News & Events
De ce „zeificăm” oameni? Retardaţii emoţional şi poveştile dubioase despre rădăcini sau legături bolnăvicioase
- ianuarie 25, 2018
- Posted by: Toma Luminita
- Category: Blog
De ce mistificăm oameni? De ce facem din oameni zei sau sfinţi? De ce ducem admiraţia în extrem şi de ce ne pierdem pe noi în acest proces? Cea mai stupidă chestie pe care o poate spune/auzi cineva este „fă ce zice popa nu ce face el”. A doua cea mai stupidă este „crede şi nu cerceta” , a treia cea mai stupidă este „ordinele se execută nu se discută”. Chiar şi atunci când discutăm despre limbaj putem vedea multe chestii. „Ai o gură şi două urechi” sau „tăcerea este de aur” sau chestii din astea care te obligă la tăcere şi introspecţie. Teoretic nu sunt greşite, practic clişeele astea lingvistice sunt folosite drept scuză de cei mai patologici dintre noi. De ce avem tendinţa să venerăm oameni? De la parinţi, la partenerul de viaţă, la „superiorii” de la job, la terapeuţi, la religii şi politică, la „vedetele de sticlă” din spaţiul mai mult sau mai puţin virtual, niciun spectru al vieţii nu este „privat” de existenţa celor care vor să fie adoraţi de alţii. Chestia este că aceşti narcisişti plăpânzi nu ar exista sau cel puţin nu ar avea putere de influenţă dacă nu ar exista codependenţii sau cei care „idolatrizează” tot felul de dubioşi mai mult sau mai puţin competenţi. Din cauza nesiguranţei, a stimă de sine scăzută, a lipsei de informare şi a emoţiilor infantile avem tendinţa să credem că cineva este mai presus de noi. „Ştie popa mai bine” sau „şăfu de partid are o viziune” sau „couciu meu este zmeu” sau „maestrul X a descoperit marea cu sarea”…..wtf people? Nimeni nu este mai presus de nimeni. Asta să ne facem înţeleşi de la începutul articolului. Da, nu suntem egali, da, nu venim pe lumea asta toţi „echipaţi” la fel şi da unii au un „echipament” mai cool decât alţii, asta nu înseamnă că tu sau eu nu putem evolua sau progresa. Dacă ai în preajma ta un om care detestă să fie contestat, care consideră că a descoperit adevărul „absolutist” care nu-ţi lasă „cale” liberă la raţiune şi logică să fugi! Ca idee există legi care te apără atunci când refuzi să execuţi un ordind dat de un psihopat! „Ferice cei săraci cu duhul căci a lor este Împărăția” Aloooo recepția: sărac cu duhul înseamnă cu sufletul ușor nu cu buzunarul gol ?
Copii fiind, căutăm modele de viaţă. Fie că suntem sau nu conştienţi de asta, fie că aceste modele sunt funcţionale sau mai puţin funcţionale, fie că vrem sau nu să recunoaştem le avem în noi bine plasate. Nici eu, nici tu, nici mama, nici tata, nici mă-ta nici tac-tu, nici barbac-tu, nici nevastă-ta, nici popa, nici guru, nici politicianul, nici misticul, nici vedeta de plastic și nici sfinții din calendar nu-s zei! Noi Human boss, muritori gen, supuși greșelilor, erorilor, chestii din astea ? Când „ne facem mari” purtăm acele modele dubioase ale „superheroilor” după noi. O bună parte dintre relaţiile soţ/soţie sunt semi-funcţionale. De ce spun asta? Pentru că unuia îi place să fie „venerat” şi altuia să „venereze” mai departe copilul preia acest tipar cu minunatul „joc de putere” şi dacă tiparul este suficient de „defect” în viaţa adultă o să găseasc exact ceea ce cunoaşte. Nu asta este singura cauză pentru care aşteptăm de la alţii să ne spună ce avem de făcut în viaţă. De la bani la spirit, în loc să experimentăm nişte chestii să le putem testa singuri autenticitatea, avem tendinţa să ne „uităm în gura” unor narcisişti carismatici pentru că așa am primit modelul. Nu contează că vorbim despre preoţi, oameni politici, vedete de sticlă, couci sau „maeştrii” aflaţi în deliri mistic. Important este să ne dea „soluţia” pe care noi înşini aparent nu suntem capabili să o găsim. Uite aşa de milenii oamenii au ajuns să venereze oameni, ba mai mult să creadă că la anumite trepte de evoluţie doar un anumit om poate ajunge. De aici la „cultul persoanei” nu-i cale lungă, chiar dacă spectrul diferă (pozitiv-negativ) elementele sunt similare. Ca idee şi Hitler