News & Events
Desculţă şi cu blugii rupţi pe meleagurile Lupilor
- iulie 22, 2017
- Posted by: Toma Luminita
- Category: Blog

Am fost la cetăţile dacicie. A fost frumos dar a fost şi trist şi dureros. Să vezi scrijelite zidurile de minunaţi deştepţi pe care i-au scăpat ale lor mume-n cap după ce i-au expulzat strategic în această lume, nu e tocmai mişto. Recunosc că voiam să scriu un articol despre aceste minunate locuri dar plimbându-mă şi înţelegând că „Cătă” (da bobiţă am văzut eroarea) nu are ce căuta aici, am preferat să nu mai scriu nimic. Istoria aia cu date, o găsiţi şi pe google că daia are Cătă smartu’ la el când îşi lasă numele inscripţionat pe ziduri mai vechi de 2000 de ani. Am avut un deja vu când mi-au picat ochii pe semnătura măriei sale. Mi-am amintit de alt copil la care s-a spart cauciucul când l-a proiectat tacsu’ ca mai la câţiva ani să-şi exerseze abilităţile de scriere pe Coloana Infinitului. Tot în acest vis urât mă gândeam cum alţi cretini aduşi pe lume în urma unui lucru manual destul de acerb s-au gândit să spele Masa Tăcerii cu jet de apă şi dero.
Desculţă şi cu blugii rupţi pe melagurile Lupilor, era o poveste ce merita spusă. Legende, mituri, srămoşi. Istorie transmisă de la om la om peste veacuri despre lucuri pe care puţini le mai ştiu şi sigur nimeni nu le mai cunoşte în totalitate. În loc de asta mi-am aminit de un text pe care l-am scris acum 3 ani. Înainte să vă las textul vă aduc aminte că aceste locuri sunt sacre, chiar dacă ignorantul de rând le contestă valoarea. Natura este sacră. Trecutul este sacru dacă îl cunoşti şi îl poţi accepta. Aceste locuri sunt mărturia irefutabilă a istoriei, aia adevărată, nu aia pe care vi-o bagă băieţii pe gât cu tot felul de monumente artficiale. Aceste locuri au rezistat multor armate, timpului, naturii dar mă îndoiesc că vor rezista prostiei, ignoranţei, cretinilor, mediocrilor, sclavilor cu smarturi „dăştepte” şi trădătorilor care abia aşteaptă să vândă şi ultimul gram de tărână.
Acum vă las în compania unui fragment dintr-o poveste mai veche. Personajul principal are o istorie interesantă motiv pentru care în acest fragment se afla în terapie povestind un vis pe care şi-l analiza mai mult singură :). Să purcedem, fiţi blânzi este un text vechi 🙂 iar printre ghilimele găsiţi monologul interior al personajului. Pentru cei care mai citesc ce scriu acest fragment nu este din „Creierul Virtual: The story of Ellylight”, acest fragment face parte din primele mele încercări când vine vorba de texte cu personaje.
Desculţă şi cu blugii rupţi pe meleagurile Lupilor
„(…) când o sa auzi ce îmi iese pe guriţă o sa beleşti fasolea la mine ca la o nebună, dar fie, oricum nu ai voie să spui nimanui, iar dacă ai încalca etica te-aş desfiinţa, acum să-i dăm înainte!
-Ieri noapte am avut un vis interesant, să spunem! ”de fapt a fost ca şi cum am trăit nu am visat, cât de real era, doar mă gândesc şi simt că sunt iar acolo”. Totul era atat de colorat atat de real (….) am avut impresia cand m-am trezit, ca ceea ce vad în vis s-a întâmplat. Eram în blugi şi într-un tricou turcoaz (…) mă îndreptam spre şcoală, sau cel puţin aşa am avut impresia la început. Mă urc în maşină. Afară adie un vânt uşor de vară. E cald, dar placut. Soarele este atât de blând, cerul atât de albastru (…) „zenul, zenului ce să mai spun, pace interioară absolută” . Am impresia că toate simţurile mi-au luat-o razna. Văd, aud, simt la o intensitate foarte mare (…) Trântesc portiera maşinii. Nemerinicul de radio nu funcţionează. „până şi în vis căcatul ăla de radio ma obsedează, când plec de la prietenul Freud mă duc să îmi cumpăr altul”. Îmi alung sentimentul de frustrare, ambalez motorul, părăsesc curtea. Acum e