Acum câteva zile, una dintre puştoaicele cu care lucrez primeşte o temă interesantă. Profesoara de engleză le cere să scrie o scrisoare pentru ei, cei din viitor şi una pentru Dumnezeu, extra credit dacă scrii una şi pentru trecut. Mă prinde ideea, doar că eu mi-am scris o scrisoare mie, pe care o voi deschide cam peste 15 ani .Concluzia e simplă: „Doamna Toma, sper din tot sufletul că eşti în continuare o bunăciune, mă refer la suflet, restul e mai puţin important :), sper că nu ai ajuns interantă pe la vreun spital de boli psihice, cu toate că am unele suspiciuni, :), te consumi prea tare cu banalităţile lumii, nu poţi „vindeca” toată ura oamenilor. Sper că nu ai dat faliment cu proiectul pe educaţie (ţi-am spus că e o idee cel puţin nebună şi în mod cert cretină, adică pe bune acum cine se gândeşte la soluţii pe termen lung?) şi sper din tot sufletul că ţi-ai crescut băieţii -top de top- altfel te ia mama procesului verbal. Cu drag, a ta imagine din trecut P.S dacă nu aţi cumpărat RV-ul ne suprăm maxim, este singura chestie care mă ancorează în prezent!” . Ok, acum analizaţi textul, vedeţi priorităţile dar nu vă lăsaţi iluzionaţi că sunt aşezate în ordinea importanţei lor.

Dacă am terminat cu viitorul, să ne ocupăm de prezent. Aşadar scrisoare cătere Diviniate: „Salut, Boss, nu prea am ce să îţi scriu, pentru că eu am zi de zi monolog cu Tine. Dacă spun dialog, mă bagă aştia la psihiatrie cu schizofrenie :). Tu ştii însă mai bine ce şi cum. În fine, merci că mi-ai dat liberatea de a alege şi puterea de a înţelege. Merci pentru că mi-ai oferit toate conjuncturile necesare să pot învăţa. Merci că, atunci când mi-am luat-o pe coajă, m-ai întărit. Ştiu că Tu eşti aşa mai Anonim, dar cineva aici jos te iubeşte maxim. Scrisoarea asta e cam publică deci mă abţin de la discuţii mai intime, plus că am nişte „ultraşi” prin listă şi nu vreau să îi supăr cu limbajul meu. Dar merci că mă accepţi aşa dilie cum sunt şi mă laşi să înţeleg Viaţa aşa cum orice părinte ar trebui să facă. I sooo love you Boss, dar mă jur că uneori e cam nasol cu legile tale. Când vin pe partea cealaltă, te rog să mă luminezi, pentru că am impresia că fiecare nivel are „legile” sale. În rest, ştii tu povestea de final, dă fiecăruia după al său suflet, să poată înţelege şi evolua frumos, iar dacă te înjură, te rog să nu te superi, ştii Tu „humans”, suntem mai grosieri pe aici pe jos. Cu drag, your number 1 fan! P.S să le explici şi altora cum e faza cu limbajul meu neortodox, nu de altă, dar am câţiva care au, nu pietre ci bolovani, şi Şefu, nu pot să mă feresc de toate mereu!”.

Bun, acum urmează partea interesantă, cum mie îmi place să lucrez pentru extra-credit, m-am gândit să fac un eseu trecutului meu. Mai liric, doar îmi exersez abilitatea de scriitoare şi imaginaţia în acelaşi timp. Plus, chiar vreau să am o discuţie cu mine, gen eu cu mine la vârsta adolescenţei, nu de alta dar eram cam dusă, iar eu ascult doar de mine. Aşa că, vreau să văd dacă mă pot lămuri singură, ştiu că prea puţini au putut să o facă. Deci m-am întors în trecut să am o mega discuţe serioasă cu mine, că nu mai ţine!

