„Asimov a construit un Univers suficient de mare pentru a putea demonstra anumite tendinţe ale Umanitaţii. La mai bine de zece ani de la prima lectură am rămas însă fix cu aceeiaşi idee în minte: oare Asimov vorbeşte despre viitor sau despre trecut. Povestea se desfăşoară într-un anumit spaţiu temporal, cu toate acestea m-am întrebat mereu dacă nu cumva povestea lui este suficient de plauziblă pentru a explica trecutul Omenirii. Lăsând la o parte propriul meu scenariu sf, privită mai de aproape istorisirea este stupid de credibilă. 12,000 de ani de evoluţie a Umanităţii şi o imnentă degradare. O reîntoarcere la sistemele feudale  la societăţile conduse de regi doar că în povestea asta nu mai vorbim despre state sau zone geografice ale Pământului ci despre plante şi sisteme solare. Societatea nu diferă foarte tare de cea pe care o cunoştem.” cam aşa sunau gândurile mele când după mai puţin de trei ore închisesem pentru a doua oară minunatele coperţi. Aşa sună creierii mei la orice lectură cu esenţă. Ce puii mei a vrut să spună autorul? Sunt eu nebună sau individul vorbea despre un potenţial viitor adânc marcat de trecut? Ideea pare realistă nu doar din prisma unui sf vechi de 12,000 de ani dar şi din prisma unei istorii mai recente din povestea cunoscută a omenirii.

Când am astfel de lungi monologuri printre urechi, universul exterior se micşorează pe măsură ce lumea mea interioară devine mai bogată. Îmi fuge gândul la ideile despre religie, despre atuul celui care deţine un anumit tip de cunoaştere şi despre modul în care se foloseşte de acea cunoaştere în faţa „profanilor”. Practic ştiinţa începe să fie mistificată şi transformată în religie. Oh wooow! Nu e lumea chiar ca în 1984 a lui Orwell dar parcă şi Asimov încearcă să spună ceva. Apoi e faza cu „psihoistoria”. Practic prima dată când mi-am pus serios întrebarea cu privire la predictibilitatea comportamentelor umane a fost când am citi „Fundaţia”. O ştiinţă care foloseşte matematica şi psihologia. Oh wooow, cineva vorbea despre asta într-o carte acum muuulţi ani. Efectul de fluture. Oare un singur om poate face diferenţa? Da, dar acel om în sine este un eveniment unic şi rar. Practic în afara savantului care „decriptase” matematica Fiinţei Umane mai exact tendinţa de evoluţie a Umanităţii. Nimeni nu avea habar de acurateţea „profeţiei” dar toţi o urmăreau orbeşte chiar dacă nu recunoşteau implicit asta sau unii chiar negau idealul. „Profeţia”, a dus-o el la îndeplinire prin manipularea atentă a unor variabile sau era inevitabilă? Wtf? Cât de sadică poate fi o minte care lasă cititorul cu aşa multe întrebări? Plus, care e faza cu liberul arbitru? Poţi deduce viitorul unei specii dar nu poţi deduce viitorul unui individ? Deciziile unui singur indiv nu contează aşa mult sau contează? Poate contează circumnstanţele în care acel individ este obligat să ia o decizie conformă unor tendinţe adânc înfipte atât în propriile gene cât și în mediul său extern. Ideea lui Asimov merge foarte departe pentru că nu te poţi hotărî cum vei răspunde la întrebările pe care le ridică sau pe care eu le ridic probabil din lipsă de ocupaţie. Religia ca o unealtă a unor oameni de ştiinţă care consideră că „profanii” nu pot tolera anumite idei teoretice. Comerţul de bunuri folosit pentru a te face dependent de anumite lucruri. Negustorii care vând „tigăi cosmice” dar în timp ce fac asta colectează şi ceva intel cu privire la clientul mai mult sau mai puţin credul.

