De milenii omul a căutat să găsească sensul exitenţei sale şi nu doar sensul ci şi scopul. Oare există aşa ceva? Nu ştiu câţi dintre voi se delectează cu scrierile lui Dan Brown. Pentru mine cărţile sale sunt momente de relaxare intelectuală, asta dacă evit să mă gândesc cât de tare mă stresează suspansul oarecum forţat de care nu se dezice nici în cea mai recentă carte a sa: Origini. La fel ca şi în precedentele romane, domnul Brown creează o poveste oarecum controversată dar imposibil de logică. Probabil mulţi dintre voi aţi auzit de Codul lui Da Vinci, Infernul sau Înger şi Demoni pe listă insist să amintesc de Simbolul Pierdut, romanele având ca personaj central pe minunatul profesor specilizat în simbolistică: Robert Langdon. Firul narativ şi acum este o bătălie permanentă, tradiţie vs progres, sacru vs profan, „bestie” vs „Divin”. Absolut toate romanele, chiar dacă nu par au o logică fascinantă. Poveştile sunt un pic forţate dar ce poveste nu este? 🙂 Firul narativ  te plimbă printre minunatele opere de artă ale umanităţii, opere de artă care de cele mai multe ori dau impresia că ascund de ochii profani secrete mai mult sau mai puţin plăcute. De ce? Pentru că au existat epoci în care a „gândi de capul tău” era erzie, motiv pentru care mulţi artişti vizionari şi-au „codat” anumite revelaţii cu privire la natura umană. Conspiraţie? Mă tem că nu. Doar un simplu instinct de conservare plus ceva prudenţă cu privire la anumite idei „progresiste” pe care şi astăzi unii le găsesc „intolerabile”. Totul are un sens dar puţini observă asta, totul are o logică dar cei mai mulţi preferă sentimentalismul pueril. Inclusiv în religie există o logică, asta dacă ai abilitatea să de detaşezi de personificări şi poveşti simbolice tipice inconştientului uman (aici „inconştient” are sensul de „năvăzutul” psihicului nu de lipsa de conştiinţă). Mai avem nevoie de religie? Cei mai mulţi dintre noi au nevoie de acele sensuri, cel puţin pentru a „pasa vina sau gloria”. Au nevoie de tot felul de practici pentru a „putea controla” 🙂 chestii pe care încep să cred că foarte puţini ajung să le înţeleagă. Trist? Un pic dar csf, ncsf. „După chipul şi asemănarea Sa” poate are un sens mai profund decât două mâini, două picioare şi ceva printre urechi. Omul: cel care are nevoie de pedeapsă şi recompensă pentru faptele sale. Poţi face bine dacă ştii că nu ajungi în Rai? Poţi să alegi conştient să nu faci rău chiar dacă nu exită pedeapsă? Poţi simţi, gândi, trăi dincola de latura animală pe care toţi o avem? Mai exact poţi înţelege că dacă bagi un cui în priză curentul nu se răzbună ci doar reacţionează la prostia umană? Poţi înţelege că religia este doar o manifestare a unor credinţe dar nu o condiţie a lor? Ai nevoie de un tip cu barbă, de o statuie, de o zeitate fictivă să te gestioneze ca pe copii să nu zic ca pe animale sau poţi fi responsabil de propriile acţiuni pentru că ai înţeles câteva Legi simple ale existenţei? Ai nevoie de aripi să poţi zbura sau poţi folosi avionul? Totul se petrece treptat dar oare câţi au răbdare 🙂 ?

