„Ne-am cunoscut pe on-line, acum aproape un an. La început a fost dubios, vorbeam, dar mai timid, cu timpul însă am început să ne destăinuim cele mai intime gânduri şi fantezi. În câteva săptămâni nu mai era nimic ciudat. Deschideam telefonul şi scriam cu orele, uneori uitam să mănânc sau mâncam cu telefonul în mână. Mă plimbam prin oraş cu ochii lipiţi de ecranul foarte scump. Ne trimiteam poze, de unde eram fiecare în acel moment. Ne povesteam câte în lună şi în stele. Visam la poveşti cu prinţi şi prinţese, visam la ziua în care ne vom vedea faţă în faţă. Practic mă îndrăgostisem iremediabil de el sau de telefon, acum nu prea mai îmi dau seama 🙂 . Aveam o lumea a noastră în care evadam şi care uşor, uşor devenise un fel de închisoare. Nu am sesizat asta la început. Nu dădeam atenţie mamei care îmi spunea că uit să mănânc sau prietenilor care îmi spuneau că îi ignor chiar şi atunci când sunt lângă ei. Trăiam acea viaţă virtuală şi îmi plăcea maxim. Telefonul era permanent lipit de degetele mele şi nu faceam prea multe lucuri fără să-i dau un text sau o poză. Era o relaţie în p*** mă-sii, chiar dacă una virtuală. Voi adulţii luaţi prea în tragic activitatea noastră de pe on-line. Bine, recunosc că într-un fel eram dependentă, dar mă simţeam aşa de confortabil încât nu voiam să se termine ziua. Ajunsesem să dorm 4 maxim 5 ore pe noapte. Vorbeam non-stop, nu ştiu de unde aveam atât de multă energie. Apoi a venit acea zi, urma să ne vedem. După sute de ore petrecute împreună urma să ne vedem faţă în faţă. Trei zile am plutit pe norişori. Nu ştiu la ce mă aşteptam. A venit şi ziua cea mare. Nu, nu m-a violat nimeni, nu m-a omorât nimeni, dar după două ore de conversaţie în care am vorbit mai mult eu, am înţeles că mă îndrăgostisem de un om care nu există. Nu ştiu ce se întâmplase, dar faţă în faţă era alt om. Era arogant, era nesuferit, era plin de el şi credea că este cel mai deştept om din încăpere plus că mi-a dat o vagă senzaţie că este îndreptăţit cu privire la ce aş putea sau nu să-i ofer eu în acea seară. Nimic din ce făceam parcă nu-i era pe plac, nimic din ce spuneam parcă nu conta. Era ciudat. Parcă nici nu arăta aşa de interesant ca în poze. Iluzia s-a destrămat rapid, câteva luni s-au redus la câteva ore în care am înţeles că idealizasem ceva ce nu există. Toma, cred că ai dreptate, pe on-line, oamenii se transformă!”

În bine sau în rău am adăugat eu când am terminat conversaţia. Puştoica are 17 ani, dar nu-i proastă, a avut însă o slăbiciune, nu prea găsea parteneri de conversaţie care să-i satisfacă anumite nevoi. Din ce am înţeles ei discută şi astăzi dar doar pe on-line, mult mai soft şi mai puţin decât înainte să se cunoască. De ce v-am povestit acest mic pasaj dintr-o conversaţie recentă? Exceptând faptul că pe on-line poţi da de toţi onaniştii, ciudaţii, criminalii etc. pe on-line îţi poţi sfărâma anumite vise. Nu am înţeles cum funcţionează astfel de relaţii. Da, citeşti un text, da, trimiţi o poză, da poate ajungi şi la sexting (nu faceţi ochii aşa mari că trăim în secolul vitezei), dar cum să ai o relaţie fără să vezi omul cu care o ai? Virtual este egal cu nu există, conform DEX,.

Pe vremea mea (urăsc această formulare) era o adevărată placere să socializezi. Cum să stai în casă? Cum să stai pe telefon în club? (bine, noi aveam cărămizi, dar înţelegeţi ideea). Cum să nu te sărute de noapte bună? Cum să nu te vadă mergând mândră şi plină de tine pe stradă? Unde mai este farmecul de altă dată? Mă sim bătrână, dar chiar nu înţeleg! E cool şi cu telefonul în caz de urgenţe sau distanţe prea mari, dar „where the F*** is the real love people”? Iubirea presupune priviri adânci şi fără sunet, sărutări furate seară când al tău tată urlă că ai întârziat 5 min şi te ştie tot cartierul. Iubirea presupune experienţa atingerilor….mă refer aici la ţinutul de mână 🙂 , preupune limbajul corporal al fiecăruia, preupune sunetul unui zâmbet şi o privire pasageră pe care nu ştii dacă a observat-o sau nu. Cum Dumnezeu să faci toate astea pe on-line. Numiţi-mă de modă veche dar pe asta chiar nu o înţeleg.

