Să fie un an de zile, un an de zile în care m-am tot jucat cu mediul virtual. Pe măsură ce avansez în acest joc devin din ce în ce mai înspăimântată de uşurinţa cu care poţi ajunge să influenţezi grupuri de oameni. Este prea simplu. Refuz să cred că este aşa de simplu. Negarea aceasta a fost cea care m-a influenţat în momentul în care m-am decis să testez pe „propria piele” anumite teorii care ţin mai mult sau mai puţin de conspiraţii. Încă refuz să cred că oamenii sunt atât de creduli, cu toate acestea rămân ca la dentist cu fiecare postare capabilă să-mi confirme cât de uşor pot fi nu doar influenţaţi oamenii ci efectiv programaţi. Vrei notorietate? Dacă nu existişti on-line, nu existişti iar cu cirumstanţele potrivite nu doar că poţi exista pe on-line dar poţi fi venerat mai ceva ca Zeus de grecii antici.

Spre deosebire de interacţiunile face2face, mediul on-line îţi permite mult mai multe „trucuri”. Practic nu ai cum să cunoşti emoţiile sau intenţiile celui care postează. Dacă o tanti dintr-o bucătărie poate ajunge să devină un factor de influenţă în faţa celor cu care interacţionează on-line este grav, este chiar terifiant. Dacă în absenţa unui buget şi a unei echipe poţi face multe pe on-line, chiar foarte multe, mă întreb ce poţi face cu o echipa de profesionişti, resurse şi tehnologie. De ce sunt aşa oripilată? Pentru că de trei zile încerc ceva şi trebuie să recunosc că acel ceva este la limita eticii şi moralului. Evenimentele din ultima vreme din ţară, m-au ajutat să testez câteva lucruri. De la forma de „autoritate” care emite o „informaţie” şi până la reacţiile pe care le creează un clip controversat nimic nu este greu. Pe această cale vreau să-mi cer scuze în faţa celora care au ajuns să-mi citească postările de ieri şi alaltăieri şi care, chiar dacă eu am spus mereu ce fac pe on-line, poate nu au mereu atenţia direcţionată spre acţiunile mele.

Să începem cu începutul. Acum două zile am intrat în posesia unui clip video. Clipul era în acord cu tematica naţională: oamenii cu probleme psihice care pot prezenta un pericol atât pentru ei cât şi pentru cei din jurul lor. Am pus clipul pe on-line. Postarea a fost făcută cu ceea ce unii numesc clickbait. Desigur că a funcţionat şi vizualizările sunt cu aproximativ 30% mai mare faţă de vizualizările pe care le am în mod obişnuit cu un clip. Nu doar că efectul s-a putut observa „cu ochiul liber” dar clipul a fost preluat rapid de „jurnaliştii” locali sub forma unei „ştiri”. Intresant de privit nu a fost doar modul de redactare al ştirii ci şi cum responsabilitatea era într-un fel sau altul pasată sursei necunoscute. Adică „blogăriţei locale” adică mie. Vă spun sincer că nu există o influenţă personală asupra acţiunilor mele sau poate există dar este mult prea mică. Acel clip dacă ar fi fost preluat de oricine altcineva aş fi avut exact aceiaşi reacţie aş fi scris despre oricine acest articol, eu nu scriu despre oameni ci mă orientez să scriu detaşat despre fenomene. Cum mă să nu ai dorinţa să dicuţi cu cel de la care preiei o informaţie? Aceste întrebări sunt simple şi banale. Eu le pun la un nivel micro şi între limitele pe care le pot controla, mă întreb cum funcţionează la nivel macro.

