Am să vă arăt un truc despre cum să vă faceţi temele atunci când vă bate enunţul sau pur şi simplu nu ştiţi cum să începeţi, asta pentru că se întâmplă des să aud puşti care nu ştiu să-şi facă temele. De la „nu înţeleg ce cere” şi până la un simplu „nu ştiu” mereu au probleme. Mereu le sugerez să scrie ce ştiu dar ei îmi răspund cu „nu ştiu nimic”. Eu, „filosoafă” cum sunt, merg pe ideea că este imposibil să nu ştii ceva, ideea este să te legi de acel ceva şi să construieşti. Practic ai câteva săgeţi în mână şi tragi la ţintă, garantat nimereşti ceva. Să poţi faci asta este nevoie doar de o lecturare uşoară a materiei şi o trecere în revistă a ideilor de bază. Restul este poveste, jur!

Elevii se uită dubios la mine când le spun chestii de genul ăsta dar în anii de studii am învăţat acest truc şi credeţi-mă funcţionează. Bine, nu mă credeţi. Nu funcţionează de exemplu la ştiinţele exacte, acolo nu prea ai cum să o dai la întors :))) dar în rest chestia asta merge unsă. Poate ratezi toate ideile, poate nu-ţi iese nimic sau poate îţi iese o mare aberaţie dar  poate profesorul apreciează sinceritatea, poate apreciează efortul sau pur şi simplu se amuză de inepţiile tale. Îţi pune doi dar ai făcut un om fericit :)) E o şmecherie şi la acest truc: înceracă să nu fi zeflemitor sau nesimţit. Adică după ce că eşti bălălău şi nu ştii mai faci şi pe deşteptul. Aberează dar aberează acolo unde te simţi sigur pe tine. Foloseşte exemple din viaţa de zi cu zi şi asociază măcar mental nişte principii să-ţi fie mai uşor în argumentare. Legă ideile logic sau cât poţi de logic, poate nu iese o operă de artă dar măcar să aibe o formă. Descrie şi cele mai mici detalii pe care le cunoşti dar fără să exagerezi. Pune un pic de umor pe foaie şi spune sincer că eşti total pe lângă subiect dar repet fără să fi nesimţit/ă sau să depăşeşti limitele bunului simţ. Am explicat mai multor puşti aceast truc, nu m-au crezut că fac eu pot face aşa ceva. Nu au crezut că eu pot să-mi „stric reputaţia academică” în aşa fel :))) Ca idee, cei mai mulţi profesori vor ştii exact ce ai făcut dar cei mai mulţi dintre ei vor aprecia efortul. Tot ca idee: nu te aştepta la o notă mare şi zi merci că împungi un cinci 🙂

Înainte să încep copii, vă mai spun un secret: la orice nivel te afli mereu există un prof care să te facă să te simţi prost, nu în sensul rău neapărat ci prin modul în care îţi cere lucruri. Eu am avut un aşa profesor semestrul acesta la Filosofia Minţii şi pentru că nu mă credeţi că pot face asemenea lucruri stupide bazându-mă doar pe ceea ce cunosc vă las mai jos un pic întregul meu referat. Adică întreaga mea aberaţie, adică o să mă fac de litera a treia public 🙂 că de, nu mă „făcui” destul în ultima vreme :))) . Ca notă de subsol dacă din tot enunţul unei teme nu înţelegi nimic mai mult decât cuvintele, începi de acolo 🙂 . Există un avantaj când eşti un minunat spală varză :)))

