Aparent sunt în concediu, dar cum mă mănâncă în tastatură şi nu mă pot abţine, m-am gândit să vorbesc despre ce citesc eu când vreau să mă relaxez. În vacanţă ce-i drept, îmi place să citesc chestii amuzante, uşoare şi pe care le pot parcurge relaxată fără să mă tem că nu am înţeles contextul sau ce a vrut să spună autorul 🙂 . Califorication plus Gossip Girl egal love (cine cunoaşte ştie).

Uite aşa, prin valiza mea anul acesta s-a nimerit Andrei Ciobanu cu ale sale litere vulgare şi mediocre, după părerea unora. Pe mine cartea lui m-a atras din pură curiozitate profesională. I-am urmărit strategia de marketing şi sincer omul chiar este amuzant. Îl ascult aproape în fiecare dimineaţă la radio, nu îmi pare nici mediocru nici vulgar (pe radio) că în carte le mai scapă 🙂 . În fine, cartea lui am început să o citesc pe on-line, iar acolo m-a prins fără drept de apel. Plăceri vinovate, csf ncsf 🙂 . Are un stil umoristic pe care îl gust cu mare plăcere. Aşa că: kill me 🙂 wtf, omul chiar este amuzant. Ar trebui să citiţi „Adulter” a lui Choelo să vedeţia acolo chestii nasoale 🙂 sau Loilta sau Tropicul Capricornului…. asta ca notă de subsol.

Umorul este ca sexulitatea. Un trup de femeie fotografiat de un artist arată senzualitate şi erotism pe când o gagică crăcanată care face reclamă la bere este vulgară din mii de motive. Aşa şi cu umorul de această natură. Folosit în contextul adecvat are un sens, folosit să îţi explic cât de frustrat eşti are un alt sens.

Revenid la carte, fără să vă stric povestea, vă spun că este o istorisire ce pare autentică, viaţa amoroasă a unui puşti ce combină şi „decombină” o grămadă de puştoaice. Literele lui m-au dus înapoi la acei ani când noi alergam prin cluburi, când eram tineri şi frumoşi, când ne îndrăgosteam şi „dezîndrăgosteam” permanent. Da, povestea are şi câteva fragmente erotice dar spre deosebire de Umbrele lui Gray (cea mai proastă investiţie a vieţii mele btw) Andrei explică foarte natural cum funcţionează un barbat şi o femeie când se întâlnesc la jumătatea patului sau pe unde se mai întâlnesc ei. Nu e chiar Sanda Brown dar nu-i departe 🙂 .

O Ramona plină de idei machiavelice, o Anemona care ar suci minţile oricărui bărbat şi un Andrei care pendulează între cele două plus alte câteva. Este o poveste chiar clişeu, dar asta o face aşa cool. Poate fi povestea oricui, m-am regăsit ori pe mine ori pe prientenii mei în multe faze din carte. Nu vreau să vă stric lectura pentru că orice citat sau amănunt ar strica povestea, atât de simplu este toată telenovela lui Andrei, telenovelă pe care el o numeşte viaţă amoroasă 🙂 . Dar este o telenovelă mioritică chiar o istorie banală: un tip care nu ştie pe ce lume este, nu ştie ce vrea sau pe cine vrea mai exact. Un încurcă-lume cu iz de Don Juan, acel asshole pe care nu ştiu cum sau de ce, îţi este imposibil să-l urăşti. Practic omul se cam foloseşte de mândre, mândrele de el şi tot aşa într-o permanentă fugă de maturitate. Dar la acea vârstă,cine se gândeşte la maturitate?

