„Nu pot sã scriu la comandã!” . Talentul, îl faci tu pe el sau el pe tine? Tips and triks pentru „deblocarea” şi controlarea inspiraţiei ?

Cea mai frumoasã parte din meseria mea se petrece când lucrez cu tineri talentaţi. Atunci, în acele momente, nu mai conteazã dezastrul din învãţãmânt, politicul îşi pierde relevanţa, socialul se dizolvã şi absolut totul capãtã sens. Am o pãrere, alimentatã de câţiva ani, e doar o pãrere, o credinţã, nu e cazul sã o luaţi în serios, ea sunã cam aşa: toţi oameni au talent, au un potenţial mai mult sau mai puţin ascuns. Diferenţa dintre probabilitatea şi posibilitatea de a pune în valoare potenţialul o fac motivaţia, ambiţia, disciplina şi munca.

Dintre toate talentele, cel mai tare îmi place sã lucrez cu tinerii care scriu. Poate pentru cã pe ei îi pot înţelege mai bine, poate pentru cã îmi place sã „decriptez” texte sau poate pentru cã şi eu scriu de mult timp. Nu pot identifica un motiv clar sau un singur motiv dar cert este cã acest talent mã atrage cel mai tare, cred cã din acest motiv am acum vreo’ patru tineri care scriu cu mult patos şi mult talent.

Scrisul, la fel ca orice artã presupune un stil. Chiar dacã temele sunt similiare fiecare dintre ei abordeazã ideea din alt unghi. Fiecare are ceva de spus despre lume, despre suflete, despre suferinţã, despre iubire, despre aspiraţii sau trãiri profunde. Ce am sesizat la majoritatea, chiar şi la mine, fiecare se alimenteazã dintr-o stare pe care o cunosc cel mai bine. Lucrând la şi cu mine, am înţeles de ce apar „blocajele în inspiraţie”.