îşi crease cultul persoanei şi nu a fost singurul. V-aţi întrebat de ce a fost aşa simplu ca unii să urmeze un dement bolnav de putere? Păi dezumanizarea nu e complicată. Îl pui pe unul mai jos ca tine pe lanţul trofic şi atunci te simţi îndreptăţit să faci cu el ce vrei. De ce a existat sclavismul sau iobăgia? Păi la fel, unii prin statut se considerau îndreptăţiţi să-i vadă pe alţii fără statut animale. Sună morbid? Poate, doar că nici azi nu prea au apărut mari schimbări la nivel de societate. Şi nu vorbim doar de cei aflaţi la „putere”. Vorbim şi despre cei care au impresii halucinante cu privire la propria persoană sau la alte persoane.
Şăful de la birou te vede „cal de curse”, politicianul te vede „oaie fără minte” la fel ca şi popa (am zis popă nu preot pentru că există o diferenţă, popa e din cărţi, cu preotul e altă poveste). O vedetă de sticlă se consideră îndreptăţită să dea sfaturi „de alimentaţie” sau din medicină sau din „şpiritualitate”. Vedetele şpirituale sunt cele mai comice, aflate în crize existenţiale masive, incapabile să mai găsească plăcere în ceva (asta pentru că au experiemntat o sumedenie de plăceri pe drum şi în caz că nu ştiaţi creierul uman adoră plăcerea) caută chestii impalpabile, îşi crează iluzii cam schizofrenice şi pe durata acestui minunat proces de dragradare caută să găsească o altă cale spre acei „veneratori” pe care i-a pierdut atunci când a pierdut „faima poleită”. Uite aşa apare o generaţie de „uameni” care găsesc numai „modele” disfuncţionale, patologice şi chiar psihopate. De aici şi până la „aruncă-te de pe bloc” nu-i cale lungă. Când intrii sub „mirajul” unui narcisist psihopat/sociopat este greu să „vezi” dincolo de staniol. Unii dintre ei sunt adevăraţi „maeştrii” ai manipulărilor şi îţi vor spune exact ceea ce vrei să auzi, cel puţin la început. Eşti „oaia rătăcită” păi face individul/individa pe ciobănaşul cu tine de nu te vezi, dar mare atenţie, uneori lupii sunt mai blânzi decât ciobanii.
În crize existenţiale, în momente de cumpănă, în stări emoţionale mai puţin plăcute, un om normal şi zdravăn caută alinare, caută căldură. Partea idioată la faza asta este că ăştia „zeificaţi” pot mima uşor compasiunea la început şi în loc să te ajute încep să te compătimească. „Vai amărâtule” , „vai ce nedreptate ai trăit”, „om frumos ce rătăcit eşti”. Dragilor dacă vă aflaţi lângă oameni care nu fac altceva decât să vă compătimească şi să vă „salveze” fugiţi că nu-i a bună. Un om zdravăn la creieri o să-ţi mai spună şi când eşti bou/vacă şi o va face cu toată comapsiunea ? . Bun, după ce te-a sedus o să înceapă asediul iar aici ţine de „iscusinţa” fiecăriu „zeu” în parte. La treptele cele mai bolnăvicioase vom descoperi cele mai macabre variante ale fiinţei umane. Braometrele emoţionale ale codependenţilor sunt date peste cap şi este aproape imposibil să conştientizez când mama naibii au ajuns să venereze un om ca pe un zeu. Nimic din ce iese de pe gura zeului nu mai poate fi contestat, zeul deţine adevărul absolut şi nu care cumva să-l conteşti pentru ca la capitolul actorie, Oscarul este doar o statuie banală. Raţional poate ai ceva habar de ce se petrece, emoţional însă ai pus-o. Dependenţa de oamenii este cea mai a dracu dependenţă, asta pentru că este foarte complicat să o poţi observa. Drogul este în capul tău dar seringa o are mirobalantul zeificat şi când te-a prins o foloseşte doar când are chef sau când are ceva de câştigat de pe urma ta. Uite aşa oameni seduşi de tot felul de bolnavi ajung să-şi vândă case, să-şi părăsească familii, să renunţe la valori sau idealuri, să facă tot felul de chestii tâmpite şi în extrema cea mai urâtă să-şi lezeze propia viaţă sau viaţa altora pentru că aşa a zis zeus în persoană. Înainte să luăm nişte aberaţii pe rând vă spun două chestii. Unu: zeitatea în perosană merge la toaletă la fel ca şi tine, la fel ca şi mine plus că dacă tai carne din ei garantat curge sânge! Doi: nimeni pe pământul asta nu deţine adevărul absolut şi nimeni nu are drept de viaţă asupra ta.