linişte, se aude decât un zgomot de fundal al maşinii. E atât de linişte! Nu exista nici o fiinţă pe stradă, nici măcar un câine vagabond. „ asta chiar e ireal, Ploieştiul e plin de câini şi pisici care umblă nestingherite”. Totul este atât de ciudat (…) Conduc. Nu mă întreba spre ce destinaţie pentru ca nu ştiu. Conduc pur şi simplu. Sunt liniştită şi împăcată (….) pe măsură ce mă îndepărtez de casă încep să recunosc peisajul.”probabil chiar am nevoie să mă retrag pentru câteva zile la cabană, în ultimul timp nevoia asta apare din ce în ce mai des” . Ajung foarte repede în Sinaia apoi Buşteni. Când clipesc sunt deja lângă Sibiu. Din Sibiu drumul duce pe autostradă spre Sebeş. Îmi dau seama că mă îndrept spre Orăştie dar totul începe sa dispară (…) Imaginează-ţi cum, orice lucru modern dispare. Orice urmă de civilizaţie. „atât de mult să detest civilizaţia încât creieraşul meu să o facă să dispară? Hmmm, interesant” . Oraşul din spatele meu nu mai este (….) înlocuit de pădure. Şoseaua, pe masură ce avansez, dispare în urma mea. Stâlpii de telegraf dispar şi ei. Sunt înlocuiţi de arbori bătrâni (…)
Începe să se întunce (….) impresia că au trecut doar cateva minute de când am plecat. Se întunecă mult prea repede, iar şoseaua nu mai este luminată, nimic nu mai este luminat. „de parcă cineva vrea să îmi spună că s-a stins lumina peste tot şi în tot”. Motorul începe să dea rateuri, iar masina se opreşte. Te gândesti că măcar în vis sunt în stare să îmi dau seama ce are (….) sunt pierdută în mijlocul pustietăţii. Mă dau jos. Încep să cercetez împrejurimile sperând că există cineva în zonă să mă poată ajuta. Îmi întorc privirea în întuneric. Nu văd nimic. Mă întorc spre maşină, dar maşina a dispărut. Sunt singură în beznă. ”nimic nou la faza asta”. Nu aud şi nu văd pe nimeni. Încep să simt frica cum urcă pe şira spinării. ”uite ceva interesant, îmi e frica de întuneric, de mică nu mi-a mai fost frică de întuneric, ce căcat refulez aici?” (…) pustiu, nu se mai simte nici măcar o adiere de vânt. Parcă sunt într-un vid în care doar eu exist. Doar eu sunt capabilă să mă mişc sau să vorbesc, de fapt să ţip. Ţip doar că nu aude nimeni, cel puţin nu îmi răspunde nimeni. „adică cineva ar trebui să mă audă, dar din nu ştiu ce motiv nu o face.”
La fel de repede cum s-a întunecat se lumineze. În jurul meu disting formele unor copaci seculari, „bravo simpatico, rădăcinile tale sunt puternice, iar faptul că nu le-ai uitat spune multe, eşti cam mândră de asta” (…) par a fi stejari dar nu sunt sigura. O iau la pas prin pădure (….) lumina soarelui joacă printre frunze, sunt iar calmă. Minutele nu mai contează, am impresia ca m-am întors în timp cel puţin 2000 de ani.”clar, citeşti toate rahaturile istorice, uite ce păţeşti, ţi-o ia mintea razna, avea dreptate ăla cand spunea că ce e pre mult strică”.
Toată armonia este perturbată de un zgomot groaznic (…) lângă mine apar brusc câtiva călăreţi care au captivă o femeie. Sunt îmbrăcaţi în uniforme militare alb cu roşu (…) „e clar, citesc prea mult, dacă nu termin documentarea pentru carte mai repede, o să-o iau razna, iar deşteptul din faţa mea chiar mă va trece pe medicamente.”
-De ce faci atatea pauze când povesteşti? Iar stai să îţi analizezi tot ce spui? Mă faci să cred că dezvolţi o compulsie în acest sens! „ s-a prins Freud, am zis eu că nu e prost (…) întelege că am nevoie să îmi ascult fiecare gând, doar aşa îmi pot controla căcaturile care ar pute să îmi isă pe gură. Daca ar auzii toţi ce e spectacol e la mine în creieraş (…..) nu este cazul să îţi spun ţie chiar tot, am doar nevoie de nişte urechi competente să mă asculte nu sunt chiar atât de imbecila (…) ştiu ce se petrece dar o extra opinie nu strica (…..)”
