Creşte o floare sau un pom, vezi cum e cu rãbdarea -tips and triks pentru educarea, rafinarea şi cultivarea rãbdãrii.

Lucrez cu mulţi elevi cãpiaţi, dar la vârsta lor cãpiala face parte din normal. În adolescență este normal sã fii aerian, cu capul în nori şi fluturi în stomac. E o perioadã în care te descoperi şi te redescoperi constant, te (de)construieşti şi (re)construieşti în funcţie de ce vezi, ce simţi, ce gândeşti şi ce trãieşti.

La vârsta adolescenţei nu prea aveam rãbdare. Suntem impulsivi, curioşi, dornici de tot felul de experienţe mai mult sau mai puţin sigure. Cunosc tineri care merg la aerodrom şi sar cu paraşuta la fel cum cunosc tineri care picteazã sau scriu. Indiferent de ce fac, mulţi dintre ei se „lovesc” de rãbdare.

Adolescenţa este perioada idealurilor mai mult sau mai puţin realiste, este acea clipã extrem de scurtã în care îţi permiţi sã stai cu capul printre stele şi sã visezi la cai verzi pe pereţi. Din nefericire mulţi adulţi, deveniţi pãrinţi, au uitat acea perioadã sau îşi amintesc doar zecile de întâmplări în care şi-ar fi putut da foc la viaţã.

Frica face din pãrinte un tiran greu de suportat, pentru cã este extrem de simplu „sã cazi” ca pãrinte într-o astfel de extremã sau, dimpotrivă sã ajungi un „bff”, un confident exagerat de siropos pentru copilul tãu. Extremele nu sunt ok, indiferent ce motivaţie au în spate. Copiii, adolescenţii au nevoie de structurã, nu de tiranii stupide şi în mod cert nu au nevoie de „fã de capul tãu tot ce vrei şi tot ce simţi” ca mai apoi sã te întrebi de ce la 25 de ani ai acasã încã un adolescent iresponsabil.

Dintre toate „lecţiile” cea mai interesantã este „lecţii rãbdãrii”. Dacã un junior nu învaţã rãbdarea, nu poţi avea pretenţia ca el\ea sã fie temperat, sã judece o acţiune, sã înţeleagã repercursiuni, sã tolereze o altã opine contrarã de a sa, sã structureze un plan sau sã implementeze o strategie pe termen lung.

Cum mereu existã cãi de mijloc, eu elevilor cu care lucrez le dau o temã: „Cum se creşte viaţa”
Tema e simplã, ai nevoie de câteva seminţe sau pui de arbori, de cel mai minunat ghiveci sau loc pe care îl poţi gãsi şi de rãbdare. Fiecare tânãr se comportã în moduri diferite. Fiecare alege o sãmânţã fie dupã ore de „investigaţii” fie la întãmplare. Unii aleg mirodenii pe care le pot utilza în bucãtãrie la tot felul de mâncãruri, alţii aleg bulbi de flori colorate, cineva a ales un pui de mandarin. Alegerile sunt extrem de variate dar rezultatul, chiar dacã la prima vedere pare cã diferã, ajunge sã fie extrem de similar.

Tinerii uitã adesea sã ude plantele sau nu ţin cont unde sã le aşeze pentru ca ele sã evolueze frumos. Unii au „aşteptãri mãreţe” doar sã descopere cã nu toate seminţele ajung cum îşi imaginau ei. Apare dezamãgirea şi senzaţia cã nu au fãcut ceva bine şi la unii devine dificilã reluarea temei. De la alţii primesc fotografii cu flori minunate şi mesaje pline de încântare.

Plantele, chiar dacã în mare seamãnã între ele, fiecare este unicã şi se manifestã diferit. Nu veţi vedea în naturã douã plante la fel chiar dacã provin din aceeiaşi specie şi cresc una lângã cealaltã. Natura este atât de şmecherã încât fiecare frunzã a unui arbore diferã nu zic de cât de diferiţi sunt arborii între ei. Chiar dacã doi tineri au ales sã cultive aceeiaşi specie de plantã la unul a crescut mai greu dar a avut mai multe flori la celãlat a crescut extrem de repede dar avea trei flori. Ambele erau extrem de frumoase a diferit doar mediul, în primul caz aşezase planta mai la soare dar o uda mai rar.

Acest exerciţiu necisitã multã rãbdare. Practic, stai şi pãzeşti „iarba cum creşte” dar eficienţa exerciţiului este extrem de mare. Tinerii cu care lucrez, mulţi nu se cunosc între ei, dar eu le cunosc tuturor plantele pe care le îngrijesc. Dezbat cu ei fiecare sãptãmânã rezultate şi modul în care asociazã planta cu propria lor dezvoltare. Este un exercițiu care necisitã analizã conştientã a ceea ce se petrece dar este cel mai frumos exerciţiu pe care l-am cules din culturile studiate.

Fiecare frunzã este unicã, dacã observi asta la o plantã te rog sã înţelegi cã fiecare om este unic. Nu existã „gramaj perfect”, nici „reţetã idealã”, existã cel mult linii de ghidaj. Unele plante au nevoie de mai mult soare, altele de umbrã, unele vor mereu apã, altele pot înflori în deşertul cel mai arid. Unele plante nu se pot dezvolta prea mult în ghivece chiar dacã le aduci sol de pãdure, nu poţi creşte un stejar în ghiveci la fel cum nu poţi creşte un lãmâi în pãdurile de munte.

Ca pãrinte este extrem de dificil sã sprijini copilul în momentul în care cautã „formula perfectã” pentru sine dar nu este imposibil. Ştiu cã mai toţi pãrinţii vor „ghivece cu bonsai” dar nu toţi tinerii au ales un bonsai.

Da, trãim simbolic şi da exerciţiul este mult mai complex decât pare la prima vedere. Înainte sã creşteţi un copil….încercaţi sã creşteţi plante!

Eu tocmai mi-am procurat un lãmâi, nu vã pot arãta cum îi miros florile daaar vã pot lãsa o fotografie cu fructele înainte sã le fac limonadã! Nu sunt cele mai arãtoase dar sunt bio-eco :)) nişte acrituri pline de vitamine

PS dacã vrei sã descoperim împreună o formulã simpaticã, mã poţi contacta aici