Părinţii şi stresul temelor!

   Să ne imaginăm că ajungem acasă, suntem obosiţi dupa o zi lunga la job, în acelaşi timp suntem îngroziţi de gândul că trebuie să verificăm sau să completăm temele copiilor. Pe masură ce ne apropiem de casă, trecem în revistă toată teoria pe care am învăţat-o împreună cu copii la materia X (suntem realişti conştientizând că informaţia difera mult de ceea ce noi ne amintim că faceam în şcoală). Ajungem acasă, încercăm să nu băgăm în seamă teancul de vase nespălate şi nici mormanul de haine care aşteaptă cuminţi sa fie bagate la maşină. Copilul încă are chef de joacă sau de privit la televizor sau de orice altceva în afara temelor. Îl rugăm politicos să se aşeze la masă, nu primim nici un raspuns, secunda în care ne intrebam serios daca cel mic are probleme cu auzul, râbdarea începe să dispară, ridicăm tonul, copilul mormăie ceva dar nu ne onorează cu prezenţa. Răbdarea a ajuns la limita de jos, ne enervăm şi aducem de mână copilul în faţa caietelor. Acesta începe să citească temele, dupa cinci minute deveniţi constienti că tema de la matematică vă depăşeşe cu desăvârşire. Starea de anxietate creşte, vă simţiţi cam ciudat când noţunile dumneavoastră sunt contestate de un manual de clasa a treia. Brusc aveţi o străfulgerare de inspiraţie şi un raspuns apre.Începeţi să îl explicaţi, copilul vă priveşte pierdut şi nu întelege nimic, de ce? Pentru ca ceea ce îi spuneţi dumneavoastră nu este ceea ce l-a învăţat la şcoală. „Tati/mamai, doamna nu ne-a învăţat aşa? Ce înseamnă axa numerelor? Eu nu scriu aşa pentru că mă ceartă doamna”. Tensiunea dumneavoastră atinge cote alarmante, prin cap vă trece urmatorul gând mai mult sau mai puţin vulgar ” Ce @#$%^ învăţi atunci la şcoală?” , stăpâniţi eroic acest gând şi nu îl vocalizaţi, dupa trei secunde de respiro conştientizaţi că axa numerelor este predată la clase mai mari.    Sunteţi din nou pierdut/ă , cum să meargă cel mic cu tema pe jumatate facută? Vă întrebaţi serios dacă mersul la şcoală vă ajută copilul, oricum se pare că nu învaţă nimic de vreme ce nu ştie să îşi facă singur temele. Într-un final, cam după o oră, descoperiţi formula salvatoare în manual, tema este gata, vă simţiti ca un campion, aţi scăpat şi astăzi, sau nu …..mai aveţi încă trei materii la care trebuie să lucraţi. Simţiti cum disperarea îşi face cuib în fiecare loc din mintea dumneavoastră , gandul ca într-o zi toate astea se vor termina vă oferă alinare şi continuaţi plin de curaj alaturi de micul om TEMELE……….

Dacă aceasta imagine vă este familiară, staţi liniştiţi nu sunteţi singurii părinţi care experimentează fiecare sentiment de frustrare indus de „ora temelor”. Ceea ce probabil nu stiţi este că toţi elevii trebuie învăţaţi să îşi facă temele singuri. Parcă aud acum un cor de voci indignate „dacă nu fac temele eu cu copilul merge la şcoală cu ele neterminate sau mai grav nefăcute”.Răspunsul meu este unul capabil să şocheze mulţi părinţi : „aşa şi, care este problema dacă merge copilul cu tema pe jumatate făcută?”. Corul de voci se transformă acum în indignare „cum să plece copilul cu tema nefăcută, primeşte insuficient, doamna sigur îi va înroşii caietul, iar la sedinţă vom fi ridicaţi în picioare ca ultimii infractori incapabili să îşi educe copilul”.Eu continuui „aşa şi ?”.  În acest caz nu este momentul cel mai potrivit să cereţi lămuriri, de ce copilul nu este capabil să îşi facă temele singur acasă? De cele mai multe ori copii nu îşi fac temele pentru că nu cunosc bine informaţiile nu pentru că sunt leneşi! La fel cum dumneavoastră deveniţi frustraţi cu privire la anumite informaţii pe care nu le înţelegeţi, la fel şi copii dezvolta sentimente similare. Din dorinţa puternică de a ne ajuta copii, uităm că am fost exact ca ei. Uităm că în loc să facem teme ne doream să ieşim în parc, uităm că învăţam mai uşor despre animale când eram la ţară la bunici, uităm că multe lucruri le-am învăţat eperimentând direct placerea de a trăi. Practic ne lăsăm manipulaţi de acelaşi sitem pe care noi înşine l-am detestat în copilarie. Fiţi realişti, câţi dintre voi au avut o placere deosebită să înveţe sau să scrie teme obligaţi? Nu prea mulţi, iar atunci când siţeam motivaţia învăţării era pentru că aveam la catedră un „prof/profă de gaşcă” care ne facea pur şi simplu să iubim materia doar pentru că adorma profesorul.

De cate ori temele copiilor au reusit să provoace certuri în familie? Cel puţin o dată între părinţi şi copii, cel puţin o dată între mama şi tată? Este important să întelegem că nu vom fi acolo lângă cei mici. Oferindu-le independenţa, siguranţă şi responsabilitate, chiar dacă greşesc sau mai vin cu note „proaste” . Îi putem susţine, chiar învaţă ce înseamnă eşecul, cum îl pot depăşi în mod constructiv. Eu nu spun acum să vă ignoraţi copii sau temele, dar încercaţi să găsiţi un echilibru, treptat sa îi „rupeti” de dumneavoastră, doar nu veţi face teme şi proiecte cu ei până la facultate, ori mai grav (cunosc 3 cazuri) să mergeţi cu ei la interviul pentru o slujbă.

Învăţaţi copilul să înveţe( recapitularea materiei din clasă, documentarea on-line, citirea textului integral înainte de rezolvare, folosirea ciornelor, studiul constantant şi nu „tocit”, asocierea informaţiilor, tehnici sunt multe şi în funcţie de stilul de învăţare al copilului, rugaţi-l să vă înveţe ceva ce el a învăţat la şcoală etc) .

O altă problemă cu „ora de teme” este cantitatea lor sau inutilitatea multora, sunt convinsă că există părinţi care privesc un serial cu adolescentul acasă şi aud :”Uite personajul X ce proiect interesant a facut la fizică, de ce nu facem şi noi asta la şcoala?” O întrebare pertinenta, cu un raspuns dramatic însa ” pentru că sistemul nostru nu încurajează creativitatea, este un sistem care merge în inerţie şi nu se mai regăseşte prea des în realitate, noroc că mai avem profesori destupaţi” .Prin gând îmi mai trec câteva epitete, dar mă abţin. Ce puteţi face în această situaţie? Faceti voi acel proiect interesant cu copilul, veţi observa că şi dumeneavoastră sunteţi încântat.

Un copil motivat, independent, responsabil şi creeativ poate nu va fi un elev perfect de „nota zece pe linie” , dar va fi un adult capabil să transforme eşecul în lecţii şi viaţa într-un teren de joacă!

Cu drag: Toma Ana-Maria Luminiţa, Fondatoare Explore Education, Consilier în Educaţie şi Carieră