă şi ca să vezi, la poşta nu mai aveau altele. Mă gândesc dacă vor legaliza ăştia cipurile la oameni ca la câini cât de interesantă o să fie viaţa cu monitorizarea persoanelor. Adică peste câţiva ani să le pun aşa ceva copiilor mei să ştiu tot ce fac şi ce mişcă. Uite aici tehnologie cu utilitate sau nu depinde cum priviţi problema :)))

Tot plimbându-ne prin staţiune realizez că mă stresa aglomeraţia, dar aşa mi-am dat seama unde au dispărut toţi muritorii din oraşe că în Mamaia când am fost eu nu era nimeni, dar aici era furnicar. Îmi dau seama că nu mai suport vânzoleala asta pestriţă. Mirosul de hamsii sau zgomotul de fundal. Ok… ciudat. Oare aşa să fi fost şi când mergeam noi la mare? Parcă nu era aşa multă lume sau era, dar nu mă deranja pe mine. WTF is wrong with me? Lumea părea extrem de nepoliticoasă. Gunoaie pe jos, ţipete, urlete, râsete, cocalari, botoxate la tot pasul, shoturi de 5 lei paharul (că e la jumătate să te îmbeţi înainte să intrii în club), bere, stree-food. Aglomeraţie mă cam deranja să fiu sinceră dar fetele mele nu aveau nici un stres. Mergeau ca şi cum întreaga lume le aparţine. La vârsta lor să fii văzut aceleaşi comportamente şi chiar să nu mă fi deranjat? Curios! Acum nu doar că mă deranjează dar mă stresează maxim. Când am devenit aşa nesuferită? Adică ce s-a petrecut în ultimii 16 ani de am ajuns aşa „fiţoasă”?

Eu eram în lumea mea, când la un moment dat parcă îmi era foame: „Fetelor aş mânca nişte midii!” „Ceee? Ceee scârbos! Bleah!” . Atunci încerc să le explic că fructele de mare sunt sănătoase, au propietăţi, bla bla bla… şaorma. Da, ne oprim la o dugheană după ce eu am tot examinat unghiile la cel puţin 10 vânzători ambulanţi. Mă conformez micului nostru grup. Mă apropii de tejghea şi comand pentru toată lumea apoi pentru mine: fără cartofi, fără sos, fără murături. Nenea de la casă se uită ciudat la mine. Începe să pregătească şaorma. „Fără cartofi!” „Mă scuzaţi reflexul” ….mda reflexul, asta explică de ce nisipul Mării Negre arată ca o plajă din Groenlanda populată de elefanţi de mare 🙂 . Iau mica clătită şi mă ţin după fete. Haleam din mers şi brusc îmi amintesc când, la vârsta lor am luat toate dughenele cu hotdogi (că şaorma a apărut mai târziu) şi cred că într-o singură seară am mâncat 15 luându-mă la întrecere cu băieţii. Ce dietă sănătoasă la anii ăia? Ce siluetă? Cine se gândea la aşa ceva 🙂 băgam în noi kg de cartofi prăjiţi. Când s-or fi schimbat toate astea? Brusc mă simţeam cam ciudat!

Fetele s-au gândit că ar fi o idee miştoacă să mergem în club. Eu m-am gândit că nu e chiar aşa miştoacă. Era miezul nopţii iar faza cea mai tare a fost când mi-au explicat că petrecerea începe la 2 dimineaţa. Adică….pe bune! La 2 dimineaţa, la acea oră la care eu deja visez steluţe pe cer şi inorogi. „No Fucking way!!” . A început şantajul, ştii cum te atacă la coarda sensibilă? De la cât de bătrână eşti şi până la ai uitat cum era când erai ca noi! Brusc îmi trece amnezia. Dooooammmeee, bine că nu existau telefoane cu cameră pe vremea mea. Doamne cum am suprvieţuit adolescenţei fără să fiu maltratată sau chiar omorâtă şi abandonată pe marginea drumului. Ok, exagerez un pic, dar nu cu mult. Când eram ca ele, lumea era la fel de sălbatică, poate chiar mai sălbatică. Ieşeam pe ascuns complotând cu mama pentru că eu aveam un dictator-tiran pe post de tată 🙂 acum îmi dau seama că nu era chiar aşa dar atunci aşa îl percepeam. Mă durea în spatele gării de reguli şi indiferent de ce situaţii întâlneam, mai mult sau mai puţin periculoase, am ştiut cum să mă feresc de ele sau să reacţionez la ele. Aşa am fost educată. Ai mei au pus mare preţ pe prevenţie şi pe un anumit set de valori morale de care nici astăzi nu pot spune că m-am dezis. Brusc mi-am amintit şi toată teoria chibritului. În perioada de adolescenţă simţim nevoia să experimentăm cât mai multe. Să vedem cât mai multe să simţim cât mai multe. În acea perioadă ne formăm tiparele cu privire la relaţiile sociale sau mai bine spus la relaţiile emoţionale, pentru că s-or modela ele în copilărie dar în adolescenţă se concretizează. În acei ani trebuie, adică este absolut necesar să trecem prin anumite procese din care să învăţăm anumite lucruri. Gen viaţa nu gravitează în jurul ambiţiilor hormonale sau că nu este un capăt de lume dacă el/ea n-a sunat sau nu toţi prietenii noştrii sunt prietenii noştrii şi tot aşa.

