Ieri, când mã plimbam de nebunã prin pãdure am dat nas în nas cu un mistreţ. No joke! Hera, lupoaica mea, mi-a captat câteva secunde atenţia, când am ridicat privirea, poc: mistreţul. Am privit-o pe Hera, era calmã, nu lãtra, nu mârâria nu fãcea absolut nimic ieşit din comun. Eu însã, am simţit cum sângele începe sã pompeze mai tare, cum apare încet dar sigur un gol în stomac. Mi-am simţit picioarele un pic mai moi şi în mâini a apãrut un tremur uşor. Rãspunsul corpului meu era unul perfect normal. Mi-am reorientat atenţia spre Hera, era calmã. Am respirat profund, sângele s-a domolit şi asupra mâinilor mele am putut obţine suficient de mult control cât sã fac o fotografie. Mdea una, nu sunt „superman” ?

Da, nu este cea mai reuşitã fotografie dar pânã mea artisticã, avea o reacţie normalã alimentatã de zeci de poveşti cu mistrţi agresivi. Chestia este cã, tot cãutând prin minte, mi-am amintit cã doar scroafele sunt agresive. Mistreţul din faţa mea era singur şi al naibii de urât. Nu ştiu de ce la Zoo nu sunt atât de urâţi şi înspãimântãtori . Ba ştiu ! ? La Zoo nu sunt aşa urâţi pentru cã la Zoo nu îi percep ca un potenţial pericol. Deci, pe buton de „panicã, panicã!” percepţiile sunt un pic distorsionat, uneori un pic mai mult dar nu intrãm în alte poveşti.

Am rãmas calmã, cu respiraţia calmã mai bine spus. Am zis cã dacã Hera nu are reacţii dubioase eu de ce aş avea. „Peeeentru cã porc mistreţ retardatoooo!!” urla mintea mea, eu eram doar atentã la arãtarea din pãdure şi la faptul cã nu voiam sã o sperii. Dupã o vreme, nu ştiu dacã au fost trei minute sau 30 de secunde, fiinţa cu pãr negru şi colţi mari s-a întos liniştitã cu spatele şi a plecat.

Frica nu este cea mai plãcutã emoţie şi, în astfel de circumstanţe este absolut normalã! Absenţa fricii nu este curaj, cum cred unii mai loviţi la mansardã, frica are sens pentru cã scopul ei este sã ne anunţe cã ceva nu este cum trebuie. Am stat sã mã analizez un pic, spre deosebire de alte momente, frica din pãdure nu a avut o intensitate prea mare. Am avut timp sã gândesc chiar dacã mintea mea insista sã arunc cu ceva în animal, am preferat sã îi fac o fotografie. Când am vãzut cãprioare nu m-a crezut nimeni, de data asta voiam dovezi.

Pe o scalã de la 1 la 10, am avut frica pe la 5. Da, eu compar „fricile” între ele. Cea mai mare, un 10 curat a fost când bãiatul meu cel mare s-a aplecat pe fereastrã la etajul 4. Atunci, dupã ce l-am dat jos încet şi calm, pentru cã orice mişcare dubioasã l-ar fi putut speria, am închis fereastra, prãbuşindu-mã în genunchi şi plângând spasmatic. Mi-am sunat soţul şi l-am rugat sã vinã acasã pentru cã nu-mi mai simţeam nici mâinile, nici picioarele. Sângele îmi vuia în cap, urechile îmi ţiuiau, vinovãţiile erau terbile şi potenţialul scenariu mi-a bânuit o vreme visele. Nu am crezut atunci cã unui copil de doi ani îi poate trece prin minte sã tragã douã scaune lângã geam doar sã poatã face cu mâna pisicii vecinei din blocul de vis a vis. Cum spuneam, eu retardatã.

Frica, este rãspunsul natural la stimulii externi care ne pot pune nouã sau persoanelor dragi  viaţa în pericol. Când dai nas în nas cu un pericol, un mistreţ în pãdure de exemplu, hipotalamusul, o micã regiune din creierul tãu, declanşeazã „alarma”. Printr-o combinaţie de reacţii, sistemul tãu pregãteşte glandele sã eliberez doza de hormoni care sã te energizeze pentru a face faţã pericolului. Printre substanțele eliberate în corp, sunt eliberate adrenalina şi cortizolul.

Adrenalina creşte ritmul cardiac, sângele circulã mai repede şi ai mai multã energie la dispoziţie. Cortizolul, „hormonul stresului”, creşte nivelul zaharurilor din sânge (glucoza) crescând disponibilitatea creierului de a „repara” anumite leziuni ce pot surveni dintr-o eventualã confruntare cu pericolul. Totodată, cortizolul scade disponibilitatea creierului de a „lucra” funcţii neesenţiale în momente de crizã, cum ar fi: digestia, sistemul imunitar, sistemul reproducãtor, procesele de creştere la copii.

Corpul omului este incredibil, dupã ce pericolul trece, el se regleazã pe sine reducând toate acele procese pe care le-am enumerat pe scurt mai sus. Practic, dupã ce simţi cã eşti în siguranță, nivelul hormonilor revine la normal, sistemul reluând toate funcţiile pe care „le-a oprit” cât a avut loc lupta pentru supraviețuire.

