„Creierul este un computer, un computer organic. Drept urmare, el poate fi piratat ca orice alt computer” – FRINGE. Acest articol are peste 3000 de cuvinte, să îl poţi citi pe tot, este complicat. Atenţia ta se va pierde cel mai probabil pe la cuvântul 300 (cei mai în vârstă posibil să treacă bariera, dar nu cu mult), pentru că atenţia ta nu poate fi focusată. Acest articol conţine tehnici de influenţare, chiar şi rândurile anterioare având acest scop. Doar că tu, nu îl vei putea citi până la capăt, pentru că răbdarea şi atenţia ta au fost deja alterate de alţi factori de influenţă, mult mai bine setaţi decât mine. Eu nu reprezint o formă de autoritate, iar absolut fiecare idee din articol îmi aparţine şi se bazează doar pe experienţă personală. Tu eşti singurul care decide dacă acest articol aduce sau nu un plus de valoare existenţei tale, doar că, experienţa personală îmi spune că nu vei putea citi integral acest articol din simplul motiv că este prea lung iar tu dragă cititor de blog, te conformezi postărilor de 3 rânduri, aşa ai fost învăţat aşa execuţi!

Într-o lume care nu prea mai lasă loc imaginaţiei, unde totul, de la ce învăţăm până la ce viaţă sexuală avem, este disponibil tuturor, graţie noilor moduri de comunicare (reţele de socializare). Astăzi nimic nu mai este intim. Ce şi unde mâncăm, cine de cine divorţează, cine pe cine iubeşte, totul devine o informaţie global disponibilă, oricui are timpul şi înclinaţia de a-i păsa….şi credeţi-mă, sunt mulţi cei cărora le „pasă”. Sună a conspiraţie, dar, dacă vă detaşaţi un pic şi aveţi răbdare să citiţi tot articolul, poate îmi veţi da dreptate.

Mintea umană, din pură naivitate, o considerăm ultima redută de intimitate. Este acel loc privat, unde ne ţinem cele mai mari secrete şi cele ai adânci dorinţe. Locul în care pitim, speranţele, visele, gândurile despre soacră, un şef psihopat sau un coleg obsedat sexual. Pentru un om sănătos, mintea este numai şi numai propietatea sa, la care nici cei mai apropiaţi nu au acces decât dacă sunt lăsaţi.

Miniţile noastre sunt minţile noastre, aşa ar crede mulţi, dar parcă nu este aşa. Este greu ca orgoliul cuiva, sau egoul (după noua modă) să îl lase să creadă că este controlat. Sincer acum, cui îi place rolul de victimă? Cine ar crede, că este o victimă permanentă cu propiul său accord? Nimeni. Cam de aici, începe povestea, doar că nu este o poveste.

De la începutul timpurilor, probabil de când omul a devenit conştient de sine, a dorit să controleze absolut tot ceea ce îl înconjoară. Acest exces de control, a decurs probabil din frica sa de moarte. Posibil, atunci când omul a înţeles că este atât de vulnerabil în faţa intemperiilor şi a propiei naturii s-a căcat pe el de frică. Ce putea face atunci, decât să încerce să controleze tot? Cum unde-s mulţi puterea creşte şi rata de supravieţuire sporeşte, cineva trebuia să îi conducă/controleze pe cei mulţi, că de, nu laşi la butoane orice amator. Când unii oameni au înţeles cum stă treaba, au început conformările. De la îndoctrinări religioase şi până la moduri de gândire ştiinţifică, de la comportamente sexuale şi până la cogniţii, grupuri de oameni au căutat permanent metode şi tehnici de a controla şi conforma alţi oameni. Cei conformaţi, s-au luat la întrecere, care e mai conform, care e mai obedient, care practică mai bine şi care ia note mai mari. Nu suntem perfecţi, dar Doamne ce ne mai place să ne dăm perfecţi. Cine este mai perfect de cât cine, cine are mai multă cunoaştere şi are mai mult drept să fie perfect. Uite aşa am ajuns astăzi, printre două mari categori de oamenii (da pun etichete şi ce?): pradă şi prădători, narcisiştii pshiopaţi/sociopaţi şi codependenţii care vor să fie ca ei doar că nu pot. Totul este setat la secundă, algoritmele de pe reţele merg brici şi totul este calculat matematic să răsplătească cel mai muncitor narcisist. Ăla care a dibuit un pic cum cade recompensa când postează la ore fixe sau când îşi pune viaţa pe tavă în toată prefecţiunea sa imperfect de perfectă. Dacă nu cade cu like sau ador, cade cu leziuni narcisiste, iar alea dor ca dracu :)).

