A fost o săptămână plină de articole, păreri, idei, scandaluri şi multe alte lucuri cu privire la adolescenţi, cel puţin pentru mine. Această săptămână care a gravitat în jurul comportamentelor adolescentine, mai mult sau mai puţin previzibile, mi-a adus aminte de o polemică foarte interesantă, pe care am avut-o acum ceva timp cu câţiva colegi. Cum idee de Gică Contra mă caracterizează maxim, când a venit vorba despre intimitatea copilului/adolescentului am declarat şi încă susţin idee că: „mi-aş spiona copii!”. Desigur că am fost criticată pe faza cu încrederea, de educaţie preventivă, de afecţiune, comunicare şi multe alte elemente pe care se bazează o relaţie părinte copil sănătoasă.

CU TOŢII AM FĂCUT TÂMPENII ,MAI MARI SAU MAI MICI

Ce urât sună, nu-i aşa!? Dar haideţi să fim un pic pragmatici! Cine n-a făcut tâmpenii în adolescenţă să ridice piatra. Eu una am făcut multe, chiar dacă aveam o relaţie frumoasă cu părinţii mei, iar ei vorbeau destul de multe cu mine, eram suficient de abilă să profit maxim de absenţa lor. Sinceră să fiu, nu aveam o plăcere deosebită să le dau în permanenţă raportul cu ceea ce fac sau pe unde umblu. Nu vă mai spun cum mi-a picat faţa când mama s-a gândit să deschidă topicul despre relaţii intime (pe la 15 ani, când eu citisem deja toată teoria în Pop Corn, cine îşi mai aduce aminte de revistă, lol), sau când mi-a găsit pastilele anticoncepţionale (pe la 19 ani) şi eu i-am spus că erau pastile de tuse (vă daţi seama ce m-a crezut, dar aveam o relaţie stabilă, aşa că nu a insitat). A insistat cu discuţiile despre agresivitate (dar pe vremea aia cine meregea la psiholog), m-a terorizat cu ideea de feminitate (de când mă ştiu îmi spunea ce însemnă să fii o femeie care îţi respectă standardele), mi-a împuiat capul cu discursuri anti-tabac (şi acum fumez) iar exemple am multe cu aceste minunate teorii care uneori, mai în glumă mai în serios se terminau cu „o să vezi când vei fi şi tu mamă” .

Nu am fost o adolescentă tocmai tipică, iar comportamentul teribilist a apărut din plictiseală sau „rebeliunea vârstei”. Am plecat şi de acasă după o ceartă cu mama, pentru că simţeam că nu mă înţelege, când m-am întors am plâns amândouă şi tata ne-a explicat tacticos că suntem „două deştepte”. Mă mai încăieram şi făceam tot felul de tâmpenii, mai puţin dezirabile pentru o fată, iar mama, indiferent ce făcea nu reuşea să-mi insufle acea feminitate clişeu, pe care nici astăzi nu o prea agreez. Tata spunea mereu că are doi băieţi, doar că uneori eu eram mai rău decât fratele meu 🙂 . După ani de zile, mi-am dat seama de ce mama a albit de timpuriu. Am fost o adolescentă „rebelă” sau mai bine spus „greu de stăpânit”. Eu le ştiam pe toate, cine mai era ca mine sau cine credea ce spun adulţii, în speţă părinţii? Nu am luat-o pe arătură pentru că ai mei au fost mereu atenţi la ceea ce fac sau la ceea ce nu fac 🙂 . Acum sincer, devenisem foarte bună la „pitit” tot felul de „lecturi” sau fapte. „Mami mă duc la rummy” şi mama se prefăcea că mă crede. Tată „am întârziat pentru că nu am prins autobuzul”, iar tata mă credea doar din răspunsul monosilabic, că din ochi îmi explica foarte clar că ştie ce se întâmplă. M-am simţit mereu supravegheată, iar asta, abia acum peste ani, am înţeles cât m-a ajutat!

