Să începem cu începutul dar vă sugerez să citiţi tot articolul înainte de a contura o opinie. Ieri am observat o postare destul de impresionantă despre un exerciţiu din cartea de „Matematică şi explorarea mediului” clasa a doua. Exerciţiul suna cam aşa: Animalele pot supravieţui fără hrană şi apă? Desigur că răspunsul este NU. Pe o perioadă lungă de timp, animalele şi implicit oamenii nu pot supravieţui fără apă sau hrană. Exerciţiul presupunea să iei un borcan cu capac, să pui un şoarece „pentru experimente” să iei un creion şi o foaie şi să evaluezi comportamentul animalului timp de câteva zile în care nu îl hrăneşti şi nu îi dai apă. La prima vedere experimentul pare o cruzime faţă de micul şoricel dar nicăieri nu scrie că şoarecele trebuie să moară. Desigur că mulţi părinţi şi pedagogi au luat atitudine militând vehement împotriva curzimii. Dar ce diferenţiază un experiment de cruzimea faţă de animale? Aş spune patalogicul dar mă abţin 🙂 asta în condiţiile în care, mai acum câteva luni citeam despre un elev care a adus o substanţă interesantă la şcoală şi a pus-o în apa unui coleg. La acel incidet mulţi au mers pe lipsa de discernământ dar eu am o altă părere, pe care momentan o ţin pentru mine. Din punctul meu de vedere diferenţa este făcută de scopul experimentului şi absenţa plăcerii de a face rău. Probabil vârsta copiilor este şi ea un factor când vine vorba de impactul emoţional pe care îl poate avea un aşa experiment asupra copiiilor. În primă fază tind să dau dreptate tuturor celor care susţin că astfel de experimente nu au ce căuta în manuale doar că motivele mele sunt altele. Motivele mele vizează competenţele pedagogilor de a explica astfel de experimente şi trecutul emoţional al elevilor. Cu toate acestea susţin cu tărie că un elev crescut armonios poate face faţă unor astfel de experimente cu „potenţial traumatizant”. Ideea este simplă totuşi, este complicat să faci astfel de lucruri dacă nu ştii ce stare emoţională are clasa căreia i te adresezi.

Încerc să fiu imparţială şi să mă detaşez emoţional de ideile personale tocmai pentru a le putea argumenta. Eu nu cred că astfel de experimente pot traumatiza sau pot induce stări emoţionale puternice eleviilor dacă sunt executate şi explicate corect şi dacă elevii au o stare emoţională bună (nu au traume, nu sunt abuzaţi, nu sunt agresaţi etc.). Cred cu tărie că subestimăm mult abilitatea copiiilor de a discerne. Un copil crescut echilibrat, căruia îi este oferită afecţiune şi căruia i se explică cum funcţionează natura nu are de ce să simtă nevoia de a face rău din pură plăcere sau doar pentru că poate. Mi se pare stranui că mulţi susţin ideea unei traume cauzate elevului prin astfel de experimente dar consideră că este ok să pună în farfuria lor carne de pui de exemplu. Cosmeticele, săpunurile, rujurile, detergenţii cele mai multe sunt testate pe animale. Carnea din farfurie este delicioasă dar am văzut un clip în care un puşti era întrebat cum a ajuns carnea în farfurie şi de unde, răspunsul foarte dubios „din frigiderul de la supermarket”. Ok, deci atâta timp cât există un scop „justificat” şi nu se vede procesul este ok . Atâta timp cât elevii nu ştiu este ok. Impactul emoţional contează! De ce? Pentru că are abilitatea să trezească conştiinţa umană. Poţi explică foarte uşor unui copil printr-un asemenea experiment ce se petrece cu efectul omului asupra mediului. Cum omul poate influenţa natura şi mai ales de ce. Nu spune nicăieri că trebuie să omor şoarecele dar chiar şi aşa, de ce să-i ferim copiii de realitatea încojurătoare? De ce să nu le explicăm inclusiv cum funcţionează mortalitatea? Poate ar fii cazul să punem bulină roşie la multe documentare de pe Animal Planet, datorită cruzimii cu care un leu atacă o căprioară…..despre ce vorbim oameni frumoşi?

