Dacã îmi spuneai acum zece ani cã voi merge zeci de km prin pãdure, te-aş fi întrebat ce dracu fumezi :)) Dacã îmi spuneai acum zece ani cã mã voi cãţãra câţiva metri buni deasupra solului, te-aş fi întrebat de câte ori te-a scãpat a ta mumã în cap :)) Dacã îmi spuneai acum zece ani cã voi pedala zeci de km sãptãmânal sau cã yoga ar deveni o rutinã sigur te-aş fi trimis la un control psihiatric :))

Vreau totuşi sã înţelegeţi, în ciuda faptului cã mai toţi oamenii avem „sisteme de operare” similare, fiecare dintre noi avem un „aparat” absolut unic ceea ce înseamnã cã „reglajele” fine la fiecare dintre noi diferã. Acest articol are la bazã experienţa proprie, deci trataţi-l ca atare ?

Mulţi ani mi-am „antrenat” mintea. Am învãţat-o sã se contorsionez în cele mai dubioase forme, sã ridice greutãţi, sã opereze zeci de ore şi sã memoreze multe lucruri. Am educat-o, instruit-o, civilizat-o pânã în punctul în care asculta doar comenzile mele :)) Nu a fost colţişor de minte, gând conştient, idee, amintire sau concept care „locuia” în capul meu sã nu-l fi luat la mânã :)) sau la anilizã. În tot acest timp am considerat cã cei care lucreazã şi/sau trãiesc doar prin corp sunt superficiali. Realitatea era cã eu eram la fel de superficialã doar cã îmi alesesem alt punct de lucru. De ce naiba ai nevoie sã fii cel mai frumos corp, când poţi fii cea mai mişto minte? Logic cã nu mi-am dat seama decât dupã o vremã cã excesul pe orice zonã este tot exces :)) Detaşarea de corp înseamnã multe, ea devine evidentã atunci când corpul nu te mai ascultã.

De copil am vãzut corpul ca pe un bibelou pe care dacã îl atingi mai tare se sparge. Am urât durerea sub toate formele sale şi, ca orice minte zdravãnã am fugit de ea. Durerea în anumite procese are sens şi modul în care operezi cu ea îţi creşte anduranţa pe toate planurile….dar eu bibelou care putea face poc la cea mai micã tepidaţie. Nu mã înţelegeţi greşit, nici acum nu mã pasioneazã durerea doar am învãţat cã şi ea are grade de intensitate pe care dacã le evaluezi corect poţi depãşi limite de care mintea nu are habar sau pe care nu le-a imaginat vreodatã.

Da, sunã aiurea, dar corpul este mai dificil de operat decât este mintea, cel puțin pentru cei care nu au lucrat niciodatã cu corpul. Are momente când o ia razna şi indiferent ce gânduri raționale ai, indiferent cât de mult tinzi sã fii logic, corpul nu vrea. E acel moment în care vrei un „stil de viaţã sãnãtos” dar mai haleşti 3 porții de ciocolatã. E acel moment în care, dupã trei sãptãmâni de salã spui….e mai mişto pe canapea. Munca de lãmurire pe care o duci cu tine este teribilã „Hai mã cã poţi” zice mintea „Hai pa zice corpul”, „Hai mã un pic de disciplinã zice mintea” „Hai sictir zice corpul” :))

De ce facem asta? Pentru cã avem anumite rutine pe care nu le putem rupe atât de uşor pe cât credem. Pentru cã existã dezechilibre fizice şi/sau psihice care devin ancore greu de ridicat. Oricât de docilã era mintea mea, corpul avea tendința sã o ia pe arãturã. Cel mai dificil a fost sã-mi disciplinez corpul, nimic din tot ceea ce am lucrat nu mi-a pãrut atât de complicat şi vã pot asigura cã analiza minţii de la nãscare la ce vrei sã devii nu este cel mai delicat proces.