Lecturi care ridică multe întrebări dar pe care puţini au curajul să le aducă în zona conştientă. Umanitatea în zorii unui nou început dar o umanitate care încă îşi vinde valorile unor practici care nu vor să evolueze sau să se transforme. Nimic nu se pierde minunaţilor totul se transformă. Frica de necunoscut alături de colosala responsabilitate pe care şi-o iau pe umeri temerarii îngrozeşte multe „minţi înguste”. În cartea Origini, un futurolog are curajul să spună cu multe argumente că omul este responsabil faţă de adevărurile irefutabile. Oamenii „superiori” nu există şi nici cei speciali, există doar acei oameni care au curajul să meargă „dincolo”. Futurologul din romanul lui Brown, nu are nevoie de „o poveste” să-şi accepe propria mortalitate. El a înţeles „nemurirea” şi a înţeles „scopul suprem” mai logic, mai normal şi mai cu sens decât o fac mulţi religioşi habotnici în practica lor, în nevoia lor de a pedepsi, de blama şi de a se răzbuna pe toţi cei care nu sunt ca ei. Tema „nemuririi” a fost abordată de mulţi în literatura SF şi cam toate drumurile duc spre acelaşi „final” intuitiv. Ne dăm foc în „apocalipse roşii şi balauri cu multe capete” sau „ridicăm vălul ignoranţei”? Am nevoie de o reprezentare a unor concepte Divine dar nu am nevoie de oameni să-mi explice cum să ajung la acele reprezentări, pentru că ce să vezi? Toate religiile spun că „acolo” poate ajunge oricine. De ce? Pentru că toţi …..după chip şi asemănare ar trebui să devenim întâi Creatori. Cum creezi? Exact cum cunoşti şi prin ceea ce cunoşti! Divinul stă în detalii nu „demonul” aşa cum ar crede mulţi, iar pentru a aduce la lumină creaţia ai nevoie să cunoşti şi să ptactici foarte multe. „Origini” la fel ca şi alte cărţi, nu doar ale lui Brown, ar trebui citită cu raţiunea la purtător şi cu fricile bine controlate. Ne îmbrăţişăm viitorul sau ne distrugem pentru că suntem ai naibii de fricoşi în faţa propriei naturi? Testul suprem abia începe, unii aleg scaunul spectatorului inert, alţii aleg opoziţia şi doar puţini îmbrăţişează permanenţa schimbării cu Spiritul plin de speranţă.

La fel ca şi acum, când am citit prima dată Codul lui Da Vinci m-am trezit punându-mi  întrebari excentrice:

*Dacă cineva o să dovedească fără drept de apel că religiile sunt doar expresii simbolice ale unor istorii mai puţin fascinante, oare cum ar arăta umanitatea?

*Dacă mâine îmi arată cineva în mod clar că religiile sunt doar o poveste intuitivă despre natura umană, oare aş mai avea putere să cred în forţe Divine şi mai puţin vizibile? 🙂

Au trecut ceva ani de la acele întrebări. La nivel raţional m-am convins cu privire la scopul religiilor şi de cele mai multe ori, chiar dacă am înţeles justificarea nobilă am ajuns să nu le mai găsesc sensul în secolul xx1. Secolul vitezei, secolul în care, teoretic, nu avem nevoie de justificări puerile dar în care avem nevoie de un scop şi de speranţă mai mult ca oricând. De ce? Pentru că progresăm şi progresăm al naibii de repede. Roboţi, inteligenţă artificială, omul care a cucerit natura şi omul dornic să cucerească „partea nevăzută a lumii”. Oare vom putea face saltul sau ne vom extermina exact aşa cum au prezis miile de scrieri mai mult sau mai puţin dogmatice? Winston este minunatul „astisten artificial” al futurologului din povestea lui Brown. Azi mai la nivel de imaginaţie, mâine cine ştie. Un lucru este cert, absolut tot ce proiectăm în lume este rezultatul propriilor interpretări emipirice. Deci mare atenţie, viitorul încă se scrie.

Vrem ură, foc şi pară, manipulare şi lipsă de încredere, aşa suntem, nu o spun eu o zic alţii care vorbesc despre proiecţii şi psihic. O minciună umblătoare şi disonantă cu propria „latură Divină şi Creatoare”. Aducem haos în jurul nostru, asta pentru că alegem „ordinea haotică”, sub acea formă putem ascunde toate disonanţele „bestiei” din noi. Dar să distrugă doar cel ce are putere să creeze şi doar ceea ce poate crea! În anumite credinţe „puterea de a crea” vine la pachet cu „puterea de a distruge”. De ce? Păi ala care a creat ştie mirobolanţilor ce grea e „facerea” şi se gândeşte mult înainte să distrugă, lol, e atât de simplu. Mergeţi la ideea de „construire şi distrugere” a mandalelor budiste. Secretul celui care „distruge”? El ştie să creeze! Aducem oridine? Asta presupune multă responsabilitate, pentru că dacă nu înţelegi nişte lucruri „apocalipsa” nu-i departe. Începutul şi sfârşitul este practic în noi, dar se pare că unii au nevoie de o formă autoritară care să le pedepsească faptele imorale, dacă nu o „văd” o imaginează apoi o crează……Paradoxal această „pedeapsă” există, doar că nu aşa cum îşi imaginează mulţi.

