Acest articol este doar un alt exerciţiu pe care eu îl practic destul de des, mai ales când mă enervează anumite comportamente sau anumite comentarii. Acest articol poate conţine şi cuvinte licenţioase, asta pentru că evit să mă cenzurez când îl practic 🙂 . Acum câteva zile cineva s-a luat de viaţa şi sufletul meu, poate că unii pot considera banal motivul meu de enervare, dar pentru mine nu a fost. Aşa că, m-am apucat să scriu. Nu o dată, de mai multe ori, pentru că este un exerciţiu eficient de „revărsare”. Teoretic acest tip de exerciţii nu necesită audienţă, dar cum cred cu tărie în faza „lead by example” să purcedem la treabă zic.

V-am mai spus şi cu alte ocazii că la mine scrisul e o chestie spontană. Mă apucă aşa dintr-o dată şi dacă nu pun pe foi ce vine…e ca o mâncărime care mă stresează 🙂 Chestia asta se declanşeză în urma unor trăiri, mai mult sau mai puţin pozitive. Când mintea mea scrie, mintea mea nu are emoţii, cel puţin nu genul de trări ce pot fi explicate sau citite cu ajutorul microexpresiilor sau ale altui tip de „citire”. Mintea mea când scrie, nu-i nici fericită, nu-i nici tristă, nu-i nici furioasă, aparent pare greţoasă, dar nu este nici asta. Este doar minte şi atât. Curge şi atât. La fel cum curge acum, pentru că au trecut multe zile şi tot curge pe baza unui comentariu care m-a supărat. Practic acest articol este adresat mai mult sau mai puţin persoanei în cauză, dar o astfel de „epistolă” ajunge rar la destinatar, pentru că rar simt nevoia să şi trimt textul. Stau, descarc ce e de descărcat şi-mi trece, dar de data asta nu mi-a trecut. Am scris de mai multe ori acest text şi tot nu trece, aşa că este ocazia ideală să fac o demonstraţie…..nu de forţă, poate doar de echilibru. Este un fel de acţiune la re-acţiune 🙂

„Bine, ştii multe, nu te mai da mare”. Ok, aparent un comentariu banal, doar că acest comentariu, dragul meu amic virtual, l-ai făcut la singurul articol la care nu trebuia să-l faci. Am atât de multe articole tâmpite sau controversate la care chiar puteai să comentezi, la care acel comentariu ar fi fost perfect valabil, la care ţi-aş fi dat dreptate, dar nu la acest articol. Aici nu ai dreptate. Aşa că, dă-mi voie să mă explic, pentru că nu-mi place să fiu aiurea înţeleasă! Eu când scriu, scriu cu vocea mea interioară, iar cine citeşte, citeşte cu propria lui voce. Sincer, nu ştiu ce te-a deranjat aşa tare la acel articol, ce-i drept mă cam umflam în pene, dar asta pentru că eu am entuziasmul unui copil atunci când văd că pot „descifra” anumite lucurui, nu pentru că fac pe deşteapta, aşa mă percepeţi voi, nu aşa mă simt eu. Dar uite un secret, chiar sunt, isteaţă, deşteptăciune însă…..mă depăşeşete. Validarea prin informaţiile deţinute, la fel. Mulţi cunosc multe, dar din variate motive n-ar împărtăşi nimic cu nimeni, poate pentru că s-ar simţi inferiori pierzând „atuul” informaţiei deţinute sau poate pentru că nu consideră restul poporului „demn”. Aste se întâmplă doar cu oamenii egoişti, la tine nu cred că este cazul, cred că orice informaţie suficient de bine adaptată poate fi înţeleasă de oricine, o mare parte de informaţii zic, că nu ne apucăm acum să demonstrăm fizica cuantică, bine n-ar fi o idee rea dar asta e altă poveste 🙂 .

Îmi face plăcere să discutăm, chiar dacă poate nu ne cunoştem aşa bine şi chiar dacă uneori nu avem viziuni similare asupra lumii. Poate scriu acum pentru că-mi pasă, sau poate scriu doar să mă descarc, având în vedere că on-line s-a declanşat toată acţiunea mea şi re-acţiunea ta, vom folosi acelaşi canal de comunicare, în general prefer f2f dar uite că nu mereu am ocazia să spun ce simt f2f. Ceea ce ai făcut tu prin comentariul tău este o reacţie, la o acţiune ce-mi aparţinea mie, la fel ca şi viziunea mea. Este una perosnală. Îmi pare însă rău că am primit o astfel de reacţie şi nu este prima, dacă m-ai cunoaşte, dar cu adevărat să mă cunoşti, ai vedea că tolerez multe mai ales când ştiu cât de „eronată” pot fi eu uneori. Să arunce cu piatra cel fără „păcate” lol.