Adolescenţa este acea perioadă în care iubim cu mult patos şi nu ascultăm ce ne spun adulţii, pentru că da, ce ştiu adulţii? Adică eu la vârsta aia le ştiam pe toate! Cine mai era ca mine? Cine mai era zmeoaică! Muream când îmi spunea tata sau mama ce am şi ce nu am voie, iar astăzi nu am chef să le spun că aveau dreptate, dar aveau. Prin ochii unui adult dar mai ales prin ochii uni părint, lumea asta nu pare chiar aşa safe. Astăzi alcoolul şi tutunul sunt probleme oarecum minore spre deosebire de alte pericole mai mult sau mai puţin vizibile. Astăzi parcă nu mă simt foarte confortabil să las fetele să meargă singure pe plajă în condiţiile în care era să-l pocnesc pe unul ieri când am ajuns. Adică, pe bune! A avut nişte replici de gherţioi apoi nu mai tăcea din gură. M-am întors, l-am anunţat că ce face el se numeşte hărţuire şi pot anunţa poliţia pe simplul fapt că facea anumite aluzii. Omul a rămas cam şocat şi nu ştiu dacă a tăcut din cauza şocului dat de replică sau a faptului că a observat că nu glumesc. Fetele s-au uitat la mine şi m-au întrebat pe ce bază mă pot adresa poliţiei. Le-am explicat şi au înţeles că nimeni nu are voie să le facă să se simtă inconfortabil mai nou avem şi noi legi. Pe topicul aceste voi face alt articol în viitorul apropiat, tot ce vreau să spun acum este că sunt prinsă la mijloc aseară cu clubul am fost la fel. Oarecum voiam să le fac pe plac dar mai aveau concert şi cei de la Paraziţii iar eu ştiu cum arată un concert din ăla 🙂 nu mă întrbaţi de unde că nu recunosc nimic. Ideea este că le-am luat un pic prin învăluire, apoi pe la 2 ne-am întors în camere. Au adormit instant iar la 8 erau în picioare! Noroc că am antrenament cu copii mei care mi-au torturat nopţile altfel vă spun sincer că nu ştiu dacă aş mai rezista la aşa program. Devin foarte nesuferită când nu dorm :).

Acum trebuie să închei, pentru că fetele, dragele de ele, s-au gândit cum să mă mai chinuie, stau călare pe mine să mergem la nu ştiu ce parc cu nu ştiu ce chestii gonflabile plutitoare pe care trebuie să te ţii cât mai bine să nu cazi în lac. Gen….WTF! Nu sunt chiar aşa bătrână 🙂 cred că pot termina tot traseul înaintea lor, adică mă duc la sală, mănânc sănatos, mai am ceva viaţă în mine, deci da! Păi nu vă arat eu cum e faza cu vârsta 🙂 aşa am grijă să le obosesc suficient de tare şi poate diseară nu mai vor club, pentru că al meu creier nu mai tolerează decibeli prea mulţi….asta când s-o fi întâmplat :))) . Până adorm le spun poveşti cu dezvoltarea personală şi alte teorii nebuneşti :)))) Muhahahaha le iau bonus o oră suplimentară la parc doar să fiu sigură: cadou din tabără cu Toma. Educaţie prin învăluire că altfel nu merge 🙂 să vedeţi educaţie financiară cu bugetele de vacanţă pe post de exemplu sau drepturile femeilor câd te loveşti de toţi ghilbanii, să vezi educaţie despre decenţă atunci când observi că mulţi nu o au sau educaţie despre mediu când vezi o deşteptă care aruncă un ambalaj de plastic în apă. Da, nu poţi schimba lumea, da, trebuie să accepţi că unii sunt cauze pierdute….dar de undeva trebuie să începem. Eu zic să începem cu o educaţie constructivă bazată pe comunicare şi nu pe acel „trebuie”.

Cu drag, Toma consilier vocaţie şi carieră

P.S nu ştiu ce s-a întâmplat dar printr-o minune aproape nimeni nu a luat telefonul la plajă. Poate le este teamă de hoţi (motive avem destule în această mirobolantă staţiune) sau poate….chiar se distrează şi nu au nevoie de live-uri poze sau alte chestii virtuale să dovedească asta #zicsiio

Photo: ME 🙂 poza este de la Plaja Vadu nu de la Costineşti . Despre ea, articol special, dar mai la toamnă când sigur mă v-a lovi dorul de mare 🙂