De când mă ştiu, oamenii mi-au spus poveşti. Nu ştiu de ce, nu am o explicaţie clară, pur şi simplu se opresc din tot ce fac şi îmi spun poveşti. Îmi povestesc viaţa lor, apoi pleacă. E ceva bizar, păţesc asta şi cu străinii, nu doar cu cei pe care îi cunosc. Uneori, poveştile astea mă încarcă mult şi simt nevoia să le povestesc mai departe…..pur şi simplu nu pot să le ţin în mine. Zile trecute am păţit la fel, pentru că aşa păţesc eu 🙂 . Nu ştiu de ce, poveştile astea sunt mereu cam horror, „cică atragi ceea ce eşti”, m-a luminat pe mine o tanti care cică a înţeles multe, tot tanti aia mi-a zis „de ce vrei să atragi răul”. Eu eram ceva gen „eşti proastă, clar fumezi ceva, mai dă o tură pe la terapie cu îngeri şi vezi dacă te repară aia”. Tanti asta mă tot stresează cu teoriile ei, dar poate chiar atrag chestiile astea 🙂 . Aşa o fi, sau poate unii pot asculta astfel de poveşti fără să dea cu pietre. Că răul există, doar că unii sunt prea fricoşi să se uite spre el şi răul se exorcizează, dar îţi trebuie ceva mai mult decât o apă Sfinţită şi o cruce…..crucea mă-sii de treabă să purcedem zic că vă spun altă dată poveste asta.

„Eram în parc. Ca orice mamă, aveam ochi de vultur şi reflexe de ghepard 🙂 . Mă prefăceam că citesc, dar cum poţi citi când mi-ar mai trebui o pereche sau două de ochi să pot supraveghea tot ce se petrece cu copii prin parc 🙂 . Mă orientez în spaţiu, îmi trag apa mai aproape şi examinez cu atenţeie tot ce se petrece în jurul meu. Mamele puse în line pe marginea parcului cu un ochi în telefon şi unul spre copii. Majoritatea stau în picioare, mai schimbă o vorbă şi pentru multe este singurul moment din zi când pot socializa. Bine, pentru multe socializatul asta e o bârfă aruncată în fugă, o „ce ţi-ai mai cumpărat fată şi de unde” sau „fi-miu a răcit şi nu dorm de trei nopţi” ca toate aceaste discuţii să ducă la idei şi poveşti despre toate fluidele existente în corpul uman 🙂 . Nu râdeţi că nu-i de râs, aşa sunt mamele în secolul xx1 🙂 . Tot uitându-mă aşa, observ pe o bancă mai retrasă pe fosta mea vecina de la trei. Era cam ciudată, statea şi se uita în gol la o prajitură. În mâna dreaptă avea o lumânare mică de tort, în stânga o brichetă şi cu ambele ţinea prajiturica aia. Se uita în gol. Cum eu nu am de lucru, mă ridic, fără să pierd atenţia de la copii şi mă apropii de banca ei.

-Ce faci fată, sărbătorim ceva?

-Ooo, lume nouă prin parc, ce faceţi doamnă?

-Bine fac doamnă, dar tu ce faci?

-Mă sărbătoresc!

-Păi hai să sărbătorim amândouă, dai şi o cafea?

-Dau!

-Dar ce sărbătorim fată?

-Zece ani de când mi-am luat prima palmă!

Am rămas proastă! Da mă, am rămas fără cuvinte. Ştiu, greu să mă vedeţi pe mine mută dar prima replică ce mi-a venit în creieri a fost : ” fă, eşti proastă!?” desigur că m-am abţinut, dar replica aia se citea perfect în ochii mei.

-Tu glumeşti?

-Doamna specialistă, ţi se pare că glumesc?

Sincer nu îmi părea că glumeşte. Creieraşul meu analiza absolut tot la o super viteză, nu minţea…..cum nici eu nu mă pot numi o persoană zdravănă la diblă, am dat înainte.

-Bine fată, sărbătorim!

S-a uitat la mine amuzată.

-Tu eşi mai nebună ca mine!

-E, păi doar un nebun ajunge să înţeleagă nebunii. Ia zi ce-a făcut pretenarul de îl celebrăm aşa fără să ştie?