SECOLUL DAT PE REPEDE ÎNAINTE, AZI TE POŢI ASCUNDE SUB NASUL PĂRINTELUI

Urăsc clişeul „pe vremea mea” dar parcă, pe vremea mea nu era lumea atât de haotică. Mai vedeam şi noi chestii nasoale, bătăi violente sau abuzuri, dar de stupefiante de exemplu nu avea nimeni tupeul să se apropie (cel puţin în cercul nostru, chiar dacă eram cam tâmpiţei) iar de internet nici nu auzisem. Cum te spiona mă-ta? Păi era simplu, vecina de la 3 pe care o urai cu tărie scria rapoarte mai ceva decât procuratura când strânge dovezi. Astăzi pare că este mai complicat dar poate fi incredibil de simplu dacă înveţi ce să faci. Puştii pot face tâmpenii chiar sub ochii tăi şi tu să crezi că-s în siguranţă. Stau prinşi în transa ecranului de cristal şi tu crezi că nu pot păţi nimic. Partea urâtă este că agresiunea şi-a luat şi ea alte feţe în secolul vitezei. „Exprimarea liberă”, nu mai apare când vrei să te contrezi cu un coleg faţă în faţă, dar o poţi observa fără prea mari probleme când este manifestată pasiv pe on-line. Era o tragedie când ne pedepsa mama cu „nu ieşi din casă”, astăzi nu au nevoie să iasă din casă. Pot face aceleaşi tâmpenii din fotoliu. Nu mai este nevoie de pumni în faţă să îşi măsoare „statutul” …nu mereu 🙂 , nu mai este nevoie să iasă cu el/ea să poată întreţine focul unei relaţii, nu mai este nevoie să vorbească acasă despre droguri, sexualitate, agresiune, depresie, anxietate, suferinţe, hormoni, alcool etc. De ce? Păi informaţia, ei ştiu cum să o găsească la fel cum o găseam şi noi, doar că mai repede, doar că mai puţin sigură (există puţină informaţie completă şi exactă pe internet).

DACĂ NU AI HABAR CUM FUNCŢIONEAZĂ VIAŢA PE ON-LINE NU VEI ÎNŢELEGE CE VIAŢĂ SOCIALĂ ARE ADOLESCENTUL TĂU

De ce le-aş invada intimitatea? De frică! De frica acută a unui părinte care ştie cât de uşor pot scăpa lucurile de sub control. N-aţi iubit niciodată? Dacă nu, atunci nu aveţi habar ce poate face o puştoaică sau un puşti când este amorezat. De la certuri care încep cu „nu ştii ce-i iubirea, înavaţă” şi până la fuga de acasă, nu-i cale lungă. Să vă spun că există tutoriale on-line unde poţi învăţa cum să îţi păcăleşti părinţii. Noi aveam jurnale, asta pentru cine se risca să lase dovezi scrise, dar astăzi tot jurnalul este on-line. Toate emoţiile adolescenţilor se mută pe on-line fiind exprimate chiar sub nasul adulţilor, trebuie doar să ştii să le interpretezi corect! Este o naivitate să credeţi că on-line se rezumă doar la FB. Este o naivitate să credeţi că dacă stă cuminte în fotoliu cu telefonul în mână este safe. Este o naivitate să credeţi că dacă nu se plânge de x sau y este fericit/ă. De ce? Pentru că mulţi se exprimă pe on-line, de la iubire până la dezamăgiri acute, de la depresie până la ameninţări cu sinuciderea, privite atent pot da indicii importante. Mulţi descoperă chiar şi adulţi (mai mult sau mai puţin bine intenţionaţi) cu care discută. Mulţi găsesc grupuri unde „se simt ca acasă”. În secolul vitezei, cine nu ţine pasul cu transformările, pierde teren, mult teren. Reţelele sunt o extensie a vieţii sociale, fie că noi adulţii accceptăm asta sau nu.