” E ora 8 dimineaţa, teoretic în loc să fiu pe la ore sunt în barul de peste drum. Mă refer la „eu” de la 16 ani, eu asta de 32 la 8 deja sunt pe treabă. Mă admir cum îmi savurez tacticos nessul, pentru că, pe vremea aia (urăsc exprimarea asta dar csf ncsf), nu existau aparate de deştepte de făcut cafea. M-a deghizat strategic, m-am îmbracat suficient de acceptabil şi safe, să nu sperii „sălbăticiunea”, ştiu că detestă formalul şi cam tot ce presupune autoritate. Deci, eu în piele de detectiv/consilier pe intervenţie, pentru că cineva trebuie să dicute cu fata asta, altfel o ia pe arătură. E suficient de isteaţă să îşi poată permite superficialul, dar am eu ac de cojocul ei.

Mă îndrept spre tejghea, minunată locaţie domnişoară, arată ca o bombă! Ce Dumnezeu cauţi tu pe aici nu ştiu! De fapt ştiu, pentru tine, uneori asta a fost cea mi bună şcoală. Minunat, mai lasă zarurile alea. Campioană la table, dar cu absenţe suficiente cât să îţi scadă iar nota la purtare. Uite din cauza notelor la purtare nu vei ieşi prima pe liceu, dar cum pe tine te doare la bască de titluri (aparent, că te-a cam durut), mă gândesc că voi evita să te iau de ciuf. Alea 20 de sutimi pe care le-ai pierdut aşa te-au costat 4 ani de facultate la cu taxă. În fine, degeaba îţi fac teoria chibritului, trebuie să găsesc o cale să îţi atrag atenţia.

-Hmm, văd că nu prea ai adeversar puştoaico! „dacă te ating în orgolilu ală cât casa o să muşti ca o pelicancă”.

-Logic!

Simt cum mă anlizez singură ca într-o oglindă, doar că de această dată analiza se face din două perspective diferite. Mă văd cu faţa mea de rebelă, cu zarurile în mână, nessul în partea dreapă lângă trei ţigări luate la bucată. Îmi văd lumina aia din ochi, pe care o văd şi invers, ochi în ochi. S-a prins că este ceva interesant la imaginea din faţa ei. Mi-a analizat fiecare fir de păr, ceasul scump de la mână, hainele şi s-a oprit pe lănţisorul cu inimioară de la gât. Ştiu ce crede, dar pe lângă faptul că m-a luat la „ţintă” simte ceva în plus şi e curiosă. Cu „defectul” ăsta o să rămân toată viaţa :).

-Facem o partidă, banii jos, jucăm la 3 din 5.

Ştiu că nu banii o atrag, şi-a cam atins limita câştigului în dimineaţa asta. Ştie că norocul stă dar mai şi pleacă. Ce faţă ai! Eşti tare comică, mai ales că nu ştii de unde să mă apuci. Vrei să mă baţi, dar ştii că dacă joci pentru bani vei pierde, ţi-ai setat tu mecanismele astea superstiţioase, dar au fost ok, au educat măsura.

-Facem, dar nu aş vrea să îţi iau banii! Pari o tipă finuţă, nu ar fi frumos. Chiar ce caută o tanti aşa ca dumneavoastră prin bomba asta? Nu ştiţi că pe aici umblă tot felul de dubioşi?

Minunată expimare, mă uit în ochii ei, ştiu că stă prost la capitolul încredere dar curajul nu i-a lipsit niciodată. A riscat al naibii de mult în fiecare zi când în loc să fie unde trebuie era unde voia şi unde simţea. Aş trage-o un pic de ciuf, dar ştiu cât de recalcitrantă poate fi, plus că are 16 ani avans la reacţii şi pumnul loveşte din instinct. Nu vreau să mă întorc acasă la copii cu un ochi vânăt :).

-Te-aş întreba acelaşi lucru, dar ştiu că nu e treaba mea. Aştept pe cineva, iar cât aştept, de plictiseală, mă gândeam să îmi ocup timpul cu tine la un joc de table.