Deci, dupã întâlnirea mea cu mistreţul, corpul meu, în mai puţin de 5 minute a adus pulsul la 60. Cât am avut mistreţul în faţã era pe la 90 şi da ştiu asta, pentru cã „ceas deştept” şi creier de observator mereu pus pe experimente :))

Din nefericire, tot ceea ce am descris mai sus, poate apãrea şi fãrã un pericol evident, de tipul porc mistreţ sau copil pe geam. Imaginaţi-vã cã sunteţi în bucãtãria dumneavoastrã,  mergeţi la frigider, luaţi o lãmâie, aşezaţi-o pe tocãtor, tãiaţi-o pe jumãtate, observaţi sucul acru, duceţi lãmâia la gurã! Salivaţi deja? Gândiţi-vã cã aveţi aceastã reacţie doar pentru cã v-aţi imaginat o chestie, credeţi cã în ceea ce priveşte frica este cu mult mai diferit?

Corpul nostru, de multe ori ştie mai bine ce are de fãcut decât ştie mintea noastrã. Dacã acest fapt merge în avantajul nostru nu înseamnă cã îl şi folosim cum trebuie. Ajungem sã devenim atât de obişnuiţi cu anumite stãri încât nu le mai percepem ca fiind „anormale”. De ce? Pentru cã fie imaginaţia noastrã o ia razna şi construieşte mii de scenarii dubioase, fie sistemul nostru de alarme a rãmas pe butonul „pornit” fãrã ca noi sã mai sesizãm asta. Practic, sistemul percepe pericol peste tot în jur. Aşa apare anixetatea, adicã acea stare permanentã de fricã. Tot ce „mãnâncã energie” este oprit şi corpul se axează fix pe supravieţuire.

Dacã rãmâi prea mult timp în starea aceasta, uşor dar sigur, vor apãrea multe probleme de sãnãtate. Practic, multã tensiune, unde eşti mai sensibil sau ai o predispoziție spre ceva, trosneşte. De aceea bolile cauzate de stres sunt atât de variate, se manifestã diferit şi dau multe bãtãi de cap medicilor.

Ce ai putea face în acest sens? Sunt multe chestii care pot comuta butonul alarmei pe „oprit”. Prima şi cea mai importantă chestie este sã „cauţi cu mintea” dacã eşti sau nu în pericol. Practic te uiţi în jurul tãu şi dacã nu ai în faţã un mistreţ, un lup, un câine turbat, eşti ok. Da, poţi avea şefi cretini, profesori retardaţi, pãrinţi loviţi la ceasul existenţei dar atâta timp cât viaţa ta este în siguranță, nu ai de ce sã declanşezi tot felul de rãspunsuri dubioase.

Dã o notã fricii. Cum am fãcut eu mai sus. Mistreţul este 5 pentru cã reacţia corpului meu nu a fost extrem de violentã. Pentru cã am putut controla fiecare mişcare şi reacţia comporamentalã nu a fost una nasoalã, în 5 minute mi-am reluat inclusiv plimbarea ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Ca fapt divers, dacã nu lovesc un mistreţ, gândiţi-vã ce uşor a devenit sã nu lovesc oameni ? La 10 am pus acea reacţie extremã, unde chiar dacã am avut o acţiune raţionalã, m-am mişcat încet şi nu am speriat copilul, corpul meu, când pericolul a fost înlãturat, a cãzut epuizat. Nu glumesc, am simţit o obosealã care seamãnã cu oboseala pe care o am dupã ce merg 13km pe jos. Deci pot compara destul de bine şi fazele „de dupã”.

La fel cum imaginea lãmâii construite de mintea ta a declanşat un rãspuns în corp, la fel poţi imagina „zone de linişte”. Da, e o variantã simplã la prima vedere doar cã necesitã practicã şi disponibilitatea. În rest, totul este o joacã foarte utilã. Mai poţi folosi rugãciunea sau variate tipuri de meditaţie. Orice ai nevoie sã te simţi în siguranţã. Fã abstracţie de „heitãri”, dacã o chestie funcţioneazã pentru tine, nu te interesează ce pãreri au alţii ?

RESPIRÃ CONŞTIENT e cea mai simplã „tehnicã” de a controla reacţiile. Sunt destule materiale on-line, off-line care vã pot lumina cu privire la respiraţie. Nu insist pentru cã respiraţia este un proces atât de natural încât mã îndoiesc cã nu îl veţi practica :))

Sportul, alimentaţia, mersul desculţ, bãile de soare, aerul curat, compania persoanelor dragi, compania animalelor, recunoştinţa manifestatã pentru tot ceea ce ai bun şi frumos în viaţã, eventual pentru fiecare furnicã sau razã de soare pe care o primeşti în viaţa ta, toate aceste chestii plus multe altele îţi pot oferi suportul necesar pentru a creea în jurul tãu „un câmp de siguranţã”.

Nu predic nimic din ce nu practic, mã puteţi crede pe cuvânt, vã puteţi documenta cu privire la ceea ce exprim sau puteţi ignora cu desãvârşire absolut tot. Fiecare este liber sã aleagã cum şi ce face pentru starea sa de bine!

Omul este liber sã creadã ce vrea dar în credinţa lui sã fie un Om liber ? Dacã vrei sã descoperim împreunã mai multe lucruri mã poţi contacta aici

Cu drag Toma ?

Photo credit: brave, brave Me ???