Stres, nervi, draci, voiam să scriu alt articol astăzi! Ar fi păcat! Orice părinte cred că păţeşte chestii similare, iar reacţiile sunt pe măsură! Aşadar să începem:

Ora 6:00, astăzi am avut o jumătate de oră de somn extra. Cel mic nu are grădi (minunat, nu?) iar cel mare a intrat cu o oră mai târziu (nu face religie-altă poveste, data viitoare). Mă trezesc, cu astenia în plină desfăşurare, practic sunt somnoroasă şi ursuză. Îmi beau cafeaua, facem micul dejun, ne pregătim să începem ziua. Afară iar nor. Minunat!

-Alex, ţi-ai pus mâncarea? tonalitatea mea este conformă cu distanţa (practic ţip din bucătărie sperând să propag sunetul până în camera copilului).

-Da! se aud cele două litere înfundate. Îmi iau geaca pe mine, fără să renunţ la ţinuta de casă, că de, merg cu maşina şi nu se vede :). Cu vocea la fel de bine angrenată, mai dau o directivă:

-După ce te îmbraci , SĂ ÎŢI IEI GHIOZDANUL  şi să te urci în maşină! Era ora 8:30, mă uit la ceas şi mă mândresc cât de punctuală sunt. Îl las pe cel mic în grija tatălui meu şi mă îndrept spre maşină. Alex era deja în spate cu centura pusă. Mă uit că am uitat să dau drumul la căldură (printre gânduri scap o înjurătură şi mă gândesc că sunt tare nesuferită astăzi). Dau drumul la căldură, pornesc radioul, copilul liniştit în spate. Noi până la şcoală facem cam 20-25 de minute în funcţie de trafic. Atenţia mea era în trafic, dar mintea începuse să „croşeteze” . Practic încep un dialog intern care sună cam aşa: „ok, trebuie să dau câteva telefoane, să răspun la câteva mail-uri, să scriu nemernicirea aia de articol ….la care mă tot gândesc de o săptămână. Astăzi e 15 martie, 16 ani de când eu şi soţul meu suntem împreună. Şi el nu e acasă. Ce „drăguţ” prima dată în 16 ani când nu e acasă. FMM! (mai scap câteva înjurături, dar nu le mai scriem :)). Aoleu! Am uitat să fac transferul şi plăţile! FMM! Cât e ceasul? Am timp! ” mai croştez eu aşa un pic. Mă uit în faţă, eram la 3 km de şcoală! „La fix” mă gândesc…..sau nu, din spate kinderul cu o voce ştearsă:

-Mătule…..brusc, recunosc vocea, deja mă încordasem!

-Da…Alex…vocea mea era liniştea dinaintea furtunii.

–Mi-am uitat ghiozdanul acasă!!! apoi, copilul, care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu şi căruia îi spusesem de ieri „mamai are o stare nasoală, te rog….hai să nu ne certăm zilele acestea!”, ia poziţia mutului.

„FMM mamă!!!!” mintea mea şi-a schimbat direcţia, mahalaua din capul meu….nu o reproducem! Ok?

Mă uit atentă unde să întorc, mă gândeam să îl trimit fără ghiozdan (atât pot fi de cretină uneori). Eram pe linia continuuă. Merg mai în faţă şi întorc totuşi regulamentar, încurcând oarecum traficul. Mintea continuua să facă apel la toţi sfinţii din calendar, pe care îi rugam să coboare unul câte unul….pe buze se rostogoleşte însă „teoria chibritului”:

-Pe bune Alex?! Ţi-ai utat ghiozndanul? (primul cretinism care îmi iese din gură, doar îmi spusese asta) Căpiatule! (al doilea cretinism)! Dacă era vorba de lego, pe alea nu le uiţi! (al treilea cretinism).

-Mă simt vinovat! atunci îmi dau seama că sunt prea dură, scad vocea dar nu mă pot abţine.