Oamenii pot fi maipulaţi pentru că cei mai mulţi dintre noi simţim frica. Frica de propriile alegeri, frica de greşeli, frica de schimbare, frica de responsabilitate, frica de repercursiuni….ale ceasului frici fără obiect „este” multe. Frica are şi ea un sens dar nu atunci când este folosită împotriva ta. Dacă eşti pe bloc şi priveşi în jos este normal să simţi frică, despre ce vorbim!? Că vine o cretină/retardat să-ţi spună că nu e normal să simţi frică, să-i spui din partea mea că e de Bălăceanca cel puţin. Un om zdravăn simte emoţiile şi este ok să le simtă. Cei mai mulţi „couci” „iluminaţi şpiritual la masa cenuşie” sau care au descoperit ei Nirvana după 3 foi citite, îţi vor manipula frica dar îţi vor spune doar jumătate de poveste. Frica de moarte, uite o idee: toţi murim punct. Unul care a înțeles niște chestii nu te bombardează cu citate emoționale dar îți arată fapte și comportamente echilibrate. Este normal să simţim frică la faza cu moartea? Probabil că da, este normal ca unul să-ţi manipuleze frica asta atunci când ea nu este conştientizată? În mod cert nu. Cei mai mulţi zei vor face însă asta. Te vor inflama şi dezinflama cum au ei chef, hrănindu-te cu poveşti nemuritoare despre viaţa de apoi şi mai ştiu eu ce BS-uri. Altă idee: dacă a venit cineva de pe cealaltă lume, probabil au „reperezentat-o” aşa cum au fost „educaţi” să nu zic dresaţi că sună de rahat. Deci pe zona „şpirituală” există tot felul de amărâţi care s-au gândit ei că au găsit „lumina”. Lumina, dragilor, e şi la mine şi la tine şi la toată lumea. Doar că unul mai zdravăn a descoperit „misterul” şi a înţeles că omul de cele mai multe ori îşi explică lumea simbolic. Cele mai vechi credinţe asta au făcut, au folosit simboluri şi asocieri să explice lumea pe care o percepeau prin simţuri. Fiinţa Umană este al naibii de misterioasă, asta pentru că atunci când experimentează ceva nu prea se raportează efectiv la fapte şi asta este normal, alfel nu mai aveam aşa multe poveşti. Nu suntem doar comportamentele noastre, aşa că să spui „am fost la piaţă” este prea vag şi fără impact emoţional prin urmare cei mai simpatici dintre noi vor spune „am fost la piaţa care arăta ca un furnicar şi mă simţeam sufocat de celelalte furnci”. Relatarea talentă a unui om capabil să explice experienţe la „dimensiunea” simţită-trăită.