PREVENTIV MI-AŞ FACE ŞI FAKE-URI

Preventiv, mi-aş urmării copii de la distanţă. Sincer acum, nu-i cool să-ţi dea mami sau tati like la poze 🙂 sau coment-uri din alea cu „vai ce frumoas eşti puişor”….not coool old people btw! Preventiv, aş avea conturi fake de Snapchat, Instagram, Thumbler etc. Preventiv aş încerca să văd ce simte sau ce vrea să exprime copilul meu. Nu era cool să vorbească mama cu mine despre diverse topicuri….intime, nu era cool să-mi ascund jurnalul sau să „simt ochiul atotvăzător pe mine” dar ai mei făceau tot ce făceau, de la distanţă….doar îmi spuneau ocazional „ştiu că ai fost acolo” când eu ţineam minciuna în braţe 100 de ani. Nu-mi era frică de ei sau de pedeapsă, mai rău durea să îi dezamăgesc, dar în acelaşi timp nu mă puteam abţine din chiulit sau experimentat tot felul de situţii mai mult sau mai puţin safe. De ce? Pentru că un adolescent este impulsiv, raţional ştie că poate nu-i ok să plece de la şcoală dar emoţional are altă reacţie. De ce? Păi din multe motive, cel principal, contagiunea socială. Ca adulţi vrem acceptare socială, aduceţi-vă aminte cât de mult ne doream asta în adolescenţă. Păi era drama de pe lume dacă băiatul x nu te băga în seamă sau dacă fata y te-a părăsit pentru cel mai bun prieten. Voi vorbeaţi cu părinţii despre asta? Uneori, dar nu mereu! Era ciudat să-i explic mamei de ce plângeam „că aveam nervi”, degeaba încerca ea, puneam mâna pe pix şi umpleam caiete.

ATÂTA TIMP CÂT E PUBLIC OARE ÎŢI INVADEZ INTIMITATEA?

Nu prea aş ţine cont de intimitate, poate nu le-aş invada spaţiul fizic dar în cel virtual aş intra exact ca un hoţ în miez de noapte. Nu-i ok? Principial nu este, dar îmi aduc aminte de o statistică. Adolescenţii erau întrebaţi: „ai vrea ca părinţii tăi să fie mai autoritari” răsunsurile m-au lăsat mască, 83 la sută au spus „da”. Era un chestionar anonim, deci nu era loc de minciuni intenţionate. De ce? Autoritatea sănătoasă este o formă de afecţiune, arată adolescentului că îţi pasă. Părintele este prietenul copilului decât până la un punct.  Părintele este în primul rând adultul din relaţie, cel puţin aşa ar trebui să fie (văd destule cazuri în care adolescenţii sunt încurajaţi chiar de către părinţi să facă tot felul de chestii, mai puţin potrivite pentru vârsta lor, dar aici cu trăitul prin copii este o altă polemică, pentru un alt articol). Părintele ar trebui să ştie ce pericole pot apărea (de exemplu când postează o poză aproape în fundul gol şi mai dă şi locaţia,poate ar fi cool dragă părinte să îi explici fetei tale cum să nu ajungă o victimă sigură). Cu riscul să fie „bad cop”, un părinte întreg la minte îşi asumă măsuri disciplinare pentru binele copilului nu pentru a primi „adulaţia copilului”. Faza cu „telefonul se confiscă” nu este cea mai bună idee, dar un ochi din umbră poate ajuta un părinte să vadă mereu prin ce trece sau ce simte adolescentul fără să îi lezeze ideea de „libertate”. Vă garantez că cei mai emoţionali dintre ei au postări foarte expresive, iar cei mai vulnerabili, devin victime mai uşor decât vă puteţi imagina. Intra în contact cu tot felul de dubioşi sau dubioase, punându-se mai mult în pericol decât credeţi. O adolescentă poate deveni victima unui dezaxat, doar pentru că mami nu este capabilă să vadă pericolul, aici aş mai comenta câte ceva dar mă abţin.

