Încă de acum patru ani sunt fascinată de teoria inteligenţelor multiple, o teorie cunoscută de foarte mult timp dar oarecum explicată la nivelul de înţelegere al secolului în care trăim. Un secol în care viteza de propagare a informaţiei este halucinantă şi ameţitoare, un secol în care mulţi ne pierdem abiltatea de a mai gestiona sau filtra informaţiile care vin spre ei şi astfel ne „colmatăm” sistemele. Sisteme umane stresate din toate părţile, maşin care turează motoare care claxonează haotic, telefoane care nu încetează să ne livreze informaţie, magazine agolmerate dar care nu au chiar structuri de furnicar (într-un muşuroi de furnici există o logică a fluxului de mişcare). Noaptea o avem „luminată” de tot felul de surse stridente de lumină care indiferent cât de performante par nu pot imita fotonii emişi de soare. Cei mai mulţi dintre noi nu sunt conştienţi de toţi factori stresori care vin spre sistemul lor. Inabilitatea de deconectare de la lumea „modernă” dă bătăi de cap multor medici, pentru că aparent nu există explicaţii pentru multe boli. Ciroze fără consum de alcool, cancere la plămâni fără tutun sau poluare ridicată şi tot aşa. Totul este artificial, de la artificialul şi superficialul extern cum credeţi că arată internul, „puntea de lăgătură” dintre ele este comunicarea….care la rândul său devine superficială. Legături artificiale, mediocre şi superficiale. Oare de ce există artă veche de secole pe care o cuantificăm în bani grei, oare de ce unele exprimări nu mor…..arta nu moare dar este….muribundă. Ne este teamă de expresia interioară, că la început…..sistem plin de gunoaie, ghici cum este expresia?Mică, fără dimensiune, insipidă, inodoră, incoloră, sterilă şi vagă…..gri şi urâtă. Fără adâncime fără înălţime….plană ca linia de la aparatul cariologilor. Când unul are Viaţă linia aia are viaţă, că restul nu au, este altă poveste despre modul de înţelegere al mesajului. Acest text este aparent simplu dar să vedem câtă răbadare aveţi cu el 🙂

Nivelul de stres la cote alarmante, psihologi care nu pot explica de unde apar anxietăţi puternice la oameni care aparent nu au griji. Emoţii, dar ce fel de emoţii? De unde şi pe baza căror factori se declanşează? Trăim în secolul xx1. Aparent cel mai sigur secol de când există umanitatea 🙂 . Nu ne vânează niciun prădător, nu ne atacă prea des fenomenle meteo extreme (încă, vedem după ce pică ultima fibră a „plămânilor Planetari”) bolile sunt „tratabile” şi tot aşa. Atunci de unde aceste tensiuni permanente şi puternic alimentate emoţional. Atacaţi de ce…..sau de cine? Anixietatea şi stresul, aparent cauza tuturor bolilor din secolul xx1. Este ca şi cum sistemul nostru de alarme (sistemul emoţional şi instinctual) este mereu ca un arc în tensiune. Privim în jurul nostru şi nu înţelegem de ce, fără o cauză fizică palpabilă şi concretă nu ne simţim în siguranţă. Cauzele sunt subtile dar sunt departe de a fi mistico-fanstastice. În primul rând este dimensiunea factorilor de informaţie care vine spre noi şi pe care nu o putem exprima sau explica. Maşini care claxonează-creierul primeşte informaţie şi tot aşa până la hrana efectivă pe care o ingerăm. Am evoluat de la nivelele inferioare ale primatelor atunci când am devenit conştienţi de „seamănul” nostru şi am devenit conştienţi de modul în care ne exprimăm prin ochii celuilalt. Limbajul articulat a devenit o „unealtă” deosebită de exprimare a interiorului persoanal. Mereu m-am întrebat cum a apărut primul „EU”. Acum mă întreb des cum v-a apărea primul „NOI”.