Enunţul, cerinţa referatului: „Conform realismului direct, în experiențele noastre perceptive normale noi suntem
direct conștienți de obiecte fizicale externe existente în lumea din jurul nostru.Conform teoriei datelor senzoriale (TDS), în experiențele noastre perceptive normalenoi suntem direct conștienți de obiecte mentale interne – date senzoriale – șideci numai indirect conștienți de obiecte fizicale externe existente în lumea din
jurul nostru. Care este rolul principiului fenomenal în argumentul bazat pe iluzieși halucinație și cum obiectează oponenții TDS la adresa acestui principiu? Care este rolul supoziției tipului comun în argumentul bazat pe iluzie și halucinație și cum obiectează oponenții TDS la adresa acestui principiu? În ce constă principala obiecție sub aspect ontologic la adresa entităților postulate de TDS? În ce sens TDS implică scepticismul în privința cunoașterii lumii externe și care sunt răspunsurile adepților TDS la această provocare sceptică? Sunt convingătoare aceste răspunsuri?” Deci să nu vă mai aud că voi aveţi teme grele că vă iau la bocanci :))) altă limbă da? Bun, am întors toată drăcovenia asta pe toate părţile. Mi-am torturat creierii mi-am contorsionat neuronii, am scris, am şters, am citit, am puii mei. Nu ieşea nimic. Atunci mi-am adus aminte de o idee mişto: simplifică jocul până la nivelul pe care îl cunoşti şi îl înţelegi. A ieşit asta şi dacă nu aveţi răbdare până la final vă spun de acum: ideea este să încerci, vezi tu cum şi ce iese!

REALISMUL DIRECT ȘI TEORIA DATELOR SENZORIALE 

Exercitiu cu privire la natura realității în funcție de cerințele specifice

Conform relismului direct, în experienţele noastre perceptive normale suntem conştienţi de obiectele fizicale externe. Conform Toriei datelor senzoriale în experienţele noastre perceptive normale noi suntem direct conştienţi de obiectele mentale interne. Plecând de la aceste două viziuni voi încerca să demonstrez că ambele sunt parţial adevărate aducând în discuţie şi cerinţele specifice prin care ni se cere să reprezentăm realitate. Acest referat este o viziune personală şi referatul în sine face parte din „exerciţiul meu mental”.

În încercarea mea de a da curs scrierii acestui referat, am observat cât de importantă este Teroia Datelor Senzoriale. Inabilitatea mea de a „procesa” lingvistic anumite cuvinte, propoziţii şi sensuri exprimate chiar şi în tematica referatelor, m-a dus cu gândul la „datele” personale prin care eu „procesez” informaţiile exterioare. Vă rog să-mi scuzaţi trecerea către un limbaj comun şi mai puţin specific. Mă voi raporta mai mult la experienţa personală în detrimentul ideilor altor filosofi şi gânditori, nu pentru că ideile acestora sunt de ignorat ci pentru că eu nu le pot „procesa” la nivelul profunzimi cu care ele au fost emise. Şansele ca „viziunile” mele să mai fi fost abordate şi de alte peroane sunt mari, asta pentru că natura are tendinţa să „creeze” folosind tipare similare, totuşi acest lucru nu presupune un copy paste grotesc ci doar o interpretare personală a informaţiilor cu care am interacţionat acest semestru la Filosofia Minţii.

Modul în care fiinţa umană percepe lumea prin simţurile sale, modul în care lumea este interpretată şi exprimată, oare lumea pe care o percep eu este lumea reală în care exist sau doar o interpretare cu care creierul meu „se simte” confortabil? Tot analizând materialul de studiu, am sesizat că eu şi implicit creierul meu nu se simte confortabil cu ceea ce nu cunoaşte şi nu înţelege. Am experimentat sentimentul, percepţia şi efectiv modul prin care vizualizam literele pe măsură ce le parcurgeam. Textul format din cuvinte cunoscute, litere cunoscute şi o limbă pe care eu o înţeleg. Lexicul este şi el cunoscut. Vedeam literele, vedeam cuvintele, vedeam propoziţiile şi totuşi modul în care erau expuse îmi crea dificultăţi şi trebuie să recunosc că încă îmi crează.