Haha, mama ce faţa ai când te enervezi, lasă că vei lucra la asta, nu v-a mai fi atât de evidentă, doar că vei face nişte riduri între timp, un fel de indiciu păstrat strategic. Ai vrea să te întreb mai multe, îţi place să vorbeşti, îţi place să cauţi să te înţelegi prin oglinda altora. Dar mai bine, haide să mă joc un pic eu cu creieraşii tăi sunt cam tumefiaţi şi uneori dau impulsuri ciudate. Ai plasat un zâmbet strategic, dar ştiu că te intrig. Ştiu că mă simţi, vei înţelege însă peste foarte mulţi ani de ce faci ce poţi face asta.

-Eu şi aşa nu am chef de ore, am aproape toate mediile încheiate, plus că îl stresez pe ăla de română când nu tac din gura, dar nu pot să mă abţin, când văd că nimeni nu cunoaşte răspunsul, mă apucă tutruitul şi decât să îmi strice media mai bine nu mă duc. Eu nici măcar nu citesc şi ştiu ce să-i spun iar tăcerea aia mă stresează maxim, oare ce o fi aşa greu?

Mă uit la puştoaica agitată din faţa mea, nu e mândrie ce se citeşte pe faţă, nici măcar dispreţ cu toate că poate ar trebui să existe. E altceva, o formă ciudată de emaptie. Credeam că atunci era aroganţă, dar nu este. Interesant aspect este şi frustrarea venită din plictiseală şi lipsa provocărilor. Asta căutam prin toate locurile dubioase, provocări.

-Cu să îţi strice media?

-Uite aşa simplu! Dacă nu tac mă ia la bani mărunţi, iar unele chestii le mai dau şi eu aiurea. Mă prinde că n-am citit şi mă taxează, aşa mi-a făcut şi în teză. Mi-a pus 9, am scris perfect dar m-a taxat că s-a prins că n-am citit şi doar am procesat comentariile din clasă!

Iar aş lua, minunata sălbăticiune de ciuf, doar aşa să îi arăt că e o putoare şi cuiva îi pasă de asta, dar mă abţin, acum ştiu că nu era de la lene, era de la lipsa provocărilor. Dar o provoc acum maxim, arunc zarul, prima dublă. Aşa scumpo, priveşte atent, ţi-ai găsit naşul 🙂 .

-Draguţ, doi jucători şi Şeful la masa. Azi mă provoacă maxim.

-Vezi tu provocări de o să îţi iasă pe nas atâta provocare!

Aude rapid ce-i spun şopit, simţurile au fost mereu acutizate, uneori este un avantaj, dar uneori oboseşte tare mult.

-Ce vrei să spui?

-Să-mi spuneţi!

Haha, nasoală faza cu respectul, se câştigă nu se impune, dar ce-mi place faţa mea! Păcat că uneori a mai şifonat-o câte o directă plasată strategic. Hai nu te mai încrunta şi aruncă zarul, te-ai enervat şi vei pierde sigur.Prefer ca anumite replici să le păstrez ştiu cât mă scot din sărite cei care fac pe deştepţii fără să poată dovedi ceva din ceea ce spun, deci întâi am nevoie să câştig teren. Nervii, nu mi-au folosit niciodată la nimic.

-Să vă spun ce!? Faza cu politeţea mă depăşeşte! O consider inutilă şi supraestimată. De ce pula mea, aveţi nevoie de atâtea etichete?

Mda, frumos limbaj, ceapa ta de copil…

-Ai dreptate, doar că jignirile nu sunt o soluţie, iar limbajul ăsta te va dezavantaja maxim. Merită şi el folosit, dar rar şi cu un scop precis, nu doar pentru a marca teritorii de mahala. Ştiu că eşti furioasă dar era vorba de un pic de respect nu de competiţii dubioase care este mai tare. Am touşi 16 ani în faţa ta, plus că te cam căpăcesc la jocul asta.

Faptul că am vorbit calm şi cu zâmbetul pe buze nu era suficient. Ştiu că mă citeşte iar acum ecuaţia îi dă cu virgulă, e obişnuită cu reacţiile impulsive ale celor cu care interacţionează.