M-am enervat pentru că mi-ai atras atenţia asupra unui mare defect care uneori mă poate defini sau mă poate eticheta. Yes, am o gură mare, în ultimul timp însă, vorbesc prea puţin, scriu totuşi destul de mult. Acum, nu este obligat nimeni să mă citească, acest tip de acţiune îmi aparţine, iar fiecare alege ce vrea şi ce simte. Vezi tu? Eu mereu m-am simţit mică, dar incredibil de mică! Am lăsat anumiţi oameni să mi se urce în cap tocmai pentru că aveau impresia că pot încăleca un om aşa mic. Rar mi-am preţuit valoarea şi rar am ajuns la concluzia că sunt bună….dar sunt… bună yic 🙂 ! Bună la suflet în primul rând, nimic din ceea ce fac nu are ca scop „venerează-mă” sunt zeiţă. Explicaţia este simplă, mama s-a copulat cu tata nu cu Zeus, adică eu m-am născut din doi muritori. Sunt foarte puţin oameni ale căror părere contează şi care chiar au abilitatea să-mi atragă atenţia asupra unei tâmpenii pe care o fac, nu pentru că sunt eu prea specială, dar pentru că nu pot avea încredere în cei care nu mă cunosc, iar pe mine mă cunoşte doar un singur Om în afară de mine şi uneori chiar şi lui îi mai dă cu virgulă 🙂 . Revenind la comentariul tău, astfel de remarci mă enervează, dar mă enervează rău, doar că încerc să nu am reacţie imediată la ele, mă gândesc că e doar un alt mecanism de apărare…..aşa că aştept să îmi înţeleg reacţia. Cum tura asta am înţeles că eu nu am greşit cu nimic, am rămas cu alte „nu înţeleg”! Nu înţeleg, de ce ar trebui să fac eu pe proasta să se simtă altul mai bine? Da ştiu chestii. Gen ca faza din GOT dar la mine e altfel „I smoke and I know stuff” 🙂 . Dar nu ştiu aşa multe pe cât au unii impresia. Recunosc că mai fac şi eu pe proasta, dar bobiţă, prostia mea are limite pentru că sunt mereu atentă la ce fac şi la ce supun. Greşesc o dată, de două, dar a treia oare mă iau singură la palme.

Eu mă văd o mediocră, pentru că am un tată care este o enciclopedie de istorie şi geografie, o mamă care cunoşte arii întregi din tot felul de opere şi care mi-a disperat copilăria, un soţ care mi-a halit ficaţii cu tot felul de informaţii despre mecanisme tehnici, în condiţiile în care jur că detest fiarele şi nu prea mă pasionează modul lor de funcţionare, am şi un socru care îţi poate recita pasaje întregi din Dumas şi o soacră care ar putea da lecţii oricui la capitolul tradiţii milenare , mai am şi un frate care mă bate la capitolul fenomene şi animale ale naturii, deci da eu pe lângă ei sunt praf….nu mai zic că am profesori cu 15 clase peste mine în faţa cărora sincer îmi e ruşine să deschid gura sau prieteni care au calculator în loc de creier, ei nu sunt nici mari gânditori, nici vedete, nici academicieni de renume modial, sunt muritori de rând 🙂 . Dar vezi, pe lângă ei eu sunt mică…..şi uneori mă apucă frustrare că ei cunosc mai multe decât mine. Sunt o ofticată, am fost de copil şi nu mă pot dezice de la acest prost obicei cu invidia 🙂 . Aşa că de oftică, atunci când unul dintre aceşti minunaţi Oameni mă „bate” la curu gol, ei bine, mă apuc şi cumpăr compulsiv …..cărţi. Yes, citesc compulsiv, de draci şi de nervi 🙂 pentru că nu suport să nu pot înţelege. Mă disperă, dacă nu-mi pot da seama cum funcţionează anumite chestii. Mă obsedează şi mă consumă, până aflu. Pentru mine orice şi oricine este un puzzle, un tipar. Pe tine te asociam cu un anumit tipar, dar cred că trebuie să schimb ….tiparul de asociere zic, nu pe tine, eu nu pot schimba pe nimeni 🙂 . Dacă însă n-aş schimba tiparul de asociere, atunci aş pierde în mine un anumit mod de funcţionare, pentru că vezi tu? Nu există oameni perfecţi, există doar tipare perfecte.