Limbajul, exprimarea este un mod de reglare interioară a stărilor emoţionale. Un fel de reproducere, de ce reproducere? La nivele de bază noi avem tendinţa de reproducere biologică. La nivelul complex al fiinţei umane, reproducerea capătă o altă dimensiune şi apare nevoia de reproducere a minţii. Mintea sau Spiritul cu toate înţelegerile sale. Am nevoie de exprimare sub toate formele ei. Am nevoie de „corecţie” şi chiar de interpretarea interiorului meu prin viziunea altora. Venim cu emoţiile în secolul xx1 şi discutăm de foarte mulţi stimul care ne alimentează în mod constant emoţiile şi mai ales frica. O frică oarecum adaptată şi transformată la mediul în care trăim. Aducem la asta un flux de informaţii agresive şi permanente şi poc, abilitatea mea de exprimare scade. Apare frustarea, nu mă pot exprima, nu pot comunica, nu mai are sens ce simt sau ce gândesc (încărcarea sistemului cu informaţii ce nu le pot lega adică nu prea au sens). În exterior nu este un prădător care mă ameninţă şi totuşi mă simt stresat. De ce? De unde? Frici fără obiect. Factorul fizic aparent nu există. Dar emoţia are sens, pentru că apare frica de a nu fi acceptat şi poate la foarte mulţi frica inconştientă de moarte a „sistemului fizic”. Eu ce las în urmă? Genetic, în natură, dacă un „sistem” nu este sănătos şi adaptabil nu se reproduce punct. La oameni, apare infertilitatea. Femei sănătoase tun care nu se pot reproduce. Fizic nu există cauze şi totuşi. „Sisteme” interioare „pline” de impurităţi. Bilogic mă reproduc şi am copii dar mental mă pot reproduce? Oare chiar vreau să dau mai departe frica de a fi mereu singur/ă şi neînţeleasă?

Blocaje emoţionale. Frica are sens când există o cauză precisă. Dacă sunt la o serbare şi copilul meu este anxios este vina mea. Eu transmit starea emoţională copilului. Dar eu ca părinte nu ştiu să o exprim, aşa că ea este exprimată mai uşor de copil. Atuci eu ca părinte ar trebui să o văd. Ar trebui să înţeleg ce exprimă copilul meu care se blochează în plâns şi nu poate exprima prin cuvinte poezia pe care acasă o stăpânea perfect. De ce? Eu la nivel subtil, adică prin gesturile mele, prin tonurile vocii mele, prin culorile cu care mă îmbrac, prin casa dezordonată sau prin muzica/filmele/programele tv de un anumit gen, i-am explicat copilului meu că lumea nu este un mediu sigur. De ce îl iau în braţe excesiv? Îl protejez pe el aparent….dar protejez şi genele mele atât mentale cât şi fizice, de agresiunile „invizibile”. La o serbare ……unde este pericolul dragilor? De ce vă temeţi? De ce priviţi copiii ca pe victime? Cine îi agresează, noi spectatorii sau voi care aveţi tendinţa să îi hiper-protejaţi? Emoţiile în secolul xx1 sunt doar adaptări ale „sistemului de alarmă” animal. Doar că astăzi nu apare tigrul din pădure sau ursul, dar eşti privit de cineva în permanenţă, dacă nu oricum cauţi privirea fie virtual fie live 🙂 . Pot exprima ceea ce nu văd efectiv cu simţul văzului? Desigur: „mi-e greaţă să te văd” sau „omul ăla îmi dă fiori pe şira spinării” sau „m-am făcut ca un arici” sau e „bună ca pâinea caldă” sau „omul ăla îl pui la rană”. Dar exprim folosind alte „simţuri” le simt….le exprim cum pot mai bine. Nu-mi place să văd ridurile de lângă ochi, exterior vs interior. Mă simt ca la 18 ani 🙂 corpul nu are 18 ani. Conştientizez vârsta. Unii se simt bătrâni….oglinda spune altceva. Mă văd în exterior dar vreau să-mi văd şi interiorul. Sună ciudat? Nu este, cel puţin nu pentru mine. Vorbesc şi ascult în măsuri egale, mai nou 🙂 .

