Luni dimineaţă, cafea, cărţi şi companie plăcută. Eu scriam nişte chestii, unul dintre puştii cu care lucrez citea o cartea, asta în cazul în care nu v-am spus că biblioteca mea este şi bibliotecă publică, doar intrarea se face mai exclusivist ? . În fine, eu eram prinsă de chestiile mele, puştiul de învãțatul lui. La un moment dat îl simt că ridcă privirea din foi, ia o gură de cafea îşi face curaj şi ezită. Chiar dacă am nasul în calculator pot mirosi curiozitatea de la o poştă. Se mai foieşte un pic în fotoliu, mai scrie două rânduri mai ridică ochii spre mine apoi prinde curaj şi întreabă:

-Toma, pot să-ţi pun o întrebare stupidă!?

-Ia vezi poţi? Ca idee doar semnul exclamării poate fi stupid!

Mai stă un pic, mai caută cuvinte, mai prinde curaj şi după încă o gură de cafea zice plin de patos:

-Auzi Toma, care e diferenţa dintre un specialist şi un amator?

Toma procesează rapid ideea şi răspunde în mod cretin tot cu o întrebare:

-Care e diferenţa dintre un măcelar şi un chirurg?

-Păi unul nu are şcoală şi tranşează animale, unul are şcoală şi tranşează oameni!

Mă amuz totuşi nu-mi ridic ochii din calculator:

-Parţial adevărat. Mai exact unul operează pe cadavre celãlalt operează pe fiinţe vii. Unul umblă plin de sânge cu tot felul de părţi ale corpului în mână, altul este steril şi decent. Unul are topor altul are bisturi. Pacientul unuia nu mai simte nimic niciodată, pacientul altuia este anesteziat doar temporar.

-Muuuamă Toma ce macabră eşti uneori!

-Neah, doar ţi-am creat o asociere suficient de puternică astfel încât să poţi face diferenţa mai uşor şi să alegi în funcţie de nevoi.

-Ok, atunci tu eşti un specialist?

-Nu amice, eu sunt un fel de generalist.

-Nu înţeleg!

-E cam ca la medicul de familie.

Acum îmi ridic nasul din ce făceam şi încerc să lămuresc puştiul cu toată atenţia de care sunt capabilă. Mãcar pe sfera mea de carierã sã pot face o consultanțã brici ?

-Adică la tine vin dacă am răcit?

-Mda, în principiu la medicul de familie mergem doar când doare ceva nu-i aşa?

-Păi cam aşa este!

-Păi în practică din nefericire cam aşa este, în teorie este însă un pic altfel. Teoretic la medicul de familie care este un generalist, te duci şi pentru prevenţie nu doar pentru reţete. Un medic generalist se cam bazează pe voinţa pacientului de a fi sănătos şi de a se menţine sănătos. Adică ai răcit, haha, ce comparaţie interseantă, dacă ai o gripă vii iei o reţetă dar e treaba ta dacă mergi la farmacie şi iei medicamentele la fel dacă vrei sau nu să urmezi tratamentul. Medicul de familie este cel care te trage de mânecă să vii să faci analize şi cel care are grijă ca problemele minore de sănătate să nu devină majore. Îţi povesteşte despre un stil de viaţă sănătos şi îţi explică ce importantă este prevenţia. Acum că vrei să îl asculţi sau nu este alegerea ta şi sănătatea ta în joc.

-Adică un generalist trebuie să te ajute să previi nu să tratezi?

-Cam aşa ceva, doar că la noi lumea se ocupă de sănătate doar când doare, la sănătatea fizică mai e cum mai e dar cu psihicul e belea. O rană o simţi, o vezi, curge sânge din ea, la psihic nu-i chiar aşa. Durerea psihică poate da efecte şi în corp iar când ajunge în corp de cele mai multe ori tratăm doar corpul.

-Trist, deci noi facem prevenţie nu tratament?!

-Bine, avem grijă şi de sughiţul tău dar în rest asta facem!

-Haha, ce amuzantă eşti!

-Acum dacă veneai în cabinet cu un atac de cord, sincer nu te puneam pe masa de operaţie. Îţi dădeam primul ajutor dar sunam la 112, în cazul nostru apelam şi eu la un specialist.

-Deci tu recunoşti afecţiuni?