-El, n-a făcut nimic. Aseară i-am adus aminte de faza asta, i-am spus că au trecut zece ani de când mi-a dat prima palmă. A stat aşa ca boul, s-a uitat la mine şi mi-a spus: „nu-mi aduc aminte” . Cum nu pot să tac din gură, am continuuat doar să aud o altă chesti „fă, tu ai chef de ceartă?”. Sincer, nu aveam, pur şi simplu, nu ştiu de unde a apărut amintirea aia. Sunt zece ani de atunci, dar îţi jur că amintindu-mi, simţeam cum îmi frige obrazul. Ne certasem, Dumnezeu mai ştie de ce, că eu nu. Tot urlând aşa de nebună la el, m-am trezit pe canapea, cu obrazul în flăcări, un ţiuit în urechi şi o stare de confuzie generală. Pur şi simplu nu îmi dădeam seama ce s-a întâmplat.

Cât ea regresa în amintire, eu încercam să mi-l imaginez pe vecinul meu făcând asta. Nu părea genul agresiv, ba era chiar simpatic. Erau împreună de mulţi ani, aveau copii, mergeau în concedii, veneau de la cumpărături împreună, o ajuta cu copii şi cu bagajele mereu. Ok, ceva dădea cu virgulă.

-Te uiţi aiurea la mine, ştiu că din afară nu pare genul care loveşte, dar crede-mă dă şi când dă, doare. Doare al naibii de rău! Pentru că palma aia în timp s-a închis, a devenit pumn, la care s-au adăugat vorbe… şi nu puţine. De multe ori nici nu ştiu de ce mi-o fur. Pur şi simplu, dacă bea mai mult se transformă. Când îl văd că duce paharul la gură mă ia tremuratul. E alt om, simt cum tremură carnea pe mine şi mereu încerc să mă controlez. Să nu spun ceva aiurea să nu îl provoc…..partea urâtă e că dacă taci, iar nu-i bine, cică-l iau de prost. Dacă vorbesc, nu-i bine deloc că am gura mare şi caut ceartă. Cum o dau nu-i bine. Aşa că, ocazional mai o iau în freză. Nu bea mereu, nu mă înţelege greşit. Şi nu mă loveşte mereu. E ca ruleta rusească, azi e sau nu e cu glonţ pe ţeavă!?

Râde, banalizează tot printr-un umor specific poporului nostru. Chiar dacă râde, povestea nu-i chiar aşa amuzantă, iar gestul cu prăjitura, pe care o ţinea încă între degete, mă punea pe gânduri. Prima replică „de ce stai fată cu el?” , să spunem că nu e cea mai ideală replică pe care o poţi avea în astfel de momente. Să judeci din afară, e simplu. Nu aveţi habar ce simplu este. Am lăsat-o să-şi liniştească râsul, pentru că era un pic isterică. S-a uitat un pic la mine, apoi a continuuat.

-Hai, nu fi proastă, nu mă judeca. Fără ieşirile alea e soţul ideal şi tatăl perfect. După ce face pocinogul ştiu că cel puţin pentru un timp stau liniştită şi totul intră în normal. Plus că eu sunt un caz fericit, daia mă sărbătoresc. Sărbătoresc anduranţa mea, parcă aşa-i spuneai tu prin articolele tale. Mă văd mai puternică, adică e mişto să poţi supravieţui la astfel de faze pentru atât de mult timp. E bou, dar e boul meu, pe lângă alţii e mieluşel.

Eu iar aveam faţa de „fă eşti proastă?” , m-a analizat, m-a studiat şi mi-a dat replică gândului pe care l-a simţit mai uşor decât îmi imaginam.

-Auzi prinţeso, nu mai judeca. Crede-mă eu sunt un caz fericit. Al meu face, dar după ce face, boul revine la normal. Dă afară furia aia, pentru că nu-s eu mare specialistă aşa ca tine, dar din ce am mai citit eu, cică alcoolul e un foarte bun medicament.

Iar, capul meu „nu, că tu eşti proastă” credeţi-mă că nu am scos un sunet. Încercam inclusiv faţa să mi-o controlez pentru că mă dădea de gol. Nu era vecina mea cea mai şcolită, dar avea şcoala aia pe care unii o numesc „şcoala vieţii”. Un om agresat, bătut şi traumatizat, poate citi oameni mult mai uşor decât vă imaginaţi. Creierul lor a învăţat să supravieţuiască, a scos simţuri primare în faţă şi le foloseşte ca pe un avantaj. Sistemul de alarmă, la aceşti oameni e mereu pornit. Sunt mereu în gardă, pentru că ei ştiu că orice şi oricine îi poate răni. Atitudinea mea….o pusese în gardă. Era cazul să schimb tonul şi mai ales faţa.