-De unde ştii ce vârstă am? Unu, şi doi respectul se câştigă nu se impune.

Aşa creieraş, fi atentă la detalii, dar o să îţi explic nişte chestii să nu prăjeşti instalaţia cu supraanaliza ta de scenarii.

-Să spunem că am un mare talent la citi!

-Ce citeşti tu, că nu înţeleg? În general nimeni nu îmi dă mai mult de 13 ani, iar asta mă stresează maxim. Când exagerează mai le dau şi două după ceafă.

-Bănuiesc, dar subestimarea asta o să fie un superavantaj al tău, de care vei învăţa treptat să te foloseşti. Doar că lecţiile vor fi dureroase, tu eşti un copil tare dulce când vrei şi un suflet minunat. E păcat să te lupţi mereu aşa cu alţii doar pentru că nu sunt aşa cum visezi tu că ar putea fi umanitatea. Vei învăţa că viaţa ta este mai importantă decât orice altă părere aruncată de un ignorat sau doi. Lumea nu este neagră cum o vezi tu acum şi nici nu o vei putea aduce la turcoazul ăla la care visezi. dar te vei aduce uşor şi cu răbadare pe tine, ai o voinţă de fier! Când lupta cu tine v-a înceta, vei înţelege mai multe, până atunci vei consuma multă energie căutând echilibrul.

-Ce căcat, de unde ştii că urăsc rozul şi că folosesc metafora cu turcoaz?

Te-ai cam speriat puştoaico, nu-i nimic! Frica păzeşete pepenii. Asta te va face să fi prudentă în toate căutările tale şi să nu îţi bagi nasul pe unde nu eşti pregătită să experimentezi, plus că te v-a ajuta să îi respecţi pe cei care cunosc mai multe decât tine, chiar dacă nu vor fi atât de mulţi pe cât te aştepţi tu.

-Să spunem că, ţi-aş putea povesti toată viaţa, prezentă, trecută şi un pic viitoare….

-Băi tanti mă laşi, nu pun botul la ghicitori în stele, mi-au explicat mie unii cum funcţionează prosteala şi cu mine nu ţine!

Haha, aşa mi-au apărut ridurile pe frunte.

-Fi atentă, uneori lucrurile nu sunt ceea ce par, iar când ai suficient de multe coincidenţe în faţă, caută tiparul, dar pentru asta trebuie să începi cu detaliile. Un detaliu ca cicatricea ta de pe mână, pe care o piteşti strategic şi vara chiar dacă sunt 30 de garde afară.

-Cine ştie cum ai observat-o, nu mă impresionezi.

Eu ştiu însă că la faze din astea mă activez maxim, probabil micul creieraş analizează acum zeci de soluţii logice, traseză zeci de scenarii, trage linii şi face legături.

-Stai liniştită nu m-ai întâlnit niciodată, eu sunt doar o oglindă.

-Ce eşti mă? Tanti, dacă ai lovele nu ar trebui să le cheltui pe chestii dubioase apoi să le tragi pe nas.

Te-ai speriat iar, cool, ar trebui să te sperii mai des, dar nu este cazul să îţi explic, pentru că vei înţelege singură.

-Atenţie draga mea, muţi greşit! Deja am câteva linii în faţa ta!

-Cred că ai destule!

Ironia şi autoironia, dezarmezi orice „deştept cu ea”.

–Simţul ăsta al umorului este cel mai tare mecanism de apărare, nu îl vei pierde, dar uneori vei da într-un cinism crunt! Pentru că, în timp, vei avea perioade în care nimic nu îţi iese aşa cum vrei sau cum consideri că trebuie, atunci vei deveni o agresivă capabilă să demonteze un om doar cu trei vorbe. Pentru că oamenii te vor dezamăgi, te vor trăda, te vor lovi, cel mai dureros o să fie când cei la care ţii mult vor face asta. Acolo nu doare, acolo arde. Acum că ţi-am atras atenţia, cum ar fi să lasăm un pic jocul şi să discutăm, oricum o iei pe coajă.