Reţeta de on-line este simplă: un om carismatic care „cucereşte” prin stilul său „autentic” audienţa. Ceva elemente din sfera narcisismului, ceva elemente de la actori, ceva poze de calitate, un pic de controversă, un pic de umor, limbaj colorat şi tadada într-un an devii rapid un fel de factor de influenţă. Nu contează că tu eşti un mare dobitoc. În mediul on-line poţi da iluzia cunoaşterii fără mari eforturi. Ideea este să ştii cum funcţionează nişte cuvinte „cheie” şi cum funcţionează emoţiile atunci când există un eveniment important la nivel local sau naţional. Nu-i uşor….la început dar pe măsură ce avansezi este din ce în ce mai simplu. Nimeni nu mă întreabă nimic, nimeni nu îmi cere explicaţii. Este trist, dacă la începutul „aventurii” mele on-line mai existau persoane care aveau dubii cu privire la anumite lucruri, astăzi nu mai primesc nici un comentariu care să-mi conteste anumite informaţii. Partea urâtă este că încep să primesc din ce în ce mai multă atenţie, mai multe butoate de like şi mai multe distribuiri. Ieri am postat o pseudo-aberaţie despre un comportament criminal. Adică eu, un consilier în educaţie (aşa cum mă cunosc cei mai mulţi dintre voi) s-a dat cu părerea despre sănătatea psihică a unui om, bazându-şi deducţiile doar pe un clip. Practic am spus că tanati care a ucis la metrou este psihopată. Înainte să fac asta am tot întrebat în stânga şi în dreapta, am observat spre ce înclină oamenii să spună, chiar şi cei mai profii dintre cei pe care îi cunosc. Am făcut postarea care avea toate elementele: caz controversat, atenţia publică, starea emoţională a publicului, o pseudo-etică şi o pseudo formă de autoritate, adică eu. Când am ajuns o psudo formă de autoritate? În ultimul an dar nu mă întrebaţi de ce. Ştiu cum dar de ce-ul este încă o ceaţă pentru mine.

Acum să lămurim nişte lucruri pentru că pe mine m-a îngrozit lipsa de informaţii de care suferim. În primul rând un consilier în educaţie cu toate specializările lui nu are cum să pună un diagnostic. La fel cum nici un profesor, învăţător sau educator nu poate să facă asta. Există şi psihologi care nu au specializare în acest sens şi care la fel nu au voie să pună diagnostic, părerea mea este că cel puţin pedagogii ar trebui să se abţină de la astfel de idei. Este foarte periculos să vorbeşti în necunoştinţă de cauză şi chiar dacă la prima vedere argumentele mele aduse în favoare ideii că tanti de la metrou era psihopată par pertinente nu sunt. Un clip de două minute este insuficient pentru a deduce starea de sănătate psihică a cuiva. La fel şi câteva elemente de comportament. Am dezbătut cazul cu multe persoane şi varianta unui episod psihotic este la fel de plauzibilă. Se pare însă că argumentele nu contează atunci când omul are o părere formată şi îşi întăreşte acea părere prin like sau distribuie. Frica este o minunată unealtă cu care poţi nu doar influenţezi ci efectiv manipulezi comportamentele umane. Părerile despre sănătatea psihică se dau prea uşor, mult prea uşor şi sunt validate de oameni care efectiv nu au cum să valideze un diagnostic. La finalul comentariilor am precizat că există şi o altă variantă şi faptul că mă pot însela crunt…..nu am mai avut reacţii. Practic opinia era deja formată!!!

Despre faptul că la nivel naţional se petrece o tragedie mult mai gravă decât crima de la metrou, discută prea puţină lume. Atenţia este captată rapid de senzaţional şi este proagată rapid de toate „blogurile” de ştiri cu sau fără clickbait. De ce nu mai este nevoie de clickbait? Pentru că astăzi este suficient să scrii în titlul articolului „metrou” şi poc multă lumea face clik pe postare. Desigur că fapta de la metrou este tristă şi chiar înspăimântătoare la prima vedere dar este mai terifiant să aflu că noile legi îmi vor îngrădi crunt libertăţile şi siguranţa. Pâine şi circ, funcţionează la nivel micro mă întreb cum este la nivel macro. Oameni frumoşi, intrenetul a fost construit în primă fază pentru a ajuta populaţia globului dar, fiinţa umană şi-a dorit mereu să controleze alte fiinţe umane! Nu este doar control este efectiv programare sau mai bine spus folosirea unor programe vechi pentru a genera comportamentele de care este nevoie. Cu toţii rezonăm în faţa unui om pe care îl condierăm superior sau pe care îl vedem ca fiind o formă de autoritate. Cu cât validăm mai mult un om la acel nivel cu atât el ne poate influenţa mai mult. La fel şi cu orice altă entitate. Cu cât validăm mai tare un canal de ştiri cu atât le validăm şi informaţiile. Pe mine mă îngrozeşte cum oamenii folosesc cuvântul „nebun” sau psihopat sau sănătate psihică. Pentru un diagnostic este nevoie de foarte multe cunoştinţe, de experienţă şi chiar de analize biologie. La fel se petrece şi cu diagnosticul de prin şcoli şi grădiniţe. Închipuiţi-vă că eu pot influenţa fărăr probleme din câteva cuvinte o postare on-lie acum gândiţi-că câtă influenţă are o educatoare sau o profesoară asupra dumneavoastră când spune asta. Mecanismele de procesare ale informaţiei sunt similare.