Ştiinţa este crudă şi rece. Ştiinţa nu spune poveşti şi este a naibii de nesuferită, pentru că odată descoperită şi confirmată o treabă nu mai e loc de întors, ori omul se hrăneşte din poveşti. Trăieşte poveşti chiar dacă îi aparţin sau nu. Asta nu e o chestie nasoală pentru că este frumos să poți reprezenta lumea ta interioară la dimensiunea pe care o simți dar, când pierzi contactul cu realitatea este periculos. De ce? Pentru că apar tot felul de dubioşi carismatici care au abilitatea să-ţi spună exact povestea pe care vrei să o auzi. Cel puţin o vreme. Vrei schimbare? Oooo, păi nu-ţi dau ei schimbare? Hmm ce probleme ai? Ţi-e foame? Pungi şi saci de alimente. Nu judecaţi un om căruia îi este foame! Foamea are ceva aparte, ca trăire, ca emoţie, ca durere efectiv fizică. Foamea te destabilizează şi te traumatizează. Unuia căruia îi este foame, fraţilor pe ăla nu-l interesează educaţia sau evoluţia, ăla e pe supravieţuire şi unul mai „dăştept” o să-l hrănească apoi fără să-i ceară efectiv ceva o să-l ghideze cu mâncare fix în cabina de vot. Greşala este colectivă, nu doar la acel om mânat de foame. În loc să daţi cu pietre în ei, oferiţi undiţe şi aveţi speranţa că o să înveţe să le folosească! Sărăcia face victime şi dovada este vizibilă. De ce? Pentru că şi cei care au, devin victime colaterale, apoi plasează vina la „cei mulţi şi proști”. Alt secret: cei mai mulţi nu sunt proşti sunt doar flămânzi şi neinformaţi. Devin dependenţi social pentru că în loc să-i educăm permitem dresajul în masă şi condiţionările bolnăvicioase. Nu te oprează zeus că nu-i dai „dreptul” ai tupeul tu, ăsta care te consideri om întreg şi normal să faci o reclamaţie? Una fină, fără tam-tam în presă sau mass-media care la rândul ei este plină de jigodii flămânde. Ţine cont în demersul tău că nu toţi sunt la fel şi nu merită să discreditezi o întreagă breaslă doar pentru că unul este mai psihopat.
În politică, domeniul este vast şi plin de sociopaţi, narcisişti şi psihopaţi. De ce? Pentru că unul zdravăn are o busolă morală şi din cauza asta unul zdravăn nu face chiar orice să ajungă la „cârmă”. Priviţi discursurile politice! Seducătoare! Mirobalnate! Oameni care dau bine pe sticlă, cei mai mulţi zic. La noi observ o altă dubioşenie, la noi ajung şi tot felul de arătări în faţă şi mă întreb serios dacă nu cumva avem şi nişte patologii neinventate sau nedescoperite. În fine, după minunata condiţionare om/partid/foame/nefoame dependenţa se instaurează şi tadadada…..ieşiţi în stradă? Bravo vouă, ieşiţi degeaba! Vreţi schimbare? Educaţi un grup de oameni din „păturile de jos”. Orice om mai dezvoltat poate face asta, poate da puterea cunoşterii şi altora indiferent de domeniul în care este specialist. Specialist înseamnă opusul amatorului, înseamnă omul care lucrează în detalii cu lupă, bisturiu și anestezic….și măcelarul taie bine carnea dar în general operează pe cadavre! Gratuit se oferă doar informaţie, nu e drept, nu e corect că m-am născut fără resurse….poate! Dar să mor sărac este o alegere. Unul care nu a simţit sărăcia, foame şi durerea care nasc frig şi suferinţă, judecă mai uşor….pe alţii. Unul care a evoluat şi a scăpat de ele, are tendinţa să uite pentru că cine vrea să-şi aducă aminte de cum era când era frig….şi să judece pe toţi cei care nu-s „echipaţi” şi nu au ambiţa lui de zeu. WTF? Unii dintre noi suntem mai „andicapaţi” ne mişcăm mai greu asta nu înseamnă că e imposibil să progresăm şi să devenim autosuficienţi. Asta ca idee.
