Mulţi prieteni, în ultimul timp, mă tot întreabă cum şi de unde ideea cu o tabară de off-line. Le povestesc în mare, însă nu ştiu dacă explicaţia mea banală este suficientă pentru toţi cei care îmi cer lămuriri, aşa că am să vă spun adevărata poveste! Sper că persoanele din jurul meu vor înţelege de unde toată această pasiune… să spunem că timpurile disperate au nevoie de soluţii disperate.

Aşadar, era trecut de ora 16. Întârziasem la grădiniţă, iar la cabinet avusesem o zi foarte solicitantă. Probabil că mă înţelegeţi, trezită de la ora 6, nu eram în mare formă. Nici cafeaua nu-mi fusese suficientă în acea zi. Nu reușise să mă mobilizeze. Mă îndreptam grăbită spre clasa puştiului meu mic. L-am îmbrăcat mecanic. Dragul de el, avea chef de joacă, dar eu abia mai aveam energie să-mi țin ochii deschişi. Mi-am impus un ritm, am deschis portiera, am urcat copilul cu ceva efort în maşină… să spunem că nu eram chiar atât de epuizată.

Traficul în Ploieşti, la ora 16 este destul de aglomerat. Toată lumea se grăbeşte, toţi se agită, încercând să mai prindă ceva timp din zi  ca să poată rezolva cât mai multe banalităţi. Unii spre piaţă, alţii spre bancă, alţii spre mall.

În fine, fiecare în lumea lui.

Eu eram pierdută în gânduri. Nu prea mai aveam chef de nimic. Noroc că atenţia mea încă era activă. Chiar surprinzător de acută! Cu o ureche la radioul mult prea tare, un ochi la şosea, o mână întinsă spre ştrengarul din spatele meu care cerea apă, o mână pe volan. Încă mă uimeam că fac faţă.

Când, de nicăieri, printr-un loc nepermis, mă trezesc brusc cu un tânăr în faţa maşinii. Într-o fracţiune de secundă, adrenalina mi-a crescut la maximum… iar şoferul din mine a preluat imediat controlul. Frână, scârţâit de roţi, copil panicat şi pulsul meu la 200… Nu vă şochez cu înjurăturile ascuţite care mi-au ieşit din gură. Cred că nu a fost una ratată sau cenzurată, chiar dacă aveam băiatul în maşină.

Păi bine mă „ Bobiţă”!!! Din ce ştiu eu, legea şi-a dat upgrade! Acum dacă dau peste tine, pentru că treci pe unde nu trebuie, pierdut în visare,  nu cred că mai sunt responsabilă… zic şi eu.

Chiar dacă legea nu m-ar pedepsi, jur că nu aş putea trăi cu această imensă vină. Am şi eu doi băieţi acasă, iar când m-am uitat la tine i-am văzut pe ei!!

Atunci m-am uitat şi mai atentă la tine… parcă nu erai chiar adolescent. Păreai să te îndrepti cu paşi rapizi spre maturizare.

Ce am văzut, dragii mei? Un tânăr, cu rucsacul în spate, capul în nori, ochii pe telefon, căştile în urechi, gluga trasă bine pe ochi şi probabil un pic amorezat, că prea părea pierdut în spaţiu. Acest tânăr, pe care l-am înjurat mai rău decât vreau să recunosc, mi-a deschis ochii!! Mi-a arătat cât de uşor ne putem pierde într-o lume mult prea agitată. Aşa s-a întâmplat minunea! Mi-a trecut oboseala, mi-am liniştit copilul. Am tras pe dreapta şi am mulţumit cerului că încă nu sunt aşa de „ruginită”, iar atenţia mea funcţionează perfect, ca întotdeauna. M-am dat jos din maşină. Tânărul nici nu ştiu dacă realizase ce era să fac. M-am apropiat de el. Încă am mai avut tendinţa să ii dau două palme (dacă era unul mai nervos la volan sigur îi dadea doi pumn) am reuşit cu ceva effort să mă abţin. Cât l-am dojenit, am înţeles că poate era la fel de obosit ca mine. Probabil avuse o zi plină, iar absenţa lui din realitate am înţeles-o imediat!!! Nici mie nu îmi place realitatea asta! Toţi ne grabim, toţi alergăm, toţi fugim de viaţă şi suferim în tăcere în spatele unor ecrane.

În drum spre casă, am analizat toată experienţa… aşa am început să mă gândesc la tabără. Aşa a apărut ideea, apoi toată agitaţia. Pentru că, nimeni nu merită să fie atât de rupt de lume, iar dacă tot vrem să evadăm din realitate, eu am găsit o soluţie mai UMANĂ să spunem.

Cine vrea să înţeleagă, poate veni alături de mine şi de colegii mei oricând. Avem multe proiecte minunate, trebuie doar să conving mai mulţi adulţi responsabili să se implice!!

Iar tu, Bobiță cel aiurit, chiar dacă nu mai pari un puşti, eşti invitatul meu special. Eu am multe talente, poţi întreba prin oraş. Motivul invitaţiei?  Mâine, poimâine poate vei fi şi tu la volan cu un copil în spate, poate chiar doi. Atunci probabil mă vei înţelege mai bine!

P.S Ce ai fi făcut dacă în locul meu era o blondă şi conducea un BMW cu ochii în oglidă şi permisul luat de 1 lună? Sau mai grav, un bunic care nu mai aude, nu mai  vede, dar unii încă îi mai dau voie la volan.

Aşa că zi mersi! Totuşi…. nu sunt eu responsabilă de cum îţi trăieşti tu viaţa. Iar eu îţi mulţumesc pentru inspiraţie.

Nu uita că poți convinge oamenii să te vadă şi altfel, trebuie doar să fii atent în jurul tău, nu la ecranul telefonului!!!!! Iar dacă vrei în TABARA de OFF-LINE te poţi înscrie aici  http://generatialuijohn.ro/tabara/