-Ok, chill, încerc să nu te judec. Dar e cam complicat. Ştiu că alcoolul la noi e sport naţional. Ce gura mă-sii, e tradiţie de familie. Uită-te la limbaj „vorbim la o bere” sau „bem şi noi ceva” sau „facem un chef şi ne facem muci” . O da, le văd peste tot, le aud peste tot. Comportamentul este încurajat şi transmis mai departe. Nu-i mişto să-ţi rezolvi problemele dar, cum ele rămân acolo e mişto să le încei în alcool. Probleme e, că beleaua nu se înceacă, se hrăneşte cu alcool. „Demonii” aia aşa se hrănesc, din lipsa de control. Traumele alea, rădăcinile, toarnă pe ele alcool să vezi ce cresc ca Seqoia în pădurile milenare. Partea nasoală este că la noi, nici o masă fără pahare…..nici o petrecere de familie fără un bou care se face praf. Îmi pare rău, nu judec, chiar nu o fac, dar să spunem că nu sunt de accord cu „automedicamentaţia”. Soţul tău chiar nu pare genul să-şi înfunde aşa problemele. Cel puţin mie nu îmi parea.

-Păi nu este. El se transformă, ţi-am zis. E ca vârcolacul cu luna. În rest e perfect, nu te mint. Nu-mi lipseşte nimic, copiilor nu le lipseşte nimic…..şi crede-mă eu sunt bine. M-a şocat doar un pic reacţia lui de aseară, pur şi simplu am vrut să fac o glumă…..el chiar nu-şi amintea, ba mai mult a încercat să-mi explice că-s eu nebună şi caut ceartă. Nu căutam ceartă jur, pur şi simplu mi-am adus aminte faza aia când am trecut pe lângă canapeaua din sufragerie. Nu ştiu de ce n-am tăcut, am simţit nevoia să-i aduc aminte. N-am vrut să-i reproşez ceva, pur şi simplu mi-a venit chestia asta la gură şi n-am putut să o controlez.

-Lasă-mă să ghicesc, nu doar că nu-şi aduce aminte, dar hai să fim serioase, ce ţi-a făcut aşa rău? Ţi-a dat o palmă!

-Fă, tu eşti proastă!?

Aşa, acum eram pe drumul cel bun…..că da, eu eram proastă!

-Stai, nu da….foloseam doar logica ta….care presupun că e logica lui!

