Acum scuzaţi limbajul dar pana mea artistică, eu asta am făcut. Ar fi uşor să dau vina pe alţii, pe sistem, pe mama, pe tata, pe educaţie, pe profesori, că de, asta am făcut mult timp. Dar nu e vina nimănui că eu am fost o tută arogantă, care mereu a căutat cea mai facilă cale. Gen e simplu, ţine de adaptare, o anume superficialitate şi un anume tip de inteligenţă. Numai că aşa dai buleală! Adică, nu ies lucrurile perfect, eu cum nu sunt perfectă dar sunt obsedată de perfecţiune, astăzi, la vârsta la care unii urmează minunate căi în carieră, eu o iau de coadă, mai exact mă apuc de facultate….sau se apucă ea de mine, vă mai povestesc cum stau lucrurile pe parcurs. Superficialitate maximă, inteligenţă emoţională peste medie şi multă aroganţă, cel mai sigur drum spre „calea uşoară”. E, acum să nu credeţi că totul este din vina mea sau este? Uneori mai există şi nişte chestii care nu au ţinut de mine….gen o situaţie economică mai mult sau mai puţin plăcută, părinţi cărora le-a lipsit informaţia sau curajul să mă împingă spre adevărata mea vocaţie. Mama, când am dat la facultate mi-a zis o chestie: „tu dă aici la Ştiinţele Economiei şi când vei avea bani sau timp vei face şi ce îţi place” faptul că era îndrăgositită până peste cap….să spunem că a fost scuza perfectă. Acum îi mai spun eu lu’ mama „bravo, femeie, am tot ce îmi doresc dar uite că n-am timp” ea îmi spune „răbdare, o să vină şi vremea ta” eu tac dar în mintea mea apare o altă idee tâmpită gen „când mamă? când? că în ritmul ăsta voi ieşi din şcoală direct la pensie” 🙂 . Ce-i drept am prins foarte târziu plăcerea de a învăţa, atunci, eram la vârsta la care drumul şi parcursul meu în viaţă pendulau între: carieră şi familie. Practic trebuia să aleg, acum nu ştiu de ce trebuia să aleg, dar am ales. Cel puţin pentru o vreme. M-am angajat de la o vârstă destul de mică şi poate am ratat nişte chestii pe care alţii le făceau la vârsta aia. Nu pot să spun că-mi pare rău. Când alţii se băgau la somn, noi o luam de coadă. Munceam şi mergeam la şcoală……Dar ce învăţam eu la facultate nu se pupa cu ce găseam pe teren. Mereu mă certam cu profesorii şi mereu aveam ceva de împărţit. Teorie vs practică. Boss, Serviciile, Promovarea, Comerţul…..nu-i boss ca la şcoală. Ai nevoie de multe alte chestii să poţi atinge piaţa, să-i poţi înţelege nevoile chiar atunci când piaţa nu-şi înţelege propriile nevoi. Răbdarea este esenţială, iar Economia pură nu-i suficientă.

