Dialog dubios
Traducerea şi adaptarea în funcție de context

*urmeazã un text foarte, foarte lung ?

„-Toatã ziua mi-a jucat în minte dialogul ãla, m-a obsedat. Nu m-am putut gândi la nimic altceva întreaga zi.
-Uneori e mai bine sã te faci cã nu vezi.
-Pãi nu vãd!
-Ce nu vezi?
-Nu vãd de ce toatã lumea se aşteaptã sã joci corect un joc masluit din fabricã.
-De fapt ce nu vezi?
-Ce nu vãd, asta te întreb, mã iriți când nu treci direct la ce vrei sã îmi arãți.
-Asta nu vezi?
-A dracu e pielea pe tine!
-E de la vârstã!
-Ce nu vâd?
-Cum gândeşti?
-Cum gândesc?
-Ca un copil de grupa micã pregãtitoare.
-Nu-i frumos sã-mi copiezi replicile!
-Niciodatã nu am zis cã trebuie sã fie, dar este, tu nu vezi cã este.
-Ce nu vãd?
-Crezi cã alții se aşteaptã sã joci corect.
-Când de fapt eu sunt cea care dacã joc corect cred cã şi alții ar trebui sã joace corect.
-Bingo, vezi cã nu eşti blondã?Cum sã ai asemenea aşteptãri când vezi cu ochiul liber modul în care este aranjat jocul?
-Nu doar jocul ci şi regulile.
-Exact, nu conteazã cât eşti de bun, conteazã cât eşti dispus sã dai din tine sã mergi mai departe.
-E şi asta o treabã, datul din tine, cu cât eşti mai dispus sã compromiți mai multe lucruri din tine cu atât ai şanse sã treci la urmãtorul nivel.
-Cazi în clişee.
-Da ştiu, chici….ieftin
-Cu lucruri ieftine şi gândite prost poate cel mult vei împinge cãruțul într-un mall de la periferia umbroasã a unui oraş care şi-a pierdut acum mult timp luciul.
-Poate nici nu l-a avut.
-Poate.
-Şi de ce te frãmâți aşa, nu te pune nimeni sã te uiți unde nu-ți place.
-Aşa mã mai apucã pe mine, doar mã ştii.
-Faptul cã ți-au încãrunțit tâmplele nu te face mai adultã în ochii mei. Pentru mine vei rãmâne un copil botos şi curios pânã mor.
-Mai stai un pic cã încã nu am dibuit cum pot prinde linie şi cu lumea cealaltã.
-Într-o zi vei înțelege cã şi pentru nivelul ãla trebuie sã cumperi bilet.
-Acum tu o dai în bãlãri.
-Eu am voie, la anii mei nimeni nu mã mai crede întreg la minte. Jocurile nu sunt fãcute neapãrat pentru ca cineva sã câştige. Şi cei care construiesc la ele ştiu asta.
-Ştiu cã ştiu, cum sã le faci aşa strâmbe din întâmplare, ceva, undeva s-a întâmplat cu mintea oamenilor de a ajuns atât de uşor de pãcãlit. Uitã-te la jocul de şah de exemplu. E un joc construit în aşa fel încât nimeni nu poate trişa. Da sigur, poți spune cã zestrea de la naştere e un avantaj „ilegal” şi implicit un mod de a trişa dar nu este. Nu e vina nimãnui. Reformulez: nu e merit şi nici rea intenție. Cu o regulã scrisã din prostie, din rãutate sau din ambele e altã poveste.
-Foarte adevãrat dar şahul este un joc bine delimitat care se joacã între doi oameni nu între 20 de milioane. Nimic nu te-am învãțat.
-Asta ziceam şi eu, nimic, acum explicã!
-Rãbdare şi atenție.
-Pe alea le exersez când discut cu un şahist bãtrân care explicã în reluare.
-Mi-e dor de mine la vârsta ta.
-Atunci fac şi eu ceva bun, mã pun oglindã, acum spune cu jocul.
-Cu cât e jocul mai mare, cu cât cuprinde mai mulți, e mai uşor de aranjat regula ca sã zic aşa.
-Regula care nu doar avantajeazã un anumit tip de jucãtor ci şi pe cei care pariazã pe jucãtor. Deci, inclusiv cel care joacã are mari şanse sã nu ştie ce se petrece.
-Bingo.
-Bun, sã spunem cã ordonez în aşa fel jocul încât sã aleg campionii dupã ce interese am. Ce se întâmplã cu restul care vor sã se joace, sunt buni dar nu au bani de chei pentru urmãtorul nivel?
-Le faci alte jocuri mai accesibile.
-Cum sunt jocurile pe calculator. Acolo sunt imitate bine nişte treburi. Dar cu cât e mai mult popor, cu atât este nevoie de mai multe jocuri mai mult sau mai puțin structurate, mai mult sau mai puțin evidente.
-Pãi nu credeai cã pe micii şobolãnei de calculator îi loveşte inspirația cum îi loveşte pe artişti? Poate crezi cã pe vânzãtori îi loveşte brusc compasiunea?
-Mã amuzã mereu cum vezi tu oamenii. Nu, nu credeam. E posibil sã simtã inspirație şi unele jocuri chiar sã arate bine dar sunt doar fãcãturi dupã jocurile mai mari…sau dupã jocul mic care s-a fãcut mare şi pe care nu îl mai controleazã nimeni de foarte mult timp.