-Da, eu recunosc afecţiuni, exact ca un medic de familie mă ocup însă de ceea ce cunosc. Ideea e simplă, un medic generalist şi-a făcut şi el rezidenţiatul, a făcut practică, a văzut autopsii dar puii mei exceptând cazuri critice gen un război sau alte cataclisme, nu o să apuce să opereze oameni în cabinetul său. O să fie responsabil şi o să te trimită la un specialist.

-Hmm, tu de ce nu te faci specialistă?

-Păi o să mă fac o specialistă generalistă 🙂 dar la fel cum nu orice medic doreşte să lucreze la oncologie nici eu nu doresc să lucrez cu afecţiuni grave. Mie îmi place sănătatea, îmi place voinţa, îmi place fiinţa umană în toată splendoarea ei! Cancerul este o boală cruntă sunt afecţiuni psihice care seamănă cu cancerul, de exemplu schizofreniile sunt cancerul psihicului. Mie îmi plac generalităţile, îmi dau voie să explorez multe domenii şi mă bucur când aveţi rezultate vizibile. Practic eu nu fac nimic deosebit, eu doar trasez un drum, voi alegeţi ce şi cum.

-Hmm, interesante analogii.

-Mda, asta pentru că un generalist are nevoie de o cultură vastă şi un vocabular bogat plus multã flexibilitate şi grație. Mie îmi place să asociez idei despre corp cu idei despre psihic pentru că lucrurile sunt tare similare.

-Păi şi la doctori este o chestie intersantă. Unii merg la specialişti cu răceli banale. Unii merg şi la spital cu o simplã febrã.

-Hmm, ştiam eu că eşti isteţ. Da, din nefericire sistemul sanitar se aglomerează excesiv pentru că oamenii nu sunt educaţi şi informaţi cu privire la anumite demersuri. Unii văd meseria ca pe o afacere, alţii nu ştiu să refuze, alţii chiar sunt pierduţi în spaţiu. Acum imaginează-ţi dacă în medicină este aşa unde lucrurile sunt cât de cât vizibile şi palpabile, cum crezi că este când vorbim despre sănătatea psihică?

-Cred că este un haos!

-Cam da! Plus o competiţie acerbă.Nu eşti singurul care-mi reproşeazã cã stau pe margine, dar prefer să stau pe margine pentru că uneori mă întristez prea tare.

-Asta şi pentru că sănătatea psihică nu este cuprinsă în pachetele de sănătate de la asigurările de stat?

-Şi pentru asta, dar chiar dacă ar fi, cum e la medici ar fi şi pe la noi. Care e mai zemu supravieţuieşte, care e om mai răruţ că-i mai drăguţ.

-Dar sunt şi medici dedicaţi!

-Desigur, la fel cum sunt şi psihologi dedicaţi din păcate statisticile sunt similare. Acum nu mă întrista că mie tristeţea nu-mi place şi am tendinţa să o înlocuiesc cu furie!

-Înţeleg!

-Haha, acum tu faci terpaie cu mine?

-Păi visul meu gen, să ajung terapeut!

-Ştiu, dar pentru asta ai nevoie să haleşti cărţile pe care le ai în faţă! Medicii au 11 ani de pregătire, să nu crezi că în branşa asta este mai simplu. Unul dintre visurile mele este sã ajung terapeut de terapeuți.

-Tare! Auzi, dar medicii au şi rezidenţiat!

-Ai dreptate, şi psihologii au ceva similar dar cam puțin din punctul meu de vedere, motiv pentru care tu trebuie să înveţi şi pe pielea ta nişte chestii şi să nu te inflamezi prea tare când înţelegi nişte lucruri.

-Ţi se pare că aş face aşa ceva?

-Toţi facem aşa ceva, dacă nu ai face aşa ceva nu ai avea ce să cauţi în cabinet, important este să prinzi ideea şi cu coborâtul de pe norişori sau urcatul din abis 🙂

-Bine mă, adică o să fac pe deşteptul?

-Haha, păi eşti deştept!

-Păi ştiu că nu lucrezi cu oricine! Şi mustăceşte satisfăcut

-Lucrez cu oricine are voinţă şi vrea să înveţe dar probono ai dreptate nu lucrez cu oricine, mi-ar plăcea dar nu am timp plus că acele cărţi din poala lu’ matale costă bani gen. Asta să prinzi ideea de probono când te-oi face mai mare zic că pe asta să ţi-o explic direct nu subtil.

