Astăzi nu o să vorbim despre poveşti, nu vă spun poveşti şi nici bancuri şi nici alte chestii. Astăzi voi încerca să fiu cât se poate de serioasă cu acest text. Ştiu, greu de crezut, dar cu unele lucruri nici măcar eu nu glumesc, mai ales când vine vorba despre copii, mai ales când vine vorba despre copiii mei! Încercaţi să priviţi acest text cu multă seriozitate şi ceva respect, pentru că este prima şi singura dată când voi discuta despre copiii mei public. O fac, nu să mă laud, detest lauda asta prin virtual, scoatem copiii în faţă pe on-line şi uite ce a mai făcut mica mea maimuţică. În primul rând nu înţeleg şi în mod cert judec comportamente. Pleacă de la ceva foarte simplu numit intimitate şi validare. Poate alţii simt nevoia de validare în anumite lucruri, dar dacă vreau să mă laud….o fac cu ce fac eu şi nu altfel. La asta adăugăm o altă dimensiune a judecăţilor, să urmăreşti o postare şi să corectezi gramatical un copil de clasa a 2 a. Bă e trist! Deci e foarte trist…..dar fiecare vede şi aude ce vrea şi ce poate. Acum o să explic destul de simplu nişte chestii, care nu ţin de tehnici sau alte tâmpenii…..ţin pur şi simplu de un tip de afecţiune şi comportament pe care nu ştiu câţi au abilitatea să-l înţeleagă…..dar credeţi-mă copiii îl înţeleg! Acest text este doar un mare semn de exclamare, un fel de AVEŢI GRIJĂ, mare grijă! „The beginning and the end of the world starts in a child eyes….so it depends on you what you choose to show them”. Uneori limba engleză….prind anumite rigidităţi poate explica mai exact anumite lucruri. Poate limba română, care este atât de flexibilă….are abilitatea să ducă la formarea unui anumit tip de gândire şi de ce nu….creaţie 🙂 .

Acum, să explicăm. Nu am pus mica şi impresionanta compunere a copilului meu să mă laud! WTF is wrong with you people? Nu am pus-o nici să-i corecteze erudiţii gramatica! Again, wtf is wrong with you people? Are 8 ani, perfecţilor! Mereu am încercat să-mi protejez copiii de anumite influenţe venite pe diverse canale aşa că nu vreţi să mă desfăşor …..chiar nu este indicat să treziţi instinctul de apărare al unei mame….ca mine! Revenind la mica poveste a fiului meu! De ce am pus fotografia? Am vrut să vă arat ceva, o postare se pare că este touşi limitată. Oamenii au nevoie de miii şi miii şi miii de explicaţii. Faza e mai simplă, dar să vedem ce talent didactic am. Cineva acum mult timp mi-a spus că anumite chestii nu pot fi predate….gen nu ascunde nimeni nimic, totul e la lumină, cu toate astea, abilitatea de „a vedea” este limitată……alooo trezirea! Nu ştiu cine ce a citi de la mine dar, acum o săptămână am scris un basm. Le-am spus povestea şi copiilor mei înainte de culcare. Apoi, poate din ideea de linişti un dor, sau de a înţelege eu nişte lucruri, nu ştiu să vă spun exact, i-am spus fiului meu: „acum iubire, mergi în bibliotecă şi caută cartea tatălui tău şi vezi ce poveşti găseşti acolo”. Atât şi doar atât, nimic mai mult. L-am pupicit pe frunte şi somn uşor puişor. De la întâmplarea asta au trecut doar două zile şi copilul meu făcea teme. Eu pe canapea el la masă, „mami am o temă, dar jur că nu ştiu să fac propoziţii, dar m-am gândit să scriu o poveste….pot?”. Ce reacţie am avut eu….vă daţi seama, scrie mamă dacă ai mâncăriciul :). Copilul, minunatul meu copil a scris…..şi ce a scris m-a blocat şi pe mine şi pe al său tată care încă procesează ceea ce un copil a procesat în fix 2 zile….Copilul meu prin limbajul specific copilăriei, nu doar că a putut să îmi descrie o situaţie cât se poate de reală, dar vă spun sincer că nu ştiu cum a înţeles-o aşa bine. Ca orice părinţi încercăm să ţinem departe de ei lucruri pe care noi le credem „mai puţin bune”. Cu toate astea, copilul nu doar că le „captase” dar le legase….şi a simţit nevoia să-mi spună că le-a înţeles, în felul său dar le-a înţeles. Probabil un alt tip de limbaj, o conversaţie la care nu eram atenţi, o melodie sau o stare de-a nostră…..nu ştiu să vă explic, cum….doar vă arăt un rezultate, perfect natural.