Apreciz stilul său sincer, autentic şi fără perdea. Da, foloseşte cuvinte naşpa, dar haideţi să fim serioşi cine nu le foloseşte? Măcar în gând, dacă nu înjuri ocazional….ce să spun, nu trăieşti în România 🙂 . Mor când văd toţi pedanţii care se feresc de trei cuvinte mai puţin plăcute dar ar da cu o rangă în cap celui care îşi permite să le folosească. Nu înţeleg nici logica celor care se laudă că citesc în draci, dar citesc doar mai marii clasici ai epocilor apuse ca mai apoi să te anunţe cât de prost eşti tu că nu înţelegi ce rahat spunea autorul. Uite că al meu creier are nevoie şi de pauze aşa e el mai puturos vrea şi distracţie nu doar lecturi „grele”. Educaţia nu se opreşte la pereţii şcolilor sau la coperta cărţii. Educaţia ar trebui să dezbată şi viaţa reală. Aia autentică pe care vrem să recunoaştem sau nu, cu toţii o trăim. Cu toţii am trăit momente penibile, am fost răniţi sau am rănit. Educaţia poate ar trebui să vizeze şi practica atunci când vorbim despre relaţii interumane, nu doar teoria.

Când vine vorba despre relaţii sau alte idei în această zonă (acum voi supăra câţiva oameni, dar este doar o opinie perosnală nu săriţi 7 metrii în sus pls) îl prefer pe Ciobanu ca „sfătuitor”. De ce? Pentru că omul spune un adevăr imparţial. Da, o înjură non-stop pe Ramona (tipa asta chiar merita să fie înjurată), dar recunoaşte că nici el nu era un sfânt. Da, are câteva problemuţe cu fetele dar recunoşte că le iubeşte iremediabil. Pe tot parcursul primului roman, puteţi vedea oarecum o maturizare a relaţilor, o creştere considerabilă a stimei de sine şi un final care te obligă practic să-l înjuri că ai aşteptat atât de mult al doilea roman. Prefer o astfel de poveste, atât de apropiată de lumea reală în care trăim în detrimentul acelor poveşti siropoase sau mai nasol acelor poveşti scrise de domni care doresc să convingă doamnele că ei au înţeles femeia. Au înţeles ei nişte lucruri dar nu au înţeles esenţa. Uite cum un puşti, ar spune unii, a înţeles atât de multe despre ce vor sau ce nu vor femeile. Sunt multe faze cu iz misogin prin carte, dar spre deosebire de misoginismul agresiv a celor care bagă toate femeile în aceiaşi cratiţă prefer misoginismul lui Ciobanu, chiar e cioban la nişte faze 🙂 dar acele comentarii apar la el cauzal. Unele tipe chiar i-au mâncat ficaţii 🙂 .

Relaţia lui cu mama sa, descrisă nu doar în carte, este una deosebită. M-am identificat la multe chestii cu mama lui şi sincer cred că aş reacţiona la fel. Da, le-aş da băieţilor mei bani de prezervative, da, nu aş intra în pămând dacă mi-ar povesti că aduc o fată acasă, da, i-aş încuraja să fie atenţi că nu toate fetele sunt corecte şi este posibil ca cel puţin una să le frângă pipoţelele şi da le-aş da voie să citească astfel de lecturi (aviz amatorilor din generaţia mea care se documentau din Popcorn sau Bravo ca mai apoi să experimenteze cu Playboy, nu râdeţi că toţi le citeam).

Nu voi înţelege niciodată acest fals pudism, în definitiv cu toţii am venit pe această lume într-un singur mod 🙂 . Nu înţeleg nici excesul de zel când vine vorba de un anumit limbaj folosit cu un anumit scop. Vă spun sincer că am întâlnit academicieni care vorbesc mai urât decât un cocalar şi îi durea fix în pix de ce cred alţii că este sau nu este corect. Citisem undeva un studiu tâmpit care spunea că oamenii care au o inteligenţă peste medie folosesc umorul combinat cu un anumit grad de vulagritate mascată tocmai pentru că nu rezenonează cu acel „status quo” atât de comun.

