Spune-mi ce cărţi citeşti să-ţi spun cine eşti. Spune-mi ce muzică asculţi să-ţi spun cine eşti. Spune-mi ce filme urmăreşti şi-ţi spun cine eşti. Cam aşa funcţionează, de la cum ne îmbrăcăm, ce mâncăm, unde mâncăm, ce ascultăm, ce citim, în compania cui stăm, aceste lucruri ne definesc fie că ne place sau nu. Nu contează că citeşti o duzină de cărţi care îţi spun că este nu doar util ci necesar să interacţionezi cu toate categoriile de oameni din toate mediile sociale. Noi, cei mai mulţi dintre noi ne limităm la cercurile din care simţim că facem parte. Adoptăm ţinuta, adoptăm stilul, limbajul şi absolut tot ceea ce este necsar doar să simţim că facem parte din ceva.

Dacă asculţi manele eşti într-un anume fel, dacă asculţi rock la altfel. Oamenii te judecă rapid şi te etichetează şi mai rapid. Nu contează că un rock-er are o cultură care depăşeşte în volum mulţi „intelectuali de carton” dacă are 20 de tatuaje este un paria. Dress code şi modul în care te porţi în societate. Ce este sau ce nu este dezirabil. Ce ai voie şi ce nu ai voie să faci. Pe mine faza asta cu „ţinuta obligatorie” mă disperă. Nu am înţeles-o niciodată şi nu am înţeles de ce există astfel de „oblgaţii” când vine vorba de anumite medii. Pur şi simplu, aşa sunt eu, o ţărancă proastă din vârf de munte. Dacă ar fi după mine aş merge „boschetară” peste tot. Aş merge aşa cum mă simt eu bine şi confortabil nu cum se simt alţii că ar trebui eu să mă simt. Urăsc evenimentele cu #dresscode. Exclusiviste sau nu, mie îmi spun o singură chestie: „dacă nu ai penajul nostru nu eşti de-al nostru”. Este ridicol ca în secolul xx1 încă să ţinem cont de ţolele pe care le afişăm în public. Nu contează că este vorba de o corporaţie unde uniforma „bişnis” este obligatorie sau un eveniment din categoria „bal vienez”. Pur şi simplu regulile sunt identice şi la fel. Ori eşti ca noi ori nu eşti cu noi. Şi acum, dacă mă înşel vă rog să mă luminaţi. Un menelist este obligatoriu să-şi pună lanţul lui Joiana la gât? Unul care ascultă rock este obligatoriu să se îmbrace în negru şi să fie tatuat? Unul care ascultă muzică clasică este obligatoriu să meargă în ţinută de gală? Dacă da, de ce? Eu ascult muzică diversificat…..acum cum ar trebui să mă îmbrac că m-aţi băgat în ceaţă?

Zilele acestea s-a desfăşurat în oraş un minunat bal la Filarmonica Paul Constantinescu. Acum, eu nu voi judeca evenimentul prin prisma evenimentelor politice actuale asta pentru că ce se petrece în ţară mă depăşeşte la nivel de intelect. Nu-mi permit să fac asta şi nici nu vreau să judec pe nimeni. Ce-i drept #ploiestiblackholecity suferă maxim în absenţa unor evenimente culturale autentice, aşa că nu-i chiar de pus mâna pe piatră şi aruncat în organizatori. Sunt unul dintre acei oameni care suferă maxim sâmbăta când realizează că efectiv nu are ce face în oraş. Cu toate acestea privit din afară, minunatul bal a trasmis un mesaj pe care mulţi oameni l-au transmis în istorie: cultura este doar pentru elite chiar dacă la eveniment au participat oameni normali ca mine şi ca tine. Te uiţi la tv şi dacă din greşeală dai peste un eveniment similar observ aceleaşi haine. Verifici FB-ul şi observi acelaşi lucru. La club ai dress code, la Filarmonică ai dress code şi la ţară la mine la fel….ai dress code. Hainele mereu ţi-au arătat statutul şi gradul de „cultivare”. Oare? Am avut ocazia să merg la Opera din Bucureşti într-o ţinută destul de „pompoasă” am realizat că eram „over dressed” . Eu aveam rochie de gală restul spectatorilor era îmbrăcaţi banal. Am fost la concert la Rieu şi am avut fix aceiaşi experienţă. Eu am plecat de acasă cu idee soţului meu: „nu mai fi ţărancă! îmbracă-te şi tu în acord cu evenimentul”. M-am conformat dar se pare că mulţi vor să arate că ceea ce numim noi cultură nu este exclusivistă unei anumite categorii de oameni cu atât mai puţin unei anumite ţinute „intelectuale”.