În spatele acestor rezulate, nu există o tehnică absolut clară şi nici nu ştiu dacă se poate reproduce. Am doar elementele necsare să-mi ajut copii….că de greşit, când greşesc în faţa lor mă simt cel mai vinovată. Pur şi simplu nu ştiu cum, uneori îmi rănesc copiii. Cele mai deosebite părţi din fiinţa mea….şi eu greşesc mult. Cu băiatul meu cel mare am făcut multe, foarte multe greşeli de o inconştienţă greu de imaginat…..şi greu de iertat. Cu cel mic, am mai învăţat câte ceva. Ce fac copiii tăi? Mulţumesc bine! Cum sunt copiii mei? Ăla mare e un geniu cel mic o minune. De la soacra mea am învăţat un lucru pe care şi ea l-a învăţat de la o altă femeie „de copiii tăi să nu te vaiţi, despre copiii tăi să nu vorbeşti cu păcat niciodată”…. „pe copiii tăi să-i iubeşti fără condiţii şi fără aroganţă” aş mai adăuga eu. Copiii înţeleg mult mai multe decât aveţi impresia. Copiii sunt cea mai mare responsabilitate, cu cât eşti mai conştient cu atât poţi înţelege asta mai uşor. Copiii….Omul nu este creeat să facă rău! Răul se învaţă şi se învaţă repede plus reacţiile aferente. Văd mulţi copiii în fiecare săptămână, le văd părinţii şi tocmai pentru că văd aşa multe înţeleg….şi Dumnezeule cât de dureroase sunt unele înţelegeri. De ce? Chiar dacă nu vorbesc pe „limba noastră” sau chiar dacă limbajul lor este limitat…..au aşa un mod frumos să comunice să îţi pună „bă prietene, eu văd, tu eşti prostul care nu vede!”. Apoi, după un timp, nici ei nu mai văd sau aleg să nu mai vadă. De ce? Am nişte răspunsuri dar în principal pentru că sunt orbiţi de tot felul de gunoaie cu care sunt bombardaţi zilnic. De la stări emoţionale şi până la adevărate monstruozităţi…..copiii nu-s monştrii…..credeţi sau nu ei nu au acea dimensiune, o primesc pentru că ei primesc tot ceea ce noi le dăm, absolut tot. Daţi cu durere….de ce îi chinuim? Wtf is wrong with us? Mda, e unul dintre acele texte pe care le scriu cu ochii mai împupăzaţi de soluţii saline…..nu închid ochii doar vreau să-i spăl de ceea ce pot vedea şi de ceea ce pot înţelege zi de zi. Mica mea minune, este cel mai fericit copil pe care îl cunosc. Nu exagerez cu absolut nimic. Am avut momente în care simţeam ce toxică puteam fi şi am încercat să-l ţin mai la distanţa, pe amândoi…..dar micul meu copil venea mereu la mine şi nu făcea ceva special dar cu el în braţe înţelegeam mai multe decât am sperat vreodată. Nu eu îl educam pe el, ei  mă educă pe mine. Nu vorbesc despre tehnici de „parening” pentru că nu am aşa ceva…..dar poate într-o zi copiii mei vor putea explica mai bine ceea ce eu nu pot, nici asta nu ştiu sigur. Cel mare vrea să: „mă fac om de ştiinţă” cel mic nu s-a descis dacă se face „învăţător sau pilot de OZN uri”. Nop, nu glumesc. Aşa văd ei nişte lucruri 🙂 şi îmi tot povestesc despre ele, cine sunt eu să judec ce vor copiii mei, la vârsta lor eu la întrebarea faimoasă răspuneam „vreau să ajung în cărţile de istorie” . Aşa că este amuzant ce îmi spun ei mie zi de zi.

