În mod cert acest articol nu este unul religios sau dogmatic, voi avea unul despre dogme şi religii, asta în cazul în care nu am enervat suficientă lume cu articolul de ieri 🙂 . Priviţi acest articol ca fiind doar ….spiritual să spunem. Numele Maria are următoare semnificaţie:  prenume feminin des întâlnit în România. Diminutivele sale sînt: Marioara, Maricica (sau regionalismele: Mărioara, Măricica). În alte culturi poate fi și un nume de botez bărbătesc. Provine din ebraicul Miriam, sau aramaicul Mariam. Semnificația numelui nu a fost stabilită cu certitudine, dar la origine poate fi un nume egiptean, probabil „mry” (îndrăgită) sau „mr” (dragoste, stăpână, doamnă respectabilă sau doamnă îndrăgită) și înseamnă „copil dorit” sau „aleasă, iubită de Dumnezeu”. A fost un nume cunoscut în Europa chiar și înaintea răspândirii creștinismului, fiind varianta feminină a numelui roman bărbătesc Marius. (sursă Wikipedia)

În cultura umană, mitul Fecioarei are multe conotaţii. Fecioria, este starea de virginitate, ceea ce nu s-a arătat, ceea ce nu s-a revelat ( Dicţionar de simboluri, ed. Polirom). Înţelepciunea face aluzie la pasărea în zbor deasupra apelor primordiale. Astfel nu ne gândim la haos sau dezordine dar ne putem gândi la „lipsa de formă”. „Apele primordiale” (virgine) capătă formă când devin „fecundate” de pasărea aflată în zbor. Există multe expresii, peste tot în lume cu privire la cuvântul „virgin”, astfel când ne gândim la un „pământ virgin” ne gândim la un pământ fertil, un pământ neexploatat şi prielnic vieţii, rodului. Mitul fecioarelor este răspândit în istoria umană şi poate ar trebui să ţinem cont că „fecioara” are conotaţii şi rădăcini mult mai profunde şi mai vechi de 2000 de ani, cu mult mai vechi 🙂 . Ok, v-am băgat prea tare în subiect, dar aveţi răbdare. Sunt unele chestii despre care prefer să vorbesc într-un mod mai serios 🙂 .

Mereu m-am întrebat de ce prin mitologie în anumite ritualuri se „sacrificau fecioare”….nu feciori 🙂 . A trebui să ajung la simbolistica cea mai profundă (sau cel puţin la acea profunzime pe care eu am putut să o înţeleg până acum) pentru a putea „descifira” valoarea din spatele miturilor. Dacă Eva a fost şi rămâne simbolul distructiv al feminităţii să spunem că era nevoie de echilbrare. Astfel avem simbolul „Fecioarei Mamă”. Cea mai pură formă creeatoare. Fecioria se referă la puritate. Unii chiar iau adliteram acest sens, poate ar trebui, doar că mintea logică a secolului xx1 nu prea ne permite asta. Ca idee, geniul manifestat în creeaţia materială, se poate exprima din nematerial….se numeşte artă, asta ca idee, sau chiar ştiinţă când vine vorba de noi teori apărute „din neant”. Adică undeva în mintea umană a existat un teren fertil din care au luat naştere noi idei sau concepte pentru umanitate. Privită aşa, „Facerea imaculată” capătă un sens spiritual şi-l depăşeşte cu mult pe cel religios.

Femeia capabilă să de naştere în circumstanţe „imaculate” este femeia pură. Cea care a fost aleasă de Divinitate. de Logosul absolut (masculin) pentru a se putea exprima în material. Există o chestie prin scrierile din Biblie „omul să-L primească pe Dumnezeu în el”. Acel el, se referă la Om, nu doar la bărbat, aşa ca idee că mulţi au tendinţa să interpreteze şi mai grav să implementeze foarte aiurea unele dogmele 🙂 . A deveni „fecund” în urma darului Divin, presupune a accepta dar şi a oferi recunoştinţă pentru el. Când darul, sau rodul se dezvoltă în om, sufletul atinge pleantitudinea, adică atinge o treaptă superioară. Priviţi ce spun artiştii despre stările lor atunci când creează. Mulţi afirmă că „sunt rupţi” de lume sau că actul creativ „vine dintr-o altă lume” din ceva ce nici măcar ei nu-şi pot explica. Sufletul „ridicat” în acea stare este simbolizat de Maica Domnului, Ea nu doar creează dar aspura creaţiei sale Divnul suflă Viaţă. Viaţa este creeaţia supremă, de aceea poate fii privită ca darul suprem pentru care este nevoie de recunoştinţă. Omul nu poate creea viaţă, nu poate, oricât de tare se străduieşte ştiinţa, el are nevoie de elemente deja existente în creaţie. Probabil de aici şi ideea de a nu lua viaţa….atâta timp cât nu o poţi creea 🙂 .