Lingvistic eu pot exprima foarte clar ceea ce percep atât la nivel interior cât şi la nivel exterior. Inteligenţa lingvistică la mine este inteligenţa dominantă. Eu folosesc cuvinte, expresii, metafore şi pot exprima de foarte multe ori într-un mod simplu situaţii foarte complexe. Cu cât exprim mai mult cu atât se face un reglaj pe zona de Inteligenţă Interpsersonală şi Intrapersonală. Abilitatea de comunicare, aici mulţi pierd sensul. De ce? Nu înţeleg că fiecare dintre noi avem o Inteligenţă dominantă sau, extrema cealaltă se folosesc doar de inteligenţa dominantă lăsând în plan secund chiar invizibil restul inteligenţelor. Educaţia de tip Waldorf, ajută identificarea inteligenţelor dominante dar nu uită de celelalte tipuri de inteligenţă. Luaţi de exemplu un cardiolog, oare el nu are şi o formă de inteligenţă muzicală? Sau un inginer, soţul meu de exemplu îmi spunea că se obişnuise aşa mult cu sunetul produs de instalaţia de foraj că efectiv auzea când ceva nu era ok sau podul pe care stătea cu picioarele vibra altfel. Păţesc şi eu la radio de exemplu, caut un post pe care îl recunosc fără să aud efectiv logoul sau dj-i sau să văd frecvenţa. Emite parctic pe un anumit tip de frecvenţă pe care urechea mea o recunoşte. Am făcut proba pe multe aparate radio 🙂 că de, om de ştiinţă, contest efectul schimb variabilele cele mai simple.

Inteligenţele secundare combinate cu inteligenţa dominantă face ca gradul de complexitate al exprimării să crească. O simfonie complexă. Nu contează că sunt român, rus sau american. O înţeleg. Mai exact o simt. Eu ascult şi mă relaxez foarte mult ascultând viorile şi recunosc un muzician după sunet. Mi-am stresat soţul care a pus pe cd în maşină cu La Campanella cântată de altcineva decât de David Garret. M-am încruntat „ai schimbat cd-ul” s-a uitat un pic nervos că nu înţelegea cum am sesizat că nu este Garret 🙂 . Pur şi simplu, Garret atinge notele într-un anume fel şi eu pot sesiza diferenţele. Practic interiorul cunoscut de mine nu era ca sunetul pe care îl primeam din exterior 🙂 . Exista o discrepanţă pe care eu, chiar dacă am talent fix 0 la muzică şi nu pot reproduce o melodie în capul meu sună într-un anume fel. Frustrarea apare atunci când încerc să cânt de exemplu 🙂 că ce iese nu e ca în interior. La fel este şi cu desenatul, uneori vizualizez minunate forme destul de complexe şi nu le pot reproduce, când sunt relaxată se află şi în mişcare, minunat? Nu chiar. Frustrare, frica de „irealul” meu interior. Încerc să le exprim prin cuvinte, nu pot, am descoprit arta fotografică, parcă e mai uşor. Am descoperit astronomia, fizica şi modelele de fizică mai de tip secolul xx1. Când le „văd” în exterior, e un fel de „aha, asta este”, apoi frustrarea scade, emoţiile de frică dispar, nu mai sunt mutantă sau nebună…..există o explicaţie. Adică o formă, o raţiune şi o cunoştere clară a ceea ce eu sesizez în imaginaţia mea bogată.

De ce nu funcţionează azi aşa cum funcţiona prin antichitate de exemplu sau mai mult prin sistemele de gândire orientale vechi de milenii? Pentru că am luat simfonia, am „rupt-o” şi acum studiem fiecare notă în parte. Studiem partitura, instrumentul, muzicienii…..pierdem fenomenul. Ascult fix 5 note din Campanella, oare le pot înţelege? Dacă eu cunosc foarte bine acea partitură probabil că da. Pot vedea o serie de note şi în capul unui muzician de exemplu să se audă efectiv sunetul. Emoţia….intern şi extern. Inteligenţă de mai multe tipuri: vizuală, muzicală şi lingvistică apoi kinestetică. Cu cât elementele de inteligenţă se combină mai armonios cu atât gradul de exprimare creşte în complexitate devenind aparent simplu. Ascult muzică, ce fac aşa special? Simplu decriptez un mesaj complex, stări şi trăiri complexe care curg armonios dintr-o exprimare emoţională a Omului nu a bestiei groteşti. Animalele se exprimă şi ele prin penaj şi culori, prin sunete, prin ultrasunete etc. Animalele „dansează” de exemplu pentru a se reproduce. Cu cât este „dansul” sau penajul într-un anume fel cu atât se găseşte un partener mai uşor. Sau musculatura sau limbajul corporal. E un fel de semnal al geneleror în exterior. Un animal fricos şi slab în zona propriei specii, unul care are penajul „gri” şi ciufului 🙂 nu este acceptat de femelă. Emite la nivel chimic o reacţie de „incompatibilitate” cam ca mine şi altă vioară decât a lui Garret. Probabil de aici şi o uşoră formă de gelozie fără obiect palpabil din partea minunatului meu soţ 🙂