-Cum adică? Uite, o vezi pe tipa aia, tu nu o cunoşti, că n-ai mai trecut pe aici de ceva vreme. Abia s-a mutat, simţeam un reproş în vocea ei dar am tăcut. Aia are bărbatul gabor (jargon pentru poliţist), stateam cu ea de vorbă într-o zi, că de când ai plecat tu, eu fac pe „mama răniţilor” …..da, era un reproş. Pe aia, ala o rupe cu bătaia, doar că ordinarul nu o bate cu semne. Ştie cum să dea să nu se vadă. Ultima dată, a îndoit-o. Mă tot uitam la ea, vedeam că abia se mişcă. Am întrebat-o ce are, m-a tras lângă un boschet şi mi-a arătat coastele. Era neagră. Ordinarul a ţinut-o în bucătărie, copii erau în casă şi se jucau. O ţinea pe scaun şi o lovea râzând în timp ce vorbea cu copii. Adică el râdea la ei din bucătărie cu faze de genul „bravo tată, super, lasă că îţi ia tata consolă nouă” şi în timpul ăsta îi rupe ficaţii lu’ mă-sa. Că ordinarul o ameninţa râzând, dacă nu stă, dacă scoate un sunet, o aruncă de la etaj şi ar fi nasol să traumatizeze copiii. Adică o mamă sinucigaşă…..pe bune, tu îţi dai seama de traumă. Ea stă acolo şi înghite, că nimeni n-ar crede o vorbă din ce ar putea spune despre psihopatul ăla. Dacă îl vezi cum se poartă cu noi, cu vecinii cu vânzătoarele….asta dacă povesteşte cuiva nu o crede nimeni, ba mai mult se trezeşte cu chestia aia tipică „cine ştie ce a făcut, de l-a scos pe bietul om din minţi”. Pe asta am auzit-o eu, de la oameni care se presupune că ar trebui să înţeleagă ce şi cum. Rahaţi din aia cu şcoală multă, care se bat cu pumnii în piept că-s oameni. Nu guriţă, eu sunt bine. O vezi pe asta de lângă leagăne? Pe asta, ultima dată a dat-o afară din casă, pe motiv că la el în casă el face legea. Uite aia de la balansoar. La aia e altă poveste, când al ei mirobolant când se pune cu răul pe ea, îi ia banii şi cât are el chef o lasă nemâncată. Mă jur, adică nu îi dă voie nici la frigider. Ăla care sta cu fetiţa, uite ăla care şi-a aprins ţigara, când nu-i convine ceva, pur şi simplu nu-şi bagă nevasta în seamă. Adică nu aşa o zi două, acum nu a mai vorbit cu ea de 3 săptămâni şi prin diverse tertipuri o ia pe fi-sa şi o ţine doar lângă el, îi spune că mă-sa e bolnavă, că e depresivă, că e mereu nervosă şi că lui nu-i place să „o vadă pe mami aşa”. Acum uită-te un pic în spatele tău, eeee nu aşa că se prinde, spargem noi seminţe, dar nu suntem chiar tâmpiţi, ştiam de ce mă atacă, dar am tăcut, ea a continuuat: Aşa, l-ai văzut pe ăla în şort cu băiatul pe bicicletă. Ăla fute tot ce prinde, pentru el pizda n-are vârstă 🙂 . L-a prins nevastă-sa cu o bididoaică şi auzi replică „dar ce-am făcut mă, alţii au amante zeci de ani, zici că i-am făcut altă gaură” 🙂 . Păi să nu-i rupi capul lu’ aia, nu i-l rupi că îţi dai seama că e o copilă şi n-o duce mintea. I-a sucit un pic ordinarul minţile apoi ea visa cai verzi pe pereţi, copii, măritişi. Tu îţi dai seama ce proastă era, când vezi tu bărbat să facă din curvă nevastă. Ala ştie că dacă eşti proastă, te prosteşte şi altul iar dacă el te-a prostit pe tine v-a prosti şi alta. Nevasta ştie că-l primeşte înapoi aşa ordinar cum e, deci de ce să se rişte? Deci vezi, madame…..eu sunt fericită! După câte am pus pe tapet, dacă vii mai des chiar că vei scrie cărţi. Ştii că era o revistă când eram noi bididoaice „Povestea mea” ia pune fată mâna şi scrie, mai citim şi noi ceva interesant pe telefoane. Io îmi sparg capul cu articolele tale. Să mori tu……ai motor la mâini, cine gura mă-tii are timp să le citească 🙂 eu spăl copii la cur toată ziua crezi că am eu timp să te citesc……inetelectuala lu’ mama.

Mda, dacă n-ai cu cine să te lupţi, găseşti cu cine 🙂 nu m-am supărat însă, dar gândul cu poveştile nu era chiar aşa deplasat. Oamenii înţeleg mai uşor când le spui poveşti 🙂

-Bravo mă, eu scriu, citeşte-n gura mă-tii că nu scriu pentru mine, chiar dacă zic că scriu doar pentru mine. Le pun acolo pe net să citiţi fgm de treabă 🙂 că daia staţi ca tutele şi înduraţi atâtea. Bine, nu m-am putut abţine 🙂 dar voia o luptă şi eram prea aproape să nu mă apăr şi eu un pic 🙂 .

-Iete unde era perfecta!

-Nu-s făi asta perfectă! 🙂 că ce învăţ eu puteţi să învăţaţi şi voi

-Hai nu mă înebuni! Să fiu sinceră, tu şi articolul tău cu traumele m-au făcut să-i spun lu’ boul bălţii că au trecut 10 ani de la prima palmă, să-i spun „băi pretenaş nu vrei tu să mergem la terapie” dar ce să-i zic. Ce faci tu pentru mulţi e o mare aberaţie. Nu mă înţelege greşit, jur că am dus până la capăt polologhia aia a ta şi asta că eşti amuzantă…..dar am mai întrebat şi eu în stânga şi-ndreapta. Nimeni nu crede că e „defect”. Toţi suntem întregi şi perfecţi.