-Eu nu o iau niciodată pe coajă, mai le dau câte o partidă unora când îmi e milă de ei!

-Uită-te la mine, ai impresia că eu sunt unul dintre puştii tăi pe care îi poţi suci cum vrei. Hai lasă vrăjala, te bat de te sting, vei vedea că nu sunt singura de la care o vei lua pe coajă, dar nu te speria aşa vei învăţa să laşi guriţa aia mai mică!

Mor, leşin ce faţă am! 🙂  haha, în sinea mea ştiu că e super curioasă. Se piteşte aşa bine încât niciodată nimeni nu o poate citi în totalitate. Doar că eu acum pot, iar asta pe viitor o să fie util.

-Tanti, ai luat-o pe arătură! Dar hai să ne jucăm un pic jocul nebunilor, dus în neantul imaginar al unui suflet pierdut printre ape tulburi.

-Minunat, acum te pot vedea aşa cum eşti tu în realitate. De ce nu scrii mai des?

-Nu am chef! De unde ştii că scriu?

-Ştiu multe despre tine! Mai multe decât crezi sau decât îţi imaginezi tu, cu acel căpşor minunat al tău, doar că nu îţi pot dezvălui nimic concret, nu aş vrea să te abaţi de la drum. Mi-ar plăcea totuşi să scrii mai des, gândeşti prea mult, reacţionezi prea repede şi incă nu realizezi cât de mult poţi simţi.

-Deci, nu doar că mă cunoşti, ai un fel de maşinuţă temporală cu care te-ai întors să îmi papi ficaţii.

Sunt mândra de cât de isteaţă şi „nebună” sunt.

-Ştiu că ai imaginaţie, iar când vei descoperi nişte lucruri vei înţelege cât de utilă este şi cum funcţionează.

-Ce tare! Deci voi fi blindată de bani! Adică arăţi mişto şi pari că ai ceva lovele.

-Bravo mă! Mă repet: unu, nu mă păcăleşti şi doi ştiu că te roade curiozitatea. Plus că, pe bune acum, la câtă ambiţie ai ar trebui să îţi dai mai mult credit.

-Deci eu în viitor, ce tare, la masă doi nebuni şi hazardul în ordine.

-Ar fi mişto să îţi cizelezi limbajul şi să citeşti mai mult, dar nici măcar pe mine nu mă vei asculta, aşa că asta îţi pot spune. Inteligenţa ta se poate dezvolta foarte puternic dacă o alimentezi constant cu materiale, plus că vei înţelege cât de important este un vocabular bogat, vei învăţa să îl adaptezi, dar după ce te vei da jos din nori. Ar mai fi nişte chestii dar nu vreau să îţi alterez experienţa.

-Să mor eu, nu îmi alterezi nimic! Zi că m-ai făcut curioasă!

Zâmbesc frumos, atunci când zâmbesc sincer. Astăzi parcă nu o mai fac atât de des, oare aşa tare m-au schimbat unele lucruri, nu e uşor să arunci zâmbete când poţi observa foarte clar realitatea lumii în care trăieşti.

-Degeaba te piteşti după masca ignorantului, eu ştiu ce poţi simţi, doar că îţi lipsesc nisţe noţiuni elemenatare, plus că ai tendinţa să înveţi din experienţa nu din foi. Dar să te învăţ ceva, ai nevoie şi de foile alea.

Mă uit la mine cum las garda jos, am nevoie ca cineva să îmi arate că pot fi înţeleasă. Este singul lucru pe care l-am simţit ca nevoie de când am început să fiu conştientă de mine. Asta mi-a lipsit atunci şi asta îmi lipseşte uneori şi acum. Cum ar fi să încep să plâng în oglindă. Nu pot să îi arăt că am momente de genul asta, în care simt cum picioarele îşi pierd puterea iar totul se lasă într-o amorţeală cruntă. Minunată fiinţă vei învăţa că oamenii dor, dar cel mai tare tu dori. Mi-ar plăcea să înveţi mai repede nişte lucruri, să nu mai fii atât de inocentă, eu ştiu că bravezi, dar sufletul tău a fost primul pe care am învăţat să îl citesc.