Competiţia a fost un motor, iar cine nu se conformează…cu noi sau împotriva noastră. Mişto deviză, ţine şi azi dar e mai subtilă. Cui îi place să fie singur? Cine se simte în siguranţă singur? Ori te conformezi la noile trenduri, ori eşti îndepărtat. Cool, pe mine mă doare în pix, pardon, în tastatură dacă accepţi sau nu opinia mea, te rog doar să nu mă freci prea tare la muzicuţă cu chestii care nu îmi plac, cu chestii care îmi pot ataca integritatea sau sănătatea, este posibil să şi reacţionez, se numeşte instinct de suprevieţuire, aşa sunt eu, voi, treaba voastră!

Dr. Philip Zimbardo (poţi afla câte ceva despre el şi experimentele sale în filmul „The Stanfford Prison Experiment”) nota în lucrarea sa („Controlul minţii, realitatea psihologică din spatele retoricii stupide” publicată în 2002) următoarele aspecte: „când este practicată sistematic de organizaţii (…) sau de secte, poate creea recruţi dispuşi să ucidă „duşmani inventaţi” (…) metodele de rezistenţă în faţa ei (…) slăbirea dominaţiei sumedeniei de agenţi ai controlului minţii, care îşi desfăşoară zilnic metodele aupra noastră, sub multe măşti”. Ce voia să spună? Păi e simplu, astăzi, mai mult decât oricâd, mintea noastră este cea mai preţioasă pradă de război.

De câteva luni, am dat la o parte, zeci de cărţi citite, sute de ore de filme vizionate, mii de articole mai mult sau mai puţin conspiraţioniste şi multe credinţe, pentru a mă convinge că aceste idei, nu sunt doar pure halucinaţii ale unor oameni pierduţi în timp şi spaţiu. Mă cheamă Toma, deci necredinţa, gândirea critică şi scepticismul îmi aparţin 🙂.

Timp de câteva luni am analizat zeci de comportamente on-line, iar pe măsura ce avansam cu concluziile personale, începeam să conştientizez cum, reţelele sociale, sunt un „loc de joacă” ideal. Astăzi mai mult ca oricând, „spălarea pe creier” este dusă la rang de artă. Termenul ăsta, a fost oarecum banalizat, atât de banalizat încât nu mai crede multă lume în el, practic, cum spuneam: cine ar vrea să îşi asume statutul de victimă? Mie una nu-mi place, vouă? Istoric vorbind această terminologie de „spălare pe creier” a fost introdusă de chinezi, pe vremea regimului Mao, ea presupune o sumedenie de tehnici şi metode, mai mult sau mai puţin umane, prin care creieraşul uman este efectiv reprogramat.

Din micile mele „experimente” vă pot spune că, în zilele noastre se pot exercita influenţe puternice şi „spălări pe creier” fără prea multă violenţă fizică, de aici şi până la un control absolut al comportamentelor, calea este foarte scurtă.

Să discutăm acum câteva chestii simple, pe care eu le-am dedus şi pe care le puteţi verifica şi voi fără prea mari eforturi. Cea mai afuristă tehnică este atacarea identităţii personale, pe toate fronturile sale (sexualitate, acceptare de sine cu bune şi cu rele, validare socială, credinţe şi valori, mai nou şi pe spiritualitate, acel pilon de care ştim cu toţii dar, despre care vorbesc doar cei ce o iau uşor şi sigur pe arătură).