Limite trecute strategic şi progresiv, graniţe încălcate cu riscuri bine caluculate şi cu scopul iniţial setat adânc în fiinţa conducătorilor Fundaţiei. O galaxie „cucerită” de la periferie spre interior cu puncte critice şi focare bine calculate. Nu poţi afla prea multe dacă nu citeşti toată seria desigur dar nici măcar aşa nu te vei lămuri prea tare. Este umanitatea damnată spre evoluţie apoi spre declin apoi iar spre evoluţie apoi iar declin şi tot aşa într-un joc cosmic spiralat, infinit şi fără finalitate? Sau totul este o mişcare infinită într-un Univers finit? Parcă Asimov se joacă exact ca un copil cu un joc de LEGO. Ştie exact cum arata cutia doar că trebuie să încerce cât mai multe variabile. Exact ca şi un joc de LEGO se pare că tot ce este creat are doar o singură variantă cu sens. Idiferent de imaginaţia pe care o ai poţi da un singur sens jocului într-un singur mod de construire şi indiferent câte de tare te lupţi să dovedeşti contrariul nu faci altceva decât să amâni sau să grăbeşti soluţia. Ca idee aşa îmi fac eu creierii praf şi când creierii mei nu sunt suficienţi încerc să gâsesc alte creiere care să mă lumineze. Tura asta însă mi-am luat o mare lecţie despre analfabetismul funcţional. My friend, dacă citeşti asta, ţi-am explicat-o face2face ţi-o explic şi aşa…..eşti mai prost decât prevede legea ? şi aici nu mă refer la legile pământenilor care au tendinţa să măsluiască anumite piese. Matematica este Divină, asta pentru că cifrele se supun unor legi pe care omul nu le poate schima!

Uite aşa mă trezesc vorbind lângă o cafea amară ca moartea şi rece ca lama cu care seceră tanti grâul toamna.

-Aloooo Toma? Unde ai fugit?

-Mă gândeam!

-La ce? Păreai fugită departe!

-Am teriminat Fundaţia. Cineva m-a stresat suficient de tare cu ea cât să o iau din nou la mână.

-Iubiţi poeţii, m-ai disperat cu cititul tău!

-Fiecare cu adicţiile lui, csf, ncsf. Practic mă gândeam că am rămas fix cu aceeiaşi dilemă ca data trecută: omul vorbea despre trecut sau despre viitor.

-Din ce ştiu eu este un amărât de sf, vechi şi prafuit şi ca idei şi ca scriere.

„Gata mor de inimă, prooooofanule, fgm de bou care te făcu a ta mumă” Bine asta nu mi-a ieşit pe gură, în public aparent mai am ceva maniere dar privirea mea spunea destule ?

-Prietene, ideea de a putea previziona comortamentul uman la o aşa scală este o idee cu care se joacă multă lume la ora acutală şi este o problemă la care mulţi au căutat soluţia ideală. În toată istoria cunoscută mereu au existat oameni care au vrut să controleze oameni. Cei mai trişti şi lamentabili indivizi ai planetei, nop, ai omenirii, asta au vrut mereu: putere absolută asupra maselor.

-Putere, cine nu-şi doreşte putere?

-Cei care o au!

-Filosoafa lu’ peşte prăjit. Toţi ne dorim o formă de putere, mai mult sau mai puţin inconştient. Mulţi nu ajung la ea pentru că sunt haliţi pe drum de prădători mai mari, ceea ce nu este un lucru chiar rău.

-Minunat. Legea junglei, scapă cine poate. Doar că Asimov încearcă exact ca mulţi alţii să evidenţieze ceva. Plus că dacă ai suficient de multe date, la scală mare poţi previziona cel mai probabil scenariu.

-Mama Omida, nimeni nu poate face asta!

-Hai pardon, nu-i vorba despre ceva mistic cu toate că am presimţire că unele creiere pot face asta instinctiv. Precogniţia cam asta e, alegrea scenariului cel mai probabil şi posibil din zeci sau sute de scenarii, doar că Asimov la scala lui vorbeşte de catraliarde de scenarii ceea ce face ca probabilitatea la care s-a gândit el să fie posibilă.

-Bine mama Omida şi tu şi ţăcăniţii care scriu sf-uri aveţi ceva şurubele lipsă! Nu poţi ştii ce este în mintea unui om.