În „şpiritualitate” paleta de culori este impresionantă. „Mudele” mirobalante şi pastelate ale dubioşilor care au înţeles şi ei faza cu foamea doar că aici vorbim de o altă foame. Hmmm….integrarea în absolut cu „activare” de simblouri şi arhetipuri pe care cei mai mulţi dintre noi nu conştientizeză că le au. Dogme tradiţionale sau „new eigi” au tendinţa să acapareze oameni şi suflete flămânde spiritual. Dacă foamea fizică ştii de unde vine, aia psihică e mai complicat. Apoi priveşti oripilat pe reţele cum un „duhovnic” încalecă un „enoriaş” ca pe măgar. WTF is wrong with you people? Spiritualitate nu înseană degradarea fiinţei umane până la nivelul său animalic. WTF? Bolnavilor! Nu ştiu care e mai patologic ăla care chinuie un om sau ăla care se lasă chinuit? Ziceţi că prin dogmele tradiţionale popa se ascunde sub umbrela cu „fă ce zic nu ce fac”….nop. Să vezi când apare câte un patologic din asta care se ţine scai de tine şi vrea să te treacă în absolut. Unii au descoperit şi alte structuri ale animalului şi dacă durerea e mişto şi plăcerea e cam la fel. Guru Duru cu abilităţi de vindecare erotico-mistico-fantastice. OOO vai nu eşti deschisă sexual! Marş mă de aici! Geta Bioenergeta, care are plus valoare la cântar de 50kg dar îţi explică ţie cum e faza cu descărcarea emoţionale….hai marş! Oooo yes, sunt tare a naibii dar busola mea spirituală este bine setată. Diferenţa dintre bine şi rău foarte frumos conturată, motiv pentru care când unul e rupt de realitate nu mă pot abţine şi este normal să îl/o iau la bocanci. Am pastile „magice” ! Păi n-ai tu leacuri mistico-fantastice! Am terapii engergo-buhu! Păi n-ai tu! Ai nevoie de purificare! Şi atunci se rupe filmul pragmatic din mine şi devin agresivă: ai pe mă-ta! De ce devin agresivă cu Gică Guru? Pentru că profită şi se hrăneşte din oameni aflaţi în suferinţă. Vinovat şi direct responsabil este zeul nu cel naiv şi privat de chestii esenţiale despre viaţă. Este normal ca al meu mirobolant creier să caute calea uşoară şi să facă economie la energie dar boss, dacă al meu creier este „tumefiat”, orice faci tu nu contează! Gen nu intră! Gen nu are efect! Te-ai vindecat de boală! Bravo boss, doar că nu toţi au un creier echipat sau dezvoltat să facă asta.
Cât să mă abţin să nu înjur pe toţi care profită de stările emoţionale precare în care se află anumite persoane în anumite momente de viaţă? Încerc să mă abţin, doar că nu pot! Urlă unul mai cu tupeu o chestie, o distribuie altul, o vede altul şi uite aşa virusăm minunata conştiinţă colectivă, unii mai cretini nici nu observă asta. Ei cred că intenţia contează. Că ei fac bine, că dacă ei au apărut de 3 ori la teveu sau pe reţea asta le dă dreptul să chinuie alţi oameni cu ideile lor retardo-mistico-cretine. Ok, fumezi iarbă! Bravo ţie, unii pot învăţa să-şi controleze emoţiile fără iarbă. Ok, nu crezi că vaccinele sunt o invenţie mişto şi ok îţi privezi copilul de actul medical, asta nu înseamnă că ai dreptul să influenţezi şi pe alţii cu ideea ta departe de adevăr. Da, unel vaccine sunt o afacere, da, idustria farmaceutică are nevoie de clientelă, dar puii mei nu toţi sunt bolnavi la cap. Vorbeşte cu un medic zdravăn şi îţi va recomanda un vaccin ok. Vinecă-te emoţional şi vei avea o imunitate brici. Dar faza cu emoţiile e complicată, că dacă eşti dependent de opinia altora uite o idee tâmpită: e posibil să nu fi vinecat emoţional!