NU E FRUMOS DAR E SĂNĂTOS, VREAU SĂ ŞTIU TOT CE FACE FĂRĂ SĂ ŞTIE CĂ ŞTIU

Da, poate judecaţi, poate nu-i drăguţ să intrii exact ca un hoţ în viaţa socială a copilului tău….dar eu aşa văd lucurile, iar cum lucurile stau foarte ciudat în ziua de astăzi m-aş risca inclusiv să anagajez oameni specializaţi să mă ajute. Vreau să ştiu tot ce face, FĂRĂ SĂ ŞTIE CĂ ŞTIU. Ok, sunt paranoică, nu vreau nici să-i sufoc nici să-i las de capul lor. Aşa că mereu există o cale de mijloc. Am încredere în copii mei, nu am încredere în copii altora sau în tot felul de dubioşi ce mişună pe on-line! Asta cum sună!? Degeaba îi confişti telefonul, mai devreme sau mai târziu tot v-a ajunge pe virtual. De ce? Pentru că altfel este un ciudat/ă, chiar dacă tu îi spui acasă „nu merge cu turma”, la 16 ani unii vor chiar să conducă turma, iar aceia, fără on-line nu îşi pot experimenta abilităţile de lideri.

Acum în lumina tuturor evenimentelor din ultima vreme, mă bucur că am învăţat multe chestii despre on-line. Acum, după ce observ cât de depăşiţi sunt unii de situaţie, încep să-mi accentuez studiile, pentru că, probabil în câţiva ani, copii mei vor face la fel :).

TIPS AND TRIKS PENTRU PĂRINŢI

*Văzând o anumită postare sau un anumit comentariu al tânărului de acasă, fără să vă daţi de gol că sunteţi incognito 🙂 deschideţi topicul cu prima ocazie propice „hei uite x a făcut chestia asta, ce părere ai”

*Urmărind zilele lor pe Instagram sau FB sau alte reţele puteţi vedea ce companie au, în cazuri mai ciudat, fără să păreţi critic sau băgăcios, puteţi invita prietenii la masă sau în vizită acele persoane ca mai apoi să trageţi concluziile de rigoare.

*Nu le daţi de înţeles că sunt urmăriţi doar să le arătaţi că sunteţi mai deştepţi sau mai abili decât ei, dacă vor să vă păcălească sau dacă „vă miros” se vor ascunde sau eschiva mai repede decât credeţi, spre deosebire de cei mai mulţi adulţi, cei mai mulţi adolescenţi cunosc toate trucurile de pe on-line.

*Nu îi condamnaţi pentru o anumită viziune sau o anumită poziţie pe care o au în on-line, nu îi ameninţaţi cu confiscarea dispozitivelor, dar limitaţi timpul de folosire al lor (puteţi verifica acest timp folosind diverse aplicaţii şi de ce nu….fake-uri )

*Cereţi sfatul unor persoane care înţeleg comportamentul şi care vă pot îndruma atunci când vreţi să faceţi pe detectivii, iar în anumite cazuri mai dificile, de ce nu, chiar să angajaţi un detectiv.

*Vorbiţi-le despre decenţa postărilor eventual şi de faptul că ele vor putea fi văzute chiar şi peste ani, oricine poate face un ss 🙂 cu mul înainte să ştergi o poză.

*Locaţiile pot fi distribuite, de preferat după ce nu mai sunt în locaţie 🙂

Ar mai fi multe de vorbit pe această temă, dar în principiu cred că s-a înţeles, de accea pe final vă înşir şi cateva riscuri 🙂

Riscuri la care sunt expuşi adolescenţii pe on-line: trafic de carne vie, trafic de stupefiante, bullying, agresiuni pasive din partea altor adolescenţi, instigări la o largă paletă de comportamente mai puţin dezirabile (automutilare, agresiuni faţă de terţe persone, poze nud, provocări riscante), şantaj emoţional, şantaj sexual, sex-ting cu necunoscuţi, plasare de informaţii cu privire la situţia de acasă, plasarea de informaţii cu privire la pin-uri sau la situaţia financiară de acasă etc.

Cu scuzele de rigoare fată de puştii care citesc acest articol : VĂ IUBIM ŞI VREM SĂ NU FACEŢI PREA MULTE TÂMPENII…..iar dacă le faceţi să nu fie prea mari, cred că nu este un secret cum cei 3 teribilişti minuanţi „influenceri” s-au ales cu dosare penale şi o minunată stigmă socială.

Cu drag Toma Ana M.L

Foto credit: Marcel Horneţ