Ipoteză: cuvintele pot fi privite ca obiecte fizicale

Am studiat atent teroriile prezentate asta nu înseamnă că le-am înţeles pe deplin. Când am sesziat aceste lucruri am început să analizez dacă literele, cuvintele, frazele pot fi privite ca obiecte fizicale. Obiectele fizicale clasice sunt obiectele pe care le putem „experiemnta” prin intermediul simţurilor care au anumite proprietăţi şi calităţi pe care noi le recunoaştem. Literele percepute prin intermediul văzului, pot fi considerate obiecte fizicale mai puţin clasice dar totuşi le putem privi ca obiecte. Fac parte din mediul extern şi pot exista independent faţă de mintea mea. Un cuvânt poate fi redactat de exemplu prin intermediul unei imprimante 3d. Astfel, cuvântul scris să presupunem că este „casă”. În faţa mea am un obiect fizical, cuvântul redactat astfel are formă, îi pot da chiar şi culoare, are dimensiune, poate fi atins, simţit, mai exact poate fi perceput prin intermediul simţurilor. Când privesc un astfel de obiect fizical mă raporetez şi la sensul său nu doar la obiect în sine. „Casă” poate avea multe sensuri, chiar dacă în faţa mea nu am decât un cuvânt scris sub forma 3d eu pot asocia acel obiect şi cu sensurile pe care le poate avea independent de simţuri. Privesc  „o casă” în sensul obiectului fizical cunoscut bandu-mă pe datele mele. De exemplu casa construită din lemn, cu ferestre şi acoperiş dar mai există şi un alt sens al „casei” care nu presupune un obiect fizical. Mă pot gândi şi la casa „fără formă” adică la conceptul meu interior de „cămin” sau loc familiar, loc în care mă simt confortabil alături de cei dragi şi care nu este neapărat un singur loc precis şi bine defint în spaţiu. Altfel spus, chiar dacă am în faţă un banal obiect, cuvântul „casă” scris la imprimanta 3d, este puţin probabil să mă raportez la acel obiect fizical doar raportându-mă la ceea ce văd, patru litere de plastic scrise într-un fel anume, un fel pe care eu îl recunosc. Oare câţi dintre noi vor analiza sau vor căuta să înţeleagă structura moleculară a plasticului din care este confecţionat cuvântul?

 Importanţa cerinţelor specifice în descrierea realităţii

Dacă unei persoane nu i se cere sau nu are „dorinţa” să-şi ceră să înţeleagă obiectul din faţa sa, cel mai probabil asocierea sau „înţelegerea” se face prin modul personal de interpretare la un nivel automat. Putem duce exerciţiul de imaginaţie mai departe, putem vorbi despre litere scris cu cerneală pe o foaie apoi decupate. Este interesant să ne gândim că cineva va analiza cerneala, forma literelor şi hârtia exluzând sensul cuvântului. Cel mai probabil astfel de analize se fac în momentul în care scopul este mai specific şi deci cerinţa este mai specifică. Atunci când discutăm despre obiectele fizicale comune, clasice, putem vorbi despre un realism direct, când trecem însă la un astfel de obiecte este puţin probabil că ne vom raporta stric la ceea ce percepem prin intermediul simţurilor. „Trecerea” la analiza mai specifică cel mai probabil apare prin nevoia unei explicaţii foarte specifice. În absenţa specificaţiei cuvântul „casă” scris la o imprimantă 3d cel mai probabil rămânem doar cu o interpretare diferită de ceea ce primim efectiv prin intermediul simţurilor.

La începutul redactării acestui referat am tot încercat să „decriptez” cerinţele bazându-mă pe realitatea mea şi pe datele mele. Aveam în faţă obiecte fizicale cunoscute: foile cu cerinţele. Foile la rândul lor aveau cuvinte. Am analizat, le-am privit, le-am simţit şi totuşi nu mi-a fost uşor să le înţeleg sensul. Acum vă rog să-mi permiteţi să simplific „jocul” până la cea mai simplă formă a sa în încercarea de a mă face înţeleasă.

Era ca şi cum aveam în faţă cuvântul literele cuvântului „casă” . Le recunoşteam doar că erau „potrivite” altfel. Să spunem că pentru mine cele patru litere erau „pe masă” doar că nu aveam noţiunile necesare să le aranjez în forma care să aibă sens. Aveam un „c” un „s” un „a” şi un „ă”. Acele litere să spunem că le printasem la o imprimantă 3d. Am primit şi specificaţia de a „ordona” literele într-o formă care să aibă sens. Astfel aş fi putut pune literele una peste alta, raportându-mă doar la forma lor sau le-aş fi aranjat cromatic dacă acestea ar fi avut culoare, le-aş fi putut aranja după dimensiune dacă unele ar fi fost mai mici şi altele mai mari şi asta dacă m-aş fi raportat stric la informaţiile primite prin intermediul simţurilor. Totuşi nu am făcut asta pentru că am încercat să mă raportez la noţiunile pe care le deţin deja despre litere, noţiuni simple şi practice. Cunoscând modul de aranjare al literelor şi înţeleg oarecum „legile” de ordonare am reuşit să formez un cuvânt inteligibil şi anume cuvântul „casă”. Deci nu m-am raportat doar la ceea ce am cunoscut strict prin intermediul simţurilor ci m-am raportat şi la ceea ce am cunoscut la nivel de date personale.