Până la un punct, psihologia a fost pentru mine pură pasiune şi aproape fără să vreau am reuşit să o integrez nu doar în viaţa personală ci şi în cea profesională. Acum, nu e cazul să mă laud cu nişte chestii, pentru că iar spun oamenii că mă dau Ocean şi nu-i frumos. Am terminat minunate Facultate….sau mai bine spus m-a terminat ea pe mine. După patru ani de liceu economic şi încă patru cu aceiaşi temă….creierii mei erau zdrenţe. Peste tot cifre, statistici, strategii şi implementări. Procese de producţie de la poartă şi până înapoi la poartă. Cei patru P pe care îi visam şi noapte în somn. Era epuizant….era dramatic. Mereu la job puteam să observ că aveam mari carenţe la nivel de personal, motiv pentru care procesele de recrutare erau groaznice. Pui la asta şi un management defectuos, tadadada economia României. Ajunsesem să am certuri teribile cu managerii pentru că erau ….inumani şi căpoşi. Erau ei mai multe, dar mă abţin. La un anumit punct, am început să implementez de capul meu nişte lucruri care nu doar că funcţionau…..erau demenţiale şi nu mă laud…..bine mă laud, ce puii mei ştiu că-s bună. Doar că minunaţii oameni cărora eu le arătam nişte lucurui făceau nişte chestii….chestii urâte care mie una nu mi-au plăcut. Am avut o cădere nervoasă şi aici sunt blândă când spun asta. Pur şi simplu, nu poţi face anumite lucruri. Nu te poţi folosi de anumite chestii într-un anume fel. Mulţi manageri nu văd oameni, văd cifre, atâta timp cât cifrele sunt bune, oamenii devin din resursa cea mai dinamică simplii executanţi….un fel de sclavi, doar că participă la propriul lor sclavism. Sunt înglodaţi în datorii şi atunci devin victime foarte uşor, victimele unor psihopaţi ai organizaţiilor. Oh yes, majoritatea asta sunt. Uite aşa, în prag de Crăciun când eu munceam de-mi săreau capacele şi restul poporului …..mă refer la boşi erau prin Aspen….că ce măciuca lor….am făcut o criză de nervi şi una nasoală. La câteva săptămâni am renunţat la tot şi în vara aia m-am înscris la Master. Pentruc că da, eu tâmpită, din nou, am zis că ce puii mei, este suficient. Consilierea şcolară şi dezvoltarea carierei se îmbină la fix cu economia, pentru ce să mai merg la facutate, prin Bucureşti să fac învăţ ce vreau şi ce-mi place….adică: Psihologie. Eu Batman….că de astăzi educaţia nu se mai limitează doar la pereţii Instituţiilor de stat sau private. Astăzi cu puţină resursă poţi afla multe, doar că nu-i chiar aşa uşor cu implementatul la multe…..că nu-i ca în cărţi….adică e dar există situaţii particulare….iar alea, alea te pot „crucifica” pentru că acolo se pot observa multe. Acolo apare delimitarea între specialist şi ignorant….adică je, acolo iei ţepele şi tot de acolo dacă te duce capul înveţi…..pe pielea ta şi pe banii tăi, dar înveţi, al naibii de repede şi eficient ce-i drept…..dar cu durei masive de intelect şi buzunar :)))

Cum vă spuneam, mie nu mi-a plăcut prea tare şcoala, chiar dacă aveam note nu doar bune 🙂 Era mai mult o competiţie între mine şi soţul meu, care este un „dependent de muncă”. Aşa suntem noi, competitivi. El era deja pe treaba lui când eu m-am apucat de Master. Mă uitam cu mare admiraţie la el, încă o fac, dar era şi o doză tâmpită de invidie. Eu acasă alăptând el la job. Parcă îmi era dor de nebunia aia 🙂 parcă eram în sevraj. Când m-am întors din prenatal, ziceai că am scăpat din cuşcă. Doi ani, i-am petrecut la P.C plus încă doi la job, la unul „stabil” de data asta. Până într-o zic când soţul meu mi-a făcut una nefăcută gen „eu pentru banii ăia nici nu m-aş ridica din pat”. Aooolooo! Îmi venea să-i dau una în cap. Nu înţelegeţi greşit, nu este despre bani 🙂 era 24 decembrie, el şi copilul acasă….eu la datorie, că-mi făceau mie ăia statuie….în Aspen zic. Deci m-am enervat maxim. Cred că am plâns tot Craciunul ăla şi mă întrebam serios dacă are sau nu are dreptate. Renunţasem la multe pentru un „job stabil” că de aveam un copil de crescut. Dar noapte aia, mai ceva ca noaptea lui Dickens. Ştiţi voi când îl bântuie pe Scrouge toate spiritele posibile şi imposibile. Poc! Eu, am făcut poc 🙂 ! Am stat şi am analizat….mamă cât am mai analizat, cam până în martie, când soţul meu m-a văzut că nu pot face nici măcar un pas şi că deja intram în depresie şi s-a gândit să mă ia cu el la o conferiţă peste alte meleaguri. Gen, hai nevastă să-ţi arăt lumea 🙂 . Acum stau să vă povestesc exact ce şi cum s-a întâmplat. Vă spun doar că privind aşa la Ocean am zis „îmi bag picioarele” un nene avea dreptate. Că da, cele mai multe insigh-uri le am când stau pe lângă oameni descuiaţi la minte şi la suflet. Acasă mi-am dat demisia şi am luat la puricat absolut toate specializările posibile şi imposibile. Povestea e lungă, trebuia să iau în calcul şi faza că aveam un copil acasă care avea nevoie de mine…..era suficient să fie unul plecat zic 🙂 . Îmi luasem şi carnetul între timp dar nu prea aveam curajul să mă întind până la Bucreşti. Totuşi ideea de psihologie mă fascina şi mă atrăgea, atunci poate mai mult ca oricând. Mâncasem pe pâine zeci de cărţi şi articole, plus că în anumite chestii am putut să aplic cu succes o mare parte din ce cunoşteam. Doar că…..aşa cum sunt eu de deşteaptă uneori, am zis, ce rahat cine are nevoie de facultate, lasă mă că fac un Master, cu ce ştiu este destul, apoi fac eu ce ştiu mai bine. Pun foaia la tapet şi gata!