Ieri postarea mea nu doar că a fost validată, nu doar că am fost felicitată de oameni pentru o aşa „măreaţă” viziune dar nimeni nu mi-a cerut mai multe argumente. „Nu am citi alte ştiri am văzut doar un clip”. Păi bine măi doamna Toma cum rahat ai dedus matale dintr-un clip aşa chestii? Posibil să fie şi ca tine dar pe ce gm îţi bazezi afirmaţiile? Desigur că dacă nu ai cunoştinţe opinia ţi-o formezi din ce vezi prin serialele tv sau din ce auzi de la unul şi de la altul. Este teribil, este periculos şi nu este benefic să puneţi diagnostic nimănui! Există suficient de multe argumente şi în favoarea unei psihioze. Informaţiile din media sunt puţine şi cele mai multe induc o anumită stare pentru că nu pare scrise de jurnalişti par scrise de scenarişti ceea ce ar trebui să dea de gândit măcar unora dacă nu tuturor. Panică în primul rând. Să vezi o poză la metrou cu oameni în linie…..dureros. Predicţie: în trei săptămâni comportamentul dispare, oamenii vor uita….până data viitoare dar de această dată subiectul şi-a atins scopul. Atenţia oamenilor se poate muta rapid către un topic. Mie cel puţin, mi-au comentat oameni care nu mi-au comentat niciodată, mi-au dat like persoane despre care eu cred că au câte ceva între urechi. Între timp am făcut o postare şi despre legea despre care se tot discută. A făcut fix pix. Tanti de la metrou în schimb şi clipul cu individul care se afla într-o stare destul de ciudată, mi-au făcut audienţă mai mult decât mi-aş fi dorit. Încerc să limitez postările, fac postări la ore dubioase….tot funcţionează. Nu are legătură cu ore ci cu altceva.

Efectele reţelelor sociale sunt crunte. Desigur că pot fi folosite şi productiv doar că puţini fac asta. Am postat şi despre chestii educative dar în conjuncturile on-line de ieri traficul lor era aproape de zero. Nu exagerez cu nimic şi îmi bazez de această dată afirmaţiile pe multe ss-uri. Ieri am vrut să şterg inclusiv acea postare cu ideile mele cretine despre un subiect care mă depăşeşte să fiu sinceră, nu cu mult dar cu suficient cât să nu am o părere care merită să fie validată. Ce trebuia să facă cineva care citeşte o chestie, păi în primă fază să vadă cine o emite. Cine eşti tu tanti de te dai cu părerea? Acum este simplu să-mi pun o polologhie la cv. Eu aberez şi în somn. Nimeni nu mi-a cerut diploma, nimeni nu m-a întrebat cine a emis-o sau de ce. Tanti de la Explore face tot felul de chestii dubioase la nivel de etică cel puţin. Nimeni nu-mi mai contestă statul. Ce-i drept mi-am luat diplomele pe corect, cum s-ar zice dar am şi diplome pe care le-am luat fluierând.

Am cel mai scump tapet dacă îl pun pe pereţii cabinetului. Pot profita oricând de inocenţa sau credulitatea oamenilor. Asta mă sperie. De un an de zile am observat şi efecte la nivel de personal. Momente în care creierul meu o ia razna efectiv. Oricât de tare încerc să-l controlez eu pe el uneori mă controlează el pe mine. Ca efect secundar şi experimentat pe propria piele vă pot spune că inclusiv atenţia mi-a fost afectată chiar dacă total contrar imaginii principale, eu nu folosesc mediul on-line aşa mult pe cât pare. Am avut momente în care butonul de like mă manipula maxim, îmi placea să văd cum primesc inimioare chestii vrăjeli şi nu mereu mi-a fost uşor să mă detaşez de sistemul de recompense. Acest articol este un mare semn de exclamare şi un avertisment pe care fiecare îl poate lua sau nu în considerare. Vedetismul on-line se câştigă uşor şi fără multă muncă. Partea de rahat este că îţi aduce notorietate şi pe off-line. Peste noapte, sau mă rog peste câteva nopţi te trezeşti cu o responsabilitate imensă pe umeri. Asta dacă vrei să o conştientizezi. Am încercat mereu să dau un plus valoare pe on-line dar scopul principal nu a fost şi nu este să fiu vedetă. Atenţia este obositoare la fel şi responsabiliatea pe care sincer nu vreau să mi-o asum. În conextul politic actual, cazul de la metrou este o minunată distragere de atenţie. Puţin o sesizează, cei mai mulţi doar execută un program.