-Nu ştiu de ce dar nu mai pot sã scriu!
-E hai, încearcã!
-Decât sã scriu forţat mai bine nu scriu!
-Hmm, imagineazã-ţi dacã un sportiv ar spune asta la antrenamentele de dinaintea unei competiţii. Ce trebuie sã scrii?
-Un text funny pe care trebui sã-l învãţ….probabil ca un papagal!
-Aha, înţeleg. Cred totuşi cã dacã scri ce simţi vei putea raţine uşor textul.
-Cam asta este, nu prea simt asta cu „funny”!
-Ce-i drept scriitura ta are mereu o conotaţie morbidã :))) Ce este pentru tine scrisul?
-Scrisul este o apocalipsă.
-Ce spuneam :)) Mai clar?
-Nu ştii niciodatã când sau dacã vine dar mereu eşti pregãtit pentru ea….
– Aha, înţeleg, recunosc cã eu nu mã pregãtesc de apocalipse.
-Tu eşti exagerat de optimistã :))
-Probabil, altfel nu cred cã aş putea sã fac ce fac.
-Ce s-a întâmplat în ultima vreme?
-Nimic deosebit, doar am început sã fac sport, sã mã trezesc mai de dimineaţã, sã mãnânc ce trebuie, bs-urile alea cu care mã tot baţi la cap. Faza este cã nu prea mai pot sã scriu.
-Aha, înţeleg. Pe dinãuntru ce s-a schimbat?
-Pãi mã simt mai liniştit dar nu cred cã s-a schimbat ceva deosebit. Doar nu mai pot sã scriu.
-Nu mai vrea sã vinã apocalipsa?
-Nu fgm de apocalipsã :))
-Practic au apãrut stãri noi şi nu ştii cum sã te alimentezi din ele.
-Ce vrei sã spui?
-Mai toate talentele se alimentează din stãri puternice cu care suntem familiarizaţi, pe care le înţelegem şi le trãim pânã în mãduva oaselor. Pentru cã vin cu valuri pline de energie le descãrcãm pe foi, pe pânze, pe scenã, oriunde putem. Practic facem orice ne stã în putere sã le exprimãm, sã le dãm afarã, fie pentru a ne face înțeleşi fie pentru a ne înțelege, fie pentru a nu ne lãsa mistuiți şi posedaţi de ele. Atunci talentul ne controleazã pe noi şi nu invers.
-Tristețea mea este un catalizator puternic ce-i drept, la fel şi frica.
-Le mai simți?
-Nu prea….
-Eu pãțesc aşa cu furia, mã rog pãțeam :)) Decât sã iau capul cuiva pe stradã scriam. Practic aşa îmblânzeam focul ãla care putea mistui tot în jur. Cu scrisul e mişto, poți da soluția optimã unei situaţii. Practic, chiar dacã nu se petrece în realitate în capul tãu s-a petrecut. Pentru tine este cât se poate de realã experiența.
-Exact, aşa scriu şi eu!
-Cu timpul am observat cã „mi-a murit talentul” :))….adicã, nu am mai scris mult timp!
-Dar tu scrii, mie îmi moare talentul!! Ce fac dacã moare?
-Îl laşi sã moarã :))
-Cum mã?
-Mitul lui Phonix, întâi se moare :))
-Eu mor pe foi, cel puțin asta simt…
-Nu mori tu pe foi, acolo doar aduci în fațã tot ceea ce crezi cã ai nevoie sã vezi, în primul rând tu. Cu timpul poate vor vedea şi alţii.
-Acum nu mai vãd…
-Pentru cã partea aia din tine e muribundã, ca sã zic aşa. Îi dai foc şi mergi mai departe.
-Acum tu eşti macabrã….
-De ce îți este fricã?
-Cã nu mai pot scrie dacã fac ce spui tu…
-Scrie despre asta atunci :))
-Vrei sã mã pãcãleşti….
-Un pic, da. Vreau doar sã-ți arãt cã talentul nu moare niciodatã. Cel mult rãmâne latent. Când ne foloseşte el pe noi nu noi pe el, doarme şi se trezeşte când vrea, cum vrea şi unde vrea. Asta face sã aparã acele stãri tipice. Probabil de aceea mulți artişti o iau pe arãturã, au impresia cã trebuie sã moarã pentru arta lor. Din pãcate mulți care pãțesc asta chiar mor sau au murit în tot felul de încercãri de „provocare” a inspirației. Cum mulți cunoşteau doar ura, durerea, suferința, iubirea neînplinitã….poveştile se scriau singure pentru cã se lãsau posedați de ele. Pierdeau controlul. E cu dichis asta cu controlul, una este sã cedezi alta este sã pierzi.
-Dar altfel nu poți creea ceva epic, ceva genial, ceva care sã rãmânã în mintea tuturor….
-Ceva care sã te facã nemuritor :))
-Daaaa!