Emoţiile complexe. Exprimarea complexă, presupune întâi abilitatea de a te căuta şi găsi pe tine în alţii. Exprimarea talentelor sau inteligenţei dominante, este rezolvarea căilor de comunicăre care în timp devin complexe. Caz concret din cabinet, soţ cu limbaj corporal agresiv şi exprimare prin limbaj verbal permanent (practic nu putea să tacă). Soţie introvertă cu limbaj corporal exprimat şi limbaj verbal aproape inexistent. Reglaj? Cale comună de comunicare, întâi la nivel de individ apoi în raport cu celălat. Decriptarea fiecărei forme de limbaj şi exprimare. Sper că nu v-am pierdut pe drum 🙂 scriu pentru că aşa eu mă pot exprima într-un mod şi la un nivel mai complex, mai particular şi care ţine în primul rând de mine. Când vorbesc „văd” şi emoţiile celui din faţa mea şi atunci apare un reglaj interesant care într-un fel mă cenzurează pe mine 🙂 . Cea mai cruntă tortură pentru mine: nu mă lăsa să vorbesc. Adică tac şi eu, mai ales decând scriu, dar să mă cenzurezi sau să îmi ceri agresiv să tac. Reacţie inversă, voi ajunge să ţip. Efectiv îmi este atacat sistemul de auto-reglare. Frica fără obiect generează ideea că „mă omori pe interior”. Cenzura! Moartea pasiunii 🙂 Frica intensă pe care am învăţat să o recunosc mi-a permis să elimin „frica de opinia altora”. Inteligenţa inter şi intra personală. Pot sesiza când cel din faţa mea m-a perceput corect sau are doar filtrele personale. Celealte inteligenţe apar în susţinerea, integrarea şi folosirea armonioasă a inteligenţelor principale. Treceri pe diferite nivele de toleranţă a unor sisteme care mă frustrează 🙂 Când explic şi nu mă pot face înţeleasă am tendinţa să mă duc efectiv în pădure sau la munte sau la mare sau să stau singură noaptea în curte. Inteligenţa naturalistă, mă „văd în natură” am momente puternice de „aha” apoi pot explica un fenomen folosind „inteligenţa dominantă din faţa mea”. Eşti vizual şi logic caut în matematică, geometrie şi fizică. Eşti muzical caut în simfoni şi muzică (mai jos sau mai sus, depinde) , eşti lingvistic caut metafore, eşti corporal caut un sport şi tot aşa.

Practic totul este o „metaforă complexă” a unui întreg pe care îl sesizăm de milenii şi pe care nu îl putem reproduce „conştient” dar îl reproducem pe părţi. Mai nou „gândesc” în imagini. Am nevoie de imagini să pot exprima ceva toretic şi logic şi demonstrabil în plan fizic. „Văd” piramida lui Masllow care se „deschide” care apoi seamănă cu coloana infinitului a lui Brâncuşi care apoi seamănă în biologie cu ADN-ul sau cu o „gaură neagră” 🙂 . Inteligenţa multiplă, reproducerea mea atât de eficientă că mă pot reprezenta în faţa oricui 🙂 frica dispare. Reproducerea minţii la alt nivel, un pic mai complex. De ce ne este teamă? Că ce scot iniţial din mine nu e frumos nu este armonios…..aveţi dreptate. Primele mele texte sunt patetice. Frica de faptul că nu sunt perfectă 🙂 blochează creativitatea. Scriu şi cu peniţe şi cu tastaura. Prefer uneori scrisul caligrafic chiar dacă nu-mi iese „artă” asta pentru că încă inteligenţa corporală a degetelor mai are de experimentat nu pentru că nu poate 🙂 . Am început însă să tastez foarte repede, 4000 de cuvinte cam într-o oră şi jumătate. Mai greşesc desigur, dar micile greşeli nu schimbă sensul exprimărilor lingvistice. Să explic mai exact, un om logic fără vedere în spaţiu….calcule pe hârtie în exces şi care la un puct pot limita. Logic-matematic cu inteligenţă vizuală: fizicienii celebrii sunt cei care au sau au avut abilitatea să vizioneze „filme” şi mecanisme complexe în mintea lor. Adăugă la asta inteligenţa corporală de a desena armonios acele forme matematice. Tadada, reprodeucerea minţii, progres şi evoluţie. Aşa şi la mine, nevoia de exprimare în detalii. Ştiu că pe unii dintre cititori îi pierd dar…nu pe toţi. Aşa că scopul scuză mijloacele 🙂 sper.