Uitaţi-vă atent la ce vă apare constant pe wall. Dar fiţi cu băgare de seamă, unele chestii pot duce la nevroze iar în cazuri extreme chiar la psihoze (voi dezabate aceste aspecte în alte articole). Priviţi atent cum pe acelaşi subiect primiţi informaţii disonante (care se contrazic). Luam de exemplu vaccinul, unii sunt pro alţii contra, unii îl vor alţii spun că omoară. Astfel de informaţii pot duce un creier la conflicte atât de puternice încât îi pot „bloca” abilităţile de decizie şi acţiune. Banal, nu? Nu chiar, suficient de multe informaţii disonante şi nu vei mai ştii ce să crezi despre nici un subiect şi nici măcar despre tine. Motiv pentru care, subsemnata, a luat calea „sihăstriei” şi a început să se „joace” cu tot ceea ce „nu ai voie să te joci”, era să îmi prăjesc şi „softul”, dar asta este altă poveste :)). Revenim la identitate. Zilnic ingurgităm informaţii care practic atacă „locul nostru de control”. Cum şi de ce? Uite aici întrebări! Păi simplu, când nu mai ştii cine eşti, ce simţi sau ce vrei să faci, eşti exact ca o foaie albă ce urmează să fie scrisă de mânuţe dibace şi creiere morbide. Cum îţi atac identitatea? Simplu şi fără violenţă! Îţi spun subtil că tu nu ştii ce simţi (dar te vindecăm noi), îţi spun că tiparele tale de gândire sunt „alterate” (dar le reprogramăm noi), îţi spun că toate valorile şi credinţele tale sunt depăşite (dar îţi dăm noi în ce să crezi) etc. Care noi? Greu de spus, poate cei care vor să îţi vândă tot felul de rahturi, poate cei care vor să ştie cum şi pe cine votezi, sau poate chiar un vecin care vrea să obţină tot felul de chestii de la tine (vă recomand filmul The Joneses, pentru o exprimare mai plastică decât a mea).

Cam aşa te „deprogramez” şi te „reprogramez” fără să mă ating de un fir de păr din căpşorul tău mega confuz. Cum susţin că tu eşti un dobitoc şi eu ştiu mai bine? Simplu! Bag pe foaie „studiul oficial” (am şi eu unul mai sus, ţi-aş recomanda să îl citeşti pe tot, nu doar 3 cuvinte),  făcut de cine ştie ce „emineţă cenuşie” sau mai simplu, aduc o tanti sau un nene pe care tu o/îl  validezi ca formă de autoritate şi restul este poveste.

De ce spun că astăzi instinctul şi libertatea minţii sunt mai prţioase ca oricând? Pentru că ele te pot scoate din cele mai de rahat situaţii. Dar pentru a le putea folosi, ai nevoie să înveţi pe pielea ta (chestie care nu e chiar aşa mişto). Astăzi mai mult ca oricând este greu să ştii ce, cum şi de unde să înveţi. Eşti trimis la „vânătoare” de fete….. morgana sau după caz băieţi, iluminări spirituale, transcenderi existenţiale, care propaga ideea de „materialul nu contează”, ca mai apoi să citeşti despre 3 tehnici şi 6 metode cum să te îmbogăţeşti peste noapte. Ce să mai crezi? Ce să mai simţi? Uitaţi-vă la părinţi, cărora li se spune constant că sunt nişte cretini (nu direct dar subtil). Nu face aia, fă ailaltă, nu da aia copilului dă ailaltă, nu vorbi aia vorbeşte ailaltă şi tot aşa, până în pragul în care părinţii devin cele mai utile „unelte” în programarea unor roboţei mai performanţi decât au fost ei. Sintagma „lumea e roz” să facem bine tuturor, este mişto, dar până la un punct. Primesc o palmă, două, nouă, din respect pentru credinţele mele, dar la a zecea ai 3 secunde avans la fugă. Este libertatea mea să îmi educ copii cum cred şi cum simt, v-aş sfătui să faceţi la fel, aplicând cea mai simplă metodă: iubire şi instict. Atâta timp cât tot ceea ce faci este spre binele lor, atâta timp cât nu îi agresezi şi nu cauţi să îţi impui voinţa asupra lor prin orice mijloc, atâta timp cât te intrebi „oare sunt un părinte bun” sau „oare am făcut destul”, atâta timp cât nu sufoci copii cu toate mofturile tale sau cu ideea de „eu sunt părintele absolut, toţi părinţii să facă exact ca mine” (am cunoscut cazuri), din punctul meu de vedere eşti ok. Indiferent ce vei face, nu vei putea creea viaţa perfectă pentru ei, acceptă asta şi mergi mai departe.