Nu încerc să conving pe nimeni de importanţa unor astfel de experimente ci doar îmi argumentez opinia. Atâta timp cât elevul este sănătos din punct de vedere psihic şi elevului îi este explicat clar de ce face ceea ce face, eu consider că un astfel de experiment, pe termen lung este benefic. Acum că lumea se uită la prea multe seriale cu criminali în serie, nu-i vina celor care au făcut manualul 🙂 . Sunt suficient de multe experimente care arată că, inclusiv psihopaţii, crescuţi armonios şi iubiţi sunt funcţionali şi pot aduce multe beneficii societăţii în care trăiesc aveţi un link aici. Ţineţi cont şi de faptul că, un om care face cercetare nu are voie să aducă în experiment emoţiile personale. Un astfel de experiment poate ajuta un elev să înţeleagă care sunt scopurile cercetărilor făcute pe fiinţe vii. „De ce este nevoie să vedem empiric lucruri deja cunoscute?” punea cineva problema. Din punctul meu de vedere, pentru că aşa un elev poate înţelege mai bine ce se pretrece cu un organism în anumite circumstanţe. Impactul „pe viu” este altul decât cel pe care îl ai citind de exemplu. Autopsia făcută de un student la medicină este identică şi la fel cu una văzută pe calculator, totuşi se practică. Veţi susţine că vârsta diferă, aveţi dreptate dar şi şaorecele diferă de om.

În mod cert voi vorbi din perspectiva personală şi din empirism. În copilărie tata mă ducea să văd cum taie porcul. Tata nu a chinuit niciodată animalele sacrificate ba chiar îi privea cu dispreţ pe cei care din ignoranţă sau sadism făceau asta. Totul se petrecea rapid şi eficient apoi îmi explica simplu că este nevoie doar să cunoşti un pic de anatomie să nu chinui animalul (mai exact unde se află arterele principale). După sacrificiu, ne lua şi ne explica că anatomia umană nu diferă cu mult de anatomia porcului. La noi Ignatul era un fel de autopsie 🙂 Tata ne arăta ficatul, inima, creierul. Ne explica cum funcţionează fiecare, cum se petrece digestia şi ce mâncase porcul cu o zi înainte, Minţi criminale în varianta neaoşă 🙂 . Poate mulţi sunteţi oripilaţi dar pentru mine era fascinant. La fel de fascinat ca atunci când mergeam pe malul Dâmbului să prind tot felul de lighioane pe care mai apoi le duceam la ora de biologi unde erau disecate de profă. Mda, aveam colecţie de şerpi şi broaşte în uscătoria blocului pentru că mama nu ne lăsa cu ei în casă 🙂 . Tot în uscătorie aduceam fel de fel de animale. La un moment dat am găsit un arici mic şi pricăjit. L-am adus acasă şi citisem eu undeva că poate fi hrănit cu seringa cu gălbenuş de ou. Am îmbuibat ariciul câteva zile şi desigur că a murit. Procese de conştiinţă? Puţin spus, nu cred că aveam mai mult de 11 ani . Dar mă simţeam vinovată de moartea ariciului pentru că nu ştiusem ce să fac şi eram convinsă că am făcut ceva greşit. Au urmat turturici, borcane cu lăcuste, albine şi tot felul de insecte. De unele mă temeam dar compensa al meu frate cu care mereu mă întreceam mereu în capturi. Când a murit acel arici cred că am devenit mai conştientă de ce impact poate avea mirobolanta mea personă asupra mediului. Poate am înţeles mai bine ce se petrece când omul invadează habitatele animalelor. Acum îmi zboară gândul la lupii şi urşii din pădure care mor de foame dar să nu vorbim despre ei pentru că…..e o cruzime ce se petrece! Mie nu mi-a explicat nimeni dacă este bine sau nu ceea ce făceam. Tata o privea ca pe o joacă şi mama dramatiza excesiv.

