Dacă trăieşti în secolul xx1, este imposibil să nu fi auzit de Joker. E tipul ăla „dement” din Batman, dar oare chiar este un nebun? Oare chiar nu ştie ce face? Chiar nu are un plan metodic? Să fie Joker-ul „câinele turbat” fără scop, metodă sau obiectiv? Dacă aveţi răbdare să analizaţi personajul, până la final veţi înţelege că nu este vorba despre „bani, este vorba despre mesaj”. Mesajul este unul simplu: în adâncul fiecăruia dintre noi există un Joker şi de fapt asta fascinează.

Întâlnirea cu umbra, „noi doi suntem parte dintr-un întreg, cum să te omor?” îi spune Joker lui Batman. Păi cum să te omor? Tu îmi dai sens în ciuda faptului că eu susţin că în lumea asta nu există un sens, iar oamenii sunt doar „o pasiune inutilă” cum filosofa un tip isteţ acum ceva vreme (aka Sartre). La cei mai mulţi dintre noi e exact invers, cum să omorâm un sau pe Joker, cum să nu ne placă? El face parte din noi, ne completează într-un tablou ….perfect. Jung spunea că fiecare dintre noi avem această umbră. O parte din noi care ar vrea să dea în cap cuiva la coada de la mall, care ar vrea să ucidă sub iluzia justiţiei, care ar vrea să mintă, să înjure, să distrugă etc. Practic, ideea pe scurt presupune că dacă vrei să rămâi întreg la minte, trebui să recunoşti, înţelegi şi accepţi aceste aspecte tipice fiinţei umane, bonus, trebuie să le ţii sub control.

„Moralitatea lor este o glumă proastă. EI renunţă la ea cu prima ocazie. Sunt buni doar cât le permite lumea să fie buni. Vei vedea, îţi voi arăta. Când scad şansele, aceşti oameni civilizaţi se vor mânca între ei. Vezi, nu sunt un mostru, sunt doar înaintea tendinţei.” Practic Joker îţi explică că este un tip al cărui simţ al „dreptăţii” s-a inflamat excesiv. Se simte superior, ceva tipic unui om dominat de „iluzia superiorităţii”. Se simte superior pentru că el crede că a înţeles, nu doar că a înţeles ci „el este the real deal”. Joker este „justiţiarul întor pe dos”. Claun absurd. Cum poţi contru altfel un personaj şi cum poţi arăta umbra lumii dacă nu o duci în absurd, în exagerarea exagerărilor. Cu mult foc, benzină şi praf de puşcă lumea devine un loc mai luminios :))) Ce vă spune Christopher Nolan? Că lumea a căzut pradă unui existenţialism prost înţeles. Că există riscul să cădem într-o formă de anarhie violentă din simplul motiv că am pierdut sensul valorilor. Practic, dacă nu există o formă personală a divinului, dacă „Dumnezeu a murit” gen ghiciţi voi de mâna cui :))) pufff, omul cade la nivelul său cel mai rudimentar. Omul devine agresiv, violent, competitiv, cu „simţul dreptăţii în mână”, pentru că omul fără un „Şef” de care să se teamă nu are abilitatea să îşi controleze „jokerul”. Mai clar umbra, motiv pentru care şi iubim aşa tare personaje precum Jokerul. Ele au sens spunem asta şi prin tot felul de meme dubioase gen „într-o lume ca asta Jokerul face mai mult sens decât Batman”. Gen wtf is wrong with you peopele? De ce? Pentru că Joker şi mâna plină de jokeri este calea uşoară. E uşor să fi „rău” pentru că oricum nu există nicio formă de justiţie fie ea umană sau divină, dacă nimeni nu pedepseşte pe nimeni, hai să ne pedepsim unii pe ceilaţi…..simplu nu? Toţi sunt vinovaţi mai puţi noi înşine.

Faza este că Joker îşi atinge scopul, unii cad. Capătă „Două feţe” şi cad al naibii de rău pentru că nu pot controla nicuna dintre ele. Joker nu e chiar nebun dar „Două feţe” este. Nu mai face diferenţa dintre bine şi rău, mânat de nebunie şi propria suferinţă lasă totul la voia întâmplării. Simte durerea, se lasă pedepsit de durere pentru că simte că o merită, o transformă în suferinţă pentru că asta face omul handicapat emoţional. Ia durerea şi face din ea suferinţă, nu-i ajunge, logic că nu are cum să îi ajungă şi se transfomă în dumneZeu. Iar dacă „Dumnezeu joacă zaruri” el de ce nu ar face-o? Doar că la el şansele sunt mult mai bine calculate, gen 50/50. Însă, priviţi atent moneda, uneori nu îi spune ce vrea, când asta se petrece el schimbă şansele în favoarea sa. Pentru că, în capul lui defect dinainte să descopere suferinţa, ştie că dumnezeul cunoscut de el nu este corect. Cool nu? Nu chiar, după ce că eşti nebun mai eşti şi ipocrit. Domnul procuror avea moneda de la început doar că prima monedă avea doar un singur răspuns, a ars pe o parte, i-a arătat „iadul”, hmm…mişto nu? Acum a văzut şi umbra pe care a îmbrăţişat-o cu mare drag. De ce?Pentru că e mai simplu, aşa îşi atinge mai uşor adevăratul ţel. Ca procuror, jocul după reguli nu i-a oferit prea mult succes sau grandoare. El căuta să pedepsească doar că metoda aleasă nu l-a satisfăcut prea tare. Inconştient avea alt scop şi acela nu era dreptatea. Era pedepsirea, era grandoarea, era sentimentul de superioritate morală…..reversul medialiei la Joker nu este Batman ci OMUL CU DOUĂ FEŢE! Motiv pentru care Joker aplică cu atât de multă uşurinţă „legile gravitaţiei” iar „îngerul cade”. Poc, nu cade doar în cap, cade altfel :))) Omul cu două feţe este adevărata oglindă pe care o înţelege Jokerul, de aici şi uşurinţa în manipularea evenimentelor spre rezultatul „prezis”.

