Mda, acest site acum mult timp, adică acum aproximativ 2 ani, trebuia să conţină şi ceva materiale despre filme sau cărţi, cu evaluare din perspective mai mult sau mai puţin educative. Cum personalitatea mea nu-mi permite să fac lucrurile ca la carte sau după o strategie clară şi bine punctată, am mai luat-o şi pe arătură. Acum cu amabilitatea voastră, vă rog s-mi permiteţi o mini-recenzie de „film”. Adică, dacă pe mine m-au chinuit copiii mei, zic să nu vă chinuie şi pe voi 🙂 dar dacă sunteţi masochişti, o să evit să dau multe „şpoilăre” . O să fie cam complicat, pentru că firul poveştii este lamentabil dar …..cred că mă descurc să vorbesc mai pe lângă subiect 🙂

Dacă sunteţi părinţi în mod cert cunoşteţi conceptul de LEGO. Bine, există şi adulţi care nu au depăşit anumite faze de dezvoltare, dar asta este altă poveste 🙂 . Jocul de LEGO, este în speţă o jucărie „spartă” în chestiile alea mici pe care tu trebuie să le asamblezi în speranţa că nu vei rămâne cu piese „suplimentare”.  Costă o gălăgie de bani şi dacă nu le achiziţionezi, auzi de la al tău copil, foarte bine crescut 🙂 o replică menită să-ţi dea cu toată educaţia în freză „cum nu-mi cumperi LEGO? Doar ştii că-mi dezvoltă creativitatea şi inteligenţa!”. Mda, am crescut un şantajist, care abia aşteaptă să-mi folosească propriile concepte împotriva mea. Cum nu este suficient să urlii pe muteşte noaptea la ora 3 când calci pe o săbiuţă înfiptă în covor sau poate pe o floricică din aia cu multe colţuri, minunaţii oameni ( minunaţi zic fgm) care fac marketing-ul acestor produse, s-au gândit să dea viaţă micilor monstruleţi. Astfel ajungi să ai coşmaruri cu omuleţi de plastic şi tot felul de bubuieli în oraşul Lego City. Parcă aşa se numeşte.

Practic, filmul are un fir epic destul de banal, cu o echipă de ninja ce doreşte să salveze oraşul de un rău-făcător care nu are altă trebă decât să distrugă oraşul, doar că nu reuşeşte. Chestia e simplă, un nene negru (ce altă culore putea să aibe lol) cu o pereche de braţe în plus atacă oraşul (să vezi acolo explicaţie despre braţele în plus) şi este mereu oprit de mica echipa ninja (care sunt acei omuleţi pe care tu îi găseşti prin toată casa şi pe care dai probabil jumătate din salariul minim pe economie). Partea interesesantă apare când Gramadon (bad guy) află că unul dintre cei 5, adică Ninja Verde, era fiul său (fiu care în viaţa de zi cu zi este blamat social pentru că tatăl său e un mare cretin). Adică un fel de Star Wars reinterpretat 🙂 într-o manieră foarte …..foarte tristă. Toate aventurile micilor ninja sunt povestite, de Jackie Chan, că de, cine era mai potrivit să povestească poveşti cu ninja 🙂 . Soţul meu a avut şi o dispută cu micul meu junior pe ideea prost expusă în film. Practic au dezbătut Ninja vs Samurai. Unii fiind un fel de asasini plătiţi, iar ceilalţi un fel de super-eroi care funcţionau în baza unui cod specific al Onoarei. Nu intru în amănunte, pentru că al meu copil s-a contrat câteva zile cu al său tată pe acest subiect…..pentru că în aceste minunate desene, din ce am înţeles eu anumite idei, sunt prost, dar foarte prost expuse. Ok, trecem peste 🙂 .

Acţiunea este tare simplă, practic cei 5 ninja şi roboţii lor ajung să fie învinşi de Gramadon, pentru că până la un anumit moment erau Ninja doar cu numele 🙂 Adică aveau nevoie de roboţi să se dueleze cu tipul cel rău. Exista şi Maestrul (good guy ) care îi antrena pe ninja şi care le explica celor mici că fiecare are o putere deosebită pe care este necesar să ajungă să o controleze. Pământ, Apă, Foc, Vânt şi…..şi Verde. Adică unul era Verde. Săracul Ninja Verde era foarte supărat că nu avea şi el puteri, Maestrul l-a lămurit şi nu prea „există puteri care nu se pot vedea”. Ok, dacă nu ai văzut Captain Planet nu ştii ce putere lipsea 🙂 . După ce au rămas fără roboţi, pentru că da, Garmadon avea şi el ceva „schiluri” de producţie roboţi, pentru că da, dacă al tău copil vrea să pună în scenă lupta, să nu cumva să coste mai puţin de 1000 de lei. Deci după înfrângerea roboţilor, micii ninja pleacă în căutarea unei arme capabile să îl înfrângă pe Garmadon şi piscica distrugătoare (ok, era o pisică care se juca prin oraş). Pe drum, Maestrul se duelează cu fratele său cel rău (nu ştiu de ce toţi sunt neamuri trecem peste) şi este oarecum învins, astfel micii ninja rămân singuri. Bine, nu ştiu ce a fost în capul scenariştilor dar fără prea multe explicaţii Garmadon preia frâiele expediţiei şi începe să dezvolte o relaţie cu fiul său, al cărui nume îl pronunţă prost pe toată durata filmului. Echipa de plastic se aventurează într-o pădure şi într-o pseudo-călătorie a eroului. Aici am adormit, nu râdeţi dar îmi era somn. Spre deosebire de alte filme însă, la asta nu poţi dormi mult, pentru că eu m-am trezit în bubuieli şi explozii. Sunetul filmului este foarte strident btw. M-am terzit când micul echipaj ajunsese la un castel, care ce să vezi…..era casa parintească a lui Garmadon şi a Maestrului. Acolo Ninja Verde observă poze cu mama sa şi Garmadon, iar tatăl începe o poveste lacrimogenă despre cât de mult o iubea el pe mama micului Ninja. Cum au luptat ei, cum a cunoscut-o şi cum s-a născut micul Ninja (chiar, cum s-o fi născut micul Ninja Verde şi din lego, lol, ce întrebări tâmpite pun). Practic individul încerca să găsească un teren comun cu fiul său pe care îl abadonase la o vârstă foarte mică. „Mama ta a decis că îţi este mai bine fără mine” sau „Puteam să mă schimb dar nu am vrut”. V-am spus, clişeul specific. Dacă la astfel de filme mergi cu copii care au experienţe similare……ce să zic, la final de film rişti să fii bombardat/ă cu tot felul de întrebări la care este probabil să nu ai răspunsuri. „Mami, dar de ce l-a iubit mama lui Ninja Verde pe Garmadon dacă era rău?” . Mişto întrebare, pe care copilul meu nu a ratat-o. „De proastă mami!” bine răspunsul meu era doar la mine în cap, i-am explicat doar că „unori când suntem tineri, nu facem cele mai inspirate alegeri” 🙂 .