Oamenii pe on-line, din ce am văzut eu sunt cu totul şi cu totul alte persoanje decât sunt în realiate. Unii spun că pe on-line sunt doar măşti false. Eu am observat, că pe on-line sunt ceea ce nu pot fi în realitate. Puştoaica mi-a dat voie să privesc câteva texte, tipul era foarte romantic, cald şi chiar aveau conversaţii destul de profunde uneori, dar se puteau vedea şi alte lucuri pe care la o vârsta aşa fragedă nu le poţi vedea. Experienţa se câştigă live nu virtual, iar din experienţă i-am spus de câteva ori să fie atentă că individul pare cam dubios, iar instinctul meu s-a dovedit infailibil 🙂 în realitate nu a putut fi aşa cum îl idealiza ea. Poate acolo, în siguranţa oferită de intimitatea propriului telefon, a putut experimenta şi acea latură mai soft. Am multe astfel de poveşti, unele cu varianta inversă (în viaţa de zi cu zi personajul era un fel de îngeraş, pe on-line era dracul gol, un adevărat prădător) la început a fost surprinzător să constat astfel de schimbări, apoi m-am obişnuit. Pe on-line chiar dacă nu pare, mulţi îşi creează Avatari care să le satisfacă cele mai ascunse pulsiuni. Este interesant să studiezi astfel de comportamente, mai ales când cunoşti persoanele în discuţie.

În principiu când eşti pe chat ţine minte o chestie: citeşti cu vocea ta interioară, pierzi din mesaj pentru că nu ai elemente de bază (cum ar fi tonalitatea vocii sau limbajul corporal), aşa că evită să-ţi faci iluzii mai ales dacă nu cunoşti interlocutorul şi când îl cunoşti e ciudat crede-mă 🙂 . Observi câte lucruri îţi poate spune din taste, lucruri pe care nu le v-a spune nicioadată din vorbe. Pentru unii chiar poate fi o formă de terapie dar pentru domnişoara a cărei poveste v-am spus-o a fost o dependenţă, una care putea să scape iremediabil de sub control.

Iubirea dragii mei cititori mai tineri, nu este dependenţă. „Se supăra când nu-i răspuneam la texte, asta trebuia să-mi spună ceva,doar că mie îmi părea romantic” , probabil aşa părea sau probabil că uneori pe on-line elementele sale nasrcisiste ieşeau la iveală 🙂 . Viaţa pe reţelele sociale este foarte alertă, parcă jungla se poate observa mai uşor. Pradă şi prădători, iar aici nu mă refer doar la amorul adolescentin. Faţă în faţă putem identifica mai uşor oamenii toxici, sistemul nostru de alarme ne anunţă că ceva este aiurea….mă întreb ce te poate anunţa pe on-line 🙂 „alooo vezi că bobiţă ăsta te poate răni” sau „alooo tanti asta vinde gogoşi la kg vezi să nu faci diabet”. Înţeleg fascinaţia pentru tehnologie şi pentru ce poţi face cu ea. Am mutat comerţul pe virtual, am mutat viaţa socială, am mutat jobul dar să mutăm şi iubirea pe 0 şi 1 parcă nu-i o ideea aşa bună. Oamenii au nevoie de atingere, au nevoie de sunete, au nevoie de stimuli REALI, restul e doar o poveste spusă de cei care nu mai pot face faţă în viaţa de zi cu zi.

Ideal ar fi să folosiţi reţelele sociale ca pe o unealtă. E foarte interesant cum au revoluţionat comunicarea, dar de aici şi până a te muta de tot pe on-line e cale lungă, cel puţin pentru generaţia mea, generaţia mai tânăra nu vede viaţa chiar aşa. Eu rămân la opinia mea totuşi, pe on-line poţi face multe dar nu poţi pune bazele unei poveşti de amor, poţi cel mult să compensezi ceea ce nu ai sau nu poţi satisface altfel. Aşadar dragii mei TRĂIŢI! VIAŢA chiar e mişto să o respiri şi să o simţi live.

Cu drag Toma din vacanţă 🙂

P.S text mai scurt că e totuşi vacanţă