-Aş vrea să îmi răspunzi la o întrebare!

-Mă gândeam că ai mai multe! Dar uneori nici tu nu ştii ce ai în căpşor, noroc că nu te îndoieşti nicodată de ce ai în suflet. Dar hai zi ce vrei să mă întrebi!

-De ce suntem aşa, adică de ce sunt aşa, adică, să mor dacă ştiu cum să pun întrebarea, chestia asta e tare ciudată! Vreau să ştiu de ce funcţionez aşa, de ce pot face ce fac, de ce pot vedea lumea altfel, de ce nu mă pot stăpânii uneori şi de ce simt cum simt, că de gândit mai rar, ştii că nu gândim mult.

-O ba da! Gândim, doar că vei înţelege mai târziu nişte chestii, nu acum, gândurile mai mult le simţim decât le gândim. Sună ciudat, ştiu, nici eu nu prea m-am prins cum funcţionează, dar promit că mai caut. Acum am nevoie să te ambiţionezi mai tare şi să vorbeşti mai puţin. Poţi speria multă lume când te superi şi aş prefera să nu jumuli pe nimeni în următoarea perioadă.

-Cum mai tare, mai tare de atât, ştiu că sunt o putoare, dar e mai mişto să experimentez decât să pierd timpul prin săli de clasă prăfuite cu miros de cretă. Plus că, eu vorebsc, cui nu-i convine ce spun treaba lor.

-Ştiu dar, am nevoie, de fapt tu ai nevoie să asculţi în viaţa asta de cineva, iar cum nu asculţi de nimeni mă gândeam că poate vei asculta de mine, practic de tine, dar o variantă mai mişto şi mai cool şi mai aproape de ceea ce trebuie.

-Mă cac pe trebuie al tău, eu te-am adus până aici!

Pe bune că am spus asta?

-Tu gagico! Dar ai avut şi ajutoare pe drum, nu multe dar ai avut, să nu uiţi să priveşti mai des în oglindă, mai ales când o iei pe coajă şi la propiu şi la figurat, doar lecţii dar unele dor, al naibii de rău. Vei vedea totuşi că niciodată viziunea ta asupra lumii nu se v-a altera.

-N-am timp de oglinzi! Eu ştiu că sunt mişto, adică uită-te ce tare sunt, fac salturi memorabile în spaţiu-timp, deci sunt un mega-geniu.

-Eşti! Te ajută imaginaţia aia bogată, plus sufletul tău minunat, pe ăla nu a putut nimeni până acum să-l cumpere, indiferent ce au vrut să dea la schimb. Mai vedem ce e de reparat în rest.

-Adică mă repar singură! Eu, nu tu.

-Nu cred că şi cu mine faci pe zmeul? WTF? Tu îţi dai seama că te întreci cu tine?

-Păi cu cine să mă întrec, nu am găsit nicodată adversari!

-Hahaha, ba vei găsi!

-Şi luăm bătaie? Adică ai luat bătaie?

-Nu iei bătaie, dar nici departe nu eşti! Unii te vor vrea la pământ alţii te vor răni din greşală, şi doar  unul o să îţi pună însă capac!

-Cum mă, capac?

-Uite aşa simplu! Ce crezi că tu nu ai slăbiciuni? Ai, momentan a apărut doar una. Da, nu mai beli ochii aia de căprioară luată în lumina farurilor. Dacă nu ştie multă lume, eu ştiu, acum ar trebui să mă crezi mai mult, fără să mai judeci raţional. Ia simte, hai curaj, acum un pic mai mult, hai să reglăm faza asta cu simţirea că restul e poveste şi e una mişto. În câteva luni vei observa că am dreptate. Este singurul care trece din tabăra adversă în echipă 🙂 .