„Să-i spun că pot deduce uşor care este coeficientului lui de inteligenţă?” mă abţin iar dar încerc să îmi menţin poziţia chiar dacă în punctul ăsta ştiu că duc o bătălie inutilă. Practic nu mai vreau să îmi conving amicul de nimic dar încerc să-mi explic şirul gândurilor în faţa unui dobitoc. Mda, şi a ta mumă ştie asta dar nu are sufletul să-ţi spună, lol, te iubesc dar eşti prost ca noapte fără lună ? . Uneori spectatorii de acest gen te pot ajuta să gândeşti mai mult sau cel puţin să-ţi dea impresia asta printr-o antiteză morbidă cu prostia care s-a ridicat pe picioarele din spate şi a învăţat să folosească degetul opozabil pe reţeaua lu’ nenea Mark. Ayway mă uit amuzată în cafea şi încerc să explic ceva de care încă nu m-am convins nici eu.

-Ce-i drept a ştii ce este efectiv în mintea altora ar face viaţa imposibilă. De exemplu tu m-ai omor lent şi sadic prin prostia incurabilă de care suferi ? Predicţia comportamentului, hmmm. Imaginează-ţi că eşti la volanului unei maşini. Eşti pe autostradă.

-Şi e vară şi plec la mare, la soare, fetiţele sunt goale! Nu pune faţa aia, era o vreme când erai amuzantă!

-Era o vreme când prostia ta nu se întrecea cu limita legală. În fine, taci şi ascultă că aşa pot să aud ce gândesc!

-Mă foloseşti ca pe un maimuţoi într-un experiment.

-Pe animale mi-ar fi milă să fac experimente!

-Haha funny! Auzi, aşa se aude ea gândind!

-Da gaură neagră a raţiunii. Taci şi ascultă că m-am săturat să mă aud doar în capul meu, oi avea şi tu un sens pe lumea asta!

-Da, să îţi spun că eşti de Bălăceanca. Ce vocile tale sunt singure? Ale mele pot fi o companie cam neplăcută.

-De Câmpina și tu si io! Acu’ taci că vocile mele vor sonor! Cum spuneam eşti sofer, conduci o maşină. Să poţi lua o decizie corectă practic ai nevoie să ştii ce e în spate şi ce este în faţă, eventual dacă nu eşti un cretin să vezi şi stânga şi dreapta. Dacă eşti un şofer cu ceva experienţă creierul tău ia decizia fără să mai consulte gâdirea…..cam ca la tine în viaţa de zi cu zi când foloseşti pe post de reper orice altceva mai puţin creierul din dotare ?

-Vorbeşte perfecţiunea întruchipată. Oricum ca şofer poţi face erori.

-Ca om da, dar o maşinărie are prea puţin loc de erori! Eşti la km 10. Ştii ce este de la zero la zece, poţi vedeam bine şi în faţă şi în leterale. Practic ai informaţii să poţi lua o decizie între km 11 şi 13 să spunem. Cu cât vezi mai mult cu atât poţi exitinde distanţa. În fine, cu suficient de multe date poţi face o previziune sau poţi vedea o tendinţă foarte probabilă. De exemplu ai un marcaj cu „drum îngustat” vrei nu vrei schimbi banda. Sau ai drum liber îi dai în ea, că de, e DN-ul liber și câştigi timp. Cam așa ca reţeaua morbidă pe care se joacă toată lumea şi care prin anumite chestii învăţate şi bine studiate se pot induce noi comportamente sau noi idei. Practic, unul isteţ pune marcaj de „drum în lucru” chiar dacă nu sunt bani la buget şi nu lucrează nimeni ?

-Ai zis previziona, ce spui tu e mai repede predicţie!

-Ooooo bună dimineaţa neuronul singuratic! Dacă nu e „drum în lucru” şi eu pun „drum în lucru” e manipulare ? În carte ştiinţa devine cult şi treptat o minunată „unealtă” de manipulat „barbarii”. Cobai în labirint și unii cred că eu fac experimente. Ce mă fascinează mai tare însă este „predicţia” în sine.

-Deci „pa” liber arbitru!