Mãnâncã ce trebuie când trebuie! Foamea este o senzaţie greu de evaluat în contextul socio-cultural prezent. Super-complicat când la tot pasul gãseşti…mâncare :)) Când am pus frânã la proastele obiceiuri alimentare, cred cã douã cofetãrii locale au fost în prag de faliment :)) Nu am fost un om cu greutate prea mare niciodată, dar Duuuamne ce mai îmi plãceau dulciurile. Nu orice dulce, dulce adevãrat zic, blat de ciocolatã, cremã de ciocolatã desigur cu topping de….ciocolatã. Chillax, nu era depresie era doar o asociere isteaţã pe care o fãcusem în copilãrie şi de care nu m-am prins pânã în clipa în care nu mi-am dat seama cã….dependență şi confort emoţional. Pentru cã mintea are multe resurse dar are şi colţuri pe care nu le cunoşti pânã nu acorzi atenţie corpului.

În ultimii ani au existat multe momente de „cãdere” la vechiul tipar de comportament dar cea mai mare revelaţie s-a petrecut când mi-am dat seama cã mintea mea voia sã-mi aducã fizicul la acelaşi nivel. Cilşeu, ştiu, dar una este sã citeşti asta într-o carte, alta este sã simţi asta cu toatã fiinţa ta. A fost un moment cheie, un moment de „fuziune” completã şi complexã. Când mi-am dat seama cã cele douã nu sunt separate şi cã practic totul lucreazã la unison într-un angrenaj mai complex decât îşi imagineazã mulţi, totul a devenit mai uşor. Nu doar uşor dar am început sã simt plãcere în tot ceea ce fãceam.

Mişcarea nu mai este o corvoadã, un „trebuie”. Mişcarea a devint plãcere nevinovatã de aceastã datã. Fiecare orã în care practic un sport, oricare ar fi el, este o orã conectactã la prezentul meu. Fiecare orã devine un moment continuu care vã spun sincer, credeam cã existã doar prin cãrţi sau imaginaţia unora. Starea de „flow” sau flux sau cum vreţi voi sã o numiţi, am experimentat-o când scriam de multe ori doar cã nu mi-am imaginat cât de intensã poate deveni atunci când practici un sport. Când eşti cu toate celulele din corpul tãu în prezent, când eşti conştient de fiecare fibrã care se mişcã pentru a atinge un obiectiv, senzaţia devine greu de imaginat fãrã experienţa aferentã. Durerea de la final nu este atât de copleşitoare. De durut te dor multe doar cã motivaţia din spate are la bazã o alegere şi aceastã alegere este cea care schimbã la modul cel mai serios întreaga ta chimie interioarã, chimie care în timp îţi schimbã şi biologia. Acum nu vã gândiţi la cine ştie ce mutaţii genetice dar gândiţi-vã cã prin acest proces se modificã toate tendinţele de degradare ale corpului, ceea ce duce la creşterea calitãţii vieţii, a stãrii de bine şi a sãnãtãţii în general.

Mâncarea sãnãtoasã dupã un timp a devenit şi ea delicioasã, din simplul motiv cã pragurile mele senzoriale au intrat în normal. Gradul de sensibilitate senzorialã s-a rafinat şi acum este destul de uşor sã simt gust de pastile de exemplu în anumite alimente. Alte alimente, pe care înainte le mâncam pe nerãsuflate azi îmi dau tot felul de reacţii dubioase. De exemplu, un burger îmi dã senzaţii de greaţã doar din miros, nu vã povestesc de alte efecte stomacale sau care ţin de ficat şi bilã :))

Practic, cu timpul întregul meu organism s-a modificat, iar astãzi mintea mea opereazã mai bine ca oricând. Nu pentru cã trebuie ci pentru cã îmi place. Îmi place sã-mi provoc şi corp şi minte la unison, iar spiritul meu se manifestã mai abitir ca niciodatã pentru cã existã şi el dar probabil nu aşa cum îşi imagineazã mulţi :))

Civilizeazã-ţi mintea, sãlbãticeşte-ţi corpul şi îmblânzeşte-ţi spiritul…..restul e poveste

Cu drag Toma

Photo: Undeva de sus, credit Me ?