-Poţi să îmi spui ce îmi doresc cel mai mult?

-În afară să te înţeleagă cineva…..cunoaştere! Îţi doreşti cunoaştere, nu pentru că vrei neapărat să obţii ceva ci pur şi simplu pentru că vrei să te înţelegi pe tine şi de ce eşti cum eşti. O vei avea, cunoaşterea asta, doar că nu v-a veni cum îţi imaginezi şi nu vei putea explica nimic la nimeni, pentru că te vor trimite încet dar sigur spre locuri cu pereţii căptuşiţi. Să nu uiţi o chestie, oamenilor le este frică de ceea ce nu înţeleg, iar uneori ai face bine să vorbeşti mai pe înţelesul la tot poporul nu de alta dar mulţi se vor simţi tare prost în preajma ta.

-Dar sunt proşti!

-Ştiu că nu crezi asta, dar te dai rotundă!

-În fine, cum voi dobândi ce spui tu că dobândim?

-Păi ai începu deja procesul, de fapt l-ai început acum mult timp, doar că de câteva zile pui în practică.

-Vrei să spui că….hai mă fi serioasă!

-E singura cale!

-Ce mă? Faza cu iubirea? Cunoaştere prin iubire, ce rahat te-ai pocăit? Adică m-ai pocăit, de ce mă? Nu ne mai place viaţa liberă sau cum?

-Hahaha, nu ne-am pocăit fraiero iar Viaţa o iubim maxim, tocmai asta e şi aşa funcţionează, dar te prinzi tu pe drum care e faza cu iubirea şi cum îi vei atinge multiplele sale forme.

-Ce să ating mă? Ai înebunit? Ai uitat ce comunist ai acasă!

Ce îmi place să râd cu poftă, mai ales cu mine sau de mine, depinde de situaţie.

-Haha, nu, nu am uitat, dar zi merci aşa ai scăpat de multe belele. Vezi că nu mai stau mult şi tu ar trebui să te întorci la şcoală.

Evit să îi spun că i-aş da două după ceafă şi că, acum din cauza bărzăunilor pe care îi aveam trebuie să mă apuc să fac şi a doua facultate la 32 de ani. Dar şi asta este o experienţă din care voi învăţa enorm, deci nu pot să fiu prea dură cu mine, mă uit aşa la puştoica asta din ochii mei, o iubesc maxim. E tot ceea ce mi-am dorit să fie şi încă pe atât. Trebuie să îi aranjez un pic stilul dar în rest este minunată.

-Ok, am înţeles, mare doamnă care suferă de ea şi nu mai are timp de ea să stea la o discuţie cu ea.

-Hai mă, chill, vei avea discuţii cu tine să te saturi, cu cine crezi că vei putea discuta despre toate nebuniile tale?

-Cu el!

-Vezi că eşti isteaţă şi înveţi repede!

-Ete rahat, nu mi-ai spus nimic, ştii că nu te cred! Nu sunt aşa cum spui tu, nici nu cred că voi ajunge să fiu atât de impunătoare, plus că nu mă văd îmbracată aşa niciodată. Ai 32 de ani, te îmbraci zici că ai 16. Îmi zăpaceşti zarurile. De unde ştiai trucul, apropo încetează să te porţi cu mine de parcă ne-am cunoaşte de o viaţă. Nimeni nu mă cunoaşte, nimeni nu cred că şi-ar dori asta.