– Da, am ceastă tendinţă. Nu mă pot abţine (…) am nevoie de urechiuşele tale agile, să fiu sigura că nu pierd ceva printre crăpături. Acum te rog, fii drăguţ, ai un pic de răbdare, trecem la partea cea mai interesantă:
Soldaţii aveau o femeie captivă. Eu, de frică, mă ascund rapid în spatele unor copaci cu trunchiul gros „fug în spatele unor copaci cu trunchiul gros, interesant” . Ascult (…..) femeia arata ca o nebună, de fapt pare să fie turbată. Salivează în jurul gurii, are ochii roşii, ţipa cât poate de tare „prea multe scene cu ţigănci isterice, rămase din psihicul copilăriei mele”. E murdară. Are unghiile pline de noroi. Este desculţă, corpul îi este acoperit doar de o cârpă gri ce se vrea a fi o rochie. Pare îmbracată într-un sac. Părul negru este încâlcit, plin de noroi întărit şi frunze uscate. Probabil a fost pusă la pământ în nenumărate rânduri.”da (….) şi oprimarea femeilor, chestia asta chiar mă deranjează iar eu nu vreau încă să recunosc”.
Feţele bărbaţilor sunt lipsite de orice urmă de compasiune. Ei sunt puternici, curaţi (…) parcă ar fi capturat cel mai puternic duşman, nu o femeie lipsită de apărare.”barbaţi curaţi (…)”. Unii au în mâini sulţie alţii pumnale. ”simbolul puterii masculine, mai pe româneşte, modul în care barbaţii îşi manifestă bărbăţia”. Caii lor sunt superbi, albi şi foarte bine îngrijiţi.”roialitate, băi chestia asta chiar ma deranjează, ce rahat? am crezut că trecusem peste BS-urile feministe”. Atenţia de la cai îmi este distrasă când unul dintre ei urlă la femeie să tacă.”pai ce sa facă, face ce ştie o femeie mai bine, dă din gura ca o nebună. Doamne chiar sunt frustrată. Proiectul mi-a mâncat nervii.”
Aud iar „taci, eşti o fermacătoare!”. Am impresia că nu cunosc limba în care vorbeşte, dar înţeleg ce spune şi ştiu exact la ce se referă. Când soldatul se apropie de ea, femeia începe să urle din toate puterile un fel de blestem, cel puţin aşa suna.”ok (…) BS-urile din copilărie îşi spun cuvântul” ca un blestem. Îi blesteamă să ajunga un popor orbit de falsă mândire care să ardă rădăcinile imperiului pe care ei îl clădesc cu atât de multa ură. Le spune cum trădarea lor duce la destramarea pământului sacru (….) să nu se bucure niciodată de cucerirea lor. Le spune că aceste pământuri nu îşi vor dezvăluii secretele decât celor care au în sângele lor (….) totul se va pierde în negura timpului. Poporul să uite de măreţie vechiului imperiu (….) arde din temelie. Doar cei care văd (…) cunoşterea şi înţelepciunea straveche (….) zeul lor iubit, doar ei se vor putea întoarce acasă (….) Restul să rămână orbi secole la toate frumuseţile (…) să tânjească tot ce au alţii (….) să nu poată atinge. „clar, toate studiile mele pentru carte combinate cu câteva trăiri personale, alături de frustrările produse de sistemul nostru, m-au facut să ma port, cel puţin la nivel subconştient exact ca predecesoarele mele (….) când totul merge de căcat dă din gura că poate iese ceva şi scapi (…) nu înţeleg de ce blestem.Subconştien, subconştient, dar eu nu am facut asta niciodată (…) nici nu am de gând să o fac (….) poate doar încerc să găsesc o explicaţie pentru modul deplorabil în care merg toate lucurile (….) singura explicaţie plauzibila ar fi că noi, ca neam am fost blestemaţi, altfel nu pot explica cum de suntem atât de cretini, ignoranţi, orbi (….) colcăie orgada de potenţial şi noi ne pişăm pe el (….) ţărâna asta ar avea multe de spus dacă ar fii lăsată.”
Barbaţii râd. Pumnul unuia cade cu putere peste faţa femeii. Pică la picioarele lui, este lovită din nou de celălat soldat. Cu gura plină de sânge nu se opreşte (…) continuuă ocara cu mai multa ură şi putere. Ţipă atât de tare încât am impresia ca vocea ei vine din altă lume (…) nu se opreşte, ţipă, ţipă scriindu-le viitorul (…) că îi vede morţi într-un război, murind pentru un stăpân pe care nu îl cunosc şi un ideal ce nu le aparţine. „ceva de genul mă omorâţi voi pe mine, dar veţi muri ca nişte şobolani rataţi, tare asta!”. Spune ca este doar începutul, soarta ei (….) poporul lor. Un popor condus de oameni dulci la limbă. Dulci şi plini de otravă (…) vorbele lor goale şi fără viaţă (…) blesteamă (…) timp de sute de ani poporul metisat să nu-şi poată găsi liniştea. Să fie încălecat şi descălecat pe doi arginţi ca orice femeie iefitină (…) când au impresia că totul se termină, urgia să repornească. Strigă (…) copiii îşi vor urâ pământul lăsându-l pustiu (….) cei rămaşi îl vor blestema pentru toate neajunsurile sale (…). Râde isteric (…) sfârşitul se simte mereu aproape, niciodată nu vor fi infrânţi de duşmani (….) trădaţi mereu mereu de ai lor (…) sângele acestui popor se v-a înegrii până nu mai rămâne nici o urmă din el sau moştenirea lui. Forţa cu care scuipa cuvintele a adus pe faţa agresorilor o spaimă fără explicaţie (….) aproape ca o fiară, nici lupii nu se aud atât de tare (…) doar cei aleşi vor găsi drumul spre cunoaşterea adevarată (…) salvarea lumii (…) ei îi vor auzi urletul chiar şi peste veceacuri.