-Deci citeşti!

-Citesc făi asta că uneori nu zici rău, doar că eu nu înţeleg adică mulţi nu înţelegem ce spui tu acolo. Miştourile tale sunt bune de dat la tv, dar ştii ca te iubim. Fă fată ce vrei şi ce simţi. Nu-i normal să faci ce simţi?

Mda, ştiu eu de ce era cu semn de întrebare. Pentru că la noi e normal să simţi ce îţi spun alţii că trebuie să simţi. Cum să îndrăzneşti să simţi tu de capul tău ceva, nu-i normal. Dacă ce simţi tu îi fute respectul de sine lu’ ăla din faţa ta? Ai sfeclit-o 🙂

-Păi uite aşa vă setaţi normalul, fgm de normal. Fă…ptură minunată nu-i mişto să-ţi rupă ăla dinţii. Nu-i mişto să joci ruleta rusească cu omul care se presupune că ar trebui să te protejeze şi să te iubească. Dacă e băiat aşa bun, să se ducă la terapie ceva pe acolo prin copilăria lui e pus pe dos. Presiunea asta vine de undeva, la aia adaugă presiunea de zi cu zi, un şef dobitoc şi e formula perfectă pentru „bomba atomică”. Dă afară, apoi o perioadă se potoleşte. Îşi ia doza de putere şi gata. Dar priveşte atentă, în ultima vreme dozele aste nu-s mai dese?

-Probabil……ce contează!

-Contează…..pentru că la un moment dat o să te rupă cu bătaia rău, apoi pentru că el nu poate trăi cu vina o să-ţi spună că „ce-am făcut mami, dacă nu taci ţi-o iei că-s şi eu om”.sau „Ete na, ţi-am dat o palmă, mare inginerie, dacă ai căutat-o” sau „m-ai provocat eram nervos, de ce nu ţi-ai văzut de treabă?”. Mai zic? Că mai am!

-Păi făi, eu uneori o caut! Ştii că-s rea de gură! Când îl văd că bea îmi vine să-i bag paharul ăla pe gât cu tot cu sticlă. Mi-e scârbă de el, nu-l suport. E ca şi cum stau cu doi oameni diferiţi în casă. Chestia e că mă transform şi eu. Adică mă iau toate spumele pământului. Nu pot să tac! Zici că-mi ia ăl de sus minţile şi mie. Adică sunt nebună! Fac urât rău.

-Păi e normal să faci aşa, voi doi sunteţi într-un tipar. Tu îi oferi „scuza perfectă” să dea afară. Nu el e vinovat că-ţi rupe gura, tu eşi că dai din gură. Tu te auzi ce vorbeşti?

-Păi….mă aud. Am vorbit cu mama, cu soacră-mea, cu bunică-mea şi cu cine morţii mă-sii n-am vorbit.

„Cu un psiholog” am tăcut dar undeva în mine ceva se revolta pentru că ştiam ce urma să zică.

-„Mamă bărbatul beat să-l laşi în pace” sau „mai taci şi tu din gură nu vezi că tu îl provoci!” sau „pe bune mamă, de ce te-am făcut cu gura aia aşa mare, într-o zi o să-şi ia câmpii”. Făi….nu-i aşa.

Ştiam că nu-i aşa, dar ştiam ce sfaturi dau babele. Că pe vremea lor să te umfle pretenaşul cu care împarţi patul era normal. Se aşteaptă ca şi în secolul xx1 să fie la fel de normal. Păi nu e! Să chinui omul pe care se presupune că-l iubeşti nu-i normal. Să-ţi rupi cu bătaia mama copiilor nu-i normal, să o ascuţi pe mă-ta sau pe soacra-ta că aşa au învăţat ele să trăiască NU-I NORMAL! WTF is wrong with you people? Alcoolul în exces nu-i normal şi nu ai nici o scuză că te transformi în vârcolac. Poate să dea nevasta din clonţ o mie de ani, dacă tu eşti normal, întreg şi bine cu tine nu aştepţi să te îmbeţi să rezolvi problema. O laşi, se calmează şi apoi vorbiţi. Ştiu că femeile sunt rele de gură, dar nu sunteţi singurii cu draci pe voi. Ne mai dor şi pe noi unele chestii, dar am fost crescute de muierile care cred că-i normal să taci când bărbac-tu e beat dar să dai din clonţ când îl prinzi treaz…..vedeţi cercul? Cineva trebuie să-l vadă şi să-l înţeleagă…..dar de ce să-l rup eu când tu trebuie să taci ? Uff, aveam o furie greu de stăpânit. Mă uitam la fosta mea vecină. Ştiam că şi ea era furioasă. Furia aia nu dipare….doar înveţi să trăieşti cu ea şi eventual să o controlezi tu pe ea nu ea pe tine!