Ai devenit „vedetă de sticlă”! Yeeeey, bravo ţie, dacă mami şi tati nu ţi-au dat atenţia necesară sau au căzut în extrema cealaltă în care te-au îmbolnăvit de atenţie, aia e, csf, ncsf. Unii dintre noi mai avem şi traume din astea. Acum că ai dobândit atenţia după care tânjeai făcând chestii mai mult sau mai puţin mişto, nu te aştepta ca unul zdravăn la cap să îngită tot rahatul pe care tu îl debitezi folosindu-te de cele mai de rahat clişee. „Diamantul din tine, schimbarea din tine, absolutul din tine” fraze de rahat pe care le vizini pe bani mulţi unor codependenţi de idealul fantazist pe care inconştient tu şi alţi oameni de sticlă îl construiesc. Partea nasoală? Cel care nu poate atinge acel ideal fantezist, pentru că nu orice om normal este dispus să facă nasolii să ajungă în vârf dar o ia pe arătură. Devine dependent de iluzia ta, devine dependent de „idelul idealist” şi face tot felul de chestii dubioase. Yes. Nu orice om este dispus să se înfometeze în timp ce face reclamă la nu ştiu ce praf de slăbit. AAAA nu ştiaţi că prafurile nu au efect? Au, unele te pot băgă la groapă! Dar tanti sau nenea în insconştienţă bolnavă nu pun preţ pe a ta sănătate. De ce? Ai ghicit! Te-a dezumanizat acum mult timp. Nevoile zeilor sunt mai presus de nevoile sclavilor! Faza asta să nu o uitaţi niciodată! UUuuu iarba e mişto! O fi boss, la fel şi alcoolul la fel şi alte droguri mai mult sau mai puţin uşoare, fericirea este o emoţie ca oricare alta, durează fix 7 secunde. Un dependent este „zen” boss, este fericit, e în Nirvana…..nu e traumatizat emoţional, nu are anxiatatea cât casa şi chimia creierului afectată…..nuuuu boss, e sănătos tun şi bagă iarbă că e mai „naturală” decât pastilele pentru anxietate. Mooor, leşiiin, mă dezintegrez emoţional şi iremediabil pentru că iooo nu-s coool…..iooo fac alte şmecherii să-mi calmez emoţiile disfuncţionale, iooo m-am prins că fericirea poate avea şi efecte nasoale…..fgm de tută un-cool şi retardă ce îs ioo….ţărancă proastă!
O fi boss iarba mişto doar că mie îmi place să am un creier limpede şi autosuficient! Dacă tu n-ai învăţat cum şi ce rahat să faci cu emoţiile matale mergi în pana mea artistică la terapie. Bine, acum cu atenţie şi aici, că secretul secret e simplu: durează până scapi de o dependenţe indiferent despre ce chimie vorbim. Dependenţa de droguri, de alcool, de comportamente şi de oameni. Unul care te „vindecă” în 40 de minute de depresie este un retardat care se vede zeu în cabinet doar pentru ca a făcut un curs de 2 zile şi a luat un rahat de foaie pe care a agăţat-o mândru şi de peretele virtual. Dacă le spui că-s mai bolnavi decât cei pe care îi „tratează” le faci o leziune şi să te ferească sfântul să lezezi un narcisist. Chiar dacă nu pare sunt ai dracu de sensibili. Să nu le distrugi palatul de nisip că rişti să bagi copitatul ori în depresie ori într-un comportament agresiv. De ce validam pe unii mai bolnavi decât noi? Pentru că avem genetic „în program” să-l urmăm pe ăla pe care îl vedem mai puternic (că stăm prost la capitolul viziune e altă idee) Suntem dresaţi să nu contesetăm autoritatea, suntem dependenţi emoţional de cei care „ne fac să ne simţim bine/fericiţi” şi în siguranţă. Ne fac, dar oare chiar suntem? Nasol când cade iluzia. Când începem să observăm relaţia mai mult sau mai puţin palpabilă. Cei mai mulţi o văd. Văd dependenţa pe care o dă o personalitate infantilă şi toxică. Sunt mulţi care au gânduri mature dar comportamente şi emoţii infantile. Motiv pentru care sunt mulţi care alimentează şi venerează narcisişti plăpânzi. Vai s-a simţit bine psihopatul! Am făcut ceva important înseamnă! Nop, ăla nu se simte bine niciodată doar mimează o stare de bine, pentru că unii chiar nu au emoţii gen. Vai, te-a validat narcisistul! A putut să coboare…..privirea spre umila ta persoană muritoare! Oooo wooow, ţi-a dat o injecţie de hormonei şi te-a făcut şi mai dependendent. Wooow, din gura ăstuia ies numai cuvinte de „aur” şi prin el curge Domnul! Ooooo wooow, a învăţat trei dogme şi te-a pus să donezi tot ce ai agonisit unei cauze. Sărăcia nu e o virtute tolomacilor, doar că dacă eşti sărac (financiar) eşti mai uşor de cumpărat/manipulat.