Am observat la desenele copiilor de la grădiniţă lucuri interesante apoi fără să cunosc copiii efectiv mergeam şi vorbeam cu educatoarele. Inabilitatea de a se exprima în procesul de colorare de exemplu se observă cu ochiul liber. Limita culorilor folosite, unghiurile de colorare, păstrarea conturului. Cei care nu se exprima prin culori au anumite comportamente. Un caz care mi-a sărit în ochi când îmi luam băiatul de la grădiniţă. Doar două culori pale şi aruncate pe ici pe colo. Curiozitate profesională şi ipoteză: hiper-protecţie şi izolare cu probleme de limbaj articulat. Am vorbit cu mama 🙂 da nu mă pot abiţine. Am aflat că a avut o boală mai gravă şi pe perioada bolii s-a izolat, nu doar pe ea ci şi copilul. Copilul probleme de articulare a cuvintelor. Logopedie sau explorarea mediului fără frică? Probabil ambele, dar mai înainte de orice”structurarea” „modelului de exprimare la mamă. Copiii pot „decripta” foarte uşor anumite informaţii, mai ales cele emoţionale. Învaţă să le gestioneze prin exemplu nu prin vorbe 🙂 probabil limbajul articulat e ultima inteligenţă apărută 🙂 şi poate uneori nu este chiar aşa necesară pe cât ne imaginăm. Extrema cealaltă, un desen incredbil de armonios şi plin de detalii, le spun părinţilor să lucreze cu el extra pentru că are o inteligenţă aparte, răspuns: cine copilul meu, nu cred, doar a colorat. Ce e aşa greu de crezut că ai un copil cu inteligenţă peste medie? Cât de limitat eşti cu stima ta de sine….eu merg mai departe.

O teorie personală şi poate un pic exagerată dar observată în viaţa de zi cu zi. Copiii din spectrul autist devin frustraţi pentru că nu-şi pot „reproduce” sau „exprima” mintea. Unii sunt foarte vizuali, un caz particular este al unui tip care a zburat deasupra unui oraş cu elicopterul apoi a reprodus în desen cu detalii impresionante acel oraş. Vă las un link aici. Ideea este simplă, a găsit o cale de comunicare a ceea ce percepe el în dimensiuni şi la dimensiuni pe care noi nu prea le captăm sau înţelegem. Arătăm forma unui măr în plan….dacă minunatul copil „vede” altfel? Dacă el observă mărul în 3d sau cine ştie prin ce tip de „altă dimensiune” şi noi îl arătăm în plan. Frustrare, ca la mine cu vioara, nu-i ce trebuie sau cu desenul matematic al formei pe care o văd dar nu-mi iese aşa cum o „văd” iar, frustrare. Adaugă la asta şi părinţi emoţionali sau chiar toxici, cu teama de un social aspru, cea mai mare forţă de frecare psihică: ignoranţa +frica 🙂 de ridicol şi de neacceptare. Tadad, cerc vicios şi plin de minusuri. Dacă mama ar explora fără frică Inteligenţa dominantă atât a sa cât şi pe cea a copilului? Să-i arăt forme complexe în 3 dimensiuni, 4, 5, zece sau câte or mai fii. Să-i dau să asculte sunete complexe. Să mă caţăr pe munte sau să vizitez un templu vechi de milenii. Totul este în abilitatea de educare a creierului de a procesa detalii. Că mulţi nu tolerază punctele, e altă poveste. Cum vrei să vezi macro dacă nu poţi vedea micro şi invers.