Faza cu examenul de Master a fost glorioasă. Adică, am făcut un eseu despre Sine….oh yes, cum altfel. Aveam două opţiuni: Consiliere şcolară şi dezvoltrea Carierei sau Managementul în învăţământ, de manageriat mă săturasem, rău, aveam alergie la simplul cuvânt 🙂 . Hmm…cum fac mereu, am zis să-mi pun şi nişte bariere, că de aşa sunt eu cretină „dacă nu intru la fără plată nu mă mai duc” la fel nu era vorba despre bani! Era o chestie tâmpită „cum să mă ţină al meu soţ în şcoală, păi ce, eu sunt zmeu de când mă ştiu”. Minunatul meu soţ mi-a explicat foarte plastic că-s nebună dar eu Batman Batman. Surpriză, când a fost să-mi susţin lucrarea, ia lucrarea din dos. Practic se pierduse….semn, gata, nu mai fac nimic. Dar, un prof tare mişto m-a luat aşa de mână şi foarte serios a mers cu mine la secretariat şi minune….au găsit lucrarea. Nu era lucrarea mea perfectă, acum dacă mă uit la ea era chiar mediocră, dar a luat notă de „fără plată”. Mai dă Toma acum cu scuze…..ţeapă! Fără scuze! Scuzele sunt pentru laşi iar eu eram mai opărită decât un pui în supă. Cum să fac eu Consiliere, eu sunt la bază economistă, oare e destul tot ce am făcut sau învăţat singură…..horror, pune la asta managemntul casei şi resurselor plus un copil care îmi juca foarte bine vinovăţiile….tadada. Atac de panică. Care a trecut. A trecut când am avut ocazia să văd pedagogi adevăraţi în acţiune. Devenisem dependentă, jur! Nu era curs la care să nu ajung, eu care în şcoala „onoram” cu prezenţa doar pe cine aveam chef! Mă şi stresau nişte chestii, de exemplu la o materie,în primul semestru am luat un mare 10, nu învăţasem cine ştie ce, doar ştiam nişte lucurui şi puteam lega rapid teorie de practică. În semestrul 2 însă, acel prof mi-a tras una peste nas „lucrare de 10 dar îţi pun 9 pentru că eşti superficială!”. OOOMFG! Cred că a fost primul prof care m-a citit, nu doar că m-a citit, mi-a şi spus. Este unul dintre acei profi foarte pasionali, vă jur că atunci când vorbeşte despre iubire de exemplu, dă cu pumnul în mas 🙂 nu glumesc!….E tare simpatic şi poate anii de actorie l-au făcut aşa un bun pedagog. Un Umanist convis ce să zic. Mi-a dat-o la temelie 🙂 şi Disertaţia pe tema acelui examen mi-am făcut-o. Csf, ncsf…..io perfecta 🙂 păi să demonstrez unora că n-au dreptate….specialitatea casei, a trebuit să-mi demonstrez mie că nu aveam dreptate când m-am botoşit toată şi l-am boscorodit atunci când mi-a semnat carnetul. Da, sunt o ofticată 🙂 şi mă ofticam nu că mă taxase ci că mă prinsese 🙂