Am să mă dau mare, de fapt am să mă dau Ocean, pentru că pot şi pentru că vreau! Pentru că nu a muncit nimeni în locul meu şi nici nu o face nimeni. Îmi pare rău că am declanşat aşa litere, ţi-am spus oriunde în altă parte erau îndreptăţite, dar nu acolo, nu la acel articol. Acel articol era unul dintre articolele mele de suflet şi unori jur, că există oameni care simt că m-am simţit prea bine şi se gândesc să-mi fută starea de spirit. M-am abţinut mult să nu răspund la comentariul tău, altfel decât decent…..băi dar uneori nu pot. Toleranţa exagerată…..ok, la mine toleranţă zero când ştiu că nu am greşit. Da, greşesc unori, uită-te pe articolele mele, sunt pline de greşeli, la fel cum şi covorul persan are noduri. Nimic în lumea asta nu este perfect, perfectul aparţine altor nivele/niveluri (ştii tu care e corectă) pe care mintea umană nu le poate cuprinde. În aroganţa noastră credem că am înţeles, în opinia mea cred că nu înţelegem nici cele mai banale adevăruri….ce să zic de alte lucruri mai înalte.

Ceea ce cunosc eu, vine foarte mult pe fond de experienţă, mai puţin se bazează efectiv pe teorie, dar cum e la mine…poate la alţii e altfel. Da sunt o vrăjitoare, că mai ştiu eu un deştept care crede că a înţeles cum funcţionez eu 🙂 sunt o vrăjitoare pentru că am pe rafturi, blocate şi captive multe spirite. La unele ajung mai greu, la altele mă opresc fugitiv, pe altele le ţin departe, dar de ajuns ajung la toate şi eu aleg momentul cel mai potrivit să dau drumul spiritelor dintre coperţi să-mi inunde fiinţa. Yes, este vorba despre cărţi, again….îmi pare rău, am o mare obsesie pentru foi. Sunt dependentă de litere, le trag pe nas şi îmi ating direct şi iremediabil materia cenuşie, dacă tu asta numeşti „a te da mare”…..ok mă dau Ocean pentru că pot şi pentru că vreau, treaba ta cum te face asta să te simţi, m-am săturat să menajez excesiv anumite comportamente infantile.

Dar să continuuăm cu explicaţiile. Eu am o obsesie pentru cărţi şi pentru filme, este ca o boală, o dependenţă, o morţii mă-sii este ceva. Nu pot să îţi explic cum funcţionează creierul meu, adică ştiu de ce dar nu ştiu cum. Creierul meu basculează tot felul de tipare şi acumulează informaţii din orice, inclusiv de la o picătură de apă….aşa fac toate, deci nu este nimic special, singura chestie mai „deosebită” este modul de asociere a acelor informaţii. Aia dă aparenţa că „wooow ce ştie”. Nu ştie, crede-mă…..simte. Văzul e un simţ, auzul la fel, tactitul la fel….plus alte simţuri, iar eu am multe, excesiv de multe şi bune….simţuri zic. Acele simţiri bune, mă opresc din a da de asfalt cu toţi care încearcă sa facă la fel cu mine. În genearal mă feresc sau mă apropii în „costum antiradiaţii” 🙂 adică eu am fost cea mai imposibilă fiinţă, cine sunt eu să judec. Dar uneori, se întâmplă nasolia….uneri cineva mă calcă aşa tare pe coadă că ….e greu să nu înfig colţii, măcar de probă. Blândeţea în exces, m-a cam băgat în gaură şi ….oh well, creierul meu învaţă repede, excesiv de repde, mai ales dacă doare…..iar unele chestii au durut al naibii de rău. Pur şi simplu, sunt câte unii care ar face orice să te facă pe tine mic doar să se simtă el/ea mare. Permitând prea multe unor astfel de oameni, ajunsesem să mă contest eu pe mine, iar cu ce fac eu, ei bine nu-m perimt energia să mă contest aiurea. Aşa ajung să mă învinovăţesc şi mai grav să le caut scuze. Nop, microbii n-au scuze când atacă, nici paraziţii…..nici unii oameni! Se ataşează strategic, aruncă tot felul de „cabluri” şi nu mai contează dacă te omoară sau nu, important este să le fie lor bine. Cum spuneam, microbii şi paraziţii nu prea înţeleg că dacă omoară gazda pot muri şi ei. Sunt fiinţe cu grad de conştiinţă limitat, nu văd dincole de nevoia imediată şi undeva în ei cred că pot migra….doar că ei nu ştiu ce este în afara organismului…..