Joker ştia exact ce face, el are o teză de dovedit, exact ca orice personaj maalefic şi dubios care se respectă. Din punct de vedere legal, dacă ai abilitatea să discerni dintre bine şi rău nu eşti sonat. Dacă intrăm cu atenţie în discursul personajului vedem cât de seducător este. Tema ispitei este mereu adus în actulitate, nu e nevoie să iei la puricat cărţi vechi de mii de ani 🙂 . Joker nu doar că a dovedit abilitatea sa extraordinară de a face un „erou inconştient” să cadă dar vrea să ispitească şi eroul adevărat din poveste. „Hai, încalcă-ţi regula, singura regulă pe care o ai”. Joker nu îl poate îminge pe Batman spre damnare pentru că pe Batman nu îl înţelege şi nu are cum să îl înţeleagă. Un om fără reguli clare, fără valori sau simţi al dreptăţii (am zis dreptate nu justiţie) nu poate înţelege un om care nu doar că respectă nişte lucruri dar o face cu discernământ. Pentru Joker este de neînţeles ALEGEREA şi liberul arbitru! Chiar dacă Batman mai făcea şi nefăcute, încălcând des ceea ce crede mulţimea că este moral, spre deosebire de Joker şi alţi participanţi la teză, el alege conştient să urmeze un cod de reguli, unul personal dar extrem de valoros. Din acest motiv el îndeplineşte condiţiile de „supraom” nu pentru că are un costum mişto, nu pentru că face fapte eroice ci pentru că face „ce trebuie” şi „devine ceea ce oameni au nevoie ca el să devină”. Acum căutaţi poveşti cu teme similare şi veţi fi uimiţi ce des se repetă „mintea colectivă” :)))

Cine credea că într-un banal film există atâta filosfie, psihologie, sociologie şi, de ce nu, spiritualitate. Veţi spune că mintea mea se raportează la ceea ce cunoaşte şi vede ce vrea. Eu vă zic că băieţii care au făcut filmul au ştiu exact cu ce se joacă :))) . Dacă nu înţelegi nişte principii clare de funcţionare ale fiinţei umane nu ai cum să ai succes cu filme care aparent par de duzină. Ledger a construit acest personaj cu foarte mare atenţie. Dacă citiţi despre asta veţi găsi multe detalii. Nu e ceva facil să cazi la acel nivel rudimentar al fiinţei umane. Să fii întruchiparea „demonului absolut” chiar dacă este vorba „doar despre un film”. Vă pot asigur că nu este uşor să „împieliţezi” şi să te transformi în Joker în mod conştient. Omul a murit de la o supradoză de somnifere şi nu mă pot abţine să nu mă întreb, dacă nu cumva Joker-ul îi bântuia somnul. Consider că acest joc cu propriul psihic este unul periculos iar identificarea cu el, cu Jokerul, chiar şi sub formă de alegere poate aduce multe dezechilibre celui care vrea un anume „tip de iniţiere”. Explorarea umbrei sub aceste forme şi fără „un ghid specializat”….. să spunem că nu mai dormi bine şi cred că la un punct vrei să dormi …..mai mult.

Să puteţi înţelege toată dimensiunea filmului ar trebui să citiţi despre existenţialismul din filosofie, despre nihilism, despre „superioritatea iluzorie” din psihologie, despre umbrele aduse în discuţie de Jung, despre inconştientul colectiv, despre procesele prin care omul ia decizii şi despre tendinţele/repercursiunile deciziilor. Nu ar fi rău să vă documentaţi cu privire la tezele din spiritualitate sau la teoriile cu privire la anomie, absurd şi clauni trişti. Joker este el un psihopat „anarhist” violent dar este şi un nihilist stupid. De ce stupid? Pentru că afirmă că omul nu are sens, că indiferent ce faci el oricum e un sălbatic care trăieşte cu iluzia sensului superior cu toate acestea el, Jokerul caută sens. Întreaga lui teză este sensul lui. Să demonstreze clar că lumea e doar o adunătură de sălbatici care alege prost şi mereu bazat pe propriile iluzii. De ce vă place Joker? E al naibii şi vă place asta. El e în control chiar dacă existenţialismul aduce în discuţie absenţa controlului sau iluzia controlului. El e omul-dumnezeu. Oh yes, „fac un experiemnt social” vedem cum alegeţi. În film oamenii de pe bărci aleg ce „trebuie”. Pardoxal ar spune unii, tocmai aia răi aleg şi cel mai repede. Mesajul, chiar dacă subtil, este simplu: ăla care a făcut nasolii a înţeles mai clar diferenţa dintre bine şi rău, pentru că a cunoscut ambele variante a putut alege mai repede, mai uşor şi fără remuşcări despre cine merită să moară şi cine trăieşte. „Cel condamnat” măreşte şansele celor „fără culpă” cel puţin fără o culpă legală. În barca cealaltă decizia a venit al naibii de greu, aia corectă zic. A lua o viaţă, una umană în speţă, nu cred că e ceva facil. Ăia „corecţii” au căutat multe justificări ale faptei. Cam ca la problema cu trenurile din filosofie :)))