-Bine am înţeles, trebuie să citesc şi să nu mă bag la operaţii pe cord deschis prea repede!

-În mare da! Acum imaginează-ţi că te duci la oftalmolog, te pune nenea la aparate, observă lucruri şi după ce ieşi din cabinet ai revelaţia că poţi fi şi tu oftalmolog.

-Păi pot, pot orice!

-Poţi orice ce-i drept, doar că nu din prima. Nu cum ai ieşit din cabinet LOOOL!

-Bine că faci mişto de mine!

-Nu fac mă, dar fi serios, asta păţesc mulţi care fac o sedinţă două de consilere sau terapie, au impresia că e super simplu şi că dacă orbul vede că a ştiut nenea ce ochelari să-i pună pe nas nu înseamnă că oricine poate găsi ochelarii potriviţi, mai poţi nimeri o pereche la o mie dar cam atât. Cam aşa cu amatorii.

-Şi orbul a nimerit Brăila!

-Şi măcelarul ştie unde-i inima!

-Bine Toma am înţeles, dacă vreau să fiu un clinician bun trebuie să învăţ să rup şi să capăt experienţă şi ideea este că la noi începem întâi cu noi.

-Uuuu, noi! Bravo boss! Da cam asta este ideea. Corpul are formă, este palpabil, pui mâna şi simţi cu psihicul nu-i chiar aşa. Poate daia nu este nici organizat bine. Bine, la noi nici sănătatea nu este organizată spre prevenţie dar csf, ncsf. Tratamentul costă, industria farmaceutică în floare, în haos e greu să găseşti sensul. Plus cã unii chair stau prost rãu la capitolul creativitate…..apoi cad pe gânduri.

-Toooma?

-Da, Toma!

-Eu o să fiu un adevărat specialist şi o să fac şi muncă probono şi nu o să mă las corupt de sistem!

-Ce frumos, ştiu că ai coloană vertebrală altfel nu puneai mânuţa pe cărţile alea, doar că mie nu mi-e teamă că vei fi corupt mi-e teamă să nu fi dezamăgit atunci când vei începe să vezi realitatea şi nu visul….

-Hai Toma, noi nu avem voie să fim pesimişti!

-Da, dar avem obligaţia morală să rămânem realişti…

-Hai Toma nu-mi distruge visul!

-Oooo, sunt ultima care ar face asta! Atunci îmi pun un zâmbet cât casa pe faţă, mă uit la el şi-i zic doar atât: atunci ai face bine să-ţi întăreşti şi curul şi obrazul nu doar creierul.

Ne amuzăm amândoi şi revenim fiecare la treaba lui. Puştiul în vară o să dea examen la Facultate, acum învaţă de rupe dar în acest minunat dialog am observat o chestie, spre deosebire de unii, un puşti de 18 ani a ştiut să pună întrebările potrivite iar în cabinete, în toate cabinetele, în toate meseriile, astea sunt cheia!

-Auzi mi-ai dat o idee de un articol!

-Duuuamne cât poţi scrie!

-Scrisul este cea mai complexă formă de gândire!

-Deci mă faci vedetă pe blog?

-Hmm, nu pe tine, doar întrebarea ta, ego—ecooo—ecooo!

-Am înţeles, acum lăsă-mă să învăţ că mă dor creierii!

-Creierul nu doare :))) te doare însă psihicul, mai exact atenţia! Hai bagă, că e ca la sport, când arde mai tare mai bagi cinci flotări în cazul tău 50 de pagini :)))

-Fuuunny!

-Simţul umorului este cel mai bun medicament. Apropo, să bagi neşte alune şi neşte nuci şi mai uşor cu cafeau!

-Da ştiu, gen activitate pe materie cenuşie, grăsimi sănătoase plm!

-Alooo gara, nu suntem pe maidan!

Şi uite aşa m-a păcălit şi a mai lungit pauza suficient cât să mă prosteascã să-i dau cartea acasă carte pe care dacă nu mi-o aduce îi fac ficăciorul pate :)))

P.S Eu nu ştiu cu ce elevi lucraţi voi dar pe la mine trag doar somităţi în devenire 🙂 Lăv yă dragilor

Photo: „Eu şi viziunile mele crețe”

Credit: Marcel Horneț