Superficialul meu nu venea doar din aroganţă ci şi din plictiseală maximă. Poate daia mă certam cu alţi profi, ca elevă şi apoi ca studentă am avut mereu nevoie de provocări la fel ca şi la job. La psihologie de exemplu, cred că în viaţa mea nu am învăţat cu o aşa plăcere. Era chestia aia care mă atragăgea ca un magnet, era ceva ce înţelegeam iar asta se întâmpla rar….eu să înţelg la şcolă LOL ce glumă! Eu am dormit mai bine de 12 ani în bancă plus vreo 4 în Facultate, dar atunci eram obosită nu de destrăbălare ci de muncă 🙂  Psihologia nu doar că îmi plăcea dar ce să vezi, aflam că …..ştiţi voi: vocaţie. Niciodată nu vorbeam cu cei din jur despre ce făceam sau ce învăţam, dar în perioada aia cred că mi-am torturat toată familia 🙂 plus prietenii. Vorbeam non-stop despre ce învăţam. Cred că doar eram fascinată, dar nu mă puteam abţine 🙂 probabil aşa învăţ cel mai bine, discutând pe baza a ceea ce învăţ. „Nu ştiu” era foarte stresant să spun asta cuiva care-mi adresa întrebări, aşa mă apucam să învăţ şi mai multe, din aroganţa perfectei prea perfecţioniste. Cum să merg la examen cu „nu ştiu” 🙂  A fost singurul 10 din viaţa mea pe care l-am munci, dar cu adevărat l-am muncit. Am ieşit din sală pe norişori roz. Pentru că….băi era prima notă pe merit în 14 ani! Da ştiu, poate la voi nu e aşa desoebit, dar eu puteam să iau un 10 doar că stăsteam prezentă în clasă şi basculam rapid informaţii. Acasă nu deschideam nimic, superficială csf, ncsf. Să vă mai spun că în anul 2 de Master abia născusem, kindărul numărul 2. Patologică vă spun! Am mobilizat tot familionul şi l-am explicat că: „alooo, am nevoie de voi!”. Restul este poveste. Mi-am chinuit un pic şi profa care mi-a supravegheat Disertaţia dar i-am spus doar atât „Doamna chill, ies de acolo cu 10”. Băi şi am ieşit! După ce predasem lucrarea în ultima secundă şi îi mâncasem ficaţii doamnei profesoare, căreia îi cer şi astăzi scuze…aveam un sugar acasă….m-a înţeles, dar mie tot îmi e ruşine ….gen. Aşa am ieşit eu zmeu de pe băncile Masterului şi mi-am resetat toată viaţa profesională. Apropo ştiaţi că mai bine de 60% dintre adulţii peste 35 de ani, dacă ar putea alge astăzi, şi-ar schimba cariera. Vă gândiţi voi la asta…..eu vă mai povestesc din tâmpeniile mele!