-Contează puterea de decizie a unui singur bou dacă e la mijloc soarta Umanităţii?

-Păi ia şi iulzia asta omului. Fură-i ideea că poate decide, fură-i ideea de drepturi sau iluzia controlului. Fură-i siguranța pe care se bazează şi te-ai lins pe bot de orice formă de control pe care o poți exercita.

-Hopa, ai pus la bătaie şi al doilea neuron? Logic, prima lege a persuasiunii: lasă-i să creadă că sunt în control, doar că informația transmisă este controlată. Nu pricep ideea așa? O punem altfel. Nu știi, te învățăm, nu poți, te ajutăm, nu vrei, te obligăm! Parcă așa era.

-Haha, e logic să conduci gloata. Gloata este formată din maimuțoi cretini care au nevoie de hrană, la schimb cu mâncare și plăcere dau și ei ce pot. Gen un vot când e cazul sau o distribuire sau un material video de fix 2 bani găuriți.

-E pe mă-ta, nasolie este că nu știi cine sau de ce controlează gloata! Mi-a mai spus cineva asta dar eu nu sunt convinsă. Nu e logic, e barbar, tocmai asta ne-a adus azi aici. Absenţa deciziilor conştiente. Mă rog, luăm zi de zi decizii automate dar alea importante…..cât de conştienţi suntem de ele? Seldon vrea calea uşoară în carte şi vrea să sară peste milenii de lecţii. De ce?

-Că e isteţ! Face într-o mie de ani toată treaba plus salvează miliarde de vieţi ne-născute.

-Ete rahat. Cine este el să decidă pentru un aşa număr covârşitor de oameni? Dacă greşise la calcule dacă tehnica lui nu era perfectă dacă planul lui rata o variabilă.

-Nu a ratat!

-În carte nu, plus că Asimov la fel ca şi Clarke are o fază ciudată. Ei nu pun preţ pe indivizi sau poveştile lor. Pentru ei individul e o altă cifră, o altă variabilă, doar înfăptuitor de fapte. Abia ai reţinut un nume şi poc sare la alt secol. Preţul este în poveste şi cheia nu e la un individ ci la o succesiune de fapte ale unor indivizi. De ce Seldon ar conta?

-Pentru că ia locul Divinului.

-Ete rahat! Nu ia locul Divinului se joacă de-a Divinul asta e altă poveste. Tu, eu, noi nu contăm, faptele noastre este posibil totuşi să conteze într-o schemă prea mare ca măcar să o putem imagina. Dar dacă eu mor, tu mori, natura probabil şi posibil are un plan de rezervă. A făcut scheme similare cu a noastră, nu fac eu fapta, probabil o face altcineva. Prea multe idei au apărut prea aproape în timp şi spaţiu unele de altele să nu te gândeşti la asta.

-Adică suntem şi nu suntem importanţi.

-Ceva de genul. E posibil ca refuzul meu spre o anumită acţiune sau dispariţia mea subită să încetinească doar un proces dar nu să-l oprească.

-Îţi dai prea multă importanţă.

-Nu ar trebui? Nu ar trebui să ne dăm cu toţii importanţă şi valoare, adevărată valoare zic şi nouă şi celor din jurul nostru? Poate dacă am face-o am privi lumea şi progresul mai serios. O psihologie completă vizează corpul, mintea, spiritul dar şi mediul extern, socialul şi naturalul.

-Uite o erorare, nu toţi trebuie să-şi dea importanţă, unii chiar repiră degeaba.

-Poate ai dreptate sau poate ei doar generează cantitatea necesară pentru ca, la un moment dat să se genereze calitatea necesară ceva de tipul unor anticorpi ai sistemului. Un om sau o succesiune de oameni şi fapte atât de importante încât istoricii peste sute de ani să privească în urmă şi să spună „aici a început”.

-Nu există aşa ceva. Există doar oportunităţi rare şi unice de care unii mai informaţi şi mai potenţi şi mai în putere profită.

-Posibil, dar la fel de posibil  să nu poată înţelege amploarea unor sensuri de mers! Orbiţi de prea multă putere să mergă în jos nu în sus.