Cel mai adaptabil supravieţuieşte iar cel mai adaptabil astăzi este cel care îl înţelege pe „mâine”. Da, conspiraţii. Dar mă gândesc cum aş conspira eu…..oare câţi oameni ar face faţă la acest viitor? Încet, treptat, aş induce nişte idei, m-aş folosi de nişte concepte apoi….să supravieţuiască cel mai adaptabil şi tolerant în faţa schimbărilor. La finalul cărţii o altă întrebare ar trebui să se ridice: cine controlează tot? Pe Planeta asta dragilor răspunsul a fost mereu unul din fericire sau din păcate….Dumnezeu cu mila, vom vedea care sunt cei dintre noi cu abilitatea de a ajunge la finsih. Se pare că şi fără o religie fixistă am rămas la o singură idee: omul este un „animal nobil”, are binele înscris în ADN fie că îi place sau nu asta. În „program” serveşte un „scop” mai înalt 🙂 bazat pe nişte legi foarte precise pe care timp de milenii le-a tot „explicat” în diverse sisteme de reprezentare până şi-a dat seama că a atins „sfârşitul copilăriei”…..gândirea magică serveşte până la un punct minunaţilor 🙂 Divinul e adult gen şi este taaaare mult „logos” :)))) Să-L servim ca atare, zic şi eu 🙂 control la bestie că altfel nu ştii de ce bătăi de cap ai parte :)))

De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Întrebările „minune” din Origini. Cele două întrebări care au chinuit multe minţi umane, unele care au ajuns în pragul nebuniei atunci când au intuit răspunsul. Da, sună aiurea mai ales pentru minţile profane doar că „revelaţia” aia apare la o intensitate greu de reprezentat raţional. Există un Creator sau suntem pure întâmplări? În romanul Origini, autorul, după ce îşi torturează cititorul în stilul său specific, oferă un răspuns destul de logic, pragmatic şi predictibil. Enervant de predictibil aş spune cu toate astea acel răspuns nu anulează automat alte răspunsuri. Să înţelegi ideea înseamnă să înţelegi fiecare „treaptă de integrare” şi importanţa ei. Acum, nu vreau să vă dau „şpoilăr”, cartea chiar merită citită, dacă nu pentru intrigă, măcar pentru detaliile de care se leagă. Ce-i drept am aflat câteva detalii despre Gaudi pe care nu le cunoşteam şi mi-am putut contura o imagine un pic mai completă asupra istoriei Spaniei, loc în care acţiunea se desfăşoară. Ce mă fascinează pe mine cel mai tare la scriere lui Brown? Modul în care alege să-şi „echilibreze” personajul principal. Nici în Origini, Robert nu cade în extreme. Sacru, profan, ştiinţă, religii,, simboluri sau sensuri, Langdon mereu pare să ţină acel echilibru specific unei fiinţe care deţine un anumit tip de cunoştere. Dar în secolul xx1 nu tot ce este echilibrat este şi funcţional 🙂 Destinul îl poate „conduce” doar cel care a înţeles ambele extreme ale naturii umane. Cum vom îmbrăţişa „predicţia”? Păi ne-am pregătit de milenii, intuitiv am ştiut-o pentru că intuitiv am observat cum funcţionează Natura. A te pune în armonie cu anumite Legi înseamnă a accepta inveitabilul. V-am mai spus-o şi o repet, există o mare diferenţă dintre Om şi animal: Omul îşi poate reproduce mintea, iar la nivelul său cel mai „înalt” îşi reproduce Spiritul. Reprezentările religioase au tot arătat spre răspuns, a venit timpul ca ştiinţa să deschidă acea cale. Încă două generaţii şi „a trişa” o să capete un sens mult mai amplu decât intuim noi astăzi. Unul pozitiv dacă vor exita mai mulţi oameni capabili să deschidă „ochii” sau unul mai puţin plăcut şi destul de distopic dacă vom rămâne letargici în bocanci…..aşteptând să cadă pară mălăiaţă în gura ştiţi voi cui. „Domnia” religiilor se pregătăşete de un apus demn de filmele SF să sperăm că nu este înlocuită de o „altă domnie” mult mai umană şi mult mai supusă erorilor imorale dornice de controlul absolut. Ignoranţii vor exista mereu, fie de partea relgioasă fie de partea ştiinţifică. Cea mai mare provocare rămânând „căutătorul de putere” pentru cei care nu ştiu…..este cel care habar nu are ce presupune „a avea putere”.