Da, glumele cu Dinamo din carte sunt memorabile, tocmai că au o doză de adevăr şi pentru că prefer altă echipă 🙂 . Mai are şi alte glume, iar asta îl face atât de plăcut atunci când citeşti tâmpeniile pe care le-a scris. Asta îl face să ajungă atât de uşor în mâinile adolescenţilor care îi devorează textul în detrimentul oricărui alt text. În cazul în care nu ştiaţi această carte este „pasată pe sub mână” şi citită de mulţi tineri 🙂 . Probabil în loc să o interzici adolescentului tău ar trebui să o citeşti şi să discuţi pe subiect. Ai multe subiecte, de la contracepţie şi până la viol. În carte apare o scenă cu 2 puşti destul de excitaţi care fără să fie foarte atenţi la ce se petrece erau să o pună de un viol în toată puterea cuvântului (dacă ai băieţi acasă poate ar trebui să le explici că NU înseamnă NU aşa ca idee).

Poate în loc să judecaţia apoi să blamaţi nişte lucruri ar trebui să comunicaţi mai productiv. Indiferent cum vedem sau nu noi lumea acum, la 17 ani făceam chestii similare. Adică eu făceam, nu ştiu voi, poate voi eraţi perfecţi şi ascultaţi de părinţi, eu nu prea. La 17 ani putea mama să mă omoare cu bătaia, dacă voiam ceva aia făceam. Putea tata să-mi interzică o grămadă de chestii, tot le făceam. În loc să-mi judec copilul pentru că l-am prins cu astfel de lecturi sincer l-aş provoca la dezbatere şi da, aş face şi eu mişto de unele chestii.

Când vine vorba de educaţia despre sexualiate aş prefera astfel de lecturi în detrimentul oricărui alt „manual” despre relaţii. Uneori bărbaţii sunt proşti şi porci, uneori femeile sunt curve şi pe interes. E hai, n-am spus nimic nou, dar pentru ficeare dintre noi a existat acel EL sau acea EA perfectă. Acea persoană în ochii căruia ne-am văzut copii. Cartea vorbeşte şi despre zona emoţională nu doar despre cea sexuală. Este scrisă într-un limbaj care nu plictiseşte audienţa, iar pe tine ca părinte te-ar pute ajuta să deschizi nişte topicuri sensibile. Asta dacă te ţin bocancii şi nu îţi este ruşine de propriul copil 🙂 . Să ştii că indiferent de unde află….află că nu l-a adus barza, poate ar fi mişto să afle de la tine.

Pe final de articol, ar trebui să mă scuz că pe vlog sau pe FB mi-am spus părerea despre alţi doi autori autohtoni. Totuşi nu o fac, pentru că nu am greşit cu nimic 🙂 pur şi simplu Ciobanu era mai mişto de dezbătut ca stil. Un bărbat cu simţul umorului la el , capabil să-şi recunoască atât atuurile cât şi slăbiciunile, nu e rău ca subiect pe social media. Spre desoebire de literele altora, ale lui sunt mai cursive, mai lucrate, mai rupte de on-line. Spun o poveste despre o lume care chiar există, o junglă prin care dacă te plimbi eşti fie pradă fie prădător. „În lumea aceasta totul este depre sex, mai puţin sexul, ăla este despre putere”-House of cards 🙂 în cartea lui se punctează bine acest joc al puterii el însuşi recunoaşte că cel mai slab este cel care are cele mai profunde sentimente, o viziune destul de dură, dar ce să-i faci, îl iertăm că e bărbat şi este amuzant.

Da şi eu visez la cai verzi pe pereţi şi mi-aş dori să trăim un pic mai detaşaţi de animalele din noi, totuşi nu o facem. Ăştia suntem. Acum nu băgaţi în seamă orice nebună care comentează sau deschide un live, de când cu reţeaua socială cu toţii am devenit „formatori de opinie” 🙂 prea uşor aş spune eu, uitaţi-vă la mine 🙂

P.S Ciobanu dacă citeşti asta Suge-o că se ia lumea de mine când spun că eşti demenţial, btw când vii la Ploieşti că pe volumul doi n-am autograf 🙂

Cu drag Toma, din vacanţă