Filmul mai continuuă un pic, doar că eu eram atentă la copilul meu cel mic care deja îşi pierduse răbdarea. Se plimba ca Vodă prin lobodă, cu jucăria după el prin toată sala de cinema. „Mami mergem?” . „Mami, te rog un pic de răbdare, Alex vrea să vadă finalul”. Ok şi eu voiam finalul acestei torturi. Soţul meu se trezise şi el şi aşteptam THE END ul. Nu mai venea, nu mai venea vă spun! Dar veneau aluzii „io pe ăsta nu-l am” sau „robotul ăsta e la reducere!”. Fă Toma buget pentru creativitatea copilului, ok……salariul pe o lună! Filmul se termină…. într-un final cu cei 5 ninja care-şi descoperă puterile interioare şi care nu mai au nevoeie de roboţi. Eu tâmpită :”uite iub, nu mai cumpărăm roboţii, că au superputeri şi n-au nevoie de roboţi!” Ok, sunt o ordinară! Să vă spun ce faţă a pus micul meu îngeraş? Mă abţin 🙂 îmi fugea un gând rapid „ok bobiţă, eşti tu smart dar mai ai de mâncat!” muhahaha. La final, toată lumea avea puteri mai puţin Ninja Verde, care totuşi face o chestie interesantă, că de, cine are nevoie de terapie să repare relaţia defectuasă dintre tatăl imatur şi copilul deja adolescent sau dintre adolescent şi mama hiperprotectivă care …..transformase în mod ciudat relaţia mamă-fiu în ceva despre care nu vorbim aici, că este cu studiul de rol şi funcţii ale fiecărui personaj?! Micul Ninja, îmblânzeşte pisica ucigaşă (da era şi o pisică, care distruge oraşul LEGO dar cum eu am câini care rod piesele nu m-am identificat aşa că am cam uitat de ea….scuze). Ninja Verde alintă pisica „ucigaşă” iar ea îl scuipă afară pe Garmadon. Pentru că da, îl mâncase pisica. V-am spus că piesele astea sunt periculose….săraca pisică. Finalul filmului …..lacrimogen: Maestrul îi explică simbolistica culorii Verde, importanţa unui anumit gen de putere şi ce poate face cu ea, terapie curată ce să zic…..THE END.

Hmmm, mi-ar fi plăcut să vă povestesc mai multe, dar LEGO movie a fost de o mediocritate mediocră cam ca textul meu 🙂 . Îmi plac maxim desenele, Întors pe Dos este preferatul meu şi este un film animat pe are îl recomand cu drag. Dar LEGO movie este doar o pierdere de timp şi bani, iar aici nu vorbim doar de banii pentru bilet sau despre extra-preţul pe care îl plăteşti pentru foliricelele la „găleţi speciale” sau sucurile cu „jucării”. Bine, eu sunt mai de la ţară, când nu merg cu soţul meu (nu întrebaţi….lol) mai vin şi de acasă cu „gustările” 🙂 . Nu râdeţi, am geanta xxL plus că  sunt foarte chitră 🙂 .

Să concluzionăm pe o scală de la 1 la 10

Limbajul filmului: 6 cu indulgenţă

Morala filmului: 6 cu indulgenţă

Grafica: 7 cu indulgenţă

Scenariul: 2 fără indulgenţă

Costul filmului: prea mult, de la timp la bani nu merită 🙂

Cu drag Toma, mămica de sacrificiu 🙂

Photo „analiza cu ochelari” credit me

P.S Vă daţi seama ce interesant a fost filmul dacă eu m-am jucat 25 de minute cu ochelarii până am prins un cadru perfect :))))

P.S P.S Rezolavaţi într-un mod sănătos relaţiile copil-părinte …..doar un sfat 🙂

P.S P.S P.S Lego ca jucărie este foarte interesantă, în mod cert dezvoltă creativitatea, vederea în spaţiu şi răbdarea dar…..acum trebuie să fii atent la buget! Există şi alte moduri de educare a acestor abilităţi, care nu presupune donarea de organe sau rate la bancă 🙂 bine acum tu alegi ce cumperi: Lego sau Iphone lol n-am putut să mă abţin!