De când mă ştiu nu am suferit sonbismul. Oamenii snobi au avut mereu tendinţa să mă facă să mă simt proastă, mică şi fără valoare. Nu avea importanţă ce cunoşteam, simplul fapt că mă îmbrăcam foarte comun şi lejer mă făcea un fel de outsider. Eu, ţărancă proastă mereu am avut o problemă cu asortatul ţoalelor, cu machiajul în exces cu rochiile pretenţioase şi mai ales cu tocurile pe care le detest din tot sufletul meu. WTF trebuie să te împopoţonezi să asculţi o partitură mişto? WTF trebuie să stai la cămaşă atunci când eşti la job? WTF trebuie să porţi 5kg de boială pe faţă când ieşi la restaurant? Vă rog să mă luminaţi! Mereu am discuţia asta cu soţul meu şi mereu ajungem la o concluzie similară: „iubire, tu eşti tare sălbatică şi antisocială”. Probabil, aşa este. Nu sunt „suficient de cultivată” în arta ţoalelor. Dacă eşti curat, decent şi nu miroşi urât cred că întruneşti toate condiţiile pentru a te afla într-un mediu social dar cum noi nu trăim în lumea în care mi-ar plăcea mie să trăiesc am făcut tot felul de experimente mai mult sau mai puţin demne de milă. Am încercat de exemplu la o negociere să merg aşa, boschetară cum mă cunoaşteţi. Nop, nu funcţionează cum trebuie. La a doua întlnire, mi-am luat o geantă scumpă, un ceas la fel de scump şi am pus cireaşa de pe tort cu un parfum care costă cât o rată obişnuită la bancă. Altă intrare, altă percepţie, altfel te vede lumea.

Sonbismul la el acasă. Arată-le că eşti superior chiar dacă printre urechile tale bate vântul, nu contează. Contează să te expui cu ceea ce ai tu mai bun, chiar dacă nu-ţi permiţi un plin de motorină. Sonbismul românului este crunt. Fie că vorbim despre coropraţii unde să nu ai tupeul să mergi la interviu în adidaşi fie că vorbim de nunţi, botezuri sau alte evenimente. Ţara arde şi românii se dichisesc cu ce au ei mai mişto prin dulap. Acum, iooo, care v-am spus, sunt o ţărancă praostă, stau să mă gândesc că poate acesta este motivul pentru care mulţi nu fac cine ştie ce în mediul social. Păi dacă oamenii au, de ce să se lupte când nu duc lipsă de nimic? Nu mă credeţi? Staţi că vin sărbătorile. O să vedeţi cozi specifice celor care au o fobie de apocalipsă că dacă de sărbători nu vine apocalipsa nu văd de ce gura mă-sii să îţi burduşeşti coşul cu zeci de produse perisabile şi inutile. Îmbuibare!!!! Îmbuibare pe toate planurile. Cum să fie X mai zemu ca tine sau y să-şi fi luat noul iphone? Cum? Acum să-mi scuzaţi limbajul de „inculturistă” sau greşelile gramaticale, nu sunt decât o tanti cu idei…..nu mă băgaţi în seamă! Plec cu gândul la idei bolşevice dar apoi îmi aduc aminte că eu cred cu tărie în exprimarea liberă, demnă, etică şi de calitate superioară. Bine, cât or mai ţine şi astea că în ritmul asta cineva o să-mi cenzureze sigur blogul :))))