-Păi eşti vinovat! „Fuck, asta cum a ieşit? Sunt cea mai cretină mama din lume, eu ar trebui să ştiu mai bine, WTF is wrong with me today? Reacţii de 3 lei, în definitiv eu sunt mai căpiată decât el. Dacă mă uitam în spate, vedeam că nu are ghizdanul. Dar el are mereu ghiozdanul…..” iar automorala continuuă. Dau muzica mai tare şi îl rog să mă lase să mă calmez pentru că spun numai idioţenii. Ajung acasă. Doamna care ne face curat îmi aruncă practic din mers ghiozdanul. Apropo, poarta era blocată de un individ care parcase aiurea. Mă urc în maşină, linişte. Merg în spatele unui camion cu mintea activă pe postul „mahala”. Nu spun nimic. La rondul de la intrare în Ploieşti, tirurile erau blocate. Apoi pe şoseaua Vestului, unde nu merg semafoarele, şoferii ocoleau şi o „lucrare” părăsită de edilii mult prea ocupaţi. „FMM!!!” e doar o mostră de gând. Cum Murpy are mereu dreptate, la intrarea spre şcoală, un începător blocase intersecţia. Sfinţii din calendar, îmi ţineau companie. Parchez, scot „inculpatul” din maşină. Îl iau în braţe:

-Moştenire de la mine….sunt mai căpiată decât tine! Hai că vorbim acasă! Merci, mi-ai dat o idee de articol! Copilul râde şi mă ia în braţe. Am orgoliul profesional rănit, mama din mine căpiată, femeia din mine revoltată şi omul din mine care se uită atent la şcena ce se derulează rapid.

-Tare! Eu sunt un fel de inspirţiune! Mă amuz, dar văd că poarta elevilor este închisă. Fuge pe la intrarea profesorilor (unde există o sonerie tare stridentă). Înjur printre dinţi „mişto copilul doamnei Toma a întârziat că şi-a uitat ghiozdanul! ¤#/&&&(&%%¤##)&&%¤#” . Mă urc în maşină, unde….Şeful era la butoane. Ghici ce melodie : ANTIEXEMPLU! Ascult în linişte, aprind şi viciul. Apoi începe morala selectă asupra propiei persoane: „măi doamna Toma, WTF? Păi aşa se face? Dacă trebuia să pleci la un job unde aveai un dobitoc care nu suportă întârziaţii? Dacă nu aveai rata plătită la bancă? Dacă, aveai restanţe la întreţinere? Dacă, dacă, dacă? Tu, stimată doamnă, trebuia să ştii mai bine cum să gestionezi situaţia! Ce doamnă, tu nu uiţi? Ba da! Ieri ţi-ai uitat portofelul pe tejghea! FMM de treabă! Şi ce dacă a întârziat! Uită-te la ceas, doar 8 minute! Ai mers ca o disperată! Unde te grăbeai? Aşa şi ce dacă a intrat pe la profi? ” Concluzionez că am exagerat, ajung acasă cu o stare cam urâtă şi un sentiment de vinovăţie. Deschid uşa. Doamna care mă ajută în casă calcă rufe (vinovăţia la cote maxime, nici grija asta nu o am). Intru în bucătărie, după ce observ că cel mic se spăla pe dinţi….cu degetul, „că e mai distractiv aşa”. Mă gândesc iar, cât de tâmpită pot fi uneori. Intru în bucătărie unde tata („dădacul de serviciu”) făcea mâncare. Observ şi că socrul meu venise să facă „treburile de primăvară” prin curte. Iar, vinovăţie maximă. Mai că mă buşea plânsul. Apoi de lângă oala de mâncare tata începe:

–Ai UITAT GHIZDANUL copilului acasă, te-am sunat, dar….ca niciodată nu aveai telefonul cu tine. Eşti o căpiată! Râdea…..apoi brusc mă loveşte „FMM! pe asta n-am văzut-o! Critica perpetuată! M-am straduit toată viaţa să îmi scot din comportament chestii pe care credeam că le am de la mama….şi ele erau de la tata. Din categoria, cum să ţi-o furi cu stil!”. Mă pun la calculator. Ştiu că aveam altă temă în minte, dar ….parcă povestea din această dimineaţă e mai cu tâlc. Copii mei vor avea nevoie de un psiholog tare isteţ 🙂 fmm, am eu o soluţie, îi scriu o anamneză în detaliu, pentru că faptic ştiu ce greşesc……teoria e la ea acasă, cu practica e mai greu….fmm de practică!! Have fun today people! Eu am început bine!

Cu nervi, draci şi stres defulate printre litere v-am scris plină de „inspiraţiune”

Doamna Toma….care a uitat ghiozdanul acasă…. fmm de ghiozdan!

Photo credit: Ovidiu Cristea