Mergând mai departe în exerciţiul mental, să presupunem că specificaţia ar fi fost chiar să construiesc obiectul fizical, adică o casă, ca o paranteză, actul pe care îl întrepind eu acum este similar. De ce? Pentru că prin intermediul simţurilor încerc să construiesc o formă pe care am cunoscut-o, eperimentat-o, dar care nu ştiu efectiv cum s-a format. Citind semniariile, cursurile şi materialele necesare întocmirii acestui referat mi-am dat seama că aveam „cărămizile”, „cimentul”, „ferestrele” etc.  dar efectiv nu ştiam cum să le „asamblez”. Acest fapt mă duce şi mai departe cu exerciţiul mental şi implicit către ideea că pe măsură ce complexitatea anumitor obiecte fizicale creşte este complicat să mai ne raportam stric la simţuri sau la ceea ce ne este cunoscut, adică la calităţile obiectelor fizicale pe care noi le cunoştem şi care cel mai probabil sunt limitate.

Mă plimb pe stradă şi văd o multitudine de case. Au forme, au sens, pentru că le experimentez prin intermediul simţurilor dar asta implică totuşi ideea că eu cunosc efectiv ceva despre acele obiecte? Ce văd? Văd ziduri acoperite de variate vopseluri. Asta înseamnă că toate sunt la fel? Dacă mă raportez şi la cunoştinţele mele despre construcţii atunci pot deduce că ele pot fi construite dintr-o varietate mare de materiale. Dacă văd cinci ziduri albe, pot deduce automat că toate sunt construite din acelaşi material sau doar că toate cele cinci au o propietatea comună: sunt albe.

Mă pot baza strict pe ceea ce primesc prin intermediul simţurilor pentru a formula o ipoteză completă şi pertinentă cu privire la realitatea pe care o percep? Cel mai probabil că nu. În mod cert pot avea o opine cu privire la un fruct. Pot avea o descriere pertinentă şi adevărată asupra celor mai multe calităţi pe care le deţine acel fruct dar pot afirma că am cunoaşterea absolută cu privire la acel fruct? Pot afirma că am înţeles pe deplin obiectul fizical şi îl pot descrie?

Să spunem că am în faţă un măr. Este verde. Recunosc forma. Recunosc şi gustul. Pot afirma că este un măr. L-am experimentat prin simţuri. Dar ce face oare un măr să fie un măr? Faptul că eu îl percep prin simţurile mele sau faptul că el deţine nişte propietăţi pe care eu nu le pot exprima pentru că nu le cunosc (proprietăţi bio-chimice). De exemplu un copil care experimentează un măr nu are cunoştinţe despre structurile moleculare care forează acel măr. Un măr are gust de măr, dar toate merele au gust de măr? Probabil că da dar nu pot spune că ştiu sigur, eu cel puţin. Un copil poate spune însă asta pentru că cel mai probabil se raporteză stric la ceea ce el cunoşte sau a experimentat cu privire la mere. Un măr şi toate merele au acelaşi gust? Eu ştiu că este posibil ca un măr să diferit de un alt măr la gust. În primul rând pentru că am experimentat mai multe mere decât un copil (teoretic). Mai pot afirma asta pentru că am cunoştinţe şi despre cum clima poate modifica gustul fructelor (mai mult soare fructe mai dulci) şi tot aşa. Atunci oare chiar pot afirma că am o cunoştere specifică a unui obiect fizical doar pentru că l-am experiemntat prin interemdiul simţurilor şi al datelor pe care le deţin? Este posibil să nu pot face asta. Pe măsură ce analizez din ce în ce mai mult un măr, o clădire, un cuvânt, descopăr că am doar idei sau concluzii despre anumite proprietăţi sau calităţi ale acestora.

