La marginea deşertului

„I had learned that knowing what something is, is not the same as knowing how something feels” The Giver
Mai clar, am învãţat cã una este sã cunoşti ce este un lucru şi alta este sã simţi acel lucru. În multe cabinete existã o rugãminte „poţi descrie experienţa ta? Poţi vorbi despre ce ai simţit atunci sau ce simţi acum?”. Aşa încep poveştile dar înainte cineva întreabã „poţi?” sau „vrei sã?”. Nu toţi sunt pregãtiţi sã facã descrieri şi nu toţi vor sã vorbeascã despre.

Cuvântul „traumã” este aruncat astãzi aşaaaa haotic pentru cã brusc toţi vor sã….se explice. Eu am observat cã cei mai mulţi, care au avut parte de evenimente dure în existenţa lor nu vor sã…descrie, discute, vorbeascã despre.

„-Toma ai o traumã cel puțin emoționalã! Probabil cã te-ai simțit ca un obiect!” 🤦‍♀️ asta dupã 5 minute de discuții cu un om pe care abia l-ai cunoscut. Am şi eu ca mulți muritori cicatricile mele. Nu mai sângereazã de foarte mulți ani. Au fost îngrijite, sterilizate şi bandajate la timp. Da, acum nu-s chiar mereu estetice, mai pot deranja privirea audienței uneori, dar sunt ale mele şi le port cu mine mereu, nu prea am unde sã le pitesc :)) Mã mai uit la ele când am chef de scris dar cam atât.

Este trist sã vãd cum, oameni care pretind cã ştiu, fac greşeli de copii rãsfãțați. Un copil educat nu aratã cu degetul cã nu e politicos. Un adult matur nu aratã cã „eu sunt salvatorul tu ai nevoie de mine” cã o tanti ca mine se uitã ciudat apoi întreabã zâmbind:
-Ştii cum aratã deşertul?
-Da!
-Ai fost în deşert?
-Nu.
-Îl poți descrie? Îți poți imagina cum aratã câteva zile în deşert?
-Cred cã da! interlocutorul meu rãmâne un pic în dilemã eu dau înainte.
-Poți descrie. În mod cert vei folosi lucruri pe care le cunoşti pentru a imagina şi a descrie povestea. Tu ştii cum aratã nisipul, presupun cã l-ai vãzut la mare. Ai simțit şi cãldura, prespun cã poți completa din imaginație intensitatea ei. Probabil ai simțit un pic de foame sau de sete, la fel, poţi completa intensitatea. Dacã ai citit poveşti despre deşert sau ai întâlnit oameni care au fost acolo, descrierea deşertului devine mai completã, mai complexã. Ai ştii ce sã iei la tine, cu ce sã te îmbraci, ce pericole pot apãrea şi multe alte detalii. Nu-i aşa?
-Da, presupun cã ai dreptate.
-Deci, nu trebuie sã simţi un lucru/loc pentru a-l putea descrie. Corect?
-Corect, reprezentarea nu are nevoie de simţuri.
-Bun. Ştii cât de orbitor este soarele în deşert? Îţi poţi imagina intensitatea luminii reflectatã de nisip?
-Cred cã da.
-Bun, înmulțeşte cu zece. Imagineazã-ți cum e sã pui piciorul gol pe o sobã încinsã. Eu am fãcut prostia sã mã descalț în deşert. M-am fript şi m-am încãlțat rapid.
-Ai fost în deşert?
-Doar un pic, pe la marginea lui. Ştiai cã în deşert poți gãsi fosile de scoici?
-Nu.
-Ştiai cã deşertul a fost populat de peşti acum mult timp?
-Da.
-Nu ți-ai imaginat cã existã scoici în deşert?
-Sincer, nu!
-Ştiai cã indiferet cât de multã apã bei, ceaiul este mai hidratant?
-Nu!
-Ştiai cã acele îmbrãcãminți specifice deşertului se poartã pentru a menține o temperaturã constantã a corpului?
-Mã, nu. Credeam cã ține de religie.
-Ține dar ține mai mult de adaptarea la climã. Deci, poți descrie multe. Din ceea ce cunoşti, poți mima în imaginație experiența dar pentru cã nu ai trãit-o existã şansa sã pierzi pe drum detalii. Nu ți-aş recomanda sã pleci în deşert îmbrãcat în blugi sau bermude cum nu recomand sã urci pe minte cu tocuri sau teneşi. Eu nu am fost în inima deşertului dar am fost la marginea lui, cu toate acestea nu cred cã pot sã-mi imaginez cum este sã te plimbi în deşert neechipat. Presupun cã te arde soarele. Pielea la un moment dat se jupoaie exact ca la reptile. Buzele se usucã şi dispare inclusiv umiditatea ochilor. Carnea arde pe tine iar noaptea, noaptea dacã nu ştii sã faci cuptor din pietre ajungi sã mori de frig. În trei zile probabil rãmâi fãrã apã. Te deshidratezi, apar halucinațiile, apare Fata Morgana şi te iluzioneazã sã-ți pierzi busola. Simți cum necrofagii deşertului apar suflându-ţi în ceafã. Simţi cum îţi mãsoarã fiecare respiraţie. Simţi cum dispare forţa din picioare, din braţe….şi cazi sperând pentru prima datã în viaţã cã existã un Salvator, speri în minuni, miracole şi poveşti. Începi sã-ţi doreşti ca îngerii sã nu fie minciuni iar eventual unul sã vrea sã-ţi negocieze viaţa. Tot ce simţi însã este cãldura infernalã a celor 90 de zile de iad. Aşa se numeşte vara în deşert.
-Toma, mã sperii.
-Nu asta era intenţia my friend 😊 Şi eu ca şi tine am completat pe ici pe colo din imaginaţie, experienţa altora sau documentare pe care le vãd de copil. Cu toate astea nu cred cã sunt prea aproape de adevãr chiar dacã am stat la marginea deşertului am preferat sã vizitez Golful. Lângã briza lui, nu am simţit arşiţa infernului chiar dacã îl vedeam. Nu-s teribilistã, chiar dacã pare, nu m-au atras traseele „off road” pe dune nisipoase, chiar dacã mi-au spus cã e safe, eu am rãu de maşina 😂

Am mai continuat discuţia în spirit poetic şi am primit chiar un „scuze my bad” neaşteptat. Vedeţi voi, dragii moşului, pardon babei, mulţi pot spune poveşti, mulţi pot spune „ştiu” dar puţin pot descrie în detalii infernul. Diferenţele sunt subtile şi orbit de soare, crezi cã în luminã e mereu în siguranţã. Ca idee, eu am mers în vacanţã acolo. A fost o alegere de moment şi recunosc cã m-am regãsit în fiecare firicel de nisp de pe lângã apã. Apa aia sãratã dã senzaţia cã nispul este o masã dinamicã, omogenã, în mişcare permanentã. Dacã iei de acolo o palmã de nisip, o ţi la soare, în 3 minute încep bobiţele sã se usuce apoi sunt luate de vânt şi duse unde numai vântul le poate duce….sã aveți o zi cu soare mãcar relațional vorbind dragilor ☀️