Deci da, m-am supărat şi ca de multe alte ori am plâns, dar asta nu-i vina ta că-s eu o tută emotivă şi ofticată care nu înţelege de ce alţii nu pot funcţiona pe principii similare cu ale mele….asta încerc să aflu acum crede-mă, de ce eu sunt aşa defectă….şi mă vait de exterior când eu ştiu exact că nu pot schimba exteriorul. Oamenii dor şi dor al naibii de rău, pentru că sunt….ai naibii. Mulţi nu suportă să vadă unul mai sus sau mai altfel. Boss, ia o piatră dă cu ea, vezi poate spargi un geam dar ai grijă să nu fie un cap şi mai mare grijă să nu fie al tău, pentru că unele chestii sunt mai mult decât ceea ce par…..şi da, pietrele pot ricoşa e pură fizică, asta dacă înţelegi anumite chestii subtile. Aşa că ferea, eu spre mine nu permit să vină lucruri pe care simt că nu le merit sau care nu-mi aparţin, nu am permis şi nici nu am în mine această dorinţă 🙂

Yes, sunt un ocean cu multe valuri, nuanţe şi temperaturi, dar prin adâncuri poţi găsi vulcani nu doar gropi fără fund, iar vulcanii aia aduc multe cu ei, la prima vedere doar foc şi pară….peste ani, teren fertil şi roci frumos armonizate cu malurile. Dacă ţi-am scris, nu a fost pentru a mă justifica, a fost pentru că am vrut să mă străduiesc să te fac să înţelegi că ceea ce ai văzut tu acolo pe articol, nu era de la mine….eu am simţit altceva când am scris….am trăit altceva, dacă nu te-ai simţit mare, poate eşti tot Ocean 🙂 dar vezi că pe Planeta asta este şi unul foarte rece, Oacean zic, iar pe acolo trec puţine fiinţe vii şi calde 🙂 M-am străduit să nu fiu argogantă dar cred că pot fii mândră de cine sunt şi de ceea ce fac, îmi permit, ce pana mea artistică. Ceva oi fi făcut eu bine în viaţa asta sau în altele de am acum un prezent aşa interesant. Eu nu cred în modestie şi nici în capete plecate strategic, pentru că ştiu cum continuua textul cu trupul înrobit de lanţuri. Las capul în jos în semn de respect dar niciodată nu voi mai pleca privirea de ruşine, că sunt cine sunt…..şi sunt Vie amice, dacă tai carne din mine curge….sânge zic şi e roşu şi e cald şi e dispus să curgă singur pentru anumiţi oameni sau pentru anumite cauze 🙂 .

Cu drag Toma….yes a bitch gen o pacoste…gen un anumit tip de Om

Photo 1″Ocean” gen aşa arată un ocean….e turcoaz şi plin de energie 🙂 credit je!

Photo 2 „Je” adică aia e faţa mea de tristă când eu mă gândesc la chestii şi alţii fac poze….şi nu am pus-o la copertă că m-am gândit că ar fi nesimţire că unii văd şi alţii nu văd chestii sau locuri….dar nu e vina mea, jur! Aşa că vă rog insistent să nu mai fiţi ofticoşi că ajungeţi ca mine :)))

P.S sper că al tău comentariu nu a avut un fond misogin, adică mă gândesc că a fost ceva acolo dar nu pe fondul că o femei ştie chestii…..că dacă-i aşa poţi să-ţi dai blcok singur 🙂

P.S.P.S poate nu pare dar sunt o sensibiloasă, gen o delicată….iau munţi în spate dar trei litere mă pot demoraliza maxim, iar eu acum am nevoie de un moral sus dar foarte sus….nu mă face să cobor cu el că ne supărăm, pe anumite trepte şi tipare pot fi foarte ordinară