Experiment despre perceţie şi cerinţe specifice: Cele două desene (Anexa 1)

Acest referat m-a provocat să fac câteva experimente cu privire la simţuri şi la datele pe care le avem fiecare cu privire la mediul extern. Am pus în faţa mai multor persoane două desene (20 de persoane). Unul colorat dar abstract (cercuri, linii, triunghiuri şi alte forme geometrice) şi un desen în creion care reprezenta două măşti una cu ochii şi gura reprezentate alta fără aceste elemente. Practic obiectele fizicale erau cele două foi. Am cerut subiecţilor să-mi descrie ceea ce văd. Nu am specificat să îmi explice sensul desenelor dar nici să-mi spună efectiv ceea ce văd (două foi) . Dintre toate cele douăzeci de persoane nici una nu a spus „văd două foi desenate”. Toate persoanele au început să descrie fie desenul abstract fie să spună „văd o mască”. La desenul abstract fiecare persoană a avut propria reprezentare mai mult sau mai puţin similară raportându-se la ceea ce cunoşteau despre forme (cercuri, linii etc). La desenul ce reprezenta măştile toate peroanele au văzut prima mască iar la masca fără ochi şi gură au „completat” fiecare cu diferite reperezentări: „o mască albă” sau „o mască fără faţă” sau „o mască fără emoţii”. Am făcut experimentul pentru a înţelege mai bine importanţa cerinţelor sau modului de a anliza un anume obiect fizical. Din perspectiva filosofică nu ştiu exact ce concluzie pot tarasa dar cred că este pertinent să afirm că în absenţa unei pretenţii bine specificate şi desigur bine înţelese, nu putem afirma că am cunoscut realitatea completă atunci când ne raportăm la TDS.

Mergând mai departe cu ipoteza. Pot căuta ceea nu conosc? Dacă nu-mi pot măcar imagina un obiect, o propieta a acelui obiect, pot spune că l-am înţeles în toată complexitatea sa? Când discutăm despre proprietăţile unui obiect fizical trebuie să avem siguranţa că am putut descoperi şi înţelege acel obiect fizical în toată complexitatea şi variaţa sa. Am gustat toate merele din lume? Şansa este destul de mică şi putem afirma că dimensiunea unei astfel de experienţe nu poate fi obţinută. Raportându-mă strict la ceea ce cunosc pot afirma că majoritatea merelor pe care le-am experimentat au proprietăţi similare dar particularităţi diferite. Unele sunt mai mici, altele mai mari, unele sunt roşii, altele galbene, unele sunt mai dulci, altele mai acre. Pot afirma şi că mărul din grădina mea nu face două mere identice. Atunci este sigur să afirmăm că ceea ce reprezint eu este doar o interpretare personală a ceea ce am experimentat pe parcursul existenţei mele. Eu, ca individ pot spune asta. Probabil un om care studiază botanica îmi poate spune că toate merele sunt mere datorită elementelor biologice care le face să fie mere (structura lor moleculară de exemplu). Poate nu toate sunt identice dar toate merele au acelaşi generalităţi. O cerinţă specifică poate are nevoie de date seinterne specifice.

Suntem direct conştienţi de obiectele fizicale externe dar putem descrie realitatea doar prin datele senzoriale pe care le deţinem? Contează foarte mult şi modul în care dorim sau în care ni se cere să descriem experienţa obiectului fizical. Contează foarte mult şi modul în care putem experimenta acel obiect. Am în faţă un măr dar oare ştiu sigur că este un măr până nu îl gust? Copii mei au fructe de plastic destul de realiste. Privite de la distanţă pot părea mere totuşi sunt obiecte din plastic care imită doar câteva calităţi ale obiectului pe care îl reprezintă. Dacă discutăm doar despre experienţa unui singur individ cu privire la un anumit obiect fizical poate nu este aşa de sigur să presupunem că a cunoscut întreaga realitate cu privire la acel obiect fizical chiar dacă s-a raportat la datele pe care le deţine. Ca în micul meu experiment cu desenele. Masca „fără faţă” a primit calităţi prin asociere cu maca ce avea faţă. Dacă aş fi prezentat separat cele două măşti, oare ce ar fi descris fiecare subiect în parte?