Mai mult de teamă, soldatul o apucă de păr, ridica lama ascuţită şi scurtă (…) în acea clipă mă transpun, simt lama rece cum îmi despică pielea apoi atinge traheea (…) căldura propiului sânge, pe gât, pe piept. În gura simt un gust metalic. Mă sufoc cu propiul sânge şi mă trezesc ţipând. ”Doamne ce imaginaţie bogată am, mă uimesc şi eu uneori de ea. Ce faţă are domnul terapeut, s-o fi căcat pe el? Nu cred, e baiat deştept, se descurca el cu iţele. Bine că mi-a picat fisa (…) .”
-Acum că te-am şocat şi pe tine, luminează-mă! Ce părere ai? Daca mai am multe vise din astea mă vei avea ca pacientă într-o cameră alba şi izolată fonic! „în visele tale poate”
-Lasa-mă să ghicesc! Ai mers iar prin ghetouri la acea batrana ciudată (…..) „logic, este cel mai înţelep om pe care îl cunosc, dar tu nu ai cum sa intelegi aşa că (…)”
-Da, dar să nu crezi că iau în serios ce crede o ţigancă născută înaintea becului. Am depăşit de foarte mult timp stadiul superstiţiilor. Probabil cea mai plauzibilă explicaţie este că, subconştientul meu caută raţiuni pentru toate nedreptăţile pe care le vede şi le resimte zilnic. Gâtul taiat apare acum sub o alta formă (….) asta mă pune însa pe gânduri. Nu sunt o persoana care să nu îşi poată exprima gândurile sau emoţiile, din contra (…) ştiu că interpretarea mea este una mai puţin „tradiţională” dar mă tot stresez că nu înţeleg de unde vine ideea asta (…) tu ce zici?”
Cam aşa cu textele vechi. Da, avem o ţară frumoasă, avem o istorie lungă şi plină de învăţăminte. Da, ştiu. Avem motive de frustrare, dar să vă întreb ceva: oare nu noi suntem cei responsabili? Da, ştiu. politicul, forţe externe, chestii importante…..dar oare nu noi permitem asta în fiecare moment în care uităm cine suntem şi care ne sunt rădacinile? Zilele trecute cineva cu vagi cunoştinţe de istorie, deplângea „monumentul” sovietic din Ploieşti. Acel monument închinat „eliberatorilor” noştrii. Ce nu ştia (sau poate ştia întrebaţi-l voi) este că armatele sovietice au fost printre cele mai crude armate ce ne-au călact ţara (crime, violuri, incendieri) dar asta este o altă poveste. Apărăm ceea ce nu ne defineşte şi ucidem orice urmă a ceea ce ne-a clădit. Ce vreau eu să vă spun este că acelea nu sunt monumente, sunt doar parţi dintr-un puzzle pe care puţini îl observă.
Vreţi să vedeţi monumente adevărate, luaţi ţara la pas! Mergeţi prin munţi, cunoaşteţi-vă istoria, aia adevărată, aia care vă explică cine sunteţi şi de unde vă trageţi. Învăţaţi-vă copii să îşi iubescă ţara să o respecte şi să respecte sacrificiul tuturor acelora care au murit pentru ea cu coloana vertebrală dreaptă! Da, sună a naţionalism, nu este! Pot accepta foarte uşor diversitatea dar nimeni nu-mi poate cere să-mi pierd identitatea pentru asta, nici mie şi nici copiilor mei. Eu aşa am fost educată. „Ce ai văzut Toma? Nişte pietre!” ….da prietene, nişte pietre, sunt singurele ancore pe care le mai aveam şi cu care ne mai pute lega de timpuri imemorabile.
P.S Dragă Cătă şi dragi mamimuţe de grotă, înainte să puneţi mâna pe obiecte contondente în încercarea vostră de a deveni „imortalizaţi” în timp vă rog haliţi o banană! E hrănitoare şi conţine potasiu 🙂
Cu drag, Toma plină de frustrări cam greu de înţeles 🙂
[…] unele locuri se merge desculţ şi cu capul plecat iar despre altele se scrie, mai găsiţi aici un fragment dintr-o altă pveste […]