Ideea din spatele simbolului „fecioarei” este simplă dar aşa greu de înţeles pentru mulţi. Cu cât terenul este mai „pur” cu atât creaţia este mai pură. „Virgin”, nu este doar un simbol ce vorbeşte despre sexualitate, este un simbol care vorbeşte despre „fertilitate” sub toate aspectele sale. Priviţi cum, mai nou, se caută „locuri virgine” . Pământul, Mama Natură, exploată fără limite, îşi pierde din fertilitate….din puritate. Miturile, simbolurile, au sens dacă înveţi să le priveşti fără judecată. Adică prin ochii unei copil. Puritate, virginitate, feciorie, toate au ideea transpusă a „inocenţei”. Inocenţa este şi ea prost înţeleasă, fiind confundată cu ignoranţa credulilor. Putem observa cum în anumite culturi „Inocente” este atribuit tămăduitorilor, celor care au abilitate de a „vedea binel, răul” şi de alege conştient binel. Fecioarei îi sunt atribuite puteri tămăduitoare, priviţi toate icoanele care „ajung să facă minuni”. „Energiile” din preajma icoanelor se „pot simţi” spun unii credincioşi. În principiu, simbolistica din spatele Fecioarei, are legătură cu neexploatarea, cu fertilitatea şi puritatea sufletului şi  mai puţin cu partea trupească, oarecum dusă în extrem de dogme sau religii. Ideea nu ar fi greu de acceptat nici în secolul xx1. Când mamelor le este sugerat să fie relaxate, să fie împăcate şi de ce nu iubite pe toată perioada sarcinii, în traducere liberă, este vorba de o anumite stare interioară care favorizează sănătatea copilului. Priviţi şi zona trupului, în sarcină nu este indicată folosirea chimicalelor, fumatul, alcoolul, drogurilor chiar şi vopsitul părului nu este dezirabil. „Puritatea” are un sens, dacă ştim să o privim şi dacă ne întrebăm ce reprezintă cu adevărat „facerea”. Cu cât actul de creaţeie este mai pur cu atât copilul este mai sănătos. Putem fii de accord cu asta nu? Gândită aşa parcă şi doleanţele religioase au sens. Doar că atunci când lucrurile sunt impuse, sunt forţate sunt „obligatorii” şi nu sunt înţelese şi nu pot constitui alegeri conştiente. Ne lovim într-o luptă ce aduce după sine doar distrugeri masive inclusiv la nivelul macro al Naturii. Lipsa de puritate vine din lipsa de înţelegere şi acceptare.

În dogmele religioase, copilul se naşte fără intervenţia omului, în absenţa actului. Pare ciudat în secolul xx1 să mai acceptăm asta. Sună aiurea, mai ales de când a apărut măreţia omului modern cu ale sale unelte de feritilizare în vitro 🙂 . Cum poate merge omul modern spre acceptare a acestor dogme, când toată ştiinţa din jurul său îi spune că doar el stăpâneşte raţional pământul, creaţia şi cam tot ce există sau pe ce poate pune mâna, priviţi cât de raţional stăpâneşte el totul 🙂 că doar el e zmeu 🙂 . Logosul venit altfel decât crede omul modern, este o inepţie demnă de SF sau de basme pentru copii. Şi este logic, pentru că în excesul de zel al masculinului, creaţia nu-i posibilă decât prin prezenţa sa…..fizică. Cu toate că astăzi orice femeie doctor instruită poate ajuta o altă femeie să aducă pe lume copii, asta dacă tot discutăm despre fertilizare în vitro 🙂 . Deci fără prezenţă 🙂 domnilor, că nu este obligatorie. Da, argumentele mele sunt un pic exagerate, la fel ca şi analogiile aduse „Facerii iamculate” când privim toată povestea adliteram 🙂 iar bărabaţii au uneori proasta inspiraţie să se considere îndreptăţiţi când vine vorba de trupul femeii.