-Păi e spiralat, n-ai zis și tu? Au zis-o şi alţii!

-Au zis-o dar cred că suntem primii care vedem, efectiv putem vedea şi nu doar vedea ci putem comunica asta la nivel de glob. Practic acum suntem legați ca celule unui organism. Ideea este să putem genera o comunicare eficientă.

-Nu toţi văd demento plus că puţini comunică. Cei mai mulţi fac zgomot de fond. Vorbesc dar nu spun nimic cu sens sau nimic nou sau pur şi simplu scot sunete ca maimuţoii în junglă.

-I know. Dar de ce nu văd?

-Pentru că cineva are grijă ca lucrurile să stea pe un anumit făgaş şi foarte mulţi alţi cineva vorbesc despre vise şi iluzii că dacă ar vorbi despre visuri ar fi altă poveste. Unii sunt cu viziunea, unii cu ordinea şi unii cu executarea. Ideea e simplă, gloata nu decide.

-O celulă nu decide ce face ficatul sau inima, ai dreptate. Dar, scot o celulă, scot două, un miliard dar dacă le scot pe toate moare organismul.

-Şi acum de ce să moară tot organismul dacă materia cenuşie nu are doar doi neuroni funcţionali care comunică greu?

– Băgăm organismul în comă şi îl punem la aparate de unde îl hrănim artificial în acelaşi timp în care îi vindem tigăi şi foarfece augumntate cosmice. Le ținem ochii şi urechile ocupate cu tot felul de microbi distractivi aruncăm eventual în ecuație şi nişte pietricele care fac holograme şi tadada, secolul xx1. Parcă Asimov este depăşit!

-Este.

-Ştiu că este, el vorbea în trecut despre prezent dar la o scală mai mare. Se foloseşte de trecut să deducă un viitor posibil.

-Şi cine are doar doi neuroni funcţionali?

-Cu toţii deşteptule! Aştia au vrut să ne zică ceva şi chestia este că au avut dreptate. Şi Orwell şi Asimov oarecum. Pe Clarke nu-l citeşte nimeni? Wtf?

-Da fată, să vină reptilieniiiii!

-Să vină, aparent dacă ceva trebuie să se petreacă se petrece cu sau fără noi. Chiar dacă cineva mută semnele de circulație, la nivel macro este irelevant. Atâta timp cât nu poate genera un val, pardon un Tsunami imens de evenimente, nimic și nimeni nu poate schimba sensul de mers al speciei. Noi doar ne jucăm la viteză, accelerăm sau decelerăm. Parcă ne jucăm cu intensitatea luminii într-o cameră dar nimeni nu are curajul să dea butonul la maxim.

-Îţi oboseşti prea tare neuronii.

-Csf, ncsf. Obosesc pe toată lumea nu doar pe mine. Am un catraliard de întrebări şi unele apar doar pentru că nu-mi plac răspunsurile.

-Aşa-s femeile!

-Începem?

Şi am început o interminabilă discuţie despre misoginismul unui maimuţoi intolerant la neuronii activ ai unei doamne. Gen te iubesc maxim :))) cu tot cu neuronii tăi fix doi şi singuri. Mă duc să mai visez ceva între timp ?

Voi dragilor dacă nu aţi prins discuţia pusă pe litere vă invit la lectură. E îmi mai obosesc neuronii că e unu dimineaţa şi pe mine mă tot disperă întrebarea: ce gm a vrut să zică autorul? Analfabet funcţional şi profan şi care mi-am toruturat materia cenuşie într-o dimineaţă de iarnă caldă.

Spor la citi cartea o găsiţi şi aici, pardon, cărţile că dacă basculaţi doar Fundaţia intraţi pe cod roşu de ceaţă 🙂 dacă vă riscaţi să citiţi şi preambulul plus Roboţii v-aţi scos, direct în Cosmos gen :)))

Cu drag Toma 🙂

Photo: „Undiţa contează” şi în deşert găsesc o baltă cu peşte dacă mi-e foame ?  dar anul ăsta mă risc la Ocean

Credit….just me

„I am not a speed reader. I am a speed understander.” Isaac Asimov