Noi, eu şi fratele meu, nu eram singurii care făceam asta. Mi-ar fi plăcut ca atunci să fii avut aşa multă informţie ca astăzi şi eventula să fii dispus de un microscop. Am vânat şi am disecat tot felul de lighioane dar nu cred că am afectat mediul. Şoarecii, şerpii, iepurii sunt folosiţi în experimente pentru că se înmulţesc repede iar experimentele nu le afectează existenţa speciei. Pe termen lung, experimentele pe animale au ajutat lumea ştiinţifică nu doar pentru a observa cum funcţionează natura dar şi pentru a veni în ajutorul naturii. Consider că este o ipocrizie să suţii cu vehemenţă consumul de pui de abator de exemplu dar să spui că un experiment făcut pe şaoreci de laborator în condiţii controlate este un act de cruzime. Un aşa experiment CONTROLAT pe termen lung devine benefic şi ţine elevul cu ochii deschişi la impactul pe care îl are omul asupra naturii. Dacă mulţi copiii nu văd cu le ajunge hrana în farfurie nu înseamnă că animalele nu sunt sacrificate. O fiinţă moare pentru ca altă fiinţă să supravieţuiască. Ok acum toţi veganii îmi vor sări în cap. Dar procurarea hranei, sarcrificarea animalelor făcută doar pentru a te hrăni este şi face parte din legea firii. Cel puţin aşa ar trebui, doar că oamenii se hrănesc excesiv şi se înmulţesc mai ceva ca şobolanii. Aici am fost răutăcioasă dar este purul adevăr. Nu înţeleg de ce, dacă nu se vede procesul este ok dar dacă este pus în condiţii de laborator nu este.

Studierea în condiţii de laborator ajută la supravieţuire la fel cum consumul de carne ajută la supravieţuire. Că omul duce totul în grotesc este altă poveste. Repet, astfel de exerciţii nu ar trebui făcute decât în anumite condiţii. Câte animale am studiat, nu am chinuit animale niciodată. Nu am ucis din plăcere, nu am torturat, nu am schinjuit şi nu am maltratat fiinţe vii cu toate că am o imaginaţie bogată 🙂 . Nu mi-am dorit să fac rău şi dacă am făcut rău mai mult din inconştienţă, am simţit remuşcări. Asta face diferenţa dintre un om care vrea să cerceteze în beneficiul umanităţii sau al naturii şi un om care omoară sau face rău din plăcere. Desigur că există şi o plăcere a studiului dar nu are legătură cu chinuirea fiinţa pe care o studiezi. Zeci de descoperiri în psihologie s-au bazat pe studiul şobolanilor sau al maimuţleor de exemplu. Voi duce ideea mai departe susţinând că un deţinut de exemplu ar fi un subiect bun de studiu. Mda, drepturile omului dar gândirea pragmatică şi poate chiar cinică mă face să întreb: oare nu putem testa medicamente sau nu putem face experimente comportamnetale pe deţinuţi în condiţiile în care ei au ucis, violat, maltratat etc? Opinia publică probabil v-a spune „nu” dar la fel de probabil există oameni care au o părere similară cu a mea plus material de studiu. Îmi pare rău dacă cineva se simte jignit de ceea ce spun dar prefer să păstrez detaşarea emoţională. Emoţiile în anumite circumsanţe nu fac altceva decât să ne pună piedici. Poţi simţi compasiune faţă de subiectul aflat pe masa de studiu considerând că inclusiv subiectul aduce beneficii pe termen lung umanităţii.

Ideea de băză rămâne simplă: detaşarea. Un delicvent, un criminal, unul care chinuie de drag este ataşat de emoţiile sale. Lui/ei îi place să distrugă, să mintă sau să facă rău. Din nefericire în multe experimente nu toţi rămân detaşaţi „viciind” astfel rezultatele obţinute. Etica în experimentele şi testele pe fiinţe vii este un element foarte fin. Regulile de început sunt foarte importante la fel şi condiţiile în care experimentele ar trebui oprite. Discuţia este lungă şi scopul nu scuză mereu mijloacele. Când vine vorba despre astfel de activităţi ştiinţifice poate nu ar trebui să lăsm oameni cu elemente patologice la butoane dar să nu uităm că tocmai cei „defecţi” au avut abilitatea să ducă experimentele în extreme greu de imaginat şi pe baza acelor studii umanitatea a avut mult de câştigat….sau de pierdut, acum depinde cine s-a folosit de acele studii. De la Pavlov , Skinner  şi Zimbardo la Wasp şi Josef Mengele….limitele sunt fine!