Ca indivizi avem tendinţa să ne raportăm la ce cunoştem, la datele pe care le deţinem şi la simţurile prin care percepem relitatea implicit obiectele fizicale.Ne raportăm la ceea ce credem că am înţeles sau la ceea ce presupunem că ni s-a cerut să descriem. De ce nimeni nu a spus că vede cele două foi? Este o întrebare pe care am pus-o în micul meu experiment. „Am crezut că vrei să-ţi explic ce înţeleg prin desene”. Eu nu am cerut asta cu toate acestea subiecţii, toţi cei douăzeci au dat acest răspuns. Undeva în fiecare dintre ei a existat o presupunere că le-am cerut să-mi explice desenul nu ceea ce văd efectiv, respectiv două foi desenate.

Pe măsură ce încercam să înţeleg cerinţele referatului mi-am dat seama că este dificil să reprezint ceea ce nu cunosc efectiv. Mi-a fost mai simplu să mă raportez la metodele pe care le cunosc şi să le exprim ca atare. Din punctul meu de vedere nu putem ne putem limita stric la realismul direct chiar pentru că el ne poate ajuta să înţelegem o realitate imediată, o realitate experimentată la nivel individual. Eu spre exemplu, în redactarea acestui referat m-am raportat stric la realitatea mea directă folosindu-mă în acelaşi timp de datele senzoriale personale. Cel mai probabil am omis detalii importante, există şansa ca redactarea mea să fie complet eronată şi deci modul în care cititorul interpretează să fie altul iar rezultatul să fie unul mai puţin apropiat de modul în care am perceput eu cerinţele emise pentru redactare. Practic am creat oarecum un obiect fizical dar în funcţie de cerinţele specificate (pe care nu consider că le-am atins foarte bine) referatul poate fi interpretat ca fiind mediocru. Mă pot iluziona că am atins măcar cerinţele cu privire la originalitate dar concret nu pot afirma că ştiu asta. Am nevoie efectiv de persoana care a emis specificaţiile să-mi spună dacă am înţeles sau nu realitatea.

Concluzii

Filosofia pentru mine a fost şi rămâne un minunat exerciţiu, în primul rând penru că filosoful vorbeşte despre o relitate pe care el o percepe. Nu pot afirma că mă consider încă un filosof, pot afirma însă că am construit o „casă” cu pereţi albi. Cuvintele privite ca obiecte fizicale pot demonstra cel mai uşor că realitatea pe care credem că o experimentăm nu este neapărat realitatea pe care o experimentează şi alte persoane. Recunosc sincer că modul în care a fost cerută redactarea acestui referat m-a depăşit, nu pentru că existau pretenţii exagerat ci pentru că eu nu aveam „datele senzoriale” necesare să pot ridica argumentaţia la nivelul specificaţiilor. Pentru mine experienţa acestui referat a fost ca şi cum cineva mi-ar fi cerut să descriu în cel mai fin detaliu calităţile unui măr şi ce face un măr să fie un măr sau ce face un măr să fie ca toate merele.

Putem experimenta lumea, mediul şi obiectele fizicale raportându-ne efectiv la teorie datelor senzoriale, asta nu înseamnă că o putem reprezenta în adevărata sa complexitate şi implicit realitate. Diferenţele şi particularităţile ţin şi de modul în care sunt formulate cerinţele cu privire la descriere. Pot afirma că ştiu să citesc, să scriu, să înţeleg cuvinte. Am citit, am scris dar nu pot afirma că am înţeles pe deplin cerinţele specifice ale acestui referat. Există o dimesiune a detaliilor, există o importanţă a dimensiunilor la care ne raportăm şi există o cale de mijloc pe care o putem aborda atunci când dormi să descriem modul în care experimentăm lumea şi ale sale obiecte fizicale.