Din nefericire, lumea nu este roz, oricât de tare ne dorim asta, este doar foarte eficient controlată. Doar nu vreţi acum să ne organizăm în celule ce propagă idei de anarhie socială. Ar fi naşpa pentru băieţii care ne vor blânzi, docili şi fără intinctul ancestral de luptă. Suntem liberi, dar oare cât de liberi suntem? Banalizăm astăzi răul într-un mod atât de bine calculat, încât uneori am tendinţa să cred „în războaie nevăzute”. Pentru că, atâta timp cât reperele tale „bine/rău” sunt date peste cap, vei căuta alte repere la care să te raportezi. Mai apare şi chestia că „adevărul este relativ” (înseamnă că depinde de ceva), adevărul personal poate fi relativ dar sunt adevăruri care nu depind de nimic, gen 3+6 fac 9. Dacă cineva vrea să se joace cu reperele tale, nu îţi atacă „adevărul” dar probabil va ataca acele lucruri de care depinde el. „Eşti un om care are doar valori materiale”, tu crezi că nu, motiv pentru care cei mai mulţi au tendinţa de apărare (eu una prefer să îi spun prostului ce vrea să audă, dar voi faceţi cum simţiţi). Alt exemplu: „îţi e frică, egoul tău e aşa şi pe dincolo”, cum să recunoască cineva că îi este frică, ar fi nasol. Dar să vă spun ceva, frica e mişto, e aia care te anunţă „pretenaş, nu te apropia de balustradă că o mierleşti sigur, suntem la etajul 11, ce ai, eşti prost?”. Astăzi, vrem să renunţăm la instincte, de bună voie, că nu mai e cool să recunoşti un fapt simplu: la bază suntem animale iar instinctele ne fac greu de „domesticit”. Frica e mişto dacă ştii să o asculţi, să o domini şi să o foloseşti în favoarea ta (dar şi aici e mult de vorbit pentru că orice are două tăişuri).  Cunoşterea de sine, este cea mai utilă armă, suflet, minte corp. Atâta timp cât te cunoşti, atâta timp cât tu te poţi controla pe tine, nimeni nu te poate controla. Secretul este să fi mereu în echilbru, tu cu tine.

Probabil că mulţi mi-aţi sugera un confortabil loc la spitalul de psihiatrie, însă lumea în care trăim seamănă din ce în ce mai tare cu cartea „1984” a lui Orwell. Chestia e, că omul, astăzi, face tot ce face, hrănit de orgoliu şi ignoranţă, aparent nesilit. Să privesc această imagine…..este teribil, mă îngrozesc, iar pe zi ce trece îmi pierd speranţa că omul va putea evolua, ba mai mult, scenariile sumbre devin din ce în ce mai posibile. Nu sunt singura care vede asta, nu sunt singura alimentată de propiul instinct care spune că trăim vremuri critice, vremuri ce periclitează efectiv existenţa umană. Am rămas exact ca în grotă, doar că astăzi animalul este mai uşor de controlat (pe principiul de satisfacere a tuturor plăceilor, ţinut ocupat cu jocul de alergare după placere).