Uite aşa au apărut şi alte obiecte de activitate şi alte idei şi alte aventuri. Partea ciudată: again nu-i ca la şcoală. Pe unde întorceam capul dădeam de necunoscute! Să-mi dau eu două palme….nu-i uşor. Că pe cai mari toţi ne vedem. Şi cine era zmeu…..je! Doar că îmi era frică! Îmi era frică de multe lucruri, de la distanţă poţi face chestii, promovare, vânzarea, on-line-ul nu-i greu…..e greu cu f2f. La un moment dat, am zis stop. Ne jucăm noi cu on-line-ul, cu strategii şi cu corpoarţii sau organisme juridice, dar nu ne putem juca la mansardele oamenilor….că doar daia mi-am dat demisia şi m-am bazat doar pe ce puteam face extra. Exces de zel şi etică….csf, ncsf….pune la asta superficialul şi poc! Te trezeşti la realitate. Again drumul cel mai simplu: ia că mai fac nişte cursuri, ia că mai completez nişte goluri. Fac o carte din câte diplome am 🙂 gen nu ştiu de ce am obsesia asta cu foile :))) cel mai scump tapet evăr vă zic! Dar nu o am pe aia, nu am diploma aia! Am tot încercat să lucrez cu mine şi să-mi scot din cap ideea cu „acea diplomă” pe principiul „şcoală până la pensie nu-i o idee minunată”. Vreau practică….de, eu mereu le iau invers fgm de treabă! Până într-o zi când, având o discuţie în contradictoriu, o persoană mi-a închis gura cu o chestie care se traducea cam aşa : „n-ai studii tu să taci”. Păi fu*##¤%#”!!!/%¤ Nu acea persoană am luat-o la alergat, m-am luat pe mine! Pentru că pe mine am draci, pe mine care mereu am fost o putoare ordinară şi m-am bazat doar pe ce poate face al meu minunat aparat din dotare….gen creierul meu. Mergeam mereu pe ideea că pana mă-sii cui îi trebuie foi şi în discuţia aia ştiam că aveam dreptate….mă enerva că aveam dreptate…..mă stresa…..mă rodea maxim, pentru că mi-a închis pliscul….şi a dracu să fiu eu a dracu, dacă pot să tac atunci când ştiu că o chestie este eronată…..ei bine atunci am tăcut. Până atunci nu mi-am dat seama ce mult vreau foaia aia….darar ceasu în ea de foaie să dea….păi nu m-am înscris eu iar la Facultate! Tura asta, la ce trebuia să fac acum mai bine de 10 ani! Când complectam foaia aia de înscriere mi-am adus aminte de o chestia pe care mi-a spus-o la final de liceu diriga „tu o să faci multe şi fără două facultăţi să nu dai ochii cu mine”. Fuuuny, practica şi voluntariatul după Master dânsa m-a ajutat să-l fac……acolo în acel liceu mi-am dat seama că nu diploma conta ci informaţiile pe care nu le aveam. Practica te omoară, printre 0 şi 1 nu-i greu, dar printre oameni…..burnout! Yes, după un an de practică asta am făcut…..un mega burnout, am mai făcut încă unul prin toamna trecută dar aia e altă poveste.

Asta păţeşti când bei cerneala şi te caci în ghiozdan şi faci pe deşteapta şi suferi de complexul lu’ SuperWoman. Ştiam ce funcţionează şi ce nu, doar că i-am lăsat pe alţii…..şi da, ţeapă! Asta păţeşti când nu faci ce trebuie….Pentru că diploma aia contează, dar nu foaia….vă spun dragilor contează informaţia. Iar eu aveam şi am multe informaţii dar fără foaia aia, au valore fix 0. Că în Românica, yes….ne plac al naibii de mult foile dar numai alea agăţate pe tavan iar tavanul meu este gol! Pentru că este gol, eu nu pot face ce-mi place că sufăr iremediabil de nişte idei fixe şi că am văzut cum e să dea unul X pe creierii tăi….mda între timp m-am îmbolnăvit şi de responsabilitate! Numai cu idei tâmpite am plecat de la Master, gen Oamenii ăia mi-au zăpacit circuitele 🙂 . Not cool people! Not cool!