-Ba da, cineva o să înveţe să te cunoască, vor ieşi multe scântei, dar trebuie să îi dai credit, dar primul om care poate face asta vei fi tu. Adică eu, mă cunosc deci îmi cunosc toate trucurie. Ştiu ce crezi de fiecare dată când le arunci fără frică. Acum ceva timp le-ai aruncat şi ai avut o mână de nu îţi poţi imagina. Ai pierdut azi pentru că îmi cunosc şi slăbiciunile, dar asta e altă poveste. Iar vestimentaţia, hai merci, să ştii că ai un job mişto în viitor, iar tu mă ajuţi maxim la el, m-am prins târziu că aveam nevoie să te înţeleg pe tine şi să te accept aşa rebelă cum eşti tu în toată splendoarea ta, să pot excela la ceea ce fac. Practic te cam pitisem că îmi era cam ruşine de tine, pe bune acum, nu toţi pot înţelege ce e în sufletul tău şi te asigur că nimeni nu înţelege ce e în căpşorul tău. Dar cineva încearcă să facă asta zi de zi, aşa că mi-ar placea să fi un pic mai docilă pentru că nu vreau să pierzi ceva frumos. Practic este ceva ce te-a salvat, doar că te prinzi mai târziu de asta şi vor fi nevoie de încă două bătăi de suflet să le poţi integra pe toate.

-Adică ai avut o problemă cu mine? Cum mă? Tu nu vezi ce mişto sunt!?

Egoul meu inflamat, nu-l mai văzusem de ceva vreme 🙂

-Eşti şi vei fi şi mai şi! Să nu îţi pară rău de nimic, ai cea mai mişto viaţă! Plus acea doză de cunoştere pe care ţi-ai dorit-o atât de tare.

-Dacă am puteri magice înseamnă că sunt mega-şmecheră.

Mă uit la ochii aia plini de lumină, aveam nevoie să cred în vraja Vieţii, aveam nevoie să cred în iubirea aia fără limite. Nu puteam să mă dezamagesc deci nu mi-am explicat niciodată că anumite lucruri nu există, iar altele care există sunt atât de simplu de înţeles.

-Vei înţelege acea putere mult mai profund şi mult mai departe de două trucuri făcute cu mintea lucidă. Dar astăzi caută, simte şi înţelege. Ca o concluzie generală, singurul lucru care o să îţi dea putere este abiltatea ta de a „citi direct în suflete” iar acum l-ai decriptat pe al tău.

-Ceee tare, cum voi face asta, adică ce trebuie să fac?

–Nu înceta să crezi în oameni şi să îi iubeşti dăruindu-le mereu ceea ce simţi tu că au nevoie, vei mai greşi gramajul din formulă uneori….dar aşa vei descoperi scopul suprem al Vieţii.

-Dar oamenii dor şi dor al naibii de tare!

Ochii mei mă pot trăda uneori aşa de uşor, dar puţină lume poate citii fără filtre ochii unei alte fiinţe.

-Ştiu! Somn uşor draga mea, mereu ai ştiut asta, a fost cel mai puternic avantaj al tău.

Mă uit cum am aţipit pe masa metalică, probabil cineva o să mă trezescă rapid cu un mişto bine plasat. Pierdusem iar nopţile visând cu ochii deschişi la lumi turcoaz. Scrisesem mult în noapte aia, la fel ca în multe alte nopţi…..”

Cam aşa cu imaginaţia şi exerciţiile de cunoaştere personală. Cunoaşterea vine din locuri pe care credem că nu le putem accesa niciodată. Cu toţii avem poveşti care merită puse pe foi, pe foi pe care merită să le păstrăm, nu să le dă foc…..acceptarea de sine, este înainte de orice acceptarea a tot ceea ce eşti, a tot ceea ce ai făcut şi a tot ceea ce ai trăit. Fiecare fază de cunoaştere are „cheile” ei, cu cheile e altă poveste, dar degeaba le dobândeşti şi deschizi uşi cu ele dacă nu ai curajul să intrii.

Spor la lucru, ştiu câţiva care se vor juca cu acest exerciţiu, ca mic sfat, nu cenzuraţi limbajul, scrieţi liber tot ceea ce smţiţi sau consideraţi că poate fi adus pe foi.

Cu drag Toma Ana-Maria Luminiţa, cu multe diplome pe care îmi e silă să le înşir 🙂

Fotografia: Marcel Horneţ „On the road”