Uite aşa oamenii vând oameni. Oamenii se hrănesc din oameni, oamenii devin dependenţi de oameni, idei sau concepte fixe şi absolute. Uite aşa nimeni nu mai cerceteză, pentru că raţiunea zice una dar emoţia/sentimentul/senzaţia zic alta. Uite aşa descoperim o ţară de retarzi emoţional, care pun un covor roşu pentru toţi „andicapaţii emoţional” că handicapat este cel care s-a născut cu o carenţă sau cu o malformaţie, ăla nu a ales să ducă în cârcă o dizabilitate, ăştia care ajung să ducă în cârcă zei mai au şi simţul alegerii. Presupun în mod stupid că mai au şi voinţă dar m-aş iluziona singură. Uite aşa dezbină şi cucereşte strategic, când te lupţi cu Spitalul 9 în acţiune rişti să pari tu cel bolnav şi inadaptat. Nimeni nu te poate vindeca dacă nu alegi să te vindeci este atât de simplu şi nimeni nu se poate „up-grada” peste noapte. Mda, creierul care şi-a sudat bine nişte legături are nevoie de timp să-şi sudeze alte legături mai sănătoase zic. Neuroplastia nu se face peste noapte indiferent de câte injecţii pozivo-mistico-fantastice primeşte, la fel cum nici societatea nu se poate vindeca peste noapte. Trăim în ţara codependendenţilor care caută afectiv validarea narcisiştilor, psihopaţilor şi sociopaţilor. De ce? Pentru că doar ăia sunt dispuşi să-ţi spună doar ceea ce vrei să auzi. La fel ca un „dilăr” îţi vor servi doze mici de validare până te vor prinde în iluzie şi apoi …..apoi să nu vă miraţi când oameni îşi pun bombe pe ei, să nu vă miraţi că la vot merg doar cei flămânzi, să nu vă miraţi că imaginea corporală este setată de o fomistă plastifiată, să nu vă miraţi că ne îmbolnăvim prin distorsionarea reprezentărilor. Tragem pe nas oameni și creierul schimbă multe percepții când nu-i convine mirosul de hoit. Dacă cineva are suficient de multă infulenţă asupra ta, vei ajunge să omori sau să te omori fără să mai treci prin filtrul raţiunii nimic. Cel mai dureros este că bolnavii ăştia nu te vor mort, te vor „agăţat” de ei. Aşa îşi iau la rândul lor validarea şi dozele de drog. Te vor sclav, te vor prost, te vor neinformat, te vor slab, te vor bolnav şi te vor flămând, cum altfel s-ar putea hrăni ei? Te vor victimă pentru că ei se vor salvatori. Te vor vulnerabili pentru că aşa au eu ei supe-puteri. Te vor retardat emoţional, te vor dependent, te vor orb şi pentru asta ar face orice. Dar a vrea este un cuvânt prea mare pentru regnul microbilor…..microbii puțini ajută la imunitate dar la noi vorbim despre infecții grave!