Cu limbajul său „magic” băiatul meu a reuşit să-mi explice „mami eu văd chiar dacă tu te piteşti, eu am puteri magice” şi Duuuuamne…..nu-i magie, e doar o abilitate de comunicare şi ceva ce cred că există în fiecare dintre noi. Finalul basmului scris de micul meu scriitor…..memorabil, dar nu are sens să explic nimănui care e faza cu „mama cârtiţă” 🙂 soooo fuuunnny. Ce a înţeles el, cum a luat limbajul cel mai uşor să-mi explice că cineva ne „transformase” pe toţi în animale şi că acel cineva voia să-i facă rău tatălui său. Poate nu înţelegeţi fascinaţia pe care eu o am faţă de copiii mei, dar se pare că în ultimul timp doar ei mai au abilitate să mă uimească. Blocată….rămân blocată! În primul rând pentru că ceea ce fac ei ne validează pe noi ca părinţi. Ceea ce facem noi şi ce am ales noi pentru ei este privit şi judecat tare ciudat. Eu nu mă sacrific pentru copiii mei, din punctul meu de vedere asta este o mare tâmpenie! Am făcut-o şi eu, n-a ieşit ce trebuie, aşa că am schimbat macazul. Eu acum aleg foarte conştient lucruri şi fapte şi vorbe ştiu că mai greşesc dar cu copiii mei se pare că îmi permit prea puţine erori de judecată sau comportament. Ei, practic m-au obligat să văd ceea ce nu voiam să văd la mine, pentru ei învăţ zi de zi şi pentru ei fac alegeri zi de zi. Vinovată mă simt din ce în ce mai rar. Scopul, din ce în ce mai clar: nu vreau să dresez animale vreau să cresc Oameni…..la cel mai înalt nivel este ambiţia personală de a-mi demonstra întâi mie că se poate. La mine a fost simplu, o multitudine de experienţe şi experimente făcute pe mine (doar nu le fac pe copiii mei) apoi un râu de informaţii logice şi concrete cu care am putut găsi multe explicaţii. Cea mai importantă? Trăim într-un ospiciu, suntem o masă amorfă de nebuni semi-funcţionali, care ne minţim zi de zi că am înţeles şi că ştim, care ne supunem poveşti mai ireale decât basmul copilului meu! Dacă am fii funcţionali 100% dacă ne-am atinge complet potenţialul, garantat am începe să facem ceva creativ, ceva nou şi ceva original…..aşa cum a scris micul meu geniu. E o declaraţie mare? Nu fraţilor, este normalul, ăla este Omul normal şi armonios, ăla care poate aduce în faţă multe. Facem ancore peste ancore peste ancore, le aruncăm pe maluri nisipoase….eu îmi arunc de ceva timp ancorele printre stele…..e mai uşor aşa. Încă mai credeţi că nu trăim în ospiciu? Pardon, din ce am înţeles eu până acum, dacă am trăi în armonie în primul rând nu ne-am mai judeca unii pe alţii…..dar n-ar fi rău să trecem testul judecăţii propriei fiinţe!

Eu cu ce greşesc faţă de copiii mei, mai greşesc….dar important este să văd unde! Acum am văzut că nu mă pot ascunde şi noi ca părinţi nu putem ascunde ceea ce trăim, iar micii bureţei captează tot….că e apă sau oţet sau cine ştie ce alte chestii toxice…..fiecare cu propria lui conştiinţă. Ajung să văd o chestie care nu ştiu cât de uşor o pot explica. Cuvintele, puse aşa mă limitează, poate daia limbajul copiilor este aşa uşor. Dar să spunem că, există un efect interesant: cu cât conştientul devine mai mare cu atât inconştientul de vine mai mic. Efecte naturale 100%, toţii copiii sunt minuni şi toţi copiii sunt genii…..noi îi îndobitocim, noi îi „regresăm”, nu de alta dar de ce să mă uit la mine când pot să mă uit la el/ea? E mai uşor. Unii mai intuitivi nici nu aduc copiii pe lume….bravo lor, e nevoie de multe să poţi creşte Oamnei…..gen în primul rând trebuie să vrei să devii tu întâi Om. Noi, nu suntem Oameni, noi am fost dezumanizaţi. Nici un proces de dezvoltare nu ar trebui să se oprească, să spună „gata ştiu tot”. Nu ştim tot dar putem descoperi multe, până nu puteţi face ceva nou zi de zi, ceva cu ce să bucuraţi şi să vă bucuraţi Spiritul, fără să cereţi nimic la schimb…încercaţi să nu vă opriţi. Potenţial există, doar că ne batem joc iremediabil de el până la punctul în care, impurităţile sunt aşa multe aşa…fumurii şi închise, încât, prin piatră….nu circulă lumina nu se mai reflectă lumina.