Nu există o concluzie clară a acestui articol din simplul motiv că pe masa mea de studiu am prea multe variabile pe care nu le pot controla. Eu aş face experimentul cu copiii mei nu ştiu dacă mi-aş asuma riscul să fac experimentul cu copiii altora. Consider că juniorii mei nu ar fi traumatizaţi şi consider că băiatul meu cel mare ar opri experimentul la un anumit moment (sper LOL) dar nu mă pot pronunţa în numele altor părinţi, pedagogi sau specialişti. Consider că nu este normal să ascund copiiilor mei realităţi şi adevăruri evidente. Copiii, chiar dacă mulţi nu cred, au simţul binelui şi al răului dacă adăugăm la acest simţ informaţiile necesare şi explicaţiile logice, probabil astfel de experimente pot deschide căi vocaţionale pentru mulţi dintre elevi. Un medic face stagiatura în spital şi cu oameni vii, un student la medicină face autopsii pe cadavre umane chiar dacă au manuale unde au informaţiile clare. Un aşa experiment controlat poate deschide noi perspective în zona de carieră a unor elevi, e un fel de „călire” emoţională din punctul meu de vedere. Desigur că unii sunt mai sensibili ca alţii şi desigur că astfel de experimente nu trebuiesc făcute cu orice copil. Nu toţi suntem făcuţi pentru asta. Nu oricine ar privi cu detaşare un cadavru uman de expemplu sau locul unei crime. Asta ţine de psihicul fiecăruia, de educaţie şi de anduranţă fiecăruia. Înaintea unui astfel de experiment făcut în clasă eu aş întreba în primul rând copiii apoi părinţi. Mi-aş lua toate măsurile de precauţie dar eu sunt mai patologică…..aş aşteptat să văd cine din clasă opreşte experimentul. Da, astfel de idei nu sunt niciodată aduse în dezbatere dar toţi suntem oripilaţi de grotescul ştiinţei.

Bonus câteva idei simple

Viitorul adult cu probleme este cel care:

-este neglijat, este privat de afecţiune, este maltratat sau abuzat

-este ţinut într-un glob de sticlă departe de realităţile lumii în care trăim

-nu îi sunt oferite informaţii reale şi concrete dar este hrănit permanent cu tot felul de superstiţii

Cum poţi sesiza disfuncţionalul

-individului îi face plăcere să facă rău, să chinuie sau să schinjuiască atât animale cât şi oameni

-minte frecvent şi distorsionează realitatea

-are acţiuni impulsive care pot duce la rănirea sa sau a altora

-vorbeşte despre acte violente cu uşurinţă şi încurajează pe alţii către acte şi acţiuni violente

-au predispoziţie la o varietate de dependenţe

-au traume puternice

-au sentimente de paranoia şi văd în cei din jurul lor potenţiali duşmani

-nu se dezic de la niciun comportament dezadaptativ pentru a-şi atinge scopurile (minciuni, manipulări, şantaj, agresiuni psihicie sau fizice)

–individul nu este capabil de remuşcări sau nu simte vina

În speranţa că am lămurit în mare o idee, ne vedem tura viitoare! Încercaţi să nu daţi cu pietre vă rog, este o simplă opinie personală şi astăzi am încercat o abordare detaşată. Nu toţi suntem un Dexter în devenire :)))) unii dintre noi ăştia „mai psihopaţii” ocupăm posturi lângă mesele de operaţie, lângă cadavrele de pe şosele, la incendii  sau chiar prin corporaţii….bine despre psihopaţii din oraganizaţii vom discuta cu altă ocazii, că ăia sunt mai bolnăviori şi necesită atenţie specială!

Cu multă morbiditate Toma (un fel de consilier în educaţie cu ceva opinii divergente)