Dacă am reuşi să flămânzim aceste specimene poate am reuşi să evoluăm ca specie. Cercul vicios este însă mare, pe ficeare treaptă există un bolnav din ăsta care îşi pune de gât alţi bolnavi şi cu ei se aruncă în mare. Cel mai dureros pentru unul codependent este când bolnavul, fără pic de emoţie pe faţă îi spune că este praf, că nu poate, că este intuli şi că singur nu v-a găsi soluţia/salvarea/idealul/absolutul/vindecarea/informaţia etc. Cel mai dureros este pentru un codependent atunci când retardatul emoţional are chef să-l chinuie. Supriza apare tot pe trepte, cei mai cunoscători dintre ei, nu vor folosi nicodată violenţa dar vor folosi emoţia şi manipularea. Cu cât te pot tortura mai mult cu atât mai bine şi abia atunci unii mai prind ideea de trezire. Dar ce faci când zeul este la tv sau pe reţele? Ce faci când zeul este persoană publică şi are resurse să creeze un întreg mecanism pentru codependenţi? Ce faci când în spatele lor se află mii de ani de dogme sau idei, când în spatele lor se află zeci de ani de condiţionare şi dresaj, ce faci când nu sesizezi că balaurul are minim şapte capete? Pavlov în acţiune, azi sună clopoţelul dar nu există hrană! Am flămânzit destul, psihic, fizic, spiritual…..nu mai aveţi ce da oamenilor acestor bolnavi! Treziţi-vă vindecaţi-vă emoţiile, daţi-vă voie să deveniţi liberi şi autosuficineţi. Ieşiţi din relaţii toxice, rupeţi legăturile emoţionale care vă consumă. Renunţaţi la hrana virtuală, ieşiţi în lume şi trăiţi! Asta pare simplu, nu este. Să stai pe picioarele tale, fără cârjele psihopaţilor nu-i uşor. E vorba despre conştientizare, despre libertatea de a căuta şi a înţelege lumea prin propriile simţuri, este vorba de acceptare şi uneori este vorba despre vulnerabilitate. Uite un secret, doar cel puternic poate fi vulnerabil în faţa trăirilor, în faţa sentimentelor nobile şi în faţa altor oameni. Doar cei puternici pot exista fără măşti care tind se ascundă răni infectate! Când ieşi din peşteră te simţi singur şi tot ai intenţia să te întorci să desfaci lanţurile altora…..dar la un punct înţelegi că nu este locul tău. Tu ai făcut pasul, să-l facă şi alţii. Doar aşa poţi da valoare chiar şi erorilor pe care le faci. Fiecare are dreptul să-și rupă singur lanțurile!Toţi greşim, lăsaţi fricile de greşelu, alea sunt iluzii!
Când omul este flămând începe să-i placă şi carnea de om…..coborâţi suficient de mult în animalul din voi şi domesticiţi-l singuri. Să vă asculte doar pe voi, să vă înţeleagă şi să vă fie loial doar vouă, dacă reuşiţi asta veţi descoperi adevăratele minuni ale lumii, veţi rupe „vălul” şi veţi putea sesiza realitatea. Când o să mai urle unul la voi „aport” veţi înfige colţii şi veţi distruge fără milă orice bestie needucată. Veţi sesiza alt fapt important, pofta de sânge de om dispare…..înţelegi că ăla are un comportament de animal dar înţelegi că este om ca şi tine. Omul nu este construit să distrugă sau se hrănească din oameni, natura e mult mai intuitivă de atât. Omul este construit să protejeze dar în timp s-a defectat……a fugit de junglă dar în aroganţa lui narcisistă şi-a construit propria junglă. Progres este diferit de adaptare iar animalele nu pot progresa. Animalele se reproduc şi suprvieţuiesc, omul a uitat că el îşi poate reproduce şi mintea şi spiritul. Uitând asta caută de nebun pe alţii să-i explice ce şi cum. Pe final vă las doar o idee care rezumă tot acest text: căutaţi Oameni, căutaţi Pedagogi, căutaţi Maeştrii, căutaţi Înţelepţi dar atenţie să nu descoperiţi dresori sau animale mai bine echipate pentru supravieţuire decât voi!
Cu drag Toma
Photo: „Rădăcini” credit marcel Horneţ
P.S Nu trebuie să fi om de ştiinţă să înţelegi care e faza cu rădăcinile. Ştiu că nu se văd boss, dar garantat sunt acolo biiiine împământenite. Acum nu trebuie neapărat să fi dobitoc şi să scoţi din rădăcini toată pădurea doar pentru că nu crezi câteva adevăruri irefutabile! Era nevoie de 5000 de cuvinte să explic nişte banalităţi dar când există exces de emoţii logic este să compensăm prin exces de raţiune #zicsiio #rezist