Reflecţii în întuneric…..oare ce putem vedea în copiii noştrii? Am o culegere de basme, doar pentru ei. Le rafinez cât pot şi cât ştiu de bine, greşelile pe lângă minunatele lor fiinţe….greu de reparat. Am şi o carte pentru adolescenţi, dar la aceea încă mă mai gândesc. Ce vreau să le transmit e simplu….posibilităţi infinite, puţine variante corecte, o multitudine de variabile…..greu să previzionezi un rezulat, chiar şi atunci când ştii exact ce faci. Da, a avut dreptate un Om care mi-a spus că ce fac la exterior este inutil. Am ales să scriu să pot lăsa libertatea oamenilor de a alege să citească. Sisteme mari sau mici…2 zile sau 20 de ani? Nu ştiu! La faza cu timpul stau prost. Vine muntele la Înţelept, dar Înţeleptul dacă e….înţelep zic, trebuie să şi urce cu sau fără telecabină….dar trepat că aerul de munte e tare 🙂 . Nu ştiu dacă ajungi să citeşti asta Maestre….dar ai avut dreptate. Uşile doar le poţi arăta, la vituţii mai lucrăm la fel şi la aroganţe. Chiar nu era nevoie de cărţi sau chestii să pot înţelege că nu pot explica…..dar se pare că, ceva, ceva tot pot arăta şi pot vedea rezultate minunate.

Aceste rânduri, le-am scris cum am putut şi cum am ştiut mai bine…..aceste rânduri mă fac să mă întreb dacă se merită tot efortul, când nu pot „vedea” rezulate să spunem că motivaţia creeatoare este atacată 🙂 Copilul meu mi-a dat o mare lecţie chiar despre „minciunile albe”…..aşa că mulţumesc şi îmi mulţumesc şi mie că am avut instinctul să nu-l transfer unde credeam eu că „e bine”că am mers pe ideea „e drumul lui” şi pe drumul lui a găsit un minunat Om, o învăţătoare deosebită care acum ştie exact cum să „ude” ce am sădit eu …..si nu am cuvinte să-i mulţumesc pentru asta. Amândoi copiii au Oameni deosebiţi lângă ei care hrănesc zi de zi ceea ce noi sădim în ei. Nu sunt copiii cu care se lucrează uşor şi pot provoca maxim…..răbadarea este esenţială. Cel mare un geniu cel mic o minune 🙂 oh yes! Pentru că cel mic…..să spunem că este mai liber decât credeam eu că este posibil 🙂 iar asta mă sperie maxim….am albit de la experienţa cu el…..şi am nevoie să învăţ multe, nu de alta dar …..dacă eu nu înţeleg ce am să-i pot explica lui? Cum să-l învăţ disciplină, autocontrol, voinţă….chestii complicate dacă nu le percepe mintea mea bine am sfeclit-o….şi e singurul „job” la care nu-mi permit greşeli mari 🙂 .

A început ca o ceartă….s-a terminat o lecţie, decideţi voi ce şi cum, momentan eu mai iau o pauză de procesare…chestia asta cu crescutul copiilor conştient….al naibii de greu şi tura viitoare nu mai vreau să fiu cârtiţă…gen vreau şi eu aripi, destul am scărmănat pământul 🙂

Cu foarte mult drag o mămică 🙂 tare chioară uneori…..e de la vârstă şi cred că de la ecarnul asta tâmpit 🙂

Photo: „Un text” aşa, dacă tot nu mai credeam în minuni 🙂 face fi-miu vrăji 🙂 şi o trezeşte eventual cu 2 bocanci în freză pe a lui mumă 🙂 că dacă nu curge….pică :))

P.S în lumea asta totul este la vedere, azi poate mai mult ca oricâd, totul pe masă….alegeţi cu multă înţelepciune ingrdientele, reţeta şi timpul 🙂

P.S P.S ultima dată când vă mai povestesc despre copiii mei sau „mă mai laud” cu ei pe reţele…..ai dracu sunteţi mă jur….auzi a scris „sa” în loc de „s-a”…..oare de ce o avea mă-sa atâtea greşeli pe texte? Mama ei de fiinţă ……ce o încerca să explice? Deschide şi alte „simţuri” poate te prinzi până la urmă care e faza cu povestea!!!

Şi pentru cineva foarte drag un text de subsol…..dacă nici aşa nu te prinzi care e faza cu diamantele sau aurul….pana mea artistică, înţelege un copil…..Tu de ce nu înţelegi? Stele mai mari ca astea….n-am găsit 🙂 #razedesoare #myking