Da măi, dacă mai deschideţi şi altceva decât televizorul sau telefonul şi puneţi mâna să citiţi un pic despre ce este şi ce defineşte această lume veţi sesiza că băieţii aştia americani cu eroii lor cu tot nu sunt nici proşti sau inculţi. Pentru că ei au cunoaşterea necesară reuşesc să transmită incredibil de simplu mesaje la cel mai profund şi inconştien nivel al privitorului, pentru că a-l justifica şi vendera pe Joker dă dovadă de multă inconştienţă. În primul rând că, la fel ca Două Feţe, v-aţi lăsaţi seduşi în „devenirea omului-dumnezeu”. Pentru că v-a prostit lol! V-a sedus şi să vedeţi cum veţi dormi când vă abandonează :)))

The Joker, the demon, the ce vreţi voi se manifestă pentru că habar nu aveţi pe ce lume trăiţi dar refuzaţi să vedeţi. Vă întoarceţi privirea de la adevărata faţă a lumii într-o răzvrătire interesant de privit. Vă înţeleg perfect! La final de film, în apogeul deciziei Batman …..devine. El consideră că pentru „binele superior” îşi poate juca rolul şi ca personaj negativ, poate să fie „lupul din poveste” hăituit de „câini” de această dată mai puţin turbaţi :))) Câinii oamenilor „civilizaţi” sunt dresaţi nu înfometaţi :)))))) În toate poveştile există simboluri. Dacă habar nu ai de ele, literatura de la şcoală a trecut crunt pe lângă mintea ta. O da, vorbim aici de minte nu de câini. Pentru că nenea care a adus pe piaţă Inception despre care am scris aici, a adus pe piaţă şi Joker. Coincidenţe nu prea sunt şi mă îndoiesc că un om cu mintea goală poate aduce atât de multe în spectrul vizual fără să înţeleagă nişte lucrui despre lumea în care trăieşte. Raţiunea e mai complicat de manipulat dar când habar nu ai cum stai la capitolul emoţii să spunem că un câine stă în lesă până la un punct……când Jokerul are dreptate…..trist foarte trist!

Super-omul, cel care devine ce au alţii nevoie nu ce vrea el, cel care alege conştient un cod de reguli şi conduite, cel care îşi asumă inclusiv „ouăle sparte” cu riscul de a nu fi recunoscut ca bun. Batman este o idee de observat. Să fie el potretul „devenirii” sau doar o altă mască neagră dar care face bine? Uite eu sunt Joker acum…..eu sunt umbra, uită-te în oglinda asta, nu contează coarnele, toţi le avem. Deep nu? Oamenii au nevoie de un „erou” dar mai mult au nevoie de un „răufăcător” :))) De ce să nu fie răufăcătorul ăla un tip ok? Un tip pe care îl văd doar cei care, sub o formă sau alta, au cunoscut Adevărul. Detectivul ştie, cunoaşte, „adevărata faţa a lui Batman” din conjunctură chiar dacă habar nu are cine este Omul de sub mască….om pe care îl cunosc doar „iniţiaţii”, faţă de care omul poate fi om nimic mai mult nimic mai puţin. Detectivul rămâne însă la faza de observare şi devotament.  Din situaţiile pe care le-a trăit, experimentat şi observat el cunoaşte doar parţial adevărul pentru că, el ca personj nu are nevoie de mai mult. Trăieşte şi el şi cei dragi lui, au fost salvaţi, restul nu contează. Tot din motive de ataşament personal detectivul, căutătorul, devine complice la „binele superior”. L-a trăit, l-a înţeles, restul de poveste nu mai contează, ideea este să FII VIU.

Da mă, e mişto că vrem în sec vitezei să fim „existenţialişti” mai mult sau mai puţin idealişti dar de ce naiba alegem mereu să admirăm claunul dement? Nu vă mai duc în teroia chibritului cu privire la faţa de claun tristo-zâmbăreţ, la ăla e doar …..pe faţă :)). Pe acest text aveţi idei cu care puteţi lucra o viaţă. Teme cu sens aş spune eu, dar mergeţi încet, nu vă grăbeşte nimeni, nu la toţi le bate Apocalipsa …albă la uşă :)))

Cu drag Toma