-Frica de moarte, uite aici catalizator :)) trece şi aia. Cu timpul sesizezi ce poţi şi ce nu poţi controla. Cu timpul vei putea face diferenţa dintre tine şi restul lumii, dintre lumea ta interioarã şi lumea exterioarã….doar cã trebuie sã mori de câteva ori :))
-Şi ce mai rãmâne?
-Nemurirea :))
-Cum mã?
-Ce spui, ce faci, ce scrii, toate rãmân şi în cei cu care interacționezi. Practic, mințile noastre sunt nemuritoare se transformã dar nu mor cu adevãrat.
-Temele specifice din artã….
-Mereu sunt la fel….
-Deci tu cât nu ai mai scris?
-Câțiva ani.
-Ce mã? De ce?
-Nu mai eram furioasã….
-Dar acum scrii…
-Acum am înțeles cum aratã fericirea. A fost nevoie de câțiva ani sã o înțeleg, sã o aprofundez sã mã joc cu ea plus un exces de furie al naibii de greu de controlat.
-Deci tot din furie…
-Da, dar frica de a pierde controlul a fost mai mare. Atunci am înțeles cum e faza sã arzi ca o lumânare. Capul meu era „plin de scriiturã”. Nu puteam sã opresc nimic. Mã consuma, aşa cã am pus frânã brusc şi am pus pe foc tot ce trebuia sã pun. Atunci m-am prins cum e faza cu inspirația şi cã e doar un mit ideea cã nu o poți controla. Azi îi dau play când vreau şi cum vreau. Vreau sã scriu poc scriu. A fost nevoie de mult exercițiu şi multe texte proaste dar mi-a ieşit.
-Practic tu spui cã trebuie sã-ți munceşti talentul pânã îl ia dracii :))
-Practic da. Vezi ceva, simți ceva, scrii! Nu e greu e nevoie doar de ambiție.
-Acum înțeleg….dar dacã ies urâte :))
-Când un copil vine pe lume nu e cea mai mişto privelişte sã ştii :))
-Analogia asta o foloseşti des…
-Pãi la început era singura experiențã fizicã pe care o cunoşteam şi puteam face comparație cu ea :)) La primele poveşti adevãrate am simțit cã nasc :))
-Deci trebuie sã nasc? :))
-Tu ai spus cã pentru tine e ca o apocalipsã, pentru mine e ca o naştere. Ştiu cã iese Viațã aşa cã am rãbdare cu ea.
-Aha, ce-i drept cele mai mişto texte ale tale sunt despre copiii, sau cu copii sau pentru copii.
-Pãi cum aş putea folosi în basmele mele furia? O folosesc şi acolo dar nu pe post de catalizator principal. Nu vreau sã torturez copiii, cã doar le scriu copiilor mei basme :))
-Aha, deci scrii pentru cineva….
-Da, într-un fel. Scriu şi pentru mine şi pentru ei. E o simbiozã dar sunt conştientã de ce rezultat vreau sã obțin din scris. Ce vreau sã transmit şi cui…
-Acolo cred cã este secretul!
-Nu este secret. Practic dezvolți o metodã şi o exersezi.
-Un fel de ritual?
-Nu chiar, un scop şi un proces. Când talentul te mistuie şi te controleazã el pe tine, scopul este sã descarci chiar dacã nu eşti conştient de asta. Când eşti tu în control, hmm, scopul este sã-ți reproduci mintea suficient de frumos cât sã inspiri şi alte minți.
-Eu nu vreau sã citeascã alții ce scriu….
-Momentan scri doar pentru tine, cu suficient exercițiu şi numai dacã vrei, vei scrie şi pentru alții….
-Texte aşa lungi ca ale tale? :))
-Fiecare stare are lungimea şi profunzimea ei. Scrisul catalizat de trãiri frumoase, profunde şi cu sens ajunge sã se desfãşoare pe mii de pagini. Aroganța scriitorului este cã el crede cã cineva îl citeşte, spunea un scriitor isteț ? Când vine vorba de talent nimic nu este imposibil.
-Atâta timp cât îl munceşti tu pe el nu el pe tine!
-Exact ? tocmai îmi vine sã scriu un text :))
-Luuuung?
-Foaaarte lung, azi m-am simțit minunat în compania ta, m-ai inspirat maxim nu doar la scris ci şi cu privire la o teorie :))
-Bine cã te inspiri pe tine :))
-Voi mereu sunteți o inspirație, dacã poți inspira înseamnã cã poți scrie. Restul este poveste ?

Notã pentru sine: talentul nu moare niciodatã, îl poți trezi tu sau te poate trezi el. Te poate mistui sau te poate înãlța, la pãmânt cad doar cei care se cred piloți dar nu au pilotat niciodatã ?

Photo: lanţuri, scãri….chestii

Credit: io, când mã lovise talentul, am muuulte talente csf, ncsf cicã Dumnezeu când dã, dã cu douã mâini :))