Poate în şcoală, nu mereu este cea mai crudă şi nouă informaţie, dar dacă ai la catedră un Om dornic să ţi-o explice, să spunem că învăţatul pe pielea ta nu-i mişto şi că ustură…..Dacă nu-i suficient ce primeşti în clasă, învaţă singur, apoi stresează-ţi profesorii….provoacă-i! Dă cu ei de asfalt dacă este cazul, dar extrage de la catedră ce ai nevoie. Uneori experienţa se transimte şi te poate educa şi altfel! Dacă aveţi în faţă profesori cu vocaţie, Oameni care fac ce fac din pasiune care măcar la catedră îşi pot depăşi frustrarea sunt convinsă că vor da ceea ce au ei mai bun, mai uitil, mai practic……dar asta mai ţine şi de cel din bancă! Cel din bancă mult prea plictisit şi prea isteţ şi prea superficial, care crede că le-a aflat sau le-a înţeles pe toate. Spre ruşinea mea, nu mi-am respectat toţi profesorii, pe unii îi vedeam chiar mediocrii, pe alţii lipsiţi de etică şi cu unii chiar mă trag de şireturi….pentru că da, unii permit sau fac excese de zel. Dar există acei câţiva, care târziu….ce-i drept, mi-au insuflat dorinţa de perfecţionare continuuă! Plăcerea să învăţ şi care m-au taxat atunci când aveam nasul pe sus….unii mai îmi dau şi astăzi câte un bocanc strategic plasat…..dar n-aş mai aveam nesimţirea să spun că nu-l merit. Îl merit şi-mi pare rău că n-am primit mai multe la timpul lor……dar Omul cât trăieşte învaţă….eu trebuie să învăţ permanent! Orice carieră o perfecţionăm dar vocaţia o integrăm în noi, în viaţa de zi cu zi. Devine un stil de viaţă, nu un job, poate daia astăzi nu mai simt că mă lupt cu morile de vânt 🙂 Pentru asta le mulţumesc profesorilor mei 🙂 Am învăţat în ultimii ani cât nu am învăţat toată viaţa, dar cel mai important, am înţeles că poţi negocia orice dar nu poţi negocia valorile. Probabil sistemul de învăţământ este defectuos, nu contest asta, dar sistemul este făcut din oameni. Nu-i fraţilor o entitate nevăzută, suntem noi, poate este o entitate amorfă…..fără legături bine strânse, dar nu e doar vina politicului……..e vina noastră. Adică şi ce deacă aveam un bou la educaţie…..trebuie să fim şi noi cu turma? Să fim serioşi schimbările nu politicul le aduce ci noi….noi părinţi, noi elevi, noi profesori!

Există meserii care te obligă să înevţi toată viaţa. Nu poţi fi ignorant, nu tu cel de la catedră, nu tu cel dintr-un cabinet, orice cabinet ar fii acela…..sănătatea şi armonia omului, a individului şi a societăţii pe care vrea să o formeze, nu ţine de politică….ţine de colectiv. Aşa că vă rog, nu faceţi ca subsemnata, nu vă limitaţi doar la ceea ce primiţi GRATIS, mergeţi dincolo…..căutaţi, întrebaţi, provocaţi dar înainte provocaţi-vă pe voi….gen nu beţi cerneala şi nu vă faceţi nevoile în ghiozdan :)))

Cu mult patos tura asta Toma….gen tipa care credea că le ştie şi le face pe toate….le fac eu pe toate, dar asta pentru că vreau să le ştiu pe toate, sau măcar câte poate afla un om într-o viaţă 🙂 Probabil dacă nu aş fi trecut prin anumite chestii nu aş fi deprins anumite lucuri….aşa că….mişto călătorie 🙂 vă invit şi pe voi 🙂

Photo credit: Ovidiu Cristea

Protagonistă în poză pe post de „tânără cu potenţial” nu eu …..Adina Tudorie pe cineva trebuie să proiectez şi eu zic 🙂 că n-am fete dar….am eleve minunate pe lângă mine. Adina este una dintre ele 🙂

P.S fără p.s că îmi fac ghizdanul…..FGM ! 🙂 mămică la şcoală…..bă ce tâmpită pot fii uneori :))))