-Ştiu făi că nu-i aşa. Nu te mai lua după toate babele, du-te la cineva să vorbeşti. Tu eşti traumatizată, şi cred că ai un pui de Stockholm.

-Iar vorbeşti făi de nu te înţelege nici pulea. Ce rahat mai e şi aia.

-Da-mi-aş palme. Sindromul Stockholm apare atunci când victima formează o legătură cu agresorul, una foarte puternică. Bagă în normal tot comportamentul agresorului pentru că nu suportă ideea că este victimă. Îi caută scuze, se autoînvinovăţeşte….chesti din astea….apoi vine ca deşteapta în parc şi găseşte una mai nebună ca ea. Sunteţi un cartier de femei agresate. Ok, poate al tău nu-i cel mai al naibii, dar nu-i ok ce face şi nu e vina ta….plus, voi sunteţi normali? Aveţi copii şi cu chestiile astea le zăpăciţi şi lor creieraşii.

-Copii nu ştiu!

-Mda, lasă-mă să ghicesc, îi ţii la distanţă.

-Păi abia fac eu faţă….ei n-au nici o vină.

-Dar ei te simt fără să înţelegi sau să ştii cum fac asta, copii simt!

-Mda….cred că ai dreptate, după faze de genul ăsta şi eu mă simt altfel. Nu sport să văd pe cineva, să vorbesc cu cineva să spun cuiva. Stau şi le ascult pe astea….prin comparaţie eu sun zen vorba ta.

-Ete p. Tu doar pui anestezic. Ce rahat, alt grad de comparaţie nu ai? Nu e nici unul breaz prin tot cartierul ăsta?

-Tu ….nu, că tu eşti proastă! Ai uitat cum faceam „sedinţe de bloc” şi povestea fiecare ce face ordinarul de acasă.

-N-am uitat, terapie de grup ad-hoc 🙂

-Nu făi, în cartier la noi nimeni nu-i zdravăn, doar că unii se pitesc mai bine ca alţii.

-Ai şi tu dreptate. Ne e ruşine de ce păţim şi băgăm sub preş. A naibii generaţie, am crescut ca sălbaticii din Împăratul Muştelor.

-Mă laşi, iar începi cu cărţile tale!

-Gata am tăcut boss 🙂

-Ştiu că ai dreptate, dar ce să-i faci. Mama n-a murit, n-oi muri nici eu. Problema e cum învăţ să tac din gură. Tu cum taci din gură.

-Bravo mă, pe mine mă întrebi 🙂 zici că ne cunoştem de ieri de azi 🙂

-Tu nu vorbeşti prea multe despre ce şi cum…..zi şi tu ceva, adică la voi e lapte şi miere?

-Nu-mi place să vorbesc prea mult despre ce şi cum 🙂 nu-i lapte şi miere. Mai ne certăm şi noi, dar să spunem că timpul la noi e limitat, nu prea îl folosim să ne certăm.

-Aşa-i eşti o happy!

-Uite daia nu zic nimic. Făi asta, nu am soţul perfect doar că evit să vorbesc despre chestii, mai ales când vă aud. Mie una nu mi se pare normal să îţi zică mă-ta sau soacră-ta să ţii clonţul mic. E aiurea. Vorbim la comandă sau cum? Şi tu te duci la mă-ta să vorbeşti când poate uitai ce o umfla tactu’ când eram mai mici.

-Păi mama vorbea al naibii de mult, şi-l toca de-l găsea Gaia. Că nu face aia, că nu face ailaltă…..aoooloooo….stai aşa

„Bună dimineaţa” dar nu i-am zis.