Cu cât cerinţele de descriere sunt mai specifice cu atât individul îşi pierde abilitatea de a descrie ceva, orice. Indifernt cât m-am străduit în primele mele încercări de a descrie ideile conform cerinţelor stabilte, am observat că nu pot „construi” o argumentaţie care să reprezinte realitatea cerută. Am încercat să pun fundaţia „casei” aşa cum specifica „proiectul” la fel, nu am reuşit. Singurul arugment pentru eşecul meu lamentabil este lipsa de experienţă cu privire la generarea unei arhitecturi prestabilite. Probabil cum există o psihologie comună ceea ce am scris eu se poate numi o filosofie comună. Dacă sunt obişnuită cu „arhitecturile” din psihologie recunosc că mi-a fost aproape imposibil să pot redacta acest referat folosind „arhitecturile” din filosofie. În ciuda faptului că m-am străduit să citesc şi bibliografia, la fel pot afirma că am eşuat lamentabil. Simţurile mele au perceput cuvintele dar datele mele cu privire la acele cuvinte nu pot spune că au dus la o reprezentare exactă a ceea ce mi-a fost cerut.

Concluzia mea finală cu privire nu doar la ideea de bază a referatului ci şi la TDS este că putem reprezenta realitatea doar raportându-ne la ceea ce cunoştem despre realitate sau despre caracteristicile obiectelor fizicale cu care ne întâlnim pe măsură ce experimentăm lumea dar nu putem avea pretenţia că am reprezentat toată dimensiunea realităţii, chiar dacă m-am raportat la simţurile şi datele deţinute.

Acest referat în sine se doreşte a fi o demonstraţie empirică şi experimentală, o altă abordare detaşată de tot ceea ce am citit şi tot ceea ce se presupune că am înţeles. Dorinţa a fost să argumentez că TDS este parţial adevărată cu toate acestea nu cred că am adus o viziune nouă în patrimoniul umanităţii dar am speranţa că am putut aduce o altă perspectivă aplicabilă atunci când discutăm despre modul în care credem că am înţeles realitatea.

Ar fi exagerat să afirm că există o funcţionalitate al acestui exerciţiu care iese cu mult din cerinţele specifice asta şi pentru că m-am încăpăţânat să folosesc doar datele senzoriale pe care le deţin. Modul în care acest exercţiu poate fi interpretat ţine şi de modul în care cititorul îşi foloseşte propriile reprezentări şi date. Nu pot spune că acest exerciţiu se poate raporta la o bibliografie clară pentru că acest exerciţiu a fost legat de anumite noţiuni, clasificări şi calităţi pe care eu le deţin.

Modul în care filosoful percepe lumea poate nu este aşa important dar modul în care un filosof alge să descrie lumea cred că poate aduce multe beneficii. Cei mai mulţi filosofi şi gânditori au reprezentat lumea aşa cum au simţit-o, la dimensiunea şi specificul la care fiecare dintre ei a fost capabil. Filosofia minţii pentru mine a fost un exerciţiu minunat care m-a scos din descriera comună şi banală a lumii: „ toate merele sunt mere” totuşi încă nu pot afirma că am înţeles de ce toate merele sunt mere. Nu pot afirma că pot exprima specificul fiecărui măr în parte şi nu pot afirma că pot descrie fiecare particularitate a fiecărui măr în parte.

Am vrut să  fac din acest referat o perspectivă sinceră, o casă cu formă de casă dar mai şubredă. Am vrut să înţeleg cum funcţionează perspectiva unui filosof aflat la începuturile explorări, când abia a aflat că există şi mere cu alte calităţi decât cele pe care le cunoaşte. Nu pot spune că am abilitatea să analizez un măr în detaliile tutor calităţilor sale aşa că îmi voi cere scuze dacă nu am reuşit să ating toate punctele discursului filosofic care mi-a fost cerute. Pur şi simplu, la momentul prezent nu pot spune că deţin nici limbajul şi nici informaţiile necesare pentru a descrie proprietăţiile moleculare ale unui „măr”. Nu pot descrie ce face un măr  să fie un măr şi nici nu pot explica de ce un „arhitect” are sau nu are dreptate când „desenează” o „casă”. În momentul prezent nu pot să afirm că am înţeles de ce un filosof a adus anumite argumente cu privire la o anumită teorie sau alta dar pot afirma că probibil fiecare filosof în parte a descris ceea ce a experimentat în funcţie de realitatea sa directă şi în raport cu datele sale.