În dogme „Fecioara Mama” este dusă în extrem, de captele luminate ale vremurilor trecute şi prezente. La masă din tot ce am citit eu, când s-a început scriera despre viaţa Maicii Domnului, au fost prezenţi doar bărbaţi. Acum de ce nu mă miră incapabilitatea lor de a explica „Facerea Imaculată” 🙂 păi dacă nu simţi nu ai cum să înţelegi Viaţa. Dusă în extrem, mai toate religiile lumii cer, mai bine zis poruncesc femeilor să fie pure la trup, ori dacă ai înţeles câte ceva despre feminin, despre viaţă, despre Divin, vei înţelege că un muritor nu are voie să prouncească altui muritor nimic. Puritatea despre care tot vorbesc, este o alegere, acea inocenţa este o algere.  Priviţi în viaţa de zi cu zi, priviţi istoria şi vedeţi ce presupune cuvântul impus, forţa în impunere, agresivitatea care survine din incapacitatea de a te face ascultat. Impunerea şi acceptarea impunerilor duce la lupte, mai ales la lupte interioare, iar asta duce la pierderea purităţii…..dar orice dogmă susţine „puritatea sufletească” 🙂 .

Spune-i unei femei cum să simtă, cum să trăiască, cum să acţioneze, chiar dacă are un sens ceea ce spui, impunereile aduc după sine un recul „pe bune, păi nu-ţi arăt eu ce pot”? 🙂 acum vedeţi cercul vicios? Chiar este necesară această impuere prin forţă. Femeile îşi pot găsi calea singure, asta dacă le este permis :). Din dorinţa de a „păzi în exces” femeia de „impuritate” uite cum am ajuns în secolul xx1 să blamăm tot ceea ce este superficial în acelaşi timp în care nu ne mai găsim abilitate de a vedea „puritatea” simbolului feminin. Câţi domni n-am auzit care se plâng de femeile mult prea superficiale, care uită de „cratiţă”, care nu mai vor copii sau care nu mai vor protecţia masculină 🙂 . Cu toţii vă doriţi „puritatea” femeilor cu care urmează să aveţi copii, sau de la care vă doriţi copii, dar pe partea cealaltă le trataţi ca pe obiecte din poziţii sperioare 🙂 că de noi nu putem să stăm drepte :). Coool nu, cum miturile devin realităţi pe care le dormi dar pe care nu le înţelegem 🙂 de ce? Păi dacă femeia a fost „scoasă” strategic din cărţile luminate, că de, era păcătoasă, că de Adam nu era suficient de bărbat să zică „nu fată merci, papă tu mere”, apoi femei a a fost nevoie ca femia să fie „ridicată” la cea mai pură formă a sa….brusc şi fără drept de apel. Să avem pardon domnilor, trăim într-o lume creeată de voi…..şi uite ce păţeşte creaţia când este condusă doar de masculin 🙂 .