Avem de toate pentru toţi, pentru că astăzi nimic nu mai este rău. Astăzi trebuie să accept orice cretin, astăzi orice comportament imoral este pus la rang de „acceptare” absolută a omului, vândut sub minunata iluzie că omul evoluează de la animal la….ei ştiu ce. Motorul perfect fiind însuşi orgoliul uman „eu nu pot fi controlat„. Ooo, ba da! Dacă accepţi acest simplu fapt ai făcut un pas important, iar dacă nu mă crezi, îţi pot trimite zeci de ss-uri în care prietenii mei din listă reacţionează la tot felul de chestii cu care eu mă joc prin on-line. E hai, nu vă ofensaţi, doar sunteţi în control permanent! O mamică plictisită, cu prea mult timp la dispoziţie, csf, ncsf, dar ghici ce pot face alţii mult mai instruiţi şi dotaţi decât mine!?

Cel mai mare şoc despre cum merge lumea în care trăim l-am avut, într-o conversaţie cu un narcisit plăpând dar destul de inteligent. Chiar mai aveam tendinţe să cred că oamenii (adică toţi oamenii) sunt „construiţi” să ajute. M-a lămurit repede, mi-a spus scurt şi la obiect „nu învăţ pe nimeni, nimic din ceea ce eu cunosc”, iar individul aparent cunoaşte multe. M-am întrebat „de ce”, iar instinctul mi-a răspuns rapid :”pentru că nu ar mai putea controla nimic în jurul său”, ar deveni pradă din prădător, iar una din legile persuasiunii e simplă „lasă-i să creadă că sunt în control”, de ce să spun altora că ştiu mai multe decât ei. Nu credeaţi că există oameni malefici, mai gândiţi-vă! Există oameni care fac rău, voit, perfect conştienţi, cu scopuri clare şi bine calculate, despre ei însă voi discuta cu altă ocazie. Cu ce traume trăiesc sau de ce au ajuns aşa, nu mai contează, empatizarea nu este recomandată, iar din experienţă personală vă spun, că unii nu au tratament, oricât de supereroi ne credem unii dintre noi. Aceşti oameni se consideră îndreptăţiţi şi superiori, iar pentru ei, restul sunt doar mici insencte. Cum să te pap pe de tine dacă te văd similar cu mine, doar nu suntem „canibali”?! Prada însă, îmi este inferioară şi vânătoarea îmi creează plăcere. Cu cât accesz mai multe plăceri cu atât mă amuz şi mă validez mai mult.

Când m-am apucat de toate aceste „mici experimente” am făcut-o într-o perioadă în care, nu mai ştiam ce sau în cine să cred. Mergând pe principiul rebelului : să mă bată mama, chiar tot ceea ce simt sau fac eu este aiurea? Chiar tot ceea ce cred este disonant cu tot ceea ce se publică pe reţele, chiar toate valorile mele sunt buşite sau rigide, chiar e aşa aiurea să fi patriot într-o eră a globalizării, chiar este aşa ciudat să nu vrei să îţi supui credinţele la formatismul indus de diverse ritualuri mai mult sau mai puţin religioase? Apoi m-am întrebat de ce? De ce, apar zeci de pagini anonime, care au mii de aprecirei şi de pe care se postează tot felul de banalităţi sau meme-uri, dar nu vând nimic? M-am întrebat de ce, acele pagini se „activează” brusc pro sau contra ceva. M-am întrebat de ce, valorile mele „fixiste” sau credinţele mele un pic arhaice cad la sită atunci când le compar cu „informaţiile” date de diverşi indivizi. M-am întrebat de ce, instinctul meu era mereu în gardă, de ce opuneam atât de multă rezistenţă când citeam chestii pe on-line, de ce îmi simţeam permanent identitatea atacată. Iniţial am spus că-s paranoică, dar treptat, tot jucându-mă mai mult sau mai puţin moral, mi-am dat seama ce uşor poate fi controlată o reacţie, ca mai apoi să văd că reacţia poate fi prezisă, dacă ai suficient de multe date. Adică, ce spun unii prin cărţi este perfect valid. Dă oamenilor o poveste în care să creadă, găseşte povestitorul ideal şi restul intră în istoria care nu se scrie.