Rezultatul/reperezentarea fiecăruia cu privire la realitatea directă percepută ar trebui să ţină cont şi de complexitatea datelor pe care le deţine. Este uşor să credem că unul deţine un adevăr iar altul o minciună mai practic ar fi să afirmăm că fiecare deţine un adevăr parţial asupra experienţelor pe care le are cu privire la obiectele fizicale. Cu cât obiectul fizical este mai complex şi are mai multe detalii cu atât este necesară o bază de „date” mai amplă. Putem folosi o bază de date mai „sofisticată” sau complexă pentru a descrie obiecte fizicale simple de exemplu proprietăţile chimice ale unui măr dar nu putem folosi o bază de date simplă pentru a descrie complex un obiect fizical de exemplu o stea. Prin acest referat pot afirma că am încercat să descriu o „stea” dar cel mai probabil nu am reuşit decât să spun că o stea are ceva elemete chimice pe care nu le cunosc. Iluzia acestui referat este să cred că eu am reuşit să ating punctele cerute, halucinaţia referatului ar fi să cred că o să primesc şi o notă mare pe ceea ce am scris.

Concluziile pe care le pot trage sunt unele simple: prin realismul direct şi naiv pot crede că am înţeles realitatea asta nu înseamnă că am înţeles-o complet sau autentic la toate dimensiunile sale. Cel mai uşor este să spun că am înţeles pentru că aşa nu-mi voi creea o stare de stres inutilă. Atâta timp cât ceea ce cred eu că am înţeles funcţionează înseamnă că cel puţin pentru o vreme „pilotul meu automat” funcţioneaza, asta până când cineva îi cere să reprezinte specific realitatea pe care a înţeles-o. Atunci este probabil să apară tot felul de îndoieli cu privire la complexitatea datelor şi a adevărului parţial deţinut. Atunci este posibil să apară stresul şi disconfortul, iar pe măsură ce cerinţele devin mai specifice abiltatea de a „demonstra” adevărul scade şi scade şi scade. Este normal să nu ne punem în situaţia stresantă de a reprezenta ceea ce nu cunoaştem sau de a reprezenta ceea ce cunoaştem în cele mai mici detalii posibile dar în absenţa acestor exerciţii este posbil să ajungem să trăim într-o lume mai mult personală şi mai puţin reală. Cele două desene şi experimentul cu cele două desene reprezintă exemplul clar al unei „căi de mijloc”. Era prea simplu să spună cineva „văd două foi desenate” în acelaşi timp în care încercau să descrie cât mai simplu un desen abstract.

Da, realitatea există şi da o putem descrie raportându-ne la simţuri şi la datele senzoriale asta nu înseamnă că o vom putea descrie în totalitatea calităţilor şi proprietăţilor sale, fapt ce mă face să mă întreb acum pe final, dacă avem abiltatea să descriem şi proprietăţi pe care încă nu le putem imagina. Spectrul de lumină dincolo de roşu sau mov a putut fi descris abia când cineva a reuşit să „vadă” sau să imagineze ceva ce nu exista încă la nivel de simţuri. Există o realitate la care nu putem spune că am ajuns prin simţuri? Probabil că ea există, atâta timp cât acea realitate poate fi percepută de diferite aparate, de exemplu aparatele cu raze X. Există o realitate pe care încă nu o înţelegem? Istoria, inveţiile şi marile desoperiri ale lumii ar trebui să ne arate asta. Avem microscop şi telescop, aparate cu raze X, aparte cu raze ultraviolet sau cu raze infraroşii, percem o realitate prin simţuri dar percepem şi o realitate pe care o „înmagazinăm” fără să avem efectiv o percepţie senzorială bazată stric pe abilităţile noastre senzoriale.”

Deci dacă mai aud pe cineva că nu îşi face temele pe principiul „nu ştiu” vă bat!

Photo: Mă dureau creierii

Credit: Marcel Horneţ