-Mama avea şi ea, rahatul ăla de care zici tu?

-Nu ştiu că n-am interacţionat prea mult cu mă-ta 🙂

-Dar şi-o fura şi tata zicea că aşa e normal. Îmi aduc aminte când i-a spus lu’ frati-miu că „nevasta trebuie ţinută le respect” boul bălţii, adică al meu frate îl lumina ieri pe fi-miu „că băi bobiţă, uneori femeile o mai şi caută”. Asta după ce l-am certat pe fi-miu că lovise o fetiţă în parc. FGM! Să facă şi el o fată să văd dacă o bate iubitul ei dacă stă cu mâinile în sân şi zice la fel.

-Şi uite aşa daţi mai departe normalul….fgm de normal. Şi acum eşti furioasă!

-Logic că-s furioasă! Nu-i normal!

-Păi eu ce rahat mănânc aici.

-Bag divorţ!

-Hooo bârr. De ce nu încerci întâi terapie de cuplu. Îţi dau eu pe cineva!

-Păi vin la tine!

-Nu vii la mine că eu nu am cum să te rezolv, plus că nu e prost, o să credă că am făcut noi cine ştie ce. Dacă am dreptate, are un pui de tulburare de personalitate şi sigur un element de paranoia. Ia-l frumos şi încet, explică-i situaţia şi mergeţi la terapie de cuplu. Spre deosebire de psihopatul ăla despre care mi-ai povestit, cu al tău cred că se poate lucra. Nu pare chiar aşa „defect” ce-i drept. Dacă nu merge nici terapia vedeţi voi ce mai faceţi. Să nu zici că n-ai încercat. Ştiu că-l iubeşti.

-Îl iubesc dă-l în gura mă-sii crezi că mai stăteam cu el dacă nu-l iubeam. Nu renunţam eu la aşa multe. Şi acum mă ia capul, tu îţi dai seama cât am judecat-o eu pe mama?

-Yes! Dar mergi şi vorbeşte cu cineva. O să te simţi mai bine 🙂

Noi am continuat „bârfa” pentru încă 20 sau 30 de minute. Amândouă eram cu un ochi în discuţie şi cu unul la copii. Aia nu era terapie 🙂 era socializare 🙂 pentru că mulţi se uită la mame în parc şi judecă. Stau sparg seminţe şi bârfesc. Dacă nu staţi printre ele….oh well nu ştiţi ce „bârfe” rataţi. Multe aşa defulează toată anxietatea, toată tensiunea tot ce le doare. Stau una cu alta şi se ascultă. E şi asta o formă de terpaie 🙂 ce să zic. Sunt judecate, blamate, lovite, maipulate, şantajate, legate şi lovite…..şi vă aşteptaţi să fie funcţionale. Spre surprinderea mea, multe sunt.

Mi-am împachetat copii, m-am ridicat de pe bancă şi mă pregăteam să plec.

-Mai vin-o şi tu făi asta că îmi era dor de una care face pe deşteapta! Hai uite arpind şi lumânarea, că într-o zi o să mi-o aprindă ordinarul la cap…..că mă bagă în pământ şi …..şi a început să plângă. S-a întros cu spatele, şi-a aprins o ţigară de la lumânare şi plângea pe silenţios. Copii nu au voie să vadă asta, de ce i-ar lăsa să o vadă aşa, ar pune prea multe întrebări cu răspunsuri care dor prea tare.

-Maaaamă, maaaamăă vreau apă!

Brusc plânsul s-a oprit. A tras aer cu fum, s-a întros, a desfăcut apa, a aruncat un rânjet şi poc.

-Ia apă, şi ce ţipi aşa, numai cu tactu semeni. Nu puteai să vii fără să urlii?

Copilul a luat apa şi a fugit iar la joacă.

-Uneori….nu-i suport nici pe ei când ţipă, când se joacă cu ambaleaje, când se ceartă când se tăvălesc pe jos că vor nu ştiu ce jucărie. Uneori îmi vine să fug, mă simt prizonieră în propria viaţă.

Mda, nu mai aveam replică. Nu voiam să mai am replică ea şi-a aprins iar ţigara care se stinsese, apoi a urlat la copii, să vină să împartă prăjitura. Inconştient spunea ceva, dar nu era nici locul nici momentul să afle ce.