Am înţeles că feciorie nu este doar puritatea trupului este mai ales puritatea sufletului, suflet pur este egal cu suflet ce poate iubi necondiţiona. Aici iar, nici o dogmă nu are cu ce să mă contrazică. Cum iubeşte o mamă, vă asigur că nu iubeşte nimeni. Maternitate este o artă, o calibrare dintre nevoile personale şi nevoile copilului, adica nevoia ta ca femeie şi nevoia unui alt om. Câte practici religiose nu vor să atingă acel echilbru, mai nou şi psihologia caută acelaşi lucru. Cu cât mama este mai „pură” să spunem, cu atât acea calibrare se face mai bine şi mai uşor. Maternitatea este o acceptare a „energiilor masculine” un fel de cedare în faţa forţelor creeatoare. O femeie, spre desosebire de un bărbat, poate simţi asta, poate simţi fizic, adică în trup creeaţia. „Puritatea” mamei, mai exact starea ei interioară, este transmisă copilului. O spun oamenii de ştiinţă nu o spun eu. Femeia-Mamă este femeia care are dreptul să înţeleagă iubirea necondiţionată (asta dacă vrea) pentru că a trecut primul test al echilibrului interior…..acceptarea masculinului. Sper că nu v-am pierdut pe drum 🙂 . Există multă simbolistică şi în spatele cuvântului „mamă” cel mai adesea asociat pământului şi apelor. Zeiţa Mamă, are multe atribute, iar ea are atributele fertilităţii şi artei pre-creştine Geea, Rhea, Hera, Demeter, Dana. Un alt nume al ei este Ana, cazul zeiţei latine (De) Ana şi cel al Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria (care nu era fertilă dar care a primit graţia Divină de a aduce pe lume un copil) .

Este mult de analizat de ce a fost atât de important pentru religii să asocieze femeii două atribute dintre cele mai pure: Fecioara Mamă. Abilitatea de a creea fără intervenţia omului, abilitatea de a materializa ceea ce nu se poate vedea cu ochii. Femininul creeator, cel care poate „aduce” din „lumea nevăzută” în lumea materială. Astfel mai pe ocolite, puterea distrugerii este oferită femininului, mult prea curios, mult prea grăbit, mult prea explorator, mult prea „destrăbălat” mult prea zelos în căutarile sale prin Eva. După toată „nebunia” ce distruge „bărbatul” prin „ispitele” la care „îl supune şi-l testează” 🙂 echilibrul este adus prin puterea Femeii Mame, astfel femininului absolut îi este atribuită puterea de a creea, iar în dogme creează prin puterea Logosului absolut 🙂 asta pentru cine vrea să priceapa aluzia 🙂 cu forţele şi ideile despre frumoasa zicală „femeia te coboară femeia te ridică”.

Dacă în secolul xx1 încă mai blamăm „destrăbălarea femeii” putem observa un alt fenomen, câţi domni ajung să-şi blameze Mama? Puţini, iar cei care fac asta….să spunem că nu-i vina lor pentru educaţia primită. Dragilor, prin femei veniţi pe lumea asta şi tot căldura lor o căutaţi prin viaţa ce v-a fost oferită. De ce ajungeţi să le blamaţi, când dacă vă uitaţi în istorie doar le-aţi oropsit 🙂 nu? Păi pe rug cine ardea sub imperiul masculinului distructiv şi lipsite de …..logos să spune aşa. Astăzi în societatea modernă este mai complicat să ne ardeţi pe rug, „invidioşilor” 🙂 vă plângeţi prea tare de propiile slăbiciuni…..şi unde nu-i cap vaide ….sufletul său. Cu toate acestea oamenii continuu să practice excesul masculin. Încă mai sunt ţări în care femeilor le sunt impuse anumite conduite, nesupunerea aduce după sine moartea. Nu dezbatem proceduri religioase pentru că nici la creştini nu a fost altfel şi chiar şi în budism femeile sunt puţine ca număr. Oare de ce? Pentru că femeia ajunsă în apogeul său, după ce a experimentat singură după ce a învăţat şi a acceptat cum funcţionează propria sa natură, devine Mamă….şi nu prea mai simte nevoia de explicaţii dogmatice sau sihăstrie. Pentru că sihăstria unei femei este excesul său, prea multul 🙂 la fel cum şi alegerea de a nu „primi logosul” vine tot din excesul de prea mult logos 🙂 .

Animus şi Anima în echilibru aduce creaţia, aduce Viaţa şi aduce puterea de înţelegere. Aduce acceptarea sublimă a tuturor formelor de creaţie, care vin natural fiinţelor Vii 🙂 . Este o lege simplă, dar Doamne, geru o mai procesăm când ne lovim de excese cu care ne luptăm şi pe care le blamăm.