Dragii mei prieteni, acum nu vă simţiţi victime ale „experimentelor mele”, voi aţi fost mereu în control! Fiecare comment, fiecare like, fiecare emotico cu care participaţi, este pur alegerea voastră, iar pentru aceste alegeri vă mulţumesc anticipat. La unii dintre voi, le pot previziona comportamentul în multe şi variante de scenarii, doar pentru că postaţi ceva în mod sistematizat, daţi like sau ador sau furie etc. Chiar şi cei care nu reacţionează pot fi dibuiţi cu comportamente antisociale (curentul te vrea pe reţea, de ce rahat te opui conformării sociale?). Nu vă simţiţi folosiţi, nu vă simţiţi influenţaţi, noi doar „rezonăm” cu informaţii, cu idei sau cu oameni folosind un limbaj adaptat pe multe categorii de persoane. Aiurea nu? Cam da! Pentru că cea mai mare „rezonanţă” o avem cu narcişiştii, psihopaţii şi sociopaţii. Am câte puţin din toate, aşa că vă rog să nu mai interacţionanţi cu mine. Vorbesc serios, asta nu e o tehnică de 3 lei NLP-istă, este purul adevăr, pe care nu îl veţi crede, tocmai pentru că deja aveţi nişte chestii setate pe acolo, tocmai pentru că „softul” este deja setat cu tot felul de credinţe care probabil nu vă aparţin în totalitate.

Sufletul meu, nu a aparţinut, nu aparţine şi nu va aparţine niciodată nimănui, dar mintea mea a fost supusă unor „violuri” agresive la care de cele mai multe ori mi-am dat accordul. Atunci când le-am conştientizat la adevărata lor valoare psihologică, m-au obligat să îmi accept statutul de victimă……nasol? Cam da, pentru că am fost nevoită să îmi resetez întregul „soft” să poată face faţă unor astfel de idei. Dacă nu vezi agresiunea, nu înseamnă că nu există, dar cea mai nasoală agresiune este cea de care eşti convins că nu există. Nu e ca atunci când este ceva efectiv fizic, un pumn îl vezi, mai ai şanse să te fereşti sau chiar să lupţi, dar cum te lupţi cu ceva ce nu crezi că există? Dezvolţi un Stokollm (parcă aşa se scrie) de toată frumuseţea, iei în braţe agresorul şi îl ridici la rang de salvator, ba chiar dacă este vreun religios new sau old age, te apucă şi venerarea. Cine mai e ca el/ea (azi avem drepturi egale, cică)?

Sufletul liber, mintea şi corpul disciplinate permanent prin voinţă! Uite aici un mic secret pentru cel ca a dus articolul până la capăt, pe post de recompensă, ca la Pavolov, poate veţi citi pe viitor şi alte articole, din ce în ce mai argumentate. Un mare secret: nu fugi de stimuli, învaţă însă cum să reacţionezi constructiv la ei…ORICE  POATE FI ARMĂ SAU UNEALTĂ, astăzi încă mai poţi alege tu care cum e.

ps: Acest articol a fost sau nu a fost adevărat, acest articol a atins o posibilă coardă sensibilă cititorului, acest articol a indus o anumită stare, acest articol în mod cert a fost bazat doar pe opinia personală, acest articol a fost tot un mic experiment…. Acest articol a folosit următorul principiul: dacă bagi cuiul în priză te curentezi. Curentul nu pedepseşte, nu se răzbună el doar reacţionează la un deştept care nu a crezut „că curentul curenteză”…..învăţatul prin experienţă propie e cam nasol, dureros iar uneori poate fi fatal, aşa că aveţi grijă ce, cum şi de la cine învăţaţi. Acest articol nu a spus nimic interesant sau nou :)) doar ţi-a spus că uneori este bine să citeşti până la capăt 3600 de cuvinte. Există multe alte tehnici, azi ai învăţat câteva, trebuie doar să mai citeşti încă o dată articolul :))

Cu drag şi cinism: Toma A.

Photo credit: Paolo Mercaldi