Acum aproximativ o oră am postat o mini afirmaţie pe pagina cabinetului, rapid au început să apară mesajele :)….

Pentru cei care nu au văzut postare o redau integral: „Sunt întrebată destul de des de ce nu renunţ la fumat, am un raspuns pe care mulţi nu ştiu dacă îl înţeleg: fumatul este ca un DOP, dacă scoţi dopul cel mai probabil voi găsi un altul pe masura găurii. Idee ar fi să astupi gaura dar cum acest lucru de cele mai multe ori necesită timp şi răbdare, prefer să am la îndemână dopuri adaptabile ?. La fel se întâmplă cu multe polemici în variate discuţii, de la politică la religie…..indiferent cine eşti, sau ce faci, când ai dorinţa magnifică de a-mi schimba dopurile asigură-te întâi că vreau asta, apoi întreabă-mă daca îmi plac dopurile tale, sau daca se potrivesc pe gaura mea, la final asuma-ţi procesul de sigilare al „găurilor negre”, pentru că altfel mă laşi ca o sită incapabilă să menţină informaţiile primite!!#exploreeducation aviz „terapeuţilor” de ocazie ” am incheiat citatul.

Bun, primele mesaje au venit cu întrebarea foarte clară ” încurajezi fumatul?”, în mod cert nu încurajez acest prost şi costisitor obicei, îl am de peste 12 ani. Nici nu mă apuc însă să ţin prelegeri anti-fumat, aş fi ipocrită, iar cum detest ipocrizia în mod cert nu o voi practica, decât poate, în mod inconştient.

Apoi au început să apară afirmaţii în jurul ideii de schimbare şi unele destul de nervoase. La sfârşitul postării era un mesaj, au fost persoane care au simţit ca mesajul le este direct adresat. Probabil că da, dar mesajul mi-a fost adresat în speţă mie, să îl am acolo amintire când îmi doresc să mai fac pe „ospătarul”.

Vedeţi voi, eu la un moment dat am avut un „tirbuşon”, acest obiect era aşa de minunat, desfăcusem în mine atât de multe „dopuri” încât am crezut că este o unealtă universală. Eram atât de oarbă, că nu vedeam cum sigilez sau folosesc dopuri mai mici pentru diferite „gâturi de sticlă”. Am început să scot cu el dopuri în stâng şi în dreapta.

Ce „ospătar” iscusit eram, ce nu înţelegeam eu: nu DOPUL era problema. De fapt eu însămi schimbasem unele dopuri personale cu altele mai mici. Problema mea era „gaura”. Din ignoranţă, am greşit, în mod cert mai greşesc, dar am învaţat că înainte de a folosi un tirbuşon, trebuie sa întreb multe, apoi să îmi asum în mod responsabil şi mai multe. De cele mai multe ori nu aveam energie pentru toate „găurile” deschise. Cu cele mai bune intenţii faceam mai multe greşeli decât remediam.

Aşa că atunci când cineva a venit la mine cu un foarte GIGANT  tirbuşon, m-am amuzat câteva secunde când încerca să caute un dop de care să tragă. Apoi m-am întrebat ce să fac, să îi iau tirbuşonul? Să încerc să explic ce face? Să mă supar? Să încerc o „extracţie”? Am tot căutat în mine răspunsul, iar apoi m-am decis să scriu despre mine. Mai exact,mie nu îmi plac DOPURILE tale, cu atât mai puţin modul în care doreşti să „schimbi” sau să faci „extracţii”. Nu vreau să te educ nici măcar să îţi explic, îţi arăt doar dopul din palma mea! Vrei să te uiţi un pic la el? Ce faci este alegerea ta…. eu nu mai port sorţ de ospătar decât daca cineva îmi solicită asta.

Datorită unor foarte buni îndrumători am putut să văd în mine „găuri cât casa”. Poate pentru simplul motiv că ei au folosit „bisturiul” nu tirbuşonul am reuşit câteva sigilări perfect ermetice. Într-o zi mă văd şi eu acel chirurg iscusit, plin de graţie, tact sau înţelegere. Până atunci mă rezum la propiile mele „dopuri”, pentru că eu mă mai plimb cu punga mea de dopuri şi nu ezit prea mult să le arăt. Sunt multe, unele au forme şi culori atât de ciudate, încât nu ai spune că sunt dopuri, dar vezi tu probabil de aceea mie nu îmi plac dopurile tale, sunt prea negre pentru gustul meu. Aleg însă să ţi-l arăt pe cel din palma mea, cu o formă sa atât de abstractă, puţin pot înţelege ce gaură a astupat.

Sper să renunţ şi la această practică,în final să pot arunca mica mea colecţie sau cel puţin să nu o mai port cu atât de multă mândrie, dar pâna atunci am foarte mare grijă când mă apuc să scot tirbuşonul :)) uneori el chiar funcţionează…..când ai locaţia (de preferat un restaurant de lux bine organizat) şi starea necesară te poţi delecta în compania unor oameni minunaţi cu aroma vinului vechi din sticla prăfuită…….acum nu toţi ne permitem locaţii de lux aşa ca fiecare alege după buget, gusturi şi nevoie!

Cu mare drag,

Toma Ana-Maria Luminiţa, Consilier în educaţie, „Ospătar de ocazie, pe unde se cere servire”  :))