-Nici nu cred cã l-a controlat cineva vreodatã. Ia un joc pe calculator, cã e mai simplu de înțeles. Sunt amuzante alea în care începi de jos, strângi resursã, cumperi abilitãți sau alte acareturi abia dupã avansezi.
-Sunt mai amuzante alea cu spartul bomboanelor.
-Şi copiii au nevoie de jucãri, copii ca tine de bãtaie dar iar intrãm în alte poveşti.
-Heeei.
-Ruuup, când o sã creşti?
-Niciodatã sau poate dupã ce mori tu.
-Mai stau un pic sã înveți şi cum se apeleazã pe linie directã lumea cealaltã. E nevoie de jocuri, altfel ai vedea cu adevãrat o apocalipsã. Oameni treziți brusc într-o lume pe care nu o cunosc şi nu o înțeleg ar face spume cum fac câinii când îi muşcã vulpea.
-„Sfârşitul copilãriei”, Clark a prins foarte bine aceste aspect. E nevoie de jocuri dar e nevoie de jocuri mãsluite?
-Dacã ar fi corecte, cine ar rãmâne pe afarã?
-Nimeni.
-Mai gândeşte-te.
-Cine nu poate deloc, cine nu a primit mai nimic de la muma naturã.
-Şi crezi cã sunt puțini cei nedreptãțiți de însãşi muma naturã?
-M-ai închis…..nu.
-Normal cã te închid. Ce ştii tu cã fac cei care ştiu cã indiferent ce ar face nu ar putea face nimic, poate cel mult sã se înmulțeascã şi nici pe aia nu cred cã ar face-o bine?
-Te duci pe un teren minat, nu cred cã insinuezi ce cred eu cã insinuezi.
-Doar nu credeai cã joc corect?
-Nu, dar speram. Oamenii nu sunt piese de şah pe care sã le poți privi doar în funcție de ce pot face. Dacã joci un joc în care lucrurile sunt fãcute sã treacã doar cel care prinde resursã, pierzi oameni buni pe drum, mulți.
-Câte ceva tot vezi şi nu îți place ce vezi. Nu sunt aşa mulți.
-Eu nu cred asta, cred cã ar putea fi mai mulți dacã am reuşi sã trasãm mai bine nişte linii.
-Te amãgeşti sigurã. Sunt câțiva care pot excela indiferent ce le faci sunt şi mai puțini cei care ar putea trece de jocurile propriei minți. La resurse ajunge şi unul mai bleg în special când în joc nu mai bagã nimeni tancuri dar la ce spui tu….nu ajunge oricine. Nu sunt mulți, poate nici puțini nu sunt dar sunt mult, mult mai puțini ca ceilalți.
-Eu cred cã sunt mai mulți decât crezi tu, nu au cum sã nu fie.
-Nu au fost niciodatã mulți, nici mãcar când jocul se juca mai aproape de ce visezi tu.Tu iar vezi cu ce vrei dar nu cu ochii. Asta te împiedicã sã te uiți cu adevãrat la ceea ce sunt cei despre care vorbim inclusiv ce eşti tu. Dupã ce te uiți cum trebuie la tine îi vezi şi pe alții. Dar tu încã nu ai curajul sã vezi tot ce eşti, uneori îmi dai impresia cã te pedepseşti singurã cã tu ai şi altul nu are. Fiecare are treaba lui în lumea lui. Ce treabã ai tu cu ce fac alții? Tu ai treabã cu tine, ei cu ei.
-Pãi când alții nu joacã dupã reguli cum sã nu mã supere?
-Te rãneşti singurã pentru cã pleci de la ideea cã toți trebuie sã se ținã dupã reguli când nici regulile nu se țin dupã reguli, nici mãcar tu nu te ții dupã ele. Jocul e doar povestea şi încã nu vrei sã depãşeşti pragul ãsta, tu doar joci conform regulilor cu care crezi tu cã ar trebui fãcute reguli, motiv pentru care vei pierde mereu.
-Da, aşa e.
-Acum doar te-ai supãrat cã nu ai destulã resursã sã treci pe urmãtorul nivel.
-Am doar cã nu mai vreau sã dau nimic din mine pentru acel nivel.
-Deci nu ai de dat, deci nu pierzi nimic.
-Nu, poate doar orgoliul copilului care voia cupa aia cu orice preț.
-Doar cã nimeni nu i-a spus copilului ce înseamnã cu orice preț. Singurãtatea nu e o treabã uşor de înțeles, mai ales pentru o minte care merge ca a ta.
-Nu sunt singurã….ce mã enervezi când mã faci sã plâng.
-Nu eu te-am fãcut nimic, tu te-ai fãcut singurã. Nu cupa aia, nici titlurile şi nici foile, nu banii, nu recunoaşterea celor ca tine, ci tu singurã te faci campion. Cu timpul vei vedea cã nici aia nu e aşa mare brânzã.
-Acum cazi tu în clişeu şi nu în orice clişeu, ci în clişeu cu motivație.
-Acum te-am fãcut sã râzi. Cazi, te ridici, te uiți sã vezi dacã ai întreg capul, apoi mâinile, apoi picioarele. Dacã sunt toate zdravene dai înainte pânã îți trimit bilet de pe lumea ailatã.
-Nici acolo nu o sã scap de tine?
-Nici.”

V-am spus cã îmi plac poveştile mai ales cele cu iz de sf :)) nu le luați în seamã, am mers prea mult cu bicicleta şi cred cã m-a luat prea tare frigul la minte