Cultura este exclusiv pentru cei care şi-o permit. O carte e scumpă la fel şi un CD cu muzică clasică. Dar eu am găsit „Chemarea străbunilor” de exemplu cu 4,99 de lei şi un CD cu Bach la 10 lei. Aşa că….sunt confuzată. Inna are cd-ul la peste 40 de lei şi Răduleasca îşi vinde cărţile la peste 30 de lei. Dragi elevi, voi minunaţi tineri care mai citiţi aberaţiile mele de pe aci, cultura nu are preţ, etichetă sau clasă. Cultura îţi dă însă clasă. Într-o eră în care în afara ţării cele mai multe evenimente culturale au tendinţa să fie relaxante şi pentru oricine noi abia acum intrăm în era „elitistă”. Mulţi dintre voi vor ieşi din ţară, probabil cei mai mulţi vor ajunge să părăsească ţara definitiv….. veţi observa că ceea ce vă spun este cât se poate de real. Oamenii cu bani care vizitează Louvre în sandale de plastic sau în şlapi. Grupuri de elevi care stau pe jos în muzee şi mănâncă scriind de zor pe caiete, grupuri de vârstnici care se aşează la plajă în parcuri cu cărţi în mână. Doar pe la noi am sesizat snobismul oamenilor „culţi” sau oamenilor cu bani. Pe unde mi-au umblat picioruşele nu văziu asta. Sunt convinsă că şi alţii îmi vor da dreptate. Arta, cultura, muzica bună nu are etichetă decât dacă se vrea asta. Nu vă lăsaţi impresionaţi de „elite” chiar dacă elitele mai elitiste conduc lumea. Cel mai de preţ lucru pe care îl puteţi cumpăra este educaţia voastră. Şi ce dacă nu ai ţoale scumpe, mergi la un concert. De exemplu la Filarmonică într-o zi normală un bilet costă cam 20 de lei şi unul pentru elevi/studenţi este la jumătate. Un abonament costă 70 de lei şi îşi merită toţi banii.

Am plecat de la una am ajuns la alta. Nu de mirobolantul bal am vrut să mă leg neapărat. Oamenii şi-au dat siliniţa şi pentru prima dată în oraş a părut că avem şi noi un loc în care să mergem şi să ne simţim bine. Mi-ar fi plăcut să merg dar efortul pentru o aşa seară era prea mare pentru viaţa mea. Salon, rochie, tocuri, prea mult pentru un sfârşit de an prea obositor. Plus că eu sunt antisocială şi nesuferită. Dacă trebuie să mă îmbrac într-un anume fel doar să partcicip la o chestie plec de acasă cu o stare de draci. Nu aş fi fost o companie plăcută şi în mod cert aş fi făcut seara mai naşpa unor amici. Am ajuns acasă. Mi-am pus pijamalele mele roase şi pufoase, mi-am pus papucii vechi şi nasoi am dat drumul la sistem meu audio care trebuie să recunosc, este impecabil şi pe fundal lângă un pahar de vin (nu vă zic că sticla a costat cât biletul că aş fi snoabă, nu-s snoabă am doar maţe fine şi papile gustative educate cu vin la kg lol) am ascultat unul dintre favoriţii mei. Garrett, vioara lui rebelă, bocancii lui de rock-er şi Bitter sweet. Vă las şi vouă un link rebel aici 🙂 Abia aştept concertul din mai la care vă recoman cu multă căldură să mergeţi 🙂 asta dacă mai prindeţi bilete.

Photo: „Toma arăţi ca dracu” şi „Cu nasul pe sus”

credit Ovidiu Cristea din categoria: „când prietena mea mi-a spus că nu dau bine la poze şi s-a străduit maxim să arat şi eu ca o femeie normală” :))))

Make-up şi păr: Mica Mihaela

P.S Fiţi REBELI cu cauză şi nu lăsaţi nimănui să vă spună dacă garderoba voastră este demnă sau nu de un eveniment!!!! În acelaşi timp ţineţi cont şi de modul în care vă privesc ceilaţi iar când este cazul faceţi compromisul în funcţie de miză :))) mi-ar plăcea să vă spun că trăim într-o lume ideală în care cu toţii suntem egali dar v-aş minţi iar eu ….deranjez multă lume când spun ceea ce gândesc

P.S pentru amicii mei care se vor simţi probabil lezaţi (sper să nu) aş vrea să spun că-mi cer scuze dar sincer nu-mi cer. În anumite circumstanţe noi suntem tot ceea ce este off cu societate în care trăim…..