Emoţii pe silenţios, încă femeile nu au voie să simtă să vorbescă sau să spună că le doare ceva. „De ce fă să te doară?Că ţi-ai cautat-o singură, cine te-a pus să-l iei?” sau „Dacă ai căutat-o ai găsit-o!” sau „Nevasta trebuie pusă la respect” sau „Când bărabtul bea să taci, că doar nu eşti proastă să te bagi în gura lupului” sau „Aşa sunt bărbaţii” şi mai ştiu multe. Mai sunt multe replici cu alcoolul, bărbatul şi femeile cu gura mare. Aparent femeile sunt motivul pentru care beau bărbaţii. Aparent tot ele sunt vinovate că şi-o fură. I-am lăsat fostei mele vecine cartea de vizita a unei prietene psiholog. Acum fiecare alege drumul pe care vrea să meargă.

Eu am plecat uitându-mă nu la fosta mea vecină ci la nevasta poliţistului, femeia aia nu mai avea viaţă în ea. Se mişca mecanic, zâmbea mecanic, vorbea mecanic, fuma mecanic. Nu mai era nimeni în spatele ochilor, pur şi simplu era un robot. Psihopatul ăla când era pe alcool era mai al naibii ca aia pe care îi umfla când era de serviciu. M-am uitat la toate. Toate aveau o poveste, toate aveau măşti, toate spuneau ceva dar nu spuneau nimic. Cum să spui ceva când eşti normală şi ce păţeşti tu e normal. Cum să ai tupeul ordinar să pretinzi egaliate când eşti întreţinută şi nu-ţi lipseşte nimic. Că de, stai acasă şi vezi de copii, nu faci nimic…..nu cere nimic! Dacă ai pretenţii îţi ia ordinarul copilul şi-l învaţă că mă-sa e cam depresivă sau eventual că nu are voie la frigider. În secolul xx1 mâncare cu porţia să nu te îngraşi zic dar îi dă vecina din prăjitura ei, că e ceva ce voi nu ştiţi. Noi suntem mai puternice ca voi, chiar dacă nu pare când vine vorba despre anumite chestii ne ajutăm şi ne încurajam una pe alta. Fiecare cu ce are şi cu ce poate.

Vecina mea mi-a dat voie să scriu aşa că mulţam vecina, merci de idee, ştii tu asta cu „povestea mea” o s-o fac rubrică permanentă. Femeile au dat, dau şi vor da naştere lumii, problema este că unii se gândesc să o distrugă, pentru că ce să vezi….e normal. Apoi cu ele la zid sau eventual prin zid…. sau le facem un rug când au tupeul să zică ceva. După sus cu pretenţii să crească fiinţe umane, că pe fiinţele alea le-au făcut singure. S-a pogorât peste toate Sfâtul Duh şi au adus pe lume copii neprihănite. Pretenţii ca femeile să fie blânde…..dar voi de ce nu sunteţi blânzi? Suntem o generaţie de traumatizaţi, care ne înecăm unii pe alţii. Suntem generaţia aia cu ceheia de gât şi Dumnezeu ştie cum mulţi nu ne-am făcut-o ştreang! Păi ce să zic, LMA cu lumânare şi cu tort din boabe de grâu….tu câti ani împlineşti de la prima palmă? ”

Cu ….nici eu nu ştiu cu ce…..Toma

P.S vedeţi că legea trece în toamnă, gen rupeţi-le capul până atunci că poate nu înfundaţi puşcăriile

PS.PS femeia prin natura ei nu-i o luptătoare, dar nu-i cere sau mai bine zis n-o forţa să lupte, pentru că Târşoru e plin de femei care…..că n-a zis nimeni că noi avem un sistem normal. Unele nu se mai vor mame, că nu se mai văd la mâna nimănui. Nu-i mişto dacă ai trăit în familii în care se practica şantajul financiar să vrei să fi că a ta mumă, nu-i aşa? Păi violenţa şi agresiunea nu se rezumă doar la palme şi pumni. Are multe forme şi multe feţe şi multe consecinţe în timp şi sapaţiu!

PS.PS.PS făi fată m-am străduit să iasă mai scurt, dar csf ncsf, acu’ era corect să nu zic cum am putut eu mai bine povestea? Au ieşi  5000 de cuvinte 🙂