Fecioara Mamă şi Logosul Absolut, au adus pe lume Fiul. Acea putere a Înţelepciunii Absolute, pe care doar Femininul Asbolut a acceptat să-L sacrifice lumii. Mama, nu a oprit drumul Fiului pentru că a înţeles Voinţa Tatălui iar Fiul nu s-a opus destinului în ciuda cunoşterii dobândite. Că avem aici nişte discrepanţe dogamtice, este altă poveste, ideea Filui care nu aduce Fii….geru de acceptat de mine sau de alţii care văd lumea ca mine 🙂 dar asta este altă poveste despre execsul de zel al unora de a impune anumite conduite, practici sau alte lucruri. Puteţi reflecta însă la o idee, dacă Fiul a înţeles creaţia, aşa cum susţin dogmele, de ce nu ar fii creeat şi prin trupul său? Hmm….este o dilemă pe care nu o acceptă mulţi, Fiul devenit Tată 🙂 uite conflicte de logos aici 🙂 . În fine ideea era una simplă, cu ce ar fii schimbat credinţa muritorului de rând o astfel de abordare….nu există nici un argument pentru care, până la vârsta maturităţii Fiul să nu fii avut măcar o soţie 🙂 acum e cam aiurea să vorbim despre mulţi ani care lipsesc din dogme. Ani în care Fiul a făcut….nu ştim ce că nu ne spune nimeni cum Fiul a ajuns la înţelegerea şi acceptarea voinţei Tatălui. Oare din simpla „facere imaculată” se putea ajunge la acea cunoaştere? Dileme, greu de abordat în secolul vitezei, într-o lume care se grăbeşte spre….ea ştie unde.

Mama şi Tatăl care-şi sacrifică Fiul, mielul, Cel care aduce Lumina, Copilul şi puritatea absolută. Rolul oricăriu fiu în lumea asta este dat de mama sa, de cum îl educă şi de cât îl iubeşte. Psihologia din spatele aceste informaţii este simplă iar „Fecioara Mamă” a acceptat şi a înţeles, motiv pentru care, atunci când Toma a vrut să-i vadă trupul lipsit de viaţă, nu L-a găsit în mormânt. Ea ca şi Fiul său au fost ridicaţi în trup la Ceruri. Priviţi scena, înţelegeţi sacrificiul răsplătit al mamei, înţelegeţi echilibrul adus prin tot acest proces şi nu veţi avea nevoie de alte dogem să puteţi accepta Natura Divină. Înţelepciunea a venit din echilibru, sacrificiul suprem oferit de toate părţile a venit din iubirea absolută, care este necondiţionată de lumea materială şi plină de excese, lume pe care nu o acceptăm, dar ce ne mai place să trăim în ea. Ipocrizia apare din exces şi confort, cine mai dă sacrificii lumii, cine mai se lasă pe Sine pentru cel de lângă. Cine mai înţelege puritatea din spatele acestui proces, explicăm, explicăm, explicăm, dar cine înţelege atât de multe explicaţii dacă nu este dispus să le trăiască?

Cea mai spirituală practică care există în lumea asta este una aşa simplă şi este practicată de acele mame care ajung şă-şi strângă în braţe copii, în cazul meu băieţii 🙂 fără a-i sufoca, acceptând voia Tatălui care spune simplu să nu le opresc „destinul” în lume. Toţi copii sunt destinaţi să cunoască măreţia „Cerurilor” asta dacă tot actul creaţiei a fost împlini în cea mai pură formă a sa…..prin conştientizarea echilibrului dintre El şi Ea, Om şi Natură, Om şi Tehnologie, Om şi Om 🙂

Cu drag într-o zi specială Toma şi Ana şi Maria şi Luminiţa că Mama n-a avut ce face iar acum îmi cade numele din buletin

P.S mulţumesc pentru urări dar astăzi nu spunem „la mulţi ani” pentru că astăzi celebrăm moartea, o altă poveste prost înţeleasă de mulţi dar pe care o vom aborda cu alte ocazii 🙂

P.S P.S dacă ştim multe nu înseamnă că înţelegem multe 🙂 doar uitaţi-vă la mine câte greşeli pot face 🙂 zi de zi, literă de literă 🙂 că e greu cu practica 🙂