Brown prin personajul său principal încearcă să atenueze şocul emoţional folosindu-se în permanenţă de echilibrul dintre simţire şi raţiune. Romanul Origini ne poartă într-o călătorie plină de suspansă, o călătorie care pendulează de la un capitol la altul între mituri, tradiţii, credinţe, religii şi ştiinţă, robotică, intelegienţă artificială, între culte ale persoanei şi adevărata natura umană. O temă abortată de foarte mulţi autori timp de decenii. Nici răspunsul final nu este unul „nou” este doar o altă interpretare a ceea ce unii mai orientaţi spre ştiinţă cunosc deja. Originalitatea nu este punctul forte a lui Brown şi nu cred că este unul dintre scopurile sale. Nici în Origini şi nici în celelalte romane nu pune accept pe „originalitate” ci pe modul de „legare” a unor lucruri deja cunoscute. Aglutinarea, imaginaţia şi creativitatea capătă un sens funţional. Punctul său forte este însă modul în care ridică întrebări subtile pentru cel ce citeşte, în special pentru un „neiniţiat”. Oare acesta să fie „finalul umanităţii”? Probabil că da. Posibilitatea există şi probabilitatea creşte exponenţial cu fiecare an care trece. Să fie ăsta un lucru „rău”? Eu una am altă părere, la fel cum nu am crezut că absenţa religiilor o să ducă la „debusolarea mea morală” nu cred nici în fatalitate. Defect profesional, sunt o optimistă irecuperabilă chiar dacă dau zilnic cu ochii de „bestia cu multe capete”. Avem nevoie în aceste timpuri de moralitate, etică, responsabilitate şi multă atenţie? În mod cert da, Umanitatea este o adolescentă rebelă care experimentează excesiv de tare. Sperăm că modul în care experimentează nu aduce după sine „potopul”. Eu una sper că da, iar speranţa mea nu este şi nu poate fi condiţionată de o religie organizată la fel cum nici Legile Universului nu pot fi condiţionate de fiinţe ignorante. Relgiile şi-au servit scopul şi au adus Umanitatea unde este astăzi, urmează ca ştiinţa să ia locul fruntaş ca mai apoi cine ştie…..eu zic că-i de bine dar decizia are un nivel mult mai mare decât umila picătură care vă scrie 🙂

Mă tem că nu îmi perimit să vă dau mai multe „şpoilăre”, tortura narativă este amuzantă şi iar „secretele” la fel ca şi în celelalte romane sunt evidenţiate spre final. Darwin „a uitat” ceva pe drum la fel cum „religioşii” fac o chestie similară. O împăcare dintre religie şi ştiinţă este posibilă dar nu aşa cum îşi imaginează mulţi. Ele două au ceva foarte puternic în comun: ambele au fost create de Om. „RELIGIA NU POATE PRETINDE CĂ DEŢINE MONOPUL MORALITĂŢII, SUNT UN OM BUN PENTRU CĂ SUNT UN OM BUN, DUMNEZEU NU ARE NICIO LEGĂTURĂ CU ASTA” aici permiteţi-mi să fac o corectură pentru că mă mănâncă tastatura: „RELGIA NU ARE NICIO LEGĂTURĂ CU ASTA”. Dacă am înţelege că toate „legile au un sens” că mintea noastră este încă prea mică să poată descifra anumite lucruri, dacă nu am mai pune semnul egal între religii şi Divin, poate am avea capacitatea să facem următorul pas în evoluţie fără să pierdem ce am câştigat până astăzi. Oare rinichiul meu este „conştient” de inima mea? Probabil că nu aşa cum ne imaginăm, pentru că şi imaginaţia presupune o formă profundă de cunoştere uneori mai mult empirică 🙂

Dan Brown lasă soluţii şi răspunsuri mai mult sau mai puţin subtile, mai mult sau mai puţin conştiente, la fel cum au făcut şi alţii înaintea lui, cititorul având o singură misiune: să le găsească. Un scriitor, la fel ca orice Creator/Distrugător, trebuie să deţină puterea de a construi şi dărâma. Ce nu-i foloseşte să arunce şi ce este util să folosească cu un scop bine determinat. Iubim hosul pentru că haosul ne ţine alerţi, ne ţine vii, ne ţine atenţi, ne face să ne dorim să găsim o ordine ca mai apoi să ne asumăm sensul (pre)stabilit. Dar dacă este invers, dacă sensul este un pic altfel? Dacă nu există nimic „orginal” făcut de Om pentru că Omul mereu s-a raportat la natură pe care a observat-o timp de milenii. Dacă a fi original presupune să ne întoarcem la Origini aşa cum sugerează Gaudi? La aceste întrebări vă invit să căutaţi singuri răspunsul explorând fără frică întrebările chinuitoare ale minţii umane. Vă mai spun doar un „secret”: Spiritul….a ştiut mereu răspunsul dar abia acum începe să formeze un limbaj suficient de complex pentru a-l putea descrie 🙂 „clinciul”/cheia, este/constă, în abiliatea de a înţelege şi integra acel răspuns.

„Dacă ţi-ai studia creierul pe un platou, n-ai putea spune: acel obiect sunt Eu. În realitate suntem suma interacţiunilor din interiorul mecanismului” – Dan Brown, Origini

Spor la citit …..printre rânduri

Cu drag Toma 🙂

Photo: Origini

(C) ME