Pot spune orice pe on-line atâta timp cât pot face ceea ce spun eu să pară credibil. Pot colecta, pot stoca şi pot face predicţii de comportament la nivelul persoanelor care ajung să interacţioneze cu mine. Nu sunt expertă dar nici mult nu mai am. On-line-ul dă dependenţă, influenţează şi dacă ar influenţa benefic ar fi bine dar nu se petrecea asta. Vei primi în news exact ce cauţi şi exact ce trebuie atâta timp cât eşti activ pe on-line. Pozezi într-un anume fel şi ai ceva calitate pe conţinut nimeni nu o să te întrebe nimic. Strategiile nu costă dar cercetările în domeniu sunt foarte costisitoare cu toate acestea reţelele rămân cel mai minunat habitat în care poţi studia comportamentul uman. Crede şi nu cerceta. Eu zic să nu mă crezi. Eu zic să cercetezi. Să ai gândire critică, să te distanţezi de emoţiile personale şi să gândeşti la rece. Copiii, adolescenţii, folosesc mult mai mult decât mine reţeaua. Ce găsesc prin postările lor mă sperie. De la like la postări cu tot felul de agresiuni şi violenţe până la ador la tot felul de deviaţii sexuale. Nimic nu este off limits. Părinţii nu mai sunt în controlul educaţiei. Cea mai mare parte dintre părinţi fie nu are habar de impacutul reţeleor fie sunt ei îşişi captaţi şi influenţaţi.

Mă opresc aici cu toate că aş mai avea multe de adăugat dar iar am scris un articol lung şi aparent oamenii nu-şi mai pot ţine atenţia focusată o activitate prea mult. Ca idee nu tot ceea ce îţi face plăcere este şi benefic. Ca idee, studiul din cărţi este singurul care te poate învăţa să legi informaţiile, ca idee studiul de tip „old school” este singurul care îţi poate chiar dezvolta gândirea critică chiar şi cu privire la propropriul comportament. Ce fac eu este la limita eticii. Efectul negativ s-a produs deja atunci când am postat ieri. Şansele ca toţi cei care au citit postarea mea ieri să citească acest articol până la capăt sunt mici. Poate fără dovezi nu credeţi dar eu am dovezi. Am o zi întreagă de dovezi şi acum vă spun exact ceea ce am făcut. Merit să fiu înjurată? În mod cert da. On-line-ul nu este mereu ceea ce pare dar imaginea din on-line poate fi manipulată mult, mult prea uşor. Un sfat simplu şi util: folosiţi tehnologia cu simţul răspunerii, înţelegeţi că marea parte dintre informaţiile pe care le primiţi sunt doar balastru, înţelegeţi că educaţia nu se face pe on-line oricât de multe bune intenţii există. Mesajele, postările chiar şi articolele mele îşi pierd mult din consistenţă în mediul virtual. Este greu să crezi că cineva te poate răni din spatele ecranului chiar şi fără intenţie când tu eşti în siguranţă în fotoliul din sufragerie şi nu în junglă……dar eşti în jungă! Dacă nu credeai că poţi fi influenţat sau manipulat, mai gândeşte-te! Dacă o casnică fără prea multă şcoală poate face asta….deschide bine ochii dar mai bine deschide minte, gândirea critică şi abilităţile de analiză!!!! Dacă acest articol pune măcar un om pe gânduri atunci mi-am atins scopul final al lecţiei.

Cu deosebit rescpect şi scuzele de rigoare Toma Ana

PHOTO: „Inima Muntelui” credit Marcel Horneţ locaţie Peştera Ialomiţei

P.S eu nu voi ieşi niciodată în stradă, nu mă consider „un soldat” de linia întâi consider că fac ce pot şi ce ştiu mai bine şi pro bono încerc să găsesc cele mai creative metode de a distrubui o informaţie de calitate cu tot ce este necesar să fie adus pentru a susţine acea informaţie.

Data articolululi: 16.12.2017 puteţi verifica singuri postările de ieri pe care m-am hotărât să nu le şterg  nu de alta dar poate data viitoare vă gândiţi un pic înainte să faceţi o postare să circule. Pentru cazul de la metrou, aştept cu interes profesional experitzele psihiatrilor . Cu privire la legile despre care ar trebui să se discute aştept cu gorază deznodământul