Desigur că dacă nu ai răbdare să citeşti nu ai educat ce este nevoie. Opun rezistenţă pentru că eu când desenez forme geometrice consum energie, mă stresează mă enervează …..mă frustrează. Contrar la simţul comun, asta este o cheie. Depăşirea rezistenţelor. Am căutat mereu oameni şi experineţe care să mă provoace. Inteligenţa spirituală, este acel mod în care observ şi procesez un tipar aparte. Percep doar elemente pe care le recunosc. Dezvolt un fenomen spiralat, plec de idei complexe ca cele ale sistemelor orientale…..dar de milenii caut corespondent în natură. Suntele armonioasă pot fi reprezentate şi matematic şi oarecum lingvistic. Au sens. Paradigmele de gâdire au nevoie de schimbare. Evitarea căderii în ridicol. Dar oare cine este ridicol, cel ce emite sau cel ce percepe? Nivelul de acceptare, înainte de orice avem nevoie să schimbăm radical poveştile pe care le spunem copiilor. Să le aducem practic ideile milenare în secolul xx1 şi să lăsăm natura să se armonizeze singură.

Cum să facem asta dacă suntem ignoraţi şi avem sistemele pline de informaţii şi emoţii pe care nu le putem exprima de frica ridicolului sau mai grav de frica morţii bilogice? Nu plec la munte că dacă cheltui x sumă de bani nu mai am bani de pâine, de întreţinere, de apă caldă sau mai ştiu eu de ce. Nevoi de bază. Nu ies în oraş (implicit nu caut experienţă) pentru că nu am haine (penajul artificial) în concordanţa cu moda. Mi-e frică să mă arat….cum să găsesc un partener stabil dacă şi modul meu de exprimare este aşa „alambicat” în toate iţele sociale. Supravieţuitorii, adevăratele inteligenţe se reproduc pe foarte multe nivele. De la penaj la sunete. Cele mai complexe inteligenţe pe care eu una le observ cam de 4 ani, în special la copiii: Inteligenţa naturalistă şi cea Spirituală. Acum dacă ei genetic vin cu un fel de „upgrade” în exprimare dar se lovesc brutal de inabilitatea noastră de înţelegere conştientă….îi distrugem. Îi „ucidem” practic. Băiatul meu cel mare mă întreba de complexul bunicului după ce văzuse un film. Bravos amice, ce limbaj îmi trebuia mie să îi explic ce văzuse în Mr. Peabody şi Sherman. Frustrare, puţin zis. O frică imensă: nu voi mai putea comunica eficient cu copiii mei, care se joacă cu concepte destul de complexe pentru vârsta lor. Anxietatea dispare, pentru că am înţeles cam cum funcţionează emoţia şi nevoia de reglare. Vreau să evit limbajul spiritual pentru că aparent este depăşit, vreau să le spun despre creier, reacţii bio-electro-magnetice. Dubluhelix, sfere în spaţiu, ADN şi ARN…..să le exprim ştiinţific în primul rând. Să le anulez oarecum frica de ridicol. Pe drum să-i învăţ şi de ce oamenii care nu şi-au dezvoltat armonios şi celelalte inteligenţe devin rapid profani. Divinul secolul xx1, matematică, bilologie, fizică, muzică, desene complexe…..ajungem greu la ele pentru că unu: doare când consumăm energie, cu cât poţi înţelege mai multe cu atât eşti mai conştient de energiile regenerabile. Vrem să ne înţelegem pe noi tocmai pentru a ne putea exprima cât mai lejer în orice mediu. În faţă regi sau cerşetori….Om să fii. În al doile rând ajungem greu la ele pentru că nevoile de bază sunt „nerezolvate”. O simplă observaţie: Prea multă nevoie superioară: mori de foame, prea multă nevoie inferioară: moare spiritul.

Care dintre morţi doare mai tare? Nu ştiu 🙂 că nu pot face comparaţii. Durerile psihice nu-s chiar plăcute, limbajele de „jos” cele despre demoni şi tot felul de monştrii nu-s chiar plăcute 🙂 „purificare” ajungi la „limbaje de sus”. Fizică, matematică, oceane şi Cosmos. Logică dar altfel. Imagianţia lu Tesla, un sistem mai vechi de „a viziona” explicat pentru secolul nostru, că în secolul lui erau prea multe bestii…..nu că acum nu sunt. V-am scris din nou aşa mult pentru a explica chestii elementare dar cu cât sistemele sunt mai „pline” cu atât informaţia vrea mai multe legături logice. Când se rupe legătura dintre realitatea mea internă şi cea externă, atunci apre frica şi nu este o frică normală….liniştea în natură. Meditaţie dar mai ales scris, vreau să mă văd pe mine! Inabilitatea de exprimare prin vocaţia dominantă cu abesnţa altor inteligeneţe secundare……mori pe interior şi foarte devreme vei muri şi biologic. Creierul pe sistem de autodistrugere, nu mă pot exprima ….shut down. Abdică! Cel mai logeviv popor este în Japonia. Atenţia lor la detalii, abilitatea de a tolera aşa multă informaţie….trasmise prin educaţie şi prin gene. Un popor „furnicar” fiecare pe treaba lui….emoţii aproape invizibile. Apar şi pe la ei ceva „erori” dar căsătoria cu un robot sau un algoritm ar trebui să spună ceva 🙂 . Două cărţi care m-au dus în altă dimensiune, un pic paralelă 🙂 Sfârşitul Copilăriei şi Ultima Teoremă ambele ale lui Clarke. Dacă vă dau link la ele vă uşurez treaba…..dar dacă voi aveţi voinţă şi le căutaţi singuri?

Cititul educă creierul pentru că nu este o abilitate cu care ne naştem! Vorbitul ne ajută exprimarea dar la fel nu ne naştem cu el. Tolerarea imperfecţiunilor, aparent nimic nu-i perfect când te uiţi de jos în sus. De sus în jos…cu cât mai sus cu atât exprimări mai clare mai complexe mai în detalii. Prostia standardizează şi face cutii şi clasificări şi închide fiecare notă. Lumea e mare drgilor….să vedeţi cosmosul. Viaţa, expresia Vieţii nu este doar ce vedem noi ca fiind Viaţă 🙂 noi suntem replici la scală mică a unui complex sistem Viu. L-am intuit când aveam sistemele într-un anume fel, acum pe repede înainte…..îl mai putem percepe sau reproduce? Îl mai putem exprima? Desigur că Divinul din vechiul Testament sunt eu şi Divinul, dar oare ce am perceput eu ca fiind „divin” 🙂 Zeii şi fiecare super-putere a zeilor. Inteligenţele exprimate altfel. Culorile şi curcubeul 🙂 lumina interpretată altfel 🙂 Nu mai putem accepta sistem vechi de exprimare şi limbaj chiar dacă au un sens aparte. Nu pot crede că arhitectura unui templu are un sens sau o influenţă aparte, chiar dacă anumite temple au fost vizitate de grei ca Jobs sau Mark 🙂 . Nu pot accepta că mediul extern are aşa influenţe puternice asupra mea. Vreţi să vedeţi o femeie frustrată? Aceste femei au un mod absolut de a face curăţenie în casă. Deci spitalele sunt jucărie pe lângă modul în care fac ele dezinfecţie 🙂 .Un om depreiv…..hmm casă fără aromonie. Un om furios, casă în haos. Exces de spiritual casa Biserică şi tot aşa. Nu trebuie să te cunosc, te văd cum te îmbraci, cum te porţi…..te simt. Îţi văd casa, maşina sau cuptorul. Uneori prea multe detalii percepute mă stresează şi pe mine 🙂 momentele de solutiudine….echilibrarea emoţiilor. Casa mea arată ca mine mai mult decât oricine…..sunt EU. E locul meu. Locul tău cum arată? Culorile, fotografiile, cărţile, mobila, ce-ţi spun despre tine. Te-ai cam simţi în fundul gol dacă ar intra un om ca mine în casa ta? De ce? Exprimă-te căutând armonie. Să distrugă doar cel ce poate creea şi doar ce poate creea! Efortul este imens! Energia la fel!

Minte îngustă….nu te poţi exprima prin Inteligenţa Dominantă folosind Inteligenţele Secundare, nu meriţi să îţi reproduci nici mintea nici corpul. Eşti ca o otravă, o boală autoimună a globului. Nu rezolvi piramida de jos repede nu meriţi să vezi alte idei şi ale tipuri de gândire integrată, aparent aşa cred unii şi credeţi sau nu acţionează în acest sens mai mult sau mai puţin subtil. Dacă încă mai crezi că lumina are aripi şi arată ca oameni cu aripi…aşa interpretezi informaţia pentru că încă eşti un pic ignorant şi nu vrei să adaptezi comunicarea la secolul xx1. Azi Divinul vrea exprimări complexe şi modele complexe care nu se rezumă la banelele emoţii primitive ale multora. Exprimăm Teoria Stringur-rilor, vorbim despre spaţiu-timp şi nu despre roată 🙂 vorbim despre bobina Tesla şi nu despre spirale mistico-fantastice. Avem nevoie de „traduceri” de legături lingvistice, dar dacă nu cititţi de la religie la fizică, de la filosofie la artă……pierdem elemente valoroase şi Babilonul….lol! Matematica, muzica, imaginile, limbaje universale dar încă pe emoţii reprimate, furii adânci, frustrări, nervi, anxietate, frică…..fără obiect. Când ai făcut ultima dată ceva ridicol pentru că ai vrut? Când ai controlat experienţa tu singur căutând cunoaşterea emipirică în primul rând, apoi când ai căutat expresia exactă a ceea ce ai simţit? Frica….foamea, murim de foame! Murim că nu găsim parteneri pe „măsura ridicolului” din noi. Unii chiar merită acel tip de „distrugere” a sistemului personal. Natura încă selectează chiar dacă nu credeţi. Avem nevoie de „oameni de mijloc” să poate aduce „traduceri” pertinete între cei cu limbaje prea complexe şi cei cu limbaje de rudimentare. Legătura asta o poate face astăzi doar cei cu inteligenţă principlă pe zonă lingvistică şi cu Inteligenţe Intrapersonale şi Interpersonale optimizate!

Piramdida lui Maslow are baza mare şi vârf ascuţit, Coloana Infinitului are mai multe trunchiuri de piramidă care comunică efectiv între ele. Unghiuri complexe şi bine calculate. Un copil lăsat de izbelişte scrijeleşte efectiv coloana acum câteva luni. O mamă ignorantă şi cu baza….instabilă: „dar ce a făcut? nu există un semn de „nu scrie pe monumente”!!” Avea nevoie de o autoritate să-i explice o banalitate…..aşa ignoranţi suntem. Minioni care căutăm „maeştrii” să ne explice banalităţi. Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii spălate cu detergent industrial. Ce limbaje de lemn sau de fier sau de grotă avem să nu putem sesiza „tăcerea maselor”…..liniştea „masei”…..armonia exprimării complexe a cunoşterii……avem nevoie de traducători, că Babilonul a picat 🙂 când oamenii au început să vorbească alte limbi. Te tolerez dar nu-ţi tolerez bestia comportamentală! Te accept dar nu accept să-mi limitezi experienţa! Te compătimesc dar nu accept să-ţi fie milă de mine! Mă exprim…..dacă tu nu înţelegi este strict problema ta! Eu prin tot ceea ce fac caut să mă exprim pe mine. Pozele cu mine 🙂 , în materia grosieră totul se degradează, nemurirea are un loc aparte însă când înţelegi anumite idei sau sisteme. Nu contează că acum eu vorbesc acum despre idei care poate le „fură” altul cu mai multe resurse…..acum, în acest secol contează ca cineva, oricine să înţeleagă şi să ducă ideea la finsih. Adică să constuiască efectiv un sistem de măsurare şi un model de funcţionare. Dacă tot vă spuneţi că ceea ce numim „conştiinţă” nu există sau este un concept abstract, efectiv vă limitaţi percepţia, câmpul de acceptare şi blocaţi câmpul de exprimare. Conştiinţa există şi are formă! Cu cât mai „mare” sau mai „înaltă” cu atât forma mai complexă. Tu vezi un pătrat eu văd un cub, tu vezi triunghi eu piramidă…..tu vezi cercuri eu văd sfere şi spirale şi tot aşa. Dar eu ştiu ce este şi pătratul tău şi cercul şi triunghiul şi le pot găsi oriunde 🙂

Cu drag Ana, ştiaţi că Ana este un palindrom ca „rar” de exemplu, adică cuvinte care se citesc la fel de la stânga la dreapta şi invers…..cam ca cercul, sferele şi alte chestii mişto 🙂

Photo: „Între lumi” credit Marcel Horneţ

Photo Aricol: „Piramida” şi „Piramidele” credit eu şi un minunat obiectiv bine focusat, locaţie: Franţa Muzeul Louvre alt obiectiv atins care a adus după sine alte planuri mai mari de aventură :))) cu apropouri bine sugerate 🙂 pentru că o inteligenţă puternică ştie să se exprime subtil 🙂

Cloana Infinitului sursă aici

Restul de imagini….un pic de voinţă 🙂 